Pescărești

N u am pretenția să fi epuizat toate locurile de mâncat de pe litoral, dar în ultimii ani am vizitat câteva pescărești și acum, la trasul liniei după vacanța asta de vară, vă spun și vouă părerea mea, în caz că vreți să le mai încercați, cât e cald, sau dacă vor ei să-și mai acopere lipsurile, pentru sezonul viitor.

Popasul pescarilor din Neptun-Olimp

În ordinea în care i-am descoperit, încep cu Popasul pescarilor din Neptun, un loc care beneficiază de o amplasare ideală: direct pe malul mării. Prima dată am fost în 2014, când recunosc că m-a impresionat mai mult locul decât mâncarea. Atunci am pus servirea cam lentă pe seama faptului că eram la o masă uriașă, și că nimerisem la oră de vârf, când probabil totul merge mai greu oriunde. Cu ocazia aia i-am cunoscut și pe pescarii din Deltă care se ocupă cu aprovizionarea restaurantului.

   

Anul ăsta le-am mai dat o șansă, de ziua mea, când am bătut drumul până acolo și înapoi, doar ca să mănânc niște midii pe malul mării. După o vârstă începi să ai țeluri mici de ziua ta 😉

De data asta servirea a fost mai sprintenă, nu erau așa mulți clienți – îi speriase Busu cu prognoza meteo – însă prețurile mi-au cam destabilizat bugetul alocat zilei respective. Nu-mi amintesc exact cât a costat fiecare fel, dar știu că la final am cheltuit cam 400 de lei pentru patru persoane, fără să ne fi spart în figuri: un aperitiv la grămadă, ca în poză, trei porții de midii, un pește la grătar și o înghețată la desert. Plus două carafe cu vinul casei și o bere fără alcool pentru mine, care eram și sărbătorită și șofer.

Mâncarea a fost OK, dar nu ceva de ținut minte.

La plecare am vizitat buda aia curată pe care o apreciasem și data trecută. Acum tocmai li se oprise apa, iar femeia de serviciu veghea să existe sticle cu apă la baie ca să se spele clienții pe mâini, și intra după fiecare să verifice dacă mai trebuie aruncată vreo găleată cu apă în WC. Mi-a plăcut grija asta.

*Se pot face plăți cu cardul.

**Tot în zonă se mai găsea și Cherhanaua 23, pe care o descoperisem prin 2009, nu știu dacă mai există, dar de ce n-ar exista?

Micul Golf din 2 Mai

Pe ăsta l-am descoperit abia anul ăsta, pentru că de regulă când mergeam în 2 Mai mâncam la Mioara. Anul ăsta a fost o situație specială și am încercat concurența. Rezultatul a fost atât de slab încât nu am făcut nicio poză. Nici locului, nici bucatelor. Micul Golf e un restaurant cu niscai camere deasupra, exact pe malul golfului din capătul localității 2 Mai, spre Vamă, acolo unde își pun nudiștii corturile, iar pescarii își aduc bărcile.

Te-ai aștepta – eu așa am făcut – să fie și măiestria bucătarului pe măsura prospețimii peștelui. N-a fost. Am mâncat de două ori acolo, o dată midii cu usturoi – care a părut o tocană indecisă cu midiile gata scoase din cochilii – și a doua oară am încercat rapane – care au fost atât de tari încât le-am lăsat jumătate în farfurie, de frică să nu cumva să-mi miște în burtă, că prea le înghițeam nemestecate. Noroc că cerusem înainte niște salată de vinete, că altfel plecam flămândă de la masă.

La masă s-a mai mâncat o saramură de pește cu obleți (sau ceva soi foarte mic), plus o ciorbă de vită, de asemenea neimpresionantă.

*Nu se plătește cu cardul, dar prețurile au fost modeste, ca și mâncarea. Două persoane, cam 80 de lei.

Cherhanaua din Vama veche

E pusă chiar în coasta din care începe plaja vămii vechi (dinspre 2 Mai), lipită de un mal de resturi de ambalaje din placaj și lemn, a căror destinație, cred, vor fi cuptoarele în care se face focul ca să încingă plitele astea pline de pește, frute de mare și legume.

Ăsta e de fapt meniul de bază al cherhanalei, plus niște icre la aperitiv și o ciorbă pescărească, despre care am auzit de bine, dar nu am gustat-o că se terminase. Peștele fript pe plită, însă, în soarele torid de vară, stropit din când în când cu ulei direct din sticlă de un nene burtos și cam plistisit, a făcut toți cei 30-40 de lei cât a costat – a fost un zargan lung și șui, cam de 300 de grame.

Ca să ocupăm o masă la cherhana a fost nevoie să așteptăm un pic și să vânăm clienții sătui, care se pregăteau de plecare. Cât am stat în Vamă în ziua aia cherhanaua a fost plină la orice oră, începând de la prânz când se încing plitele.

 

Undeva în spatele bucătăriei, în ușa unei camere în care poate stau pescarii, printre grămezile alea de deșeuri pentru ars de care vă spuneam, un nene a curățat în ziua aia un lighean cu vârf de usturoi, apoi unul cu ceapă de pus pe grătar. Un job de vis.

 

 

Cine spune că igiena lasă de dorit la cherhanaua din Vamă are perfectă dreptate. Indivizii care manevrează mâncarea pe plite o fac ori la bustul gol, ori cu mâinile trecute prin… multe, dar totul e la vedere, fără fasoane și false pudori. Vrei să mănânci acolo? E pe riscul tău. Până la urmă îi zice cherhana, nu lounge. Deși prețurile sunt cam de restaurant de oraș. Două persoane, fiecare câte un pește la plită cu legume, un aperitiv cu icre și câte o băutură a fost cam 100 de lei.

În ciuda aglomerației continue, servirea a fost relativ promptă. Buda… mai curată decât mă așteptam, dată fiind situația, dar nu extraordinară.

*Nu se plătește cu cardul, e cherhana, pff!

Lavața de la Șabla

Și pentru că ce v-am descris până acum e destinat turistului, constănțenii trebuie să se ducă și ei undeva să mănânce. Poate fac o presupunere greșită, dar după câte mașini cu numere de Constanța am văzut la terasa asta din Shabla aș putea să zic că e locul în care vin localnicii de pe litoralul românesc să mănânce și ei o scoică și un pește adevărat, nu ce le dau turiștilor 🙂

La 20 de km distanță de Vamă, pe stânga se face drumul către Shabla. După ce ieșiți din localitate țineți tot stânga, spre mare, la Tuzla Shabla. E o fostă glorie a turismului comunist, judecând după numeroasele căsuțe și facilități de cazare lăsate în paragină acolo, însă mai sunt destule locuri în care poți să dormi confortabil, contra unor sume decente.

Perla locului, însă, este Lavața (de la Lavazza, of course) , o coșmelie puțin mai răsărită (ca și construție) decât cherhanaua din Vamă, cu 10-15 mese la terasă. Puse undeva deasupra mării, în buza falezei care stă să se prăbușească de cât a investit statul în consolidarea ei. De altfel investițiile astea ale localității în plajă și faleză sunt minime, dar suficiente, pentru că cine merge acolo o face strict pentru plajă și mare, nu ca să aibă beach bar sau alte fițe. Sunt coșuri de gunoi și (noutatea de anul ăsta) umbrele puse la liber, ceea ce e mai mult decât suficient pentru litoral. Dacă aș fi mai mare peste litoralul nostru aș impune ca pe plaje să fie strict numai asta: cozuri de gunoi și umbrele. Dar nu sunt, așa că să revenim la Lavața.

 

Acum trei ani când am descoperit-o prima dată am avut senzația că e ceva provizoriu, dar uite că ea trăiește an după an, ba chiar devine mai faimoasă. Și asta datorită bucătarilor, care practic au omorât concurența, altfel firavă, din zonă. Aici am mâncat în fiecare an cele mai bune midii – Midii Shabla – mari, preparate simplu, cu usturoi și vin, completate cu o pâinică făcută pe plită, caldă, peste care poți să pui, după preferință, fie sos de usturoi, fie brânză.

 

Apoi mai au un borș de pește dintre cele mai gustoase – zic cunoscătorii – la care primești un sos de usturoi cu ardei iute pe care-ți vine să-l mănânci pe pâine, nu alta. Anul ăsta am descoperit cartofii sotați – fierți și apoi băgați la cuptor cu usturoi și mărar, pentru crustă – ca garnitură. Nici peștele la grătar nu e de lepădat, dar mâncând mai multe zile la rând acolo am constatat că locul are doi bucătari, și între ei unul e mai bun 🙂

Minunile astea culinare costă: cam 10-12 lei porția uriașă de midii, maxim 3 lei o salată bulgărească, cam tot așa o ciorbă și maxim 15 lei un pește. Da, se plătește și cu cardul. Maximum de plată a fost cam 20-25 de euro la o masă de două persoane, la care aproape n-am putut să mâncăm tot (midii, ciorbă, salată, pește la grătar, garnitură, o sticlă cu vin și niște apă minerală), dar de regulă nota nu depășea 15 euro pentru două persoane.

Știu că v-am mai povestit, prin 2011, de cât de dezamăgită am fost de bulgari cu midiile lor de la Dalboka, și habar nu am cum o mai fi acum acolo, sper doar ca Lavața să nu se închidă/schimbe niciodată.

În concluzie, ce vreau să vă zic, că de trei ani mă tot duc să mănânc la bulgari și aștept ca porțiile, gustul și generozitatea pe care le simți cu fiecare îmbucătură dincolo de graniță să ne contamineze și pe noi. Încă nu s-a întâmplat, cel puțin pe acolo pe unde am mâncat eu pe litoralul nostru.

Etichete: bulgari, Lavața, litoral, Micul golf, midii, peste, plaja, Popasul Pescarilor, restaurant, Shabla, slider, statiunea 2 Mai