A m auzit de curând reiterarea unui proverb chinezesc, parcă, în care se zice că dacă stai suficient de mult pe malul unui râu, o să vezi la un moment dat plutind pe el cadavrele dușmanilor tăi. Nu e o filosofie pe care s-o împărtășesc, nu-s așa de zen, dar am aplicat-o un pic în această perioadă, de la arestarea lui Sorin Oprescu încoace. Știu că unii dintre voi ați fost dezamăgiți de faptul că eu – care am scris 15 ani despre primării cât am fost în presă – n-am scos o literă pe blog despre acest mare eveniment. Nici despre celelalte – arestarea lui Chiliman, a lui Vanghelie, a patronilor firmelor de salubrizare de la sectoarele 1 și 6 etc.
Dar asta nu înseamnă că nu am urmărit cu interes derularea evenimentelor. Ceea ce m-a scos din tăcere a fost arestarea, aseară, a lui Costin Berevoianu, unul dintre cele mai șmechere personaje din administrația locală bucureșteană. Aș zice că abia arestarea lui este un punct nevralgic în toată sarabanda asta a arestărilor de show din București.
Ca să înțelegeți de ce am tăcut circumspect până acum trebuie să vă spun că nu cred că arestările astea sunt cauzate de faptul că justiția românească a ajuns în sfârșit să funcționeze – oricum nu am văzut deocamdată condamnări, ci numai acuzații – ci fac parte dintr-o conjunctură. Pe care nu o cunosc, pot doar să o bănuiesc, dar oricum sunt convinsă că și ce bănuiesc eu e doar o mică parte din ce se întâmplă cu adevărat. Oprescu, Chiliman, Vanghelie nu sunt singurii care au furat și nu au furat doar atât cât se scrie în referatele DNA. Nu cred că e cineva atât de naiv să creadă că predecesorii lor nu au făcut la fel și că urmașii lor nu vor face așijderea. Norocul celor dinainte a fost că nu a vrut nimeni să-i prindă. Nu era necesar.
Știu că sună a laudă de sine, dar la cât am scris despre primării, primari, consilieri, afaceri și mânării în administrația locală, între 1994-2009 aș putea să zic acum. „v-am zis eu?!”. Nu zic asta, ci doar mă întreb ce ce abia acum? De ce nu s-a sesizat nimeni din sistemul de justiție înainte de 2008 despre afacerea Apa Nova de exemplu? Afacere despre care ziariștii care erau specializați pe administrație publică în 2000 au scris de au făcut scurtă la mână. Despre cum francezii au pus mâna pe o rețea de apă, așa cum era ea la momentul ăla, promițând că o vor face cu totul și cu totul din aur, și cum nici un an mai târziu s-a văzut că aurul a ajuns doar la ei în buzunare. Cum actualul arestat Costin Berevoianu, director al regiei de apă la momentul concesionării, susținea cu aplomb că este cel mai bun contract pe care-l putea face muncipalitatea, care, vezi bine, nu avea capacitatea să dezvolte rețeaua, să investească pentru binele cetățenilor. Cum Apa Nova a scumpit doar tarifele la apă și canal, ridicând din umeri la întrebările despre extinderile de rețele, pentru că, abia după semnarea contractului s-a aflat că ei nu aveau obligația să tragă apă și canal pe toate străzile, așa cum spusese Berevoianu, ci doar pe străzile gata pavate. Păi mersi, nu existau străzi pavate fără canal și apă, că nu era nimeni nebun să toarne asfalt peste pământ fără utilități deasupra. Grosul străzilor fără utilități erau de pământ la acel moment. Și pe ele au băgat apă și canal, cu țârâita, primăriile de sector, deși nu era treaba lor. Apoi Apa Nova a strâmbat din nas la recepția lucrărilor, refuzând să le ia și pe alea în concesiune, pe motiv că nu erau făcute bine. Poate că nu erau, dar principalul lor defect era acela că fuseseră executate de firme agreate de primării, nu de francezii de la AN.
Am scris între 2000 și 2008 despre Apa Nova până când m-am plictisit. Părea o luptă în zadar. Noi lătram, afacerea francezilor prospera. Contractul în sine, deși era o concesiune a unei rețele publice, a fost secret până când a venit Videanu primar și a cerut să fie postat online. Atunci s-a descoperit că nu mai are nimeni în primărie cheia de la fișetul în care erau ținute cele câteva bibliorafturi care conțineau contractul. Și, desigur, nimeni nu a citit vreodată tot contractul ăla, pentru că oricum era scris în limbaj codat juridic. Noi vedeam doar efectele.
După 2008 s-a așternut o tăcere molcomă peste afacere. Formal Apa Nova a fost amendată cu niște milioane de euro pentru că nu și-a îndeplinit niște sarcini din contract, dar amenzile alea nu au fost niciodată încasate de primărie, pentru că ar fi fost plătite tot din banii bucureștenilor, că doar nu aduceau francezii bani din Paris. Mulți dintre noi, ăștia de lătram pe margine, începeam să plecăm din presă, tarifele continuau să se mărească, la primărie a venit alt primar, lucrurile au mers înainte. Am avut surpriza, în 2008, să-l găsesc printre consilierii lui Oprescu pe nimeni altul decât Costin Berevoianu. Aria lui de expertiză – utilitățile publice – păi cum altfel? Ce făcuse în ăștia opt ani, cât noi rămăsesem să ne luptăm cu contractul Apa Nova încheiat de el și fostul primar Viorel Lis? Păi a investit masiv în terenuri și case (conform declarației de avere postate pe site-ul RADET, o altă regie bucureșteană căreia i se tot cere privatizarea, ca să fie la fel de eficientă ca Apa Nova) și a fost implicat în afacerea care a aruncat oamenii în aer la Sighetul Marmației. Când a avut loc explozia de la Sighet m-am gândit, pentru o clipă, să vezi că vor începe ăștia să-l cerceteze în sfârșit și pe Berevoianu și vor ajunge la țepele din București. Aiurea, s-a lăsat tăcerea din 2012 și peste explozia din Sighet, și nu a ajuns nimeni la București.
Arestarea de ieri este, din punctul meu de vedere, un semnal că se schimbă ceva în administrația locală bucureșteană. Dar nu ce ne-ar conveni nouă să credem, nu se face „curățenie”, ci se schimbă un sistem cu altul. Stăpânii sforilor se schimbă și marionetele plătesc. Locul lor va fi luat de altele. La Apa Nova acum o lună a avut loc o reorganizare de funcții la vârf, fiind pentru prima dată în 15 ani (de la concesionare) când director general a fost numit un român, după ce funcția asta fusese deținută numai de francezi (trei la număr până acum). Iar românul, nimeni alta decât soția unui fost ministru de interne din vremea lui Năstase, Marian Săniuță. Doamna (și ea interceptată în ancheta care a dus la arestarea lui Berevoianu) fusese adusă în București de la Ploiești, unde administrase filiala Veolia de acolo, nu cu mari succese. Francezii s-au dat la o parte de pe scaunul cu profit gras de la București și au acceptat această numire, într-un mod suspect de tacit. Știau ce urmează? Dacă știau de ce l-a mai decorat Ambasada Franței pe Oprescu?
Când l-au arestat pe Oprescu m-am întrebat de ce abia acum, de ce l-au lăsat șapte ani în pace deși erau suficiente semnale despre ce face? Când i-au arestat pe Chiliman și pe Vanghelie, de asemenea m-am întrebat de ce i-au lăsat atâtea mandate? De ce când scria presa despre ei nu se sesiza nimeni? De ce Curtea de Conturi (condusă de Văcăroiu) nu a văzut atâția ani nimic în neregulă în documentele în care DNA sapă acum și găsește? De ce ANI s-a apucat să-i controleze averea lui Oprescu abia după ce a intrat în arest? De ce nu a văzut nimeni până acum ce se întâmplă în administrarea celui mai bogat oraș al țării? Și de ce abia acum, atât de târziu, li se impută niște mizilicuri: câteva mii de euro șpagă lui Oprescu, niște creșteri de tarif care mascau șpăgile pentru partid în cazul Berevoianu-Moisescu. Apropos, pentru creșterile de tarif și pentru toate măgăriile făcute 15 ani în cazul Apa Nova ar trebui arestați toți consilierii generali, în frunte cu primarii, care au semnat și votat toate actele adiționale. Lis (autorul), Băsescu&Videanu (continuatorii) și toți consilierii generali care au mâncat atâtea mandate de pe urma acestui contract și a altora. Apoi, de ce acuzațiile actuale vizează o perioadă atât de vastă – 2008-2015, și în cazul patronilor celor două firme de salubrizare arestați, și în cazul Apa Nova – ce au așteptat 7 ani anchetatorii? E posibil să lași un hoț să fure 7 ani ca să-l legi? De ce îi lași pe ceilalți primari de sector – Onțanu, Negoiță, Piedone – să lucreze în aceeași manieră, fără să îi iei la puricat? Din ce aluat sunt procurorii ăștia, nu circulă și ei prin oraș, nu-și pun întrebări, ca și noi, nu ascultă știrile?
Având aceste întrebări în cap, dați-mi voie să nu fiu prea entuziasmată cu privire la alegerile de la anul. Și pentru că cine a rămas acum „la cârma” Capitalei se comportă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic – ca și reprezentanții lor ajunși acum în pușcării pentru împărțirea șpăgii,consilierii PSD și PNL și-au dat mâna și au refuzat să-și asume primariatul interimar, de frică să nu le salte DNA și ce le-a mai rămas prin primărie – și pentru că modul de operare este atât de impregnat în ADN-ul celor care lucrează în administrație încât este imposibil să vină cineva diferit în sistem și să reușească să-l reformeze pe bune. Pentru că toate instituțiile statului care ar trebui să controleze și să prevină corupția se complac într-un conformism găunos în care ei se fac că controlează și hoții se fac că raportează. Formele cerute de UE funcționează, dar nu produc nimic decât fum. Și nu în ultimul rând pentru că nici noi, alegătorii, nu suntem din alt aluat.
Ca una care am văzut în toți anii ăștia, oarecum de pe margine, ce se întâmplă prin primării și prin firmele acolite sunt înclinată să-i dau dreptate unui om din interior care mi-a spus, pe un ton conspirativ paranoic, că tot deranjul ăsta nu înseamnă decât preluarea afacerilor de către o altă aripă a serviciilor. Nu am fost niciodată adepta acestor teorii, dar nici nu mai cred în povestea cu „curățenia” făcută de justiție. Mă amuza o declarație de ieri a unui avocat care-și anunța candidatura la Primăria Capitalei – cică primăria are nevoie de un avocat care să facă curățenie în ilegalitățile de la primărie. Ha, ha, păi și chirurghul a zis că o să taie cu bisturiul corupția de la primărie. Grav e că l-au crezut mulți. Cred că o să aibă mai multe șanse candidatul care va spune că va face astfel încât ce rămâne pentru cetățeni, după ce-și iau toți partea, să fie ceva mai mult decât monumentul din poză. Măcar ăla ar fi sincer.
Așa că, vedeți voi, dacă stai suficient de mult pe malul unui râu constați că nu te mai impresionează cadavrele dușmanilor tăi plutind, pentru că știi că de acolo de unde vin au mai rămas suficient e mulți, capabili să-ți facă rău.
* Poza este de aici și e modul amar al lui Teo Tiță de a face mișto de recentul proiect anunțat de Parlament, crucea de la Universitate, fix ce lipsea orașului, date fiind și cele scrise mai sus.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.
Poate Remus Cernea sa fie o solutie…?
Pentru numele lui Dumnezeu ! Scuzați-mi vehemența, dar chiar nu aveți discernămînt ? Chiar nu observați completa incoerență a individului ?
Știa Hitler ce știa cînd își concentra eforturile charismatice asupra electoratului feminin (și el nu avea părul prins coadă – doar o mustață prăpădită).
Nu-ti scuz vehementa (mai ales cand apare din senin, nu e niciodata semn de sanatate mintala!) si nu, nu observ deloc incoerenta invididului. De vreo 10 ani de cand a intrat, sporadic, in atentia mea, pare sa aiba aceleasi valori: ecologia (si variatiuni pe tema) si lipsa de credinta in dumnzeu ca si credinta ca aducerea lui dumnzeu in spatiul public dauneaza
In rest, nu l-am urmarit prea asiduu, mi se pare in afara sistemului si e exact ce imi doresc, tinand cont de alternative. am pus intrebarea in speranta ca cineva imi va raspunde pertinent, cu argumente
In schimb am primit un raspuns tamp, badaran si misogin, care nu spune altceva decat ca autorul e in plin delir.
Întristător !
1) – Dacă ați mai fi citit cel puțin trei comentarii de ale mele ați fi observat că NU sînt misogin. De altfel nu mi-aș permite o asemenea atitudine pe blogul unei femei. Dar…
2) – … așa cum îl judecați pe Cernea, așa procedați și cu mine – el ”pare”, eu ”par”, după niște contacte ”sporadice” și nu ”prea asidui”. DACĂ îl urmăreați asiduu v-ați fi putut construi o opinie întemeiată și ați fi putut observa cum, de fapt, bate cîmpii.
3) – Argumente ? Iată-le: muțunache Remus Cernea a fost scos pe scenă TOCMAI pentru acele persoane gata fezandate cu lozinci ecologice și atee. Exact ca și Hitler (și cîți alții) individul nu propune nimic clar ci doar trage de niște sforicele ”sentimentale” deja instalate. Pe deasupra e și destul de bleg – nu-l văd gestionînd nici măcar un chișc de ziare.
4) – În fine simplul fapt că, sub masca anonimatului, mă luați direct la per tu, dovedește încă o dată o mare superficialitate. Vehemența mea ”tîmpă și bădărană” derivă tocmai din profunda indignare că cineva care este capabil să citească un articol destul de lung și temeinic argumentat, simultan NU POATE demonta singur tromboanele lui Cernea.
Repet: întristător !
…pe mine ma intristeaza cand oamenii lasa comentarii stupide all over de internet si apoi se supara ca de ce sunt judecati in baza lor, in loc sa fie judecati in functie de ce au realizat in ultimii 38 de ani sau in functie de alte 3 comentarii lasate. Gandeste de doua ori inainte sa scrii un comentariu, ai grija sa fie in concordanta cu parerile si principiile tale, si comentariile oamenilor cu privire la tine vor semana din ce in ce mai mult cu modul in care te vezi tu.
revenind la remus cernea, cum deja am spus, de-aia am intrebat, pentru ca ma intereseaza si alte pareri despre el (ca sa fiu sincera intrebasem in ideea ca o sa-mi raspunda autoarea, ca pare bine informata, dar era ok oricine altcineva cu ceva pertinent de spus). Cand am parte de raspunsuri din astea conspirtationist… „a fost scos pe scenă”… de catre cine? de NSDAP? Scuze, nu te pot lua in serios.
E adevarat ca domnul „Majuscula” are un stil mai direct si uneori frust dar tot adevarat este ca de foarte multe ori are si dreptate. Nu trebuie sa o luati la modul personal, incercati sa descifrati ce vrea sa comunice.
Legat de acel Cernea, nu am idee daca va candida sau nu. Va pot recomanda sa cautati informatii despre evolutia politica a personajului. De la rebelul oprit sa intre in sala unde se desfasura intilnirea televizata a candidatilor la presedintie prin incuierea unei usi la statutul de parlamentar PSD. Ecologia este o stiinta, „ecologist” este un barbarism ambiguu printre multe altele. Echivalentul „arheologistului” sau al „geologistului”, ca sa fiu mai clar. Sunt, au fost si vor mai fi multi asa zisi „ecologisti”, vopsiti, transformati, uitati. Va mai amintiti de Dan Matei Agathon? Sau de altii de prin zona ONG-urilor (nu insist caci risc sa intru in subiectul unui alt articol de pe accest blog si nu asta vreau). Atentie si la nuante dar si la implicatii.
Sau poate nu la Remus Cernea ati vrut sa va referiti? Sfatul meu ramine acelasi: cautati informatii despre cei care va cer votul, alegeti ce vi se potriveste, nu votati in orb laolalta cu turma.
Multumesc, apreciez interventia 🙂
nu pot sa cred ca (mai) sunt cetateni care isi pierd timpul discutand (mai mult, chiar dispusi sa-i acorde credit) despre acest personaj purtator al unui singur tricou cu Pink Floyd.
O fi si el sarac si cinstit, ca Ion Iliescu :))
Ce pot sa spun, de cand cu stirea aia cu crucea de 25 m la Universitate, ma gandesc chiar ca l-as vrea presedinte 😀
Si apoi, ce alternative avem? Votam toti in alb, ca-n cartea lui Saramago?
Nicusor Dan.
L-am votat in 2012- sau cand a fost, l-as vota si acum dar nu am auzit sa candideze.
Caut 🙂
Se întâmplă ceva ciudat. Un bug, un feature, o interdicţie? Orice ar fi… să fie primit!
Mai fac o incercare. Doar din simpla curiozitate, rog a nu fi banuit de vreo alta intentie… absconsa
––––––––––––––––––-
Mda, se shimba numele sau se readuc ratacitii la calea cea „dreapta”. Peste o luna Oprescu va fi liber si va astepta tn tihna un proces care se va amâna perpetuu. Pe-aici sau pe alte meleaguri. „Ce va imaginati voi, ba, gigeilor!” Prejudiciul? „Vânatorii de bacsisuri” duc lipsa de „resursa umana”.
Pentru viitoarele alegeri deja se pregatesc înlocuitorii. Cine sunt acestia? Cui îi pasa? Votantul este doar un bun cetatean, datoria lui este sa voteze, nu sa aleaga. Sau este din cei pentru care alegerile se desfasoara ca la stadion. El tine cu dreapta, cu stânga sau cu Rapidu’
Despre informare… de unde? Câinele de paza a acceptat lantul si asta nu de ieri, înca de prin anii ’90. Cele câteva voci izolate care mai rezista nu se aud sau sunt tratate în derâdere, ca la cârciuma (un exemplu, poate nu foarte la subiect: http://bit.ly/1WoPajf )
Nici timp pentru documentare nu prea este. Bunul cetatean isi împarte ziua între slujba, berarie, facturi de platit, copil si televizor. Când sa mai afle si cine sunt cei care îi cer votul?
Viitorul? Pleaca ai nostri, vin ai nostri, noi ramânem… cum am fost. Îmi doresc sa fiu contrazis. Cu argumente.
De fapt cine decide în România?
––––––––––––––––––-
Intr-adevar, Dollo stie despre ce e vorba.
Tocmai de aceea ii atrag atentia asupra unei scapari: intre timp, contractul de concesiune a fost facut public: http://www.apanovabucuresti.ro/companie/cine-suntem/contractul-de-concesiune/
Da, a fost publicat, am si scris ca in 2008, la initiativa lui Videanu. Poate nu m-am exprimat prea clar.
Pai atunci, Dollo, de ce ii consideri pe Videanu & Basescu la fel de vinovati ca si Lis in povestea cu Apa Nova? Nu zic ca nu au facut si ei destule alte lucruri dar, cel putin in privinta asta, mi se par nevinovati. Ce ar fi putut sa faca? Nu poti sa te apuci sa reziliezi contracte fara motiv – instantele de abia ar astepta asa ceva si, cumva, sunt convins ca francezii s-ar fi descurcat mai bine pe taramul juridic.
Câteodată și să nu faci nimic e o vină, dar în cazul lor nu e doar atât.
DNA are documente si dosare de ani de zile, problema este nu doar coruptia ci si sistemul judiciar greoi, procese aruncate de la tribunal la tribunal, procurori ce o lalaie intenitionat etc.
Stii ce ma bucur? cu cat mai multi la puscarie, cu atat mai multi se vor gandi de 2 ori inainte sa fure, sau vor fura mai ….usurel :))
Gluma de acasa e: eu aveam dureri de inima daca vedeam sacosa de mii de euro, cand ajungeam la puscarie eram deja calita si pregatita :)))
E un pic cam complicat ca cei 150 de procurori ai DNA (pana in 2014 au fost doar 100) sa rascoleasca tot ce misca in administratia public romaneasca. Ca discutam de 40 de primarii mari cu consiliile locale aferente, 40 de consilii judetene si de inca vreo 20 de ministere. Ca sa nu mai punem si agentiile guvernamentale si decentralizatele.
Le cerem celor 150 de procurori sa rezolve cam toata coruptia mare din tara asta. Adica niste afaceri in care sunt bagati 5-10.000 de oameni (daca pot sa le spun asa) si in care se invart cateva miliarde de euro anual. Si ca sa il rezorvi pe unul trebuie dovezi, declaratii, martori, inregistrari, flagrant, etc. Nu ai un dosar bun, sanse mici sa il bagi pe un barosan la puscarie, ca omul e in cele mai multe cazuri milionar in euro si isi poate permite cei mai buni avocati. Plus ca urla ca din gura de sarpe, are sprijin politic, are trusturi de presa gata sa ii planga pe umar, are uneori imunitate parlamentara, etc
Iar daca procurorii fac ceva, e prea putin si prea tarziu, Si evident ca e vorba de manevre oculte, o alta ramura a serviciilor vrea sa intre in paine.
Eu zic ca e totusi un inceput binisor, indiferent de cauze. Mai ales daca comparam cu situatia de acum nici 10 ani, cand furam cu totii, de-a valma, iar imunitatea era cvasi-universala. Trebuie sa incepem sa furma si noi mai organizat, ca in lumea civilizata.
Aici nu vorbim de găinării, ci de ditamai corupția, la Primăria Capitalei, dacă nici pentru asta nu se găsesc procurori atunci hai să credem în continuare în Albă ca zăpada.
Bun, bun articol, Dollo, mi-a mers direct la suflet! Brava!