P robabil numai Iliescu îl va întrece la numărul de dumnezeusălierte spuși mai cu ură, atunci când o muri, așa cum l-a întrecut și la numărul de voturi. Deocamdată hoitul de serviciu este Corneliu Vadim Tudor. Creștini de feisbuc, atei sau liber cuvântători de tocșou s-au repezit să-i bage omului în sac, la moarte, ce a semănat toată viața: ură. Până și colegii lui, academicienii parlamentarii, i-au refuzat un ultim omagiu, neprimindu-i coșciugul în clădirea Parlamentului.
O singură dată m-am intersectat cu Vadim, într-o cârciumă din București, care îi aparținea unui membru PRM, viceprimar al sectorului 5 pe vremea aia. Vadim ocupase o masă de zece persoane și practic tot restaurantul, pentru că dădea televizorul la maxim din oră în oră, când se difuzau imagini de la conferința lui de presă din aceeași zi. Cred că era prin 2006, dar colegul George Lăcătuș, a cărui zi o serbam atunci acolo, poate să știe mai exact data. Ne-a deranjat, firește, că din timp în timp ne oprea muzica de petrecere ca să-și asculte propriile elucubrații pe ecran și să le comenteze cu voce tare, cu comesenii, membrii de partid care nu îndrăzneau să-i spună că auziseră aceleași gogoși de zeci de ori înainte. Jenată, chelnerița ne făcea atenți să păstrăm liniștea cât vorbește tribunul la televizor, că se supără tribunul de la masa alăturată. Patronul locului nu îndrăznea nici el să-și întrerupă șeful, chiar dacă din sala aia noi eram singurii care-i plăteam consumația. Așa că m-am sculat eu, vitează, de la masă, și i-am cerut pe un ton politicos domnului Vadim să dea sonorul mai încet că avem și noi de sărbătorit ceva pe acolo. Nu cred că e cazul să vă spun urmarea. Nu, Vadim nu s-a scuzat, dimpotrivă. Dar nu era ca și când nu ne-am fi așteptat. Ba chiar am scos din asta un reportaj pe care l-am dat a doua zi în Academia Cațavencu. Era cool să te plângi de Vadim și să faci mișto de el. Iar el probabil că știa asta.
Înainte cu câțiva ani beneficiasem de aprecierile lui – sau ale lui Alcibiade – când îmi lăudase un articol din Curierul național. Bine, nu era nici atunci onorant să apari în România Mare, dar am luat-o ca pe un amuzament. În anii 90, anii mei de început în presă, am lucrat cu foști colegi de-ai lui, din presa comunistă, ziariști buni de la care am învățat meserie mai mult decât din anii de facultate, colegi care-i urmăreau delirul lui Alcibiade cu un zâmbet și treceau mai departe. Vadim era pentru ei un tip inteligent, dar fără caracter.
Era vremea în care Vadim avea umor, mai și sărea calul, dar nu era luat în serios, pentru că nimeni nu credea că cineva ar putea să-l urmeze. Era vremea în care Internetul nu pătrunsese în România, comunicarea nu se democratizase într-atât, calomnia, ura și zoaiele erau concentrate doar în câteva mâini, nu ca acum, împrăștiate pe toți pereții virtuali sau pe toate ecranele.
Cred că azi degeaba îi punem lui în cârcă atâtea păcate, pentru că nu a fost decât un deschizător de hazna. Un tip care a trecut de la carismă și umor, la isterie și abjecție, încurajat pesemne atât de adulație, cât și de ura pe care o stârnea în jur. Faptul că a fost ales în parlamentul național și în cel european dă măsura caracterului unei părți din populația României. Care votează. Și din păcate în cazul votanților lui nu li se poate găsi scuza că au fost cumpărați cu sacoșa de ulei și zahăr, ci mai grav, că au votat din convingere. Au ales naționalismul deșănțat, ura de clasă și de rasă. L-au ales pentru că zicea public ceea ce ei gândeau și simțeau. Vadim nu a făcut decât să exploateze ceea ce zace în mare parte dintre oameni. Și să le dea curaj să se exprime public. Faptul că timp de 20 de ani lui nu i s-a întâmplat nimic, că nicio instituție nu l-a sancționat pentru derapajele lui, a fost bomboana de pe colivă.
Reușita lui merge mai departe decât se aștepta probabil chiar tribunul. Priviți azi o „dezbatere” la români și întrebați-vă de ce nu avem argumente, ci doar bâte și scuipați? Citiți comentariile necenzurate la articolele pe teme controversate. Priviți cum se derulează pe Facebook temele de discuție, cât de rapid sunt adoptate și cum ne împart în două tabere, unii pro și alții contra, și cum nu există nicăieri gri, dubiu sau semne de întrebare. Toți știm exact cum stă treaba și le dăm în cap celor care nu știu, cu dreptatea noastră. Timp de câteva zile sau săptămâni mestecăm o temă aruncată în arena publică de o mână invizibilă, ne repezim asupra ei ca găinile, consumăm energii, timp, nervi și viață, numai ca s-o abandonăm când apare ceva nou în ogradă. Își mai amintește cineva pe ce ne-am certat pe Facebook înainte de Vadim și cu ce am rămas din asta? Ah, pe criza refugiaților, dar înainte ce a fost?
Pe mine nu m-a împroșcat Vadim cu zoaie și n-am avut de suferit de pe urma lui. Pot să înțeleg reacțiile celor care au intrat în gura lui, pentru că am avut și eu partea mea de zoaie, de la alții, de regulă anonimi care se dau viteji din spatele tastaturii. Și când m-a porcăit un celebru „pamfletar” la TV, și când mi-au scris iluștri anonimi pe blog, am considerat că singura atitudine potrivită pentru astfel de oameni este ignorarea totală. Poate că nu e asta soluția, poate că uneori cel mai înțelept n-ar trebui să cedeze, poate că mai simțim nevoia să ne mai și răcorim câteodată, dar privind în jur mi se pare că e cam târziu pentru experimente. Vadim a fost cum a fost, unul singur, ce ne facem cu ăștia mulți care au rămas?
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.
Ba eu va dau dreptate, ignorarea este o buna solutie.
Sau mai drastic spus, inmultirea cu zero.
Eu cred ca asta denota tarie morala si caracter.
Nu gasesc ca este cedare.
Sigur o replica cu argumente solide nu din categoria ” ba pe-a m…i, dar nu mai mult.
Polemica cu argumente este buna, dar cind se ajunge la invective cel mai destept cedeaza!
Reiau propriul comentariu postat pe contributors.
„In toata povestea asta personajul principal nu este persoana Vadim Tudor ci numarul imens al celor care s-au identificat cu ideile sale…”
Absolut corect. Dar…
…CINE a imbecilizat milioane de copii, ani la rînd, cu povești protocroniste (frumos ilustrate) total abjecte ?
Nu ! Nu diluați chestiunea prin referire la diverse ”organisme” de stat și de partid. Da, ELE au dirijat guerila româno-română, însă au existat ”comandanți” ”străluciți” care au generat, cu maxim entuziasm, tsunami-urile de dejecții patriotarde, distribuite apoi prin grija ”excelentului” învățămînt ante-decembrist.
Iar ”generalissimul” acestor ”trupe de asalt” șobolănești a fost DUMITRU ALMAȘ. Sinistrele lui ”povești eroice” au făcut parte din curicula școlară mult după 1989 (ultima reeditare 2005). Acum ștafeta a fost preluată de diverse site-uri traco-daco-cotcodace (Daniel Roxin & Comp.) semn că forțele vadimiste nu dorm.
În încheiere un comentariu foarte recent care spune tot ce e de spus despre gradul de penetrare al otrăvii almașiene.
„Vreti sa spuneti ca in decursul celor doi ani ai asazisei constructii a podului, in timp ce romanii se ocupau de lucrare, Dacii stateau linistiti la plaja, culegeau floricele iar marmota invelea ciocolata? Nu ar fi mai pluzibil faptul ca Apolodor si romanii au RESTAURAT un pod deja existent construit de daci, pod folosit pentru comert intre dacii din nordul si cei di sudul Dunarii??
http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/secretele-podului-apolodor-damasc-dunare-reusit-romanii-devieze-cursul-fluviului-2000-ani-1_54e5b829448e03c0fdc4fc93/index.html?science=54e5d5e0945f1#_=_
Așadar Vadim a fost scos la înaintare exact de aceleași forțe ce au otrăvit căpățînile ani și ani de zile – ELE (forțele) puteau calcula din start cam ce succes va avea acest „Mare Român” (microscopic).
Ei lasa, a plecat vadim dar il avem inca pe mircea badea!
Si, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, Ion Iliescu!
cand a murit, am stat cu sotul la discutii sa cautam ceva bun facut de Vadim. Nu am gasit: poet slab, politician si mai slab, la tv/presa face scandal si vocabular jenant. Abia a2a zi am constientizat ca a facut ceva memorabil: a ridicat nationalismul romanesc in zona Transilvaniei si asta a reusit sa contracareze din nationalismul maghiar, chiar daca el a miscat doar partea saraca (cu duhul) al romanilor.
De intersectat, drumul mi s-a intersectat de multe ori cu el. La propriu. Am lucrat pe Aviatorilor, fix langa sediul partidului. El era om remarcabil, tot la propriu: iesea la plimbare la pranz flancat de 4 garzi de corp in jurul lui, in cele 4 puncte cardinale. Cei 4 tipi erau inalti de aproape 2m, la 35-45 ani, cu greutate la jumatate din greutatea lui Vadim, muschiulosi. Toate colegele ne uitam cu drag la cei 4.
Cum, inainte de Vadim si criza refugiatilor a fost criza din Grecia! 🙂
Că bine zici, dar înainte de Grecia? Ha?! 😛
a fost scandalul Zavoreanca, scandalurile din fotbal, mai devreme ceva cu Behehecali, si tot asa. Numai scandaluri 🙂
si articolul asta ti se pare ca are nuante?…
e ceva abscons aici, dincolo de repetarea unor clisee culese (involuntar, evident, ptr ca n-ai cum sa-l plagiezi cu buna stiinta pe sever voinescu) din paginile revistelor proaste de centru-dreapta? gen „dilema”?
Atât s-a putut, domnu, deși mă văd nevoită să vă dezamăgesc (din nou?), nici măcar pe domnul Voinescu nu l-am citit vreodată, iar pe la Dilema nimeresc rar, mânată de cu totul alte interese decât cele de care mă bănuiți.
Aveti întru totul dreptate. Scena abuzivă e caracteristică Tribunălui. Dar și curjul dvs, acela de a înjura un mort e tot românească standard.De ce nu ați scris acest articol acum ol ună și să-l semnați cu numele intreg.
…Romînia și românul ei…
Când am avut ceva de zis de tribun am scris, după cum spuneam și în text, la momentul respectiv. Există reportajul de la restaurant în arhiva Academiei Cațavencu. În rest nu m-a interesat, nu am scris de el. Acum nu-l înjur pe el, ci îmi dau și eu cu părerea despre ce se întâmplă în societate după moartea lui. Free speech se cheamă dreptul ăsta.
E „politically corect” punctul de vedere; nu cred ca un om poate fi doar rau sau doar bun. Totusi:
„…Faptul că a fost ales în parlamentul național și în cel european dă măsura caracterului unei părți din populația României. Care votează. Și din păcate în cazul votanților lui nu li se poate găsi scuza că au fost cumpărați cu sacoșa de ulei și zahăr, ci mai grav, că au votat din convingere… ”
Era mai bine sa voteze altfel decit din convingere? De ce nu au fost „ceilalti” mai convingatori? Aici e necazul. Cer timp toate acestea.
E foarte bine că au votat din convingere, e trist că au convingerile astea.
Asa e. Nici mie nu-mi place cind se intimpla asta.
S-a scris pentru ca e ,,mortul zilei”cum zic unii si a-ti spune parerile nu inseamna chiar injurat.Si apoi ce inseamna aia cu ,,de morti numai de bine”?Ce,mor numai sfinti?Uite ca mai mor si oameni cu bune si cu rele!