N u am multe de spus despre chinurile facerii guvernului Cioloș, în afară de ce am spus deja – că eu una nu m-aș băga într-o funcție publică nici moartă, deci poate că nu ar trebui să am dreptul nici să comentez calitatea, pregătirea și aplombul celor care acceptă să se bage – dar nu pot să nu remarc aplecarea către justiție a tuturor comentatorilor de pe margine, ca și a parlamentarilor din comisiile chemate să le acorde viitorilor miniștri votul de încredere.
N-am stat să calculez, dar cred că audierile repetate pentru Ministerul justiției au fost cele mai lungi dintre toate și cele mai comentate. Pentru comparație am văzut cum a arătat audierea unui ministru de a cărui importanță nu s-a sinchisit aproape nimeni în Parlament – numitul Bostan de la Ministerul societății informaționale – care aproape că a fost pus să jure pe roșu că nu e rasist, discriminator și xenofob, cum fusese acuzat de o parte a societății civile într-un apel prin care se cerea retragerea lui. Ministrul s-a jurat că nu e așa cum zic domnii ăia răi, dimpotrivă, și gata, a primit votul.
Altfel s-au petrecut lucrurile cu candidatele de la justiție. Nu intru în detalii, că audierile pot fi văzute pe site-ul TVR. Ce vreau să zic e că aplecarea asta spre justiție și pe cine punem în fruncea ei are (dincolo de impresia că toți ne pricepem la cum ar trebui făcută) cauze diferite la popor și la parlamentari. Cum va face noul ministru să întărească „conformarea individuală” în fața legii? – a întrebat-o un deputat pe doamna Prună. Într-un răspuns diplomatic, doamna a zis că asta stă în fiecare dintre noi, dar că o soluție ar fi tocmai aplicarea nediscriminatorie a legii. Adică și omul „de rând” va respecta legile când va vedea că ele îi pedepsesc și pe aleși, nu numai pe fraieri.
Până vom ajunge acolo, însă, remarc că în rest, ca națiune, nu ne interesează cine se va ocupa și de educație, sănătate (important e să aibă chiloții curați) transporturi, infrastructură, economie, finanțe, agricultură, turism (ba, înțeleg că turismul nu se mai regăsește nici cu numele în noile ministere), atâta vreme cât suntem mulțumiți că se va face justiție.
Și dacă pe noi nu ne interesează, pe ei nici atât. Programul de guvernare depus în Parlament de Dacian Cioloș are 13 pagini, pare scris pe genunchi la un laptop fără diacritice și folosește toate clișeele despre buna guvernare și statul de drept pe care le poți citi în orice comunicat de presă emanat de instituțiile euro-atlantice. Pe scurt zice că vrea să facă bine, ca să nu fie rău, cum bine s-a exprimat cândva regele fotbalului Gică Hagi (aș da și un link valid, dar constat că de ieri până azi a dispărut de pe site-ul Camerei Deputaților, unde fusese postat).
Asta înseamnă că în ciuda recentei revoluții prin care ne place să credem că am trecut, continuăm să tratăm lucrurile cu aceeași superficialitate. Nu mai departe de săptămâna trecută, un raportor ONU, venit într-o vizită de monitorizare în România, declara la plecare că autoritățile noastre trăiesc într-o stare de negare a realității. Realitate care spune că 40% dintre români trăiesc în sărăcie, deși țara are resursele necesare pentru eradicarea sărăciei. Doar că nimeni nu pare să vrea asta.
Sigur că nu poți să ceri totul de la un guvern făcut de pe o zi pe alta, că România nu are o strategie de țară de 25 de ani, de ce să avem pretenții de la unii care și-au văzut de treaba lor până să fie chemați din disperare la Cotroceni. Dar după cum arată lucrurile, nici de acum încolo nu va fi altfel. Suntem momentan blocați în etapa arderii Bastiliei și a decapitării nobililor. România trăiește la nivel macro cam ca o televiziune – nu mai vezi știrile despre ce se întâmplă în țărișoară, pentru că toți reporterii sunt ocupați cu pânditul purtătorilor de cătușe la intrarea/ieșirea din DNA. Totuși, viața e mai mult decât justiție – chiar dacă facebook-ul produce judecători mici și mulți pe bandă rulantă. Corupția ucide, am văzut asta, dar nici indiferența nu-ți prea dă de mâncare.
Cred ca societatea in ansamblu nu poate fi mai inteligenta decat majoritatea membrilor ei. Ca atare, se poate concentra asupra unui singur lucru o data. De fapt, ai remarcat deja acest lucru, pe vremea cand comentai cum cate un eveniment acapareaza toata dezbaterea publica, si ne intrebai pe noi daca mai stim ce a fost inainte de…?
Boon. Acum constatam ca societatea se preocupa de ministrul justitiei. Pai, eu cred ca e mai bine decat sa se preocupe de Burlacita 🙂
Pe urma, voi l-ati vrut dat jos pe dom’ Bostan. Nu frecventez site-ul cu pricina, asa ca nu stiu foarte concret ce scrie pe acolo. Citatele de pe voxpublica pe care voi (apador) le-ati folosit ca argument sunt partinitoare. Din cate am auzit, asa cum pe InLinieDreapta se bat campii cu gratie in zona „dreapta”, la fel pe VoxPublica se da cu oistea-n gardul stang. Mie mi se pare important ca aceste doua platforme exista, astfel incat ideile sa poata circula. Am citit pe diagonala argumentul VoxPublica si am retinut ca pe ILD se considera ca political corectnessul e o idee proasta. Eu prefer metafora urmatoare: PC-ul a fost inventat de oamenii care cred ca e posibil sa apuci un cacat de capatul curat. Si o completez parafrazandul pe Churchill: PC-ul e cea mai proasta idee de comunicare, cu exceptia tuturor celorlalte care s-au mai incercat vreodata.
Revenind la om (a carui audiere n-am urmarit-o): inteleg ca are simpatii „conservatoare” si tine sa tuteleze o platforma pe care diversi sa se abereze in voia lor. Cam subtire motiv de retragere. Niste texte scrise de el personal, ati gasit? Ca sa stim despre ce vorbim.
Da, este o dezbatere lungă despre libertatea de expresie și limitele ei, am constatat că și unii aprigi apărători ai ei se grăbesc să le taie microfonul altora atunci când sunt direct vizați sau deranjați. În cazul domnului, nu trebuie să semneze el însuși textele, e suficient să pună la dispoziție o platformă pe care alții să abereze. De regulă susții ceva în care crezi sau care-ți aduce beneficii, nu? Există o decizie CEDO care pedepsește un site pe motiv că nu a moderat comentarii injurioase la un articol. Site-ul a fost condamnat să plătească despăgubiri persoanei care fusese jignită de comentatori, deși articolul în sine fusese corect.
Mie nu mi se pare ca e suficient atata lucru. Cat priveste decizia CEDO, aia a fost data intr-o speta anume (deci nu putem generaliza) si priveste raspunderea site-ului in privinta moderarii unor _injurii_. Nu raspunderea proprietarilor site-ului in privinta existentei site-ului.
Sa ne aducem aminte de Ion Ratiu: „Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine”. Mi-l pot imagina pe Ion Ratiu proprietar al unui site care vehiculeaza opinii comuniste!
Nimica nou.
…Noi, moldovenii, crescuţi mai mult sau mai puţin cu idei şi cu deprinderi aristocratice în ţara noastră, nu aveam o adevărată idee de naţiunea şi poporul român; afectam popularitatea ca o idee a secolului, ca o fantazie, ca o idee abstractă căpătată din cărţile străine. Cu toate că totdeauna (poate) am fost în relaţiuni cu poporul nostru, dar poporul a fost (pe atunci ca şi astăzi) departe de noi; abrutizat de împilare, într-o condiţiune pururea ticăloasă şi inferioară, necultivat, neînvăţat, fără cunoştinţa drepturilor şi demnităţei sale, poporul nostru (din Moldova) îl consideram compus cu totul din alte elemente; el în noi vedea totdeauna nişte fiinţe superioare, nişte oameni predestinaţi a fi stăpînii sau tiranii săi. Iar noi, oricât de umani, oricât de filosofi, oricât de patrioţi, oricât de naţionalişti sau liberali eram, nu puteam vedea în acel popor decât nişte fiinţe ce ne insufla mila şi de care nu ne puteam apropia, cu toată bună-voinţa ce am fi avut.
G. Sion Suvenire contimporane Editura Polirom 2014 (prima ediție 1888)
PS: Sper ca nu-mi vei desconsidera raspunsul de mai sus din cauza lipsei diacriticelor, de care mă fac vinovat deși nu am scuza unui laptop fără diacritice. La mine lipsa diacriticelor se datoreazâ scrisului mult în engleză, automatismelor formate din acest motiv, precum și comodității de a nu-mi reeduca automatismele în funcție de limba folosită.
Noii „revolutionari” au făcut aceeași greșeală ca cei din ’89: au plecat acasă să se uite la tv. De la revoluție nu pleci acasă, pleci la partid (la care vrei tu dintre cele vechi, sau te apuci să faci tu unul nou), te înscrii și te apuci de treabă. Se miră că n-au pe cine vota? Le e scârbă să meargă la vot că psd=pnl=aceeași mizerie? Nu poți schimba un sistem corupt perfecționat vreme de 25 de ani în 3 seri (nici măcar zile) de proteste. E ca și cum ai ține – o tot anul în petreceri și ai învăța pentru examen doar în ultima noapte (și ai pretenția să iei nota 10).
o explicatiune naiva a mea ar fi ca sistemul e destul de corupt incat un ministru la justitie ‘curat’ ar face multe schimbari.
Ca o remarca personala (abordare naiva, v-am zis), discutiile sunt intre cei pro si cei contra. Cat contra sunt membrii din partidele politice, corupti pana in maduva neuronului, atunci e bine. Un ministru acceptat si tolerat de toti babalacii sigur e un om de-al lor.