A m trei telefoane Samsung vechi și nefuncționale. Două au fost ale mele, le-am folosit, prețuit, taciscrinit, mângâiat, zorit în așteptarea apleurilor importante, înjurat atunci când refuzau să se miște în ritmul nerăbdării mele. Toate mi-au cântat Hello Dolly cu vocea lui Armstrong, tăiată la un minut, cât trebuia să țină ringtone-ul.
Pe primul, cel cu hublou pe clapetă, mi l-am cumpărat singură, într-un an înainte de sărbători, de pe un site, nu mai știu care. Știu că a costat vreo 7 milioane pe care nu-i aveam atunci, mi i-a împrumutat un prieten bun, care a fost așa de încântat de exaltarea mea – că aveam și eu telefon cu clapetă – că în ziua de salariu, când am mers cu el la bancomat ca să-i dau datoria, mi-a făcut o reducere.
Veneam după câțiva ani de telefonie mobilă, în care folosisem un Motorola cu antenă (primul meu telefon) dat de la redacție (Curierul național), înlocuit după o vreme de o altă marcă (parcă Sharp sau Sony, dar nu-mi amintesc exact), căpătat de la o colegă care avansase la un model mai performant, urmat de un Nokia gri, primit odată cu abonamentul de serviciu de la cea de-a doua redacție la care am lucrat (Cotidianul). Aici m-a prins febra telefonului de fițe și am căzut în păcat să-mi cumpăr primul Samsung.
Nu rețin câtă viață a avut ăsta micu cu hublou, dar știu că a conținut niscai mesaje de amor și parcă și o despărțire. A fost înlocuit de primul Samsung cu taciscrin, după ce clapeta i se mai ținea doar într-o balama. Al doilea, primit cadou de ziua mea de la iubitul din vremea aia. Era ceva mai tare ca un aifon, elegant, mare – prea mare mi se părea atunci – făcea poze mai bune (5 megapixeli…) și intra, mai greu dar intra, chiar și pe Internet. Avea un buton lateral pe care dacă-l apăsai într-un anume fel trimitea automat un mesaj S.O.S. cuiva cunoscut. Îl setasem să trimită mesaje S.O.S. prietenului meu cel mai bun și iubitului care-mi dăruise bijuteria. După o vreme am renunțat, că butonul ăla, pârdalnicul, se tot atingea prin buzunar din greșeală și ăștia primeau tot timpul mesaje de la mine. Ajunsesem ca Petrică cu lupul. Nu se mai îngrijora nimeni dacă primea mesaje S.O.S. de la mine. Nu-i vorbă că nici la primul apel S.O.S. nu s-au panicat cei doi 😉
Pe cât de minunat și performant a fost la vremea lui, Samsung-ul ăsta a murit subit într-o zi când n-a mai vrut să se lase taciscrinuit. Am reușit să recuperez de pe el agenda de telefon, în rest a devenit și el mormântul unei perioade mișto din viața mea, în care m-am simțit iubită, dorită, invidiată chiar pentru minunea aia de telefon 🙂 L-am plimbat prin Portugalia și Sicilia, și mi-a tras țeapă în timpul unui interviu important, pe care i l-am luat în exclusivitate fostului arhitect al Capitalei, Adrian Bold (din mandatele Halaicu, Ciorbea, Lis, Băsescu și Videanu).
Nu aveam reportofonul la mine, când am primit un telefon de la Bold care îmi spunea că e de acord să facem interviul ăla, dacă am timp să mă duc la el „acum”. M-am dus și am zis că înregistrez cu telefonul, că doar de aia e performant. Nu era prea profesionistă maniera, dar nu mă puteam baza doar pe ce notam. L-am pornit, omul s-a apucat să vorbească, m-am lăsat antrenată în conversație și am uitat să-l mai verific. S-a oprit după prima jumătate de oră. Ajunsă la redacție m-am apucat să reconstitui rapid din memorie și din notițe ce am discutat cu arhitectul, că altfel aș fi ratat singurul interviu dat de el unui ziarist, exact înainte de a fi debarcat de Oprescu. Se pare că am reușit să reconstitui discuția, că omul nu a avut obiecții când a văzut interviul publicat.
O altă întâmplare istorică trăită de telefonul ăla a fost scandalul cu Orange și ieșirea din sclavia abonamentului pe viață, despre care v-am povestit la vremea lui.
În fine, am revenit la Samsungul cu clapetă și hublou o vreme, până când tot iubitul de atunci a întrerupt lanțul de iubire cu Samsung și mi-a dat în folosință un aifon mai vechi, cu care am intrat în era Internetului pe telefon. Am apreciat specia mărului mușcat (cine nu-l apreciază?!), dar îmi era clar că nu voi avea niciodată bani ca să-mi cumpăr altul din gamă. Aifonul făcea poze (și încă mai face) minunate, dar lăsa de dorit în ultima vreme la capitolul accesibilitate Internet. Brusc se mai bloca sau oprea așa că la un moment dat am căpătat un Samsung dual sim de la o rudă, care-l aruncase. L-am dat la reparat, l-am folosit vreo lună după care a murit și ăsta. Al treilea.
Am tot fost într-o relația de love-hate ba cu Samsungul cu clapetă și hublou, ba cu aifonul, în fine, Samsungul cu clapetă și-a dat obștescul sfârșit pe Transfărăgășan, unde l-am scăpat pe jos de emoție, iar clapeta i s-a desprins definitiv de trunchi.
După asta am primit acum doi ani, tot de ziua mea, un Samsung „tânăr”, care ar fi minunat dacă nu ar fi depășit de realitate. Se mișcă greoi, se blochează, și în general este ca un televizor pe lămpi față de unul cu ecran plat din ultima generație. Prinde toate posturile, dar parcă ți-e milă de el să-l mai pui să muncească, ar merita o pensie liniștită. I-o prevăzusem astă vară, de ziua mea, când mă gândeam să-mi fac un cadou mai consistent și să i-l dau pe ăsta mamei, pe care o învățasem să acceseze Țapul pe el, ca să putem vorbi când sunt plecată din țară. Numai pentru țap și vorbit la telefon face față.
Dar n-a fost să fie. Nu-mi permit încă un telefon care să aibă memorie suficient de mare cât să facă față decent exploatării mele care include: emailuri (trei), facebook, site-uri diverse, hărți de navigare și blogging (wordpress). Mi-am dat seama în ultima vreme că telefonul performant nu mai e o fiță, dacă îți pune la dispoziție un birou atunci când ești plecat de la birou. A rămas, însă, o fiță prin prețul prohibitiv pe care-l are. Să dau un salariu (2-3000 de lei) pe un telefon cu de toate, ca shaorma, este, trebuie să recunosc, o fiță. Cel puțin pentru mine… care se pare că muncesc pe bani prea puțini raportat la aspirațiile în materie de telefoane 😀
Și da, după întâmplarea cu Orange m-am portat la Vodafone pe cartelă și mi-am jurat mie însămi să nu mai fac abonament în veci la niciuna dintre firmele de telefonie. Așa că singura soluție e să strâng din dinți și să-mi cumpăr cu banii jos telefonul dorit. Se va întâmpla și asta vreodată, dar deocamdată vă întreb, voi ce faceți cu telefoanele mobile stricate sau pe care nu le mai folosiți? Că eu nu mă îndur să le arunc la gunoi pe astea de care v-am spus mai sus, chiar dacă zac moarte de câțiva ani la mine în dulap. Le tot mut de colo colo când fac curat și tot nu mă îndur să le arunc. Bașca că, deși unele nu mai sunt funcționale, ele conțin, totuși, în forul lor interior, niște date personale, ale mele, care ar putea fi recuperate de niște mâini dibace, deci și asta e o reținere în a le arunca aiurea.
După cum se vede eu am o relație cam neîncheiată cu samsungurile mele. Iluzoriu, aștept momentul ăla când mă voi duce cu ele la Samsung și ei or să-mi zică: wow, Dollo, pentru fidelitatea față de marcă și stoicism în folosirea ei timp de câteva generații, de telefoane, îți facem o reducere de x la sută din prețul unuia nou 😉
Eu am trecut de la Nokia la Samsung în urmă cu vreo 5 ani și nu am mai vrut altă marcă. Pe cele vechi de obicei le ofeream părinților sau bunicilor. Dar pe ultimul nu l-a vrut nimeni, că e cu touchscreen și au zis că nu se descurcă și că nu le trebuie așa ceva 🙂
Așa că am încercat să îl vând, sub prețul pieței, pe olx și pe okazii. Și nu mi l-a luat nimeni, deși am avut anunțul activ mai bine de un an. Acum zace în cutia lui, undeva în sertarul cu electronice.
„cine nu-l apreciază?!”
– Eu! 😀
Legat de intrebare, telefoanele pe care nu le-am mai folosit, le-am donat sau le-am vindut, cu doua exceptii: pe unul l-am pastrat si il mai folosesc ocazional, desi are aproape 10 ani, iar pe celalalt l-am dat la schimb cu o tableta, pe care o folosesc si acum.
De stricat, inca nu am reusit sa stric nici unul. 🙂
Folosesc atit telefoanele vechi cit si pe cele noi (unele date de la serviciu. Oops, tocmai pe ala noua din acelea l-a scapat din mina – e mare – si l-am spart; ar fi corect sa cumpar unul nou). Am avut Siemens, Nokia, acum am Samsung. Ce am avut in plus le-am dat gratis cui avea nevoie, celor care-si doreau un telefon de orice fel, din varii motive. Nu reusesc sa ma obisnuiesc cu telefoanele „mari” si prea „smart”. (probail nu sunt eu prea „smart”). Gindurile mele bune, Dollo! Numai bine! ls
Dupa ce iti stergi toate datele personale de pe ele, iti ei cardul SIM si cardul microSD sau ce minuni mai are, si telefonul se duce frumos si civilizat la reciclat deseuri electrice si electronice… cred ca DEEE e abrevierea la noi.
In general magazinele mari DYI (Hornbach) au asa ceva, cele mici (megaimage, DMurile etc.) recicleaza numai baterii si becuri.
Asa ajung telefoanele vechi sa se transforme in telefoane noi si ciclul continua, basca mai dai de lucru la ceva oameni care muncesc in firmele de dezasamblare.
Daca crezi ca iti e asa dor de ele fa-le poze, le urci in cloud ca sa nu le pierzi si le reciclezi apoi…. ai tot timpul amintirle acolo si toata lumea e fericita
Primul tel si al doilea le am donat la Vodafone care aveau pe atunci o campanie de donare telefoane pt tarile africane. In schimbul unuia, am primit simbolic o lanterna cu dinam. Pe care am …donat o. Alt telefon l am dat mamei, de fapt vreo 3. Si alte 2 pe un site care recicleaza mobile, buybackmobile.ro, iar in schimb am primit sume modice. Dar macar stiu ca au fost reciclate. E singurul loc in care consider ca ar trebui sa fie mobilele vechi. Apropo, in Africa, prin Nigeria sau asa ceva, exista cea mai mare groapa de deseuri electronice si e un peisaj sinistru. Ca sa nu mai vorbim de efectul asupra mediului. Deci, e grea despartirea de un mobil, dar daca te gandesti la asta, e mai usor.
Nu-i nevoie sa dai un salariu pe telefon – cu curaj la chinezarii, daca au review-uri bune. Jiayu S3+ mi se pare excelent si ca pret (150$ + tva ) si ca performante, l-am luat de un an si merge foarte foarte bine.
http://www.kimovil.com/en/compare-smartphone-prices
Am avut Nokia 3310 cam 6-7 ani. Am dat 400 lei, adica juma de salariu din perioada aia!. Apoi primit cadou un Samsung naspa dar ieftin (100 lei). Mi l-au furat; am luat altul pe punctele de la vodafone tot ieftin (am dat 200 lei in plus). E prin casa, o sa il duc la reciclat cand gasesc unde. Am primit cadou altul cu touch screen folosit de la cumnata – si are deja cativa ani.
Ca o remarca, din 2011 este lege ca oricine poate pleca din contract pt mobil si net, in timpul celor 2 ani, fara penalitati. Asta se schimba daca luam telefon cu reducere/alte avantaje.