Ieri a fost ziua mamei. 74 de ani. I-am cumpărat un fotoliu-balansoar. Îl dorea de când a ieșit la pensie, dar niciodată nu s-au găsit bani și pentru asta. Idealul ei de pensionară a fost să se legene în balansoarul ăla, cu o carte sau rebus în mână, pe balcon sau în mijlocul casei în care până la urmă și-a investit cam toată agoniseala ei de-o viață. Un apartament modest cu două camere în Balta Albă.
Despre asta și despre mentalitățile altora în viață am dicutat ieri, în timp ce făceam o plimbare în jurul lacului IOR, după ce desfăcusem amândouă o șampanie moldovenească rose, tot o pohtă de-a sărbătoritei. Mi-a povestit despre D. – o cunoștință, mai apropiată un pic, ca vârstă, de generația mea decât de a ei – pe care tocmai o vizitase. Plecase de acolo, ca întotdeauna, cu o proastă impresie:
– Cum poate ea să stea în mizeria aia, cu casa nezugrăvită, în schimb toată vara s-a plimbat prin Europa? Eu nu înțeleg cum a ieșit ea așa, că uite, l-am vizitat și pe V. (tatăl lui D, care încă reușește să se descurce singur la peste 90 de ani) și mi-a plăcut foarte mult casa lui. Curat, ordine, chiar dacă e văduv și e bărbat, zice mama.
– E o diferență de mentalități între generații, mamă. Noi ăștia mai tineri, pentru că am avut voie să călătorim, am ales să cheltuim banii ca să vedem lumea. Pe când voi ați fost închiși 40 de ani în țara asta, singurele chestii în care puteați să băgați banii au fost apartamentele și eventual mașinile. E normal să fi rămas așa și azi, deși vi s-au deschis granițele și vouă, dar poate e prea târziu…
– Nu e prea târziu. Uite eu nu mai am nevoie de nimic acum, putem să scoatem banii ăia (are ceva strâns pentru înmormântare) și să mergem să călătorim, unde zici tu. Dar pun problema așa: dacă dă o boală peste tine, un accident, ce faci fără bani? Nu e bine să ai acolo ceva pus de-o parte?
– Și asta e adevărat, problema e că banii sunt prea puțini și ești nevoit să alegi, nu le poți face pe toate din aceeași pensie.
– Și tu ce alegi?
– Să văd cât pot de mult din lumea asta largă, pe care oricum nu voi ajunge s-o văd destul în viața asta.
– Și la urmă cu ce rămâi?
– Cu experiențe, cu amintiri, tu cu ce rămâi dacă ai investit tot în casă?
– Cu casa, stau în confort.
Am încheiat discuția în coadă de pește. Dreptatea o are fiecare, după cum își așterne. Important e ca la final, când tragi linie, să nu-ți dorești să fi făcut altfel.
Cred că mare parte din tarele noastre, ca popor, se datorează trecutului închis care a modelat prea multe mentalități ce se dovedesc azi greu sau imposibil de schimbat. Nimic nu deschide mintea omului mai mult decât interacțiunea cu alte lumi. Iar asta se poate face citind sau/și călătorind. Nu s-au inventat încă alte metode la fel de plăcute.
Cu cititul nu se prea mai îndeletnicesc mulți, iar călătoritul, cel puțin pentru noi ăștia din est, continuă să fie o piatră destul de tare. Deși există azi mijloace de a călători relativ ieftin, noi ăștia care am descoperit mai târziu pașapoartele rămânem și la asta tributari unui stil îngust de a vedea lumea. Nu suntem obișnuiți să punem trei lucruri într-un rucsac și să colindăm pământul în căutare de experiențe și atât. Căutăm și în alte locuri confortul cu care suntem obișnuiți de acasă, hotelurile, prețurile, allinclusive-ul.
Am descoperit acum ceva timp aplicația asta care-ți pune pe hartă țările vizitate. E un bilanț interesant care te definește un pic. Eu am adunat destul de puține, comparativ cu alții, în viața asta, și chiar și atâtea câte apar pe hartă nu pot spune că sunt vizitate cu adevărat. În multe dintre țări doar am pus piciorul într-un oraș sau două. Îmi doresc să albăstresc cât mai mult din harta lumii, însă mă tem că nu timpul și banii îmi vor sta în cale de acum, ci măsurile pe care încep să le ia statele pe fondul noilor evoluții geo-politice.
Mare parte din lume devine inaccesibilă din cauza conflictelor militare, iar pe harta Europei în special, apar tot mai multe ziduri între țări, de la războiul rece încoace. Iar asta este, paradoxal, tot rezultatul îngustimii unor minți care nu au călătorit suficient la viața lor și nu au aflat că lumea e cu atât mai frumoasă cu câte se deschide mai mult. Zidurile din capul unora se concretizează, mai devreme sau mai târziu, în ziduri reale, care ne vor închide pe toți. Călătoriți, asta este adevărata libertate!
Pai depinde un pic. Daca esti genul care chiar ii place sa stea acasa, atunci iti vei investi banii in casa nu ca sa aiba mostenitorii pe ce se bate ci ca sa-ti fie tie comod si car mai placut sa stai acolo.
Daca esti genul care are alte pasiuni (masini, calatorii, carti, muzica, bucararie) iti vei investi banii in acele pasiuni (mai ales daca iti poti cheltui liber venitul-gen fara copii sau altcineva fara venituri in intretinere).
Degeaba calatoriile reprezinta libertate, chestii, daca respectivul le face in sila si el ar prefera de fapt sa ai scule smechere si muzica pe suporturi cat mai noi si mai bune sau sa nu rateze niciun concert.
Sunt sigura ca cei care aveau ca pasiune calatoria si descoperitu de oameni/locuri noi o faceau si pe vremuri doar ca bateau tara asta in lung si-n lat cu trenul/ piciorul sau ia-ma nene. Faptul ca granitele erau inchise nu-i impiedica. Intreaba-i pe oamenii din aceeasi generatie. Unii au vazut tara asta cu parintii inainte de a deveni adulti iar altii n-au vazut deloc pentru ca atunci cand au devenit adulti au putut sa plece direct afara iar pt ei scopul calatoriei nu a fosdescoperirea ci conformarea sociala.
Dacă la pasiuni ai ‘masini’ ești un prost care confunda cheltuielile cu investitiile și libertatea cu mobilitatea.
De acord cu tine, dar e irelevant pentru discutie. 😉
Grea a fost partea din viata in care n-am putut face nici una, nici alta. Grea si lunga. Acum calatoresc moderat, si inchiriez comfortabil.
Pe amindoua le face posibile, din pacate, doar munca peste masura, printre straini, fara oameni aproape, fara ajutor, macar moral, si fara liniste sufleteasca.
Nu m-am gindit inca la cum mi-am asternut, n-am avut cum sa-mi astern pina acum citiva ani in nici un fel. M-am luptat sa supravietuiesc si n-am trait, nu-mi amintesc decit o oboseala imensa. De asternut, de-acum incolo, cit o sa se poata, ca mai am doua luni si fac jumatatea de secol… O sa vedem ce-o sa iasa.
Oricat e departe ai ajunge, acolo vei fi tot tu. Iar ceea ce vei gasi, fiind tu, nu e libertatea, pentru ca ea isi merita cu adevarat numele doar daca e nemarginita.
Poti ajunge, calatorind, in locul in care lipseste orice frica? Nu pentru ca teama te insoteste mereu
Libertatea nu poate fi decat lipsita de frica. Pentru a o gasi nu e nevoie nici macar de un singur pas.
Uau ! Un COMENTARIU !
7 cititori (pana acum) e posibil sa aiba fibra sufleteasca ce innobileaza un cautator al adevarului.
m, total de acord !
Nu cred ca s-ar putea mai concis, mai direct si, totusi, mai simplu.
De acord cu ce spunea @ady mai sus.
Esti liber atunci cand investesti in pasiunile tale. Daca pasiunea ta e calatoria si asta te face sa te simti liber, e extraordinar sa investesti in asta.
Daca pasiunea ta cea mare este alta, nu e nici o scofala sa investesti in calatorii. Am vazut oameni extraordinari de liberi in cuget si care au iesit doar o data din tara. Mintea lor calatorise insa mult dincolo de Terra….
Pe de alta parte am vazut cocalari care au vazut 30 de tari si n-au invatat absolut nimic din asta.
Suntem diferiti si asta e un lucru poztiv.
La multi ani! Eu tind sa fiu in barca cu regina mama la treaba asta – intotdeauna prioritatea a fost casa, pentru ca acolo petrec cel mai mult timp. Imi place sa calatoresc, insa indiferent cat de frumos ar fi locurile vizitate, dupa 8-10 zile maxim simt nevoia sa fug inapoi in cuibul meu. O fi si mizantropia de vina – calatoriile presupun de obicei multa activitate sociala si pe mine asta ma cam oboseste.
In plus, mi se pare ca nimic din ce vad cand calatoresc nu ma mai impresioneaza ca acum 10-15 ani, si asta nu cred ca e din cauza ca am umblat eu prea mult cu pasul, ci poate cu mintea – sutele de documentare, emisiuni de food and travel, filme, carti mi-au umplut „golurile de informatie” si nimic nu imi mai trezeste fiorii aia ai noutatii absolute pe care ii simteam in tinerete.
Degeaba stai in confort intr-o casa daca la un moment dat ajungi sa stai singur(a) si daca ai trait o viata doar pentru a manca si a dormi. Nu spun ca cei care si-au investit aproape toti banii in locuinte nu au avut parte si de alte lucruri, dar sunt o risipa, eu asa vad lucrurile.
Abia azi am descoperit articolul tau, Dollo. Nu era nevoie sa-mi ajunga privirea la capatul randului caci stiam finalul frazei. Am auzit cuvinte asemantoare de la ai mei. Si uneori de la prieteni, care desi uimiti de calatoriile si povestile noastre, nu vor sa iasa din zona de confort si sa experimenteze.
Apoi m-au intristat comentariile. Pentru mine calatoriile sunt experiente eliberatore din mai multe puncte de vedere. Am cunoscut locuri si obiceiuri de care nu aveam habar. Am trecut peste frici izvorate din povesti fantastice perpetuate aiurea. Am gasit sensuri noi cuvintelor si am inteles ca orice situatie prezinta mai multe adevaruri, asa cum ai arat si tu in articol, dar nu s-a inteles…
Tocmai am realizat ca e inutil sa comentez, dar pentru ca tot am ajuns pana aici o sa apas „trimite” si ma duc la culcare in asternutul care-mi place mie 😉
Nu e inutil, am și eu nevoie de confirmări 🙂
or unde ai umbla in lumea asta tot ACASA e mai bine in tinerete nu am avut timp si posibilitati acum intervine neputinta de a pleca la drum lung si bani necesari si ne am trezit ca am trăit degiaba vorba vine si atrecut viata ca noi ne trecem nu timpul el is face datoria noi ne schimbam