M ama a învățat în week-end să folosească un smartphone cu touchscreen. Mă rog, e un fel de a spune că a învățat, să zicem că a fost prima dintr-un șir de lecții. A încercat pentru prima dată să scrie un mesaj pe țap (whatsapp): „Mă uit la televizor”.
Ea și-a adus aminte de vremea când era dactilografă („literele sunt puse la fel ca la mașina de scris”), eu mi-am amintit de anii în care ea mă învăța să scriu literele, una câte una. Procesul de tastare a mesajului a fost la fel de anevoios precum desenarea pentru prima dată a literelor de mână și de tipar, pentru că, neobișnuită cu ecranul tactil, mama tasta ori prea apăsat ori pe lângă literă. Avea senzația că trebuie să atingă litera cu vârful unghiei, dar de fapt o atingea cu buricul degetului și nimerea mai mereu litera de dedesubt.
Cea mai folosită tastă a fost aia de șters. L-am scris din mai multe încercări pe „mă”, pe „uit” și pe „la”, iar când am ajuns la „televizor” m-am gândit că va dura o veșnicie.
– Ăsta e un cuvânt lung, îi zic prevenitoare.
– N-are nimic, că scriu tv și atât, s-a adaptat ea rapid la noile vremuri.
Evident, ideea mesajului era de exercițiu, ca să se învețe cu tastele și ca să priceapă cum putem comunica atunci când convorbirile sunt prea scumpe, grație Internetului, dar în ritmul ăsta ne aflăm la un click distanță de zilele acelea în care mama îmi va scrie: „Cmf, fta, vi la masă? Am fkut varză!”
Filmul e din prima zi de „școală”, în care a învățat cum să-și treacă în calendar zilele de naștere ale cunoscuților – „și cum, mă sună ei de la calendar și-mi spun că azi e ziua lui cutărică?” – și cum să scrie mai multe numere de telefon alocate aceluiași contact.
A doua zi după prima întâlnire cu tastatura și cu Internetul, mă sună mama pe țap. Zice:
– Am vrut să-ți scriu un mesaj, ca să vezi că am învățat, dar i-am scris mai întâi unul lu verișoară-ta și am obosit. Mi-am tăiat unghiile, dar nu vreau să-mi tocesc buricele degetelor (râde).
– Bravo, ai văzut că te descurci și cu mesajele?
– Zice verișoar-ta că pe țapul ăsta e gratis, nu plătim. Dar eu cred că undeva tot plătim, nu?
– Păi da, consumi din mega ăia despre care mă întrebai ieri ce sunt. Sunt ca niște minute de telefon, doar că sunt pe Internet.
– Aha, deci acuma nu mai e cu goagăl ăla de care zicea Vanghelie, e toată lumea cu țap ăsta?
În timp ce aveam această conversație tehnică se aude un piuit și se întrerupe convorbirea. O las să revină ea, ca să mai exerseze cu deblocarea ecranului și formarea numărului, dar pentru că se lungește pauza o sun tot eu:
– Ce faci? Ai apăsat pe ceva și s-a întrerupt.
– N-am apăsat pe nimic, dar în timp ce vorbeam cu tine pe ecran mi-a apărut dintr-o dată Nicu și am apăsat pe ăla verde…
– Păi da, ai întrerupt cu mine și ai preluat apelul de la el. Dacă voiai să-l refuzi pe el trebuia să apeși pe ăla roșu.
– N-am vrut să-l refuz, că și așa e amărât, săracul. Hai că te las, că trebuie să mai răspund la un mesaj pe care l-am primit adineauri pe țap.
Facebook e după colț 😉
Da’ știu că ai avut răbdare cu ea…
Mama și-a făcut cont de facebook înainte de sărbători (de fapt i-a făcut nepotul, dar asta e altă poveste), pe care l-a folosit o perioadă pe calculatorul meu. N-a mai intrat de la revelion, că deh, probleme de vedere, ecrane mici.
Cu un smartphone nu știu dacă aș reuși să o împac.
Felicitări!
Off, ce-i si cu tehnologia asta moderna. Cum ia ea mintile celor nascuti mai devreme 😀
Doamnă Beneaic, nu e nimic de luat în tragic. Am un doctorat (din cele vechi) dar tot am probleme având degetele groase.
Anyway, multă sănătate mamei dvs. (și tuturor mamelor din lume)
Cred că trebuie sa o inițiez și eu pe soția!
Pe Facebook cum o s-o găsesc? Regina Angliei? 🙂
Yes, dear!
Tot respectul pentru mama ta! Eu inca n-am ajuns sa accept fara nervi ecranele astea. Mi se par o inventie proasta a omenirii. Butoanele ce-aveau???
Principala problemă cu telefonul vechi al mamei era că nu putea intra pe Internet, deci nu avea acces la „țap”, iar când era plecată din țară convorbirile cu ea pe telefon erau costisitoare. Butoanele în sine nu aveau nimic, ba chiar erau mai bune decât tastele, dar principalul lor defect era acela că aveau grupate mai multe litere la un singur buton, și mama nu a reușit niciodată să înțeleagă de câte ori trebuie să apese pe același buton ca să apară o anume literă, deci pentru ea chiar și răspunsul la un sms era imposibil. Pe ecranele astea tactile sunt toate literele la vedere, chiar dacă e mai greu un pic la început s-a adaptat mai ușor cu scrisul. Oricum nu cred că va abuza de mesaje nici așa, dar e bine să aibă alternativa asta la îndemînă.
A, nu, intrebarea mea era retorica, nu ti se adresa tie si cu atat mai putin nu era un repros la adresa ta. Era un strigat de frustrare 🙂
Telefoanele cu butoane (sau cu taste, iata) au fost foarte bune atatia ani, de ce a fost nevoie sa se inventeze ecranele senzitive? Nu puteau sa adapteze tehnologia cu butoane la faza cu internetul?
Ma intreb si eu aiurea, ca imi dau seama ca nu se putea, dar n-o sa ma obisnuiesc foarte curand cu ideea.
Butoanele sunt foarte bune, dar au un mic inconvenient: raman acolo si cand n-ai nevoie de ele 😉 Ceea ce reduce din dimensiunea utila a ecranului. Daca vrei butoane permanente la telefon, exista tastaturi pe bluetooth daca nu ma insel.
Sau Blackberry Passport.
Da’, apropo, unul din ăsta ce avea http://www.gsmarena.com/nokia_asha_210-5417.php ?
Că are și țap, și wi-fi și facebook…
Trebuia cumpărat. Cel pe care i l-am dat mamei a fost al meu. Eu am reușit să-mi cumpăr altul
Stii cum zice Murphy „Bucura-te, maine o sa fie mai rau”
Sa vezi cand o sa fii la varsta mamei tale ce greu o sa te adaptezi la „tehnologia” acelor ani.
Am un nepotel care la 2 ani si 5 luni manevra singur tableta, intra pe „yububu” si isi alegea singur ce desene voia sa vada.
Pentru cine nu crede, l-am filmat si am pus clipul pe Youtube.
Ma ingrijoreaza insa ca sunt multi adulti care nu stiu in ce tara traiesc si nici ce limba vorbesc!
Chiar daca in spatele lor cand le ia interviul sunt stalpi de curent electric, cabluri de televiziune si internet:
https://www.youtube.com/watch?v=awwPcxmrxzU
Eu cred ca in urmatorii 40 de ani vor aparea interfetele neuronale. Si dupa aia va fi simplu, fiecare va avea propria lui comunicare cu tehnologia din jurul lui 😉
Imi place enorm cand povestesti despre mama ta. Are un umor nebun, rad de ma dor coastele.
Funny articolul :)) . Asa e cu tehnologia , avanseaza mult prea repede . Pana si noi ,generatia mai tanara ,ramanem uneori in urma..