P entru că nu avem nici refugiați – ca să ne ocupe locurile de muncă sau să ne violeze femeile – nici cupluri gay care să vrea să se căsătorească, românii și-au cioplit singuri niște unelte de luptă cu pericolele astea, chiar dacă ele nu au ajuns încă în marginea noastră de UE.
Un domn deputat PSD, care a scris pe toți pereții că s-a săturat de UE, și-a făcut în 2014 partid personal ca să scoată țărișoara din rahat, iar acum i-a crescut și un braț înarmat pentru asta – Garda lui Vlad Țepeș.
„Pe aceşti tineri îi veţi vedea peste tot, îi veţi vedea unde este nevoie de ei, de ajutor. Nu vor avea arme, poate vor avea lopeţi să ajute la deszăpezire sau poate vor avea găleţi să ajute la inundaţii sau poate pur şi simplu vor ajuta o bătrână să traverseze strada”, a declarat Bogdan Diaconu, președintele noului PRU (Partidul România Unită).
După ce va fi deszăpezit toate cârciumile din țară și va fi trecut strada toate bătrânicile disponibile, garda asta se va opinti și în beregata oamenilor răi care îi vor asupri pe oamenii buni și fără apărare, și-i va lua de oo și pe homosexualii care vor nesocoti poruncile sfinte, la care lucrează momentan cu spor Biserica Ortodoxă Română, ca să le transcrie în Constituție.
Lucrurile astea s-au întâmplat în ultimul an în România, dovadă a faptului că deși unii par ocupați local doar cu corupția și combaterea ei, alții sunt atenți la trendurile internaționale și pun umărul la construirea unui zid trainic care să apere sănătoasa origine a națiunii. În colaborare cu polițistul, învățătorul și primarul, popa și-a făcut planul la semnături pe cap de cetățean responsabil și așa s-a ajuns la aproape milionul de rumâni care cer schimbarea Constituției. Desigur că e cale lungă până la victoria finală (trebuie validate de Curtea Constituțională, proiectul trebuie adoptat de Parlament, apoi trecut printr-un referendum) iar BOR au mai avut o inițiativă similară în 2006, care deși a întrunit 500.000 de semnături, s-a lăsat numai cu o modificare a Codului civil, nu și a Constituției (detalii aici). Carevasăzică acum degeaba avem o Constituție aparent liberală, care nu specifică dacă soții trebuie să fie musai de sexe diferite, că un cuplu gay tot nu s-ar putea căsători (presupunând că ar vrea) din cauza Codului civil. Deci munca bisericii de a strânge semnături încă o dată nu are nicio logică, ci pare mai degrabă o bătaie administrată preventiv nevestei tradiționale, pe motiv că tot o să facă ea ceva la un moment dat.
Reacțiile societății la acțiunile de mai sus sunt timide spre inexistente. Câteva editoriale, niscai discuții pe Facebook, câteva știri. Instituțional nu există reacții. O știre vorbește „pe surse” de faptul că SRI ar fi cu ochii pe garda lui Vlad Țepeș, dar, firesc, câtă vreme nu trece cu forța bătrânele alea strada, nu ai ce să-i faci unei grupări de oameni care au libertatea de a se întruni și de a bate câmpii, dacă vor.
Se poate spune despre cele două chestiuni că nu sunt teme esențiale pentru societatea românească actuală. Primăriile nu sunt asaltate de plutoane de homosexuali aflați în săptămâna oarbă, nici la trecerile de pietoni nu s-a făcut coadă de bătrâne, iar de zăpadă, până una alta se mai ocupă și soarele. Ca om rațional te poți gândi că totuși trăim într-un stat de drept, laic până la proba contrarie, în care nu se va ajunge ca dreptatea să se împartă cu lopețile pe străzi de niscai gărzi paramilitare, și nici biserica nu va reuși să stea cu lumânarea aprinsă la gaura fiecăruia ca să contabilizeze intrările. Pentru că, nu-i așa, suntem în 2015, avem drepturi, facem parte dintr-o uniune civilizată, avem aspirații, țintim mai sus, nu ne obosim să le dăm replica unora care țin cu tot dinadinsul să rămână într-o eră întunecată, ca să nu le facem publicitate, să nu le ridicăm miza, intrând în polemici sterile. Într-un cuvânt suntem toleranți cu o ușoară tentă de superioritate. Mizăm pe rațiune și mai ales pe legile statului de drept.
Și totuși, numai cu 85 de ani în urmă o grupare fondată cu aceleași ambiții civice naționalist creștine, ca și garda lui Țepeș de azi, punea stăpânire pe România. Cu crucea într-o mână și cu arma în alta, legionarii nu și-au dorit decât să ajute poporul român și să-i pedepsească pe cei vinovați de nenorocirea în care ajunsese țara între cele două războaie. Un scop nobil, patriotic, care a sfârșit prost. Cu 70 de ani în urmă, Europa descoperea cu oroare că în inima ei milioane de oameni fuseseră exterminați doar pentru că aveau o oarecare religie. Întotdeuna când am citit despre asta mi-am imaginat că vremurile alea nu se mai pot întoarce, că nu putem să repetăm greșelile, câtă vreme le cunoaștem și le înțelegem.
Dar dacă nu e așa? Statele europene par în ultima vreme ca puse pentru prima dată în fața unor provocări serioase. Zici că nu sunt tot ele cele care în secolul trecut au ieșit schilodite, dar mai puternice din două războaie mondiale. Statele europene par să nu reușească să-și protejeze cetățenii de efectele unor măsuri gândite prea puțin înainte de a fi luate de politicieni, așa că unii aleg să se salveze singuri: evreii din Franța emigrează cu miile, danezii iau măsuri controversate care ar putea să pună mai multe paie pe foc în chestiunea migranților, italienii îi acoperă nudurile lui Michelangelo ca să nu-i ofenseze privirile înaltului oaspete iranian și în general mândra, liberala Europă pare că se mișcă haotic precum un electron beat între doi pereți pe care scrie: toleranță excesivă și naționalism/xenofobie/homofobie.
Personal mă aflu într-o derută cinstită. Lucruri în care cred – cum ar fi toleranță, libertate, liber arbitru – se clatină în fața pericolului de a pierde propriile libertăți de mișcare și de gândire. Mi s-ar părea normal să nu luăm atitudine împotriva unora ca garda lui Vlad Țepeș, câtă vreme rămân niște fanfaroni cu uniformă, să nu ne îngrijorăm că biserica vrea să-și recapete puterea în stat, câtă vreme statul e bine mersi, pe picioarele lui, capabil să sancționeze derpajele de la democrație. Dar este, oare, statul român capabil să le facă față celor două curente?
Câtă vreme ar exista reacția societății despre care vorbești, sau aia instituțională, asemenea grupări ar fi inofensive și s-ar scălda numai în „batem câmpii” pentru că avem dreptul și cam atât – nu ar reuși să facă nimic altceva. Dar și când n-or mai fi inofensive… 🙂
1. Statul nu este laic. Toate organele de stat, de la poliţistul din trafic şi judecător, până la primar sau profesor, se poartă în mod vizibil discriminatoriu cu cei care nu sunt religioşi sau care critică organizarea religioasă. Şi, în acelaşi timp, îi tratează într-un mod suspect de favorabil pe cei religioşi; ca şi cum aceştia ar fi o aristocraţie privilegiată.
2. Biserica nu are nevoie să stea cu lumânarea aprinsă la gaura fiecăruia ca să contabilizeze intrările.
Dacă propunerea de modificare a Constituţiei se va vota sub presiune, asta înseamnă că Preafericiţii pot da ordine Parlamentului şi să îi spună ei ce să voteze.
Chestie care nu mai e prea democratică. Precum în povestea cu cei doi miei şi lupul care votau ce să mănânce la cină.
@Kathy Bates
1. Și totuși, statul român este laic. Sunt credincios fără a fi bisericos. Ca filozofie personală, sunt panteist. Evident, nu jignesc credința nimănui, dar nici nu accept încercările altora de a mă îndoctrina. În 70 de ani nu am fost discriminat nici măcar o singură dată.
2. Sunt profund nemulțumit de politicile (financiară și de comunicare) ale BOR. Dar, de aici și până la ”lumânarea aprinsă la gaura” etc., este cale lungă.
3. Preafericiții (și prea nefericiții de talia dvs) pot INFLUENȚA Parlamentul României. Darea de ordine, dispoziții, etc., este o evidentă exagerare.
Altfel, vă urez o minunată existență LGBT!
Mulţumesc.
Existenţa printre LGBT ar avea sens dacă aş fi vorbit în numele lor.
Însă nu cunosc niciun homosexual, nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, nici frumos, nici urât şi nici altcumva.
În timpul ăsta, maniacii conservatori şi religioşi agresează lumea din jur cum a făcut Becali („eşti curvă”, „e un drogangiu”, „e un golan”, „n-ai faţă să intri în biserică”, „vă fac ca Vlad Ţepeş”, „vin comuniştii şi fac un Canal cu voi” etc), le mai trag şi câte o palmă proletară după ceafă, şi nicio autoritate legală nu le face nimic.
Până şi în cazul Tanacu, ţăranii s-au luptat cu autorităţile să le răstoarne maşina când l-au luat pe călugărul criminal.
Chestia asta cu Brigăzile Vlad Țepeș le are și unu’ Giurgea pe blogul lui Capitalism pe pîine! Ăla e mai radical, vrea să lupte cu arma-n mînă, să omoare toți pensionarii și altele asemenea!
Statul sa faca bine sa bage un vapor cu bani in campanii publicitare. Folosesc, mai ales la tinara generatie (dar nu numai)
Asta este frumos intr-o democratie, ca orice traznit are drept la opinie si sa-si faca o organizatie. Sa vedem cand merg la tribunal sa-si inregistreze garda daca respecta sau nu legile tarii. De asemenea, daca actiunile de dupa infiintare respecta legile tarii. Caci daca le respecta si noi suntem de acord cu legile tarii, nu vad ce probleme putem avea.
Pana una alta, la nivel politic, Romania este una dintre cele mai liberale tari din UE: am scapat de partied gen Romania Mare in timp ce in Franta partide precum cel al lui Le Pen are 30%.
Eu zic ca nu are sens sa ne stresam inca, daca suntem liberali eu cred ca trebuie sa fim de acord cu existenta acestei asociatii atata timp cat nu incalca legea.
Ăsta nu e un argument. Şi un anume Rânjilă Minerescu a fost de acord că oamenii din Piaţa Universităţii din 1990 nu încălcau legea; în schimb, nişte mineri nu au fost de acord.
E foarte uşor să spui cum cineva (oricine, dar mai sus se pomenea de LGBT…) nu încalcă legea. Dar asta nu îi protejează de bătaie în scara blocului, cu geaca pusă în cap; şi nici nu îi face pe sherlock-holmeşii de la secţie prea dornici să ancheteze fapta.
Partidul care a înființat garda este înregistrat la tribunal deja.
Inseamna ca respecta legea, inclusiv ce scrie in constitutie cu privire la drepturi, egalitati, etc. Sau nu?
Vom vedea
Eu cunosc homosexuali. Am si coleg. M-au agasat? agresat? niciodata! mai degraba am fost hartuita de hetero .. Nu ma duc sa umblu cu crucea pe la ei, respectam cu totii legile si normele si am pretentia la toti sa fie la fel.
In rest, din educatia ortodoxa imi aduc aminte de pilda bunului samaritean. Plus tristul exemplu al Fecioarei Maria ce isi cauta o casa unde sa doarma, cand mai avea putin pana sa nasca…
Asta cu „nu m-au agresat” / „nu m-au discriminat” e un fenomen foarte relativ.
O doamnă învăţătoare povestea cum a convins un puşti mai vioi şi activ de felul lui să fie mai disciplinat, trasându-i cu bandă adezivă pe podea un spaţiu, ca să îl convingă să nu se mai agite în oră. Iar publicul, vai, ham, ham, în altă societate copilul ar fi fost bătut cu rigla.
Altă societate, care până acum 15-20 de ani s-ar fi putut numi România, era o societate în care se trăia într-o aglomeraţie demnă de ţigani. Claie peste grămadă, ca la şatră. În primul rând, foarte puţine familii aveau un copil. Minim doi, preferabil 3-4. Ţăranii aveau câte 7-8, uneori chiar şi 10-12, toţi înghesuiţi în case cu o cameră sau două, până la mijlocul erei comuniste. Urbanii săraci la fel, 3-4 copii, în mici apartamente în care stăteau mai multe familii, cu closetul pe culoar, cum sunt unele clădiri care au mai supravieţuit din interbelic. Sau în cămine ale întreprinderilor. Chiar şi campania de construire de blocuri n-a făcut mare brânză. Prin anii 1980 au apărut apartamentele moderne de 60-70 mp, dar numărul de demolaţi a crescut, au mai venit şi rudele de la ţară. 8-9 inşi într-un apartament de 3 camere era modul obişnuit de trai.
Astfel încât un copil născut şi crescut într-un astfel de mediu era dresat, cu palma şi nuiaua, cu mult înainte să îl vadă prima dată vreo învăţătoare. În zilele noastre se spune că sunt nişte „puşti vioi şi amuzanţi care îşi fac repede lecţia şi vor să stea de vorbă cu colegii”. În altă societate, cei care ajungeau la şcoală şi se mai agitau pe acolo erau cei care trecuseră de filtru, adică în ochii lumii nişte „irecuperabili”.
E foarte uşor să spui că Gigel de la sculărie e homosexual, fiindcă nu te afectează direct. Şi nu te afectează direct fiindcă nu depinzi de presiunea celor din jur. „În altă societate”, mijloacele de a controla strict viaţa personală a cuiva erau mai multe şi mai uşor de folosit.