Cartea iluziilor, despre morți numai de bine

Dacă autorul dorește ca opera să-i fie distrusă după moarte, e un păcat să nu faci asta, cu scuza că opera aia era prea bună ca să fie distrusă? Dar dacă autorul se răzgândește înainte de moarte?

U n profesor american care traversează drama vieții lui (nevasta și cei doi copii îi mor într-un accident aviatic) descoperă că mai poate să râdă la gag-urile unui comic uitat al Hollywood-ului, Hector Mann, care a dispărut suspect din lume după ce a făcut 12 filme mute mai mult sau mai puțin geniale. Profesorul nostru se lansează într-o călătorie exploratorie a universului hectormanian, umblând prin diverse orașe americane și europene după cele 12 filme ale dispărutului, apoi scrie o carte despre asta. Cartea ajunge, evident la Mann, care, ce să vezi, nu numai că nu murise, dar făcuse în ăștia 50-60 de ani de când dispăruse și alte filme, pe care însă le ținea sub cheie, din cauza unui trecut tenebros care l-a făcut să renunțe la viața sa publică și să se „sinucidă” profesional și social, izolându-se. Îl va convinge profesorul Zimmer pe muribundul Mann să-și facă publice operele cinematografice înainte să moară sau ele vor fi distruse – așa cum scrie în testamentul cienastului – lăsând astfel lumea mai săracă cu o moștenire filmografică inestimabilă?

cartea-iluziilorVeți afla asta citind „Cartea iluziilor” de Paul Auster, lectura de luna asta de la clubul de carte. Pentru cine a traversat vârsta hormonală adolescentină cu volumele de aventuri ale Sandrei Brown & co., cartea lui Auster este un prilej de aduceri aminte, vinovate sau nostalgice. Pentru cei care au crezut cronicile entuziaste despre carte, care-l poziționează pe Auster în galeria marilor postmoderniști americani, cartea este un fâs, ce-i drept povestit cu talent. Partea bună e că se citește repede și ușor, partea proastă e că rămâi cu o senzație de păcăleală la final. Poate că asta o fi și fost iluzia pe care a vrut s-o creeze autorul, deși la final o arde filosofic, gen: dacă ai făcut ceva ce nu știe sau nu vede nimeni, atunci acel ceva există sau e doar o iluzie?

Dincolo de schema telenovelistică previzibilă – distrus de moartea soției și copiilor, profesorul face (după doliul regulamentar de un an jumate) o pasiune fulgerătoare și neașteptată pentru un soi de protejată a lui Mann, cu care și-o pune iepurește în scurta aventură care-l duce lângă patul de moarte al cineastului, la fel de împănată sexual este și viața lui Mann dinainte și de după dispariție etc… – cartea lui Auster m-a lăsat, totuși, la final cu o dilemă (postomodernistă :P): o fi bine să respecți dorințele oamenilor după ce mor, chiar cu prețul distrugerii unor opere, poate valoroase? Dacă autorul dorește ca opera să-i fie distrusă după moarte, e un păcat să nu faci asta, cu scuza că opera aia era prea bună ca să fie distrusă? Dacă omul se răzgândește în ultima clipă, poate decrepit, poate atins de o ultimă zvâcnire de vanitate, e bine ca apropiații să nesocotească răzvrătirea finală și să se țină de planul inițial făcut când era în deplinătatea facultăților mintale?

Unii ar zice că după moarte oricum nu-ți mai pasă ce se întâmplă, dar atunci de ce mai facem testamente? Alții țin la intimitatea lor și după moarte, ca și în viață, e moral să le nesocotești opțiunea de viață, după moarte? E o discuție care se aplică și jurnalelor intime – publicarea unor jurnale după moartea autorilor o fi morală sau nu? Scuză imoralitatea faptul că jurnalul respectiv conține informații interesante/utile pentru omenire?

Argumente pro și contra putem schimba la clubul de carte pe care-l ținem sâmbăta asta, pe 19 martie, de la ora 18.00. Propun Pane e vino de pe Nerva Traian, pentru că au o bucătărie foarte bună și vin suficient pentru dezbateri. Vă rog să-mi spuneți până joi seară câți intenționați să veniți, ca să rezerv o masă.

Etichete: , , ,

2 comentarii la “Cartea iluziilor, despre morți numai de bine” Subscribe

  1. cristin 15/03/2016 at 19:18 #

    ne vedem sambata

  2. mihai 16/03/2016 at 11:51 #

    Asa cum am spus alaltaieri notarului meu cand am facut succesiunea dupa maica-mea, avem datoria sa reparam strambaciunile facute de cei dusi de langa noi. Consider ca exista o etica mai presus de dorintele mortilor.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini