Cartea iluziilor, despre morți numai de bine

Dacă autorul dorește ca opera să-i fie distrusă după moarte, e un păcat să nu faci asta, cu scuza că opera aia era prea bună ca să fie distrusă? Dar dacă autorul se răzgândește înainte de moarte?

U n profesor american care traversează drama vieții lui (nevasta și cei doi copii îi mor într-un accident aviatic) descoperă că mai poate să râdă la gag-urile unui comic uitat al Hollywood-ului, Hector Mann, care a dispărut suspect din lume după ce a făcut 12 filme mute mai mult sau mai puțin geniale. Profesorul nostru se lansează într-o călătorie exploratorie a universului hectormanian, umblând prin diverse orașe americane și europene după cele 12 filme ale dispărutului, apoi scrie o carte despre asta. Cartea ajunge, evident la Mann, care, ce să vezi, nu numai că nu murise, dar făcuse în ăștia 50-60 de ani de când dispăruse și alte filme, pe care însă le ținea sub cheie, din cauza unui trecut tenebros care l-a făcut să renunțe la viața sa publică și să se „sinucidă” profesional și social, izolându-se. Îl va convinge profesorul Zimmer pe muribundul Mann să-și facă publice operele cinematografice înainte să moară sau ele vor fi distruse – așa cum scrie în testamentul cienastului – lăsând astfel lumea mai săracă cu o moștenire filmografică inestimabilă?

cartea-iluziilorVeți afla asta citind „Cartea iluziilor” de Paul Auster, lectura de luna asta de la clubul de carte. Pentru cine a traversat vârsta hormonală adolescentină cu volumele de aventuri ale Sandrei Brown & co., cartea lui Auster este un prilej de aduceri aminte, vinovate sau nostalgice. Pentru cei care au crezut cronicile entuziaste despre carte, care-l poziționează pe Auster în galeria marilor postmoderniști americani, cartea este un fâs, ce-i drept povestit cu talent. Partea bună e că se citește repede și ușor, partea proastă e că rămâi cu o senzație de păcăleală la final. Poate că asta o fi și fost iluzia pe care a vrut s-o creeze autorul, deși la final o arde filosofic, gen: dacă ai făcut ceva ce nu știe sau nu vede nimeni, atunci acel ceva există sau e doar o iluzie?

Dincolo de schema telenovelistică previzibilă – distrus de moartea soției și copiilor, profesorul face (după doliul regulamentar de un an jumate) o pasiune fulgerătoare și neașteptată pentru un soi de protejată a lui Mann, cu care și-o pune iepurește în scurta aventură care-l duce lângă patul de moarte al cineastului, la fel de împănată sexual este și viața lui Mann dinainte și de după dispariție etc… – cartea lui Auster m-a lăsat, totuși, la final cu o dilemă (postomodernistă :P): o fi bine să respecți dorințele oamenilor după ce mor, chiar cu prețul distrugerii unor opere, poate valoroase? Dacă autorul dorește ca opera să-i fie distrusă după moarte, e un păcat să nu faci asta, cu scuza că opera aia era prea bună ca să fie distrusă? Dacă omul se răzgândește în ultima clipă, poate decrepit, poate atins de o ultimă zvâcnire de vanitate, e bine ca apropiații să nesocotească răzvrătirea finală și să se țină de planul inițial făcut când era în deplinătatea facultăților mintale?

Unii ar zice că după moarte oricum nu-ți mai pasă ce se întâmplă, dar atunci de ce mai facem testamente? Alții țin la intimitatea lor și după moarte, ca și în viață, e moral să le nesocotești opțiunea de viață, după moarte? E o discuție care se aplică și jurnalelor intime – publicarea unor jurnale după moartea autorilor o fi morală sau nu? Scuză imoralitatea faptul că jurnalul respectiv conține informații interesante/utile pentru omenire?

Argumente pro și contra putem schimba la clubul de carte pe care-l ținem sâmbăta asta, pe 19 martie, de la ora 18.00. Propun Pane e vino de pe Nerva Traian, pentru că au o bucătărie foarte bună și vin suficient pentru dezbateri. Vă rog să-mi spuneți până joi seară câți intenționați să veniți, ca să rezerv o masă.

Etichete: , , ,

2 comentarii la “Cartea iluziilor, despre morți numai de bine” Subscribe

  1. cristin 15/03/2016 at 19:18 #

    ne vedem sambata

  2. mihai 16/03/2016 at 11:51 #

    Asa cum am spus alaltaieri notarului meu cand am facut succesiunea dupa maica-mea, avem datoria sa reparam strambaciunile facute de cei dusi de langa noi. Consider ca exista o etica mai presus de dorintele mortilor.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.