Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani și jumătate începând din anul 1960. Pentru această realizare au fost necesari 42 de km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 de m3 de rocă, din care aproximativ 1 milion în subteran, s-au turnat 930.000 m3 de beton din care 400.000 de m3 în subteran și, de asemenea, au fost instalate 6300 de tone de echipament electromecanic.
La data de finalizare aceasta s-a situat, masurat la înălțime, aproximativ pe locul 8 în Europa și pe locul al 20-lea în lume. (sursa)
Dar nu are un WC, nici public, nici privat, în care să te poți reculege după impresia pe care spectaculoasa structură ți-o face când ajungi pe ea. În cinci ani de zile muncitorii republicii socialiste au săpat 42 de km de tunel în stâncă – o performanță greu de egalat azi, în solul nisipos din Dumul Taberei – dar n-au fost în stare să mai sape o fosă septică pentru niscai bude în preajma barajului. Vine turistul de la depărtare, ca să vadă lacul de acumulare, construcția inginerească de excepție care ne-a plasat în top ten-ul Europei și să inspire aerul tare al Transfărăgărașului, dar dacă, Doamne ferește, îl trece pișucu, strânge din picioare până hăt, ori la Valea cu pești, ori înapoi, spre Cetatea Poenari.
Pe mine m-a trecut nevoia după două ture pe baraj, așa că i-am bătut în ușă agentului care păzește statuia lui Prometeu (tipul ăla din inox care ține un fulger deasupra barajului) și l-am întrebat de la obraz dacă e cumva vreun WC în incintă, chiar dacă statuia era închisă pentru vizitatori. Din căldurica postului de pază a ieșit un tânăr amabil, care mi-a zis plin de compasiune că:
– Nu există WC pe baraj, doamnă, și eu am aceeași problemă!
– Aoleu, și ce faceți? m-am uitat la el cu grijă, că eu plecam totuși cu mașina de acolo, dar el trebuia să stea în post.
– … păi ce să fac, mă adaptez… mai cobor la lac, mai …
– Bine, bine, mă scuzați că am întrebat, nu-mi spuneți!
Barajul e vizitat zilnic de turiști, într-un capăt sunt și niscai căbănuțe cu de-ale gurii, vara se face bungee jumping, e practic imposibil ca dintre toți turiștii care se opresc să facă poze sau măcar să admire priveliștea să nu aibă nevoie unii să se și ușureze. Este o dovadă de nepăsare din partea Consiliului județean Argeș pentru turiștii de pe urma cărora beneficiază, și din partea Hidroelectrica pentru angajații proprii care păzesc barajul sau care lucrează în zonă, și care nu beneficiază de minime condiții de lucru în secolul 21. Cât să coste măcar niște cabine din alea așa-zis ecologice? Nu mai zic că atunci când prevezi niște posturi de pază trebuie să te gândești și că oamenii care vor lucra în ele nu sunt prometei. Că bănuiesc că numai tipul cu fulgerul nu e străbătut de această nevoie acolo, că prea stă cu picioarele depărtate.
Altfel, Transfăgărășanul în perioada asta a anului a fost o surpriză plăcută. Temperaturi nu prea scăzute, un pic de zăpadă pe drum și troiene adevărate de la Cabana Capra în sus (peste 1500 de metri), de unde nu se putea merge decât cu piciorul. Lacul era destul de secat, prilej de imagini frumoase cu bărci de agrement eșuate pe maluri. Drumul bunicel, noroc că a fost făcut temeinic de la început, că nu pare că ar avea cineva de gând să-l mai cârpească pe ici pe colo, deși ar mai fi nevoie. Dar pentru niscai asfaltări sigur s-or găsi bani pe la bugete, că nu e ca și cum investești într-un WC 😉
Mâine vă povestesc despre cele 1480 de trepte până la Cetatea Poenari, a vicleanului Vlad Țepeș. Care are și WC.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.
Cum ar veni, hai să ne pişăm în apă de băut a ălora din aval…
O să rîdeți, dar cel mai tare mi-au căzut cu tronc pozele cu mamaie și cîinele.
🙂 – si eu in padure, la 5 min de baraj 🙂
Probabil in aeroportul subteran de langa baraj au facut o baie (sunt doar ironica!)