Un tip se joacă cu câinele pe plajă, își aruncă papucii în mare și ăla micu sare în valuri fericit, ca să-i aducă. După care se tăvălește prin nisip cu picioarele în sus și se duce să se scuture de apă+nisip fix pe cearceaful stăpânei și al vecinilor de plajă. E atât de vesel încât nu poți să te superi pe el, chiar dacă n-ar mai reuși să recupereze papucii din apă. Apoi, ești la plajă, nu la muzeu.
Vecina (de cearceaf) cu familia câinelui are o sticlă de cola de sticlă pe care vrea cumva s-o țină rece pentru mai târziu, așa că se duce s-o îngroape fix la buza mării, în nisipul rece pe care-l udă ritmic valurile. După nici jumătate de oră constată cu stupoare că sticla nu mai este. Toată familia o caută cu mirare. Inclusiv câinele se învârte nedumerit printre picioarele lor. Sticla o fi deja pe undeva prin Turcia, la ora la care scriu aceste rânduri, dacă nu cumva s-a spart între timp și l-a tăiat pe vreun ghinionist în talpă, când a intrat să se scalde în mare.
Plaja din Shabla – localitate inclusă în Natura 2000, prin care e considerată zonă protejată – nu e amenajată cu umbrele, șezlonguri sau baruri, are doar niște coșuri de gunoi minimaliste, în schimb e presărată cu gunoaie aduse de apă sau uitate de turiști. O plimbare în sus și în jos, pe întinderea aia de nisip și dune, te pune în fața multor sticle, săpuniere, pachete de țigări, ambalaje, jucării uitate printre pești morți, cochilii de scoici și alge moarte. Plaja trece drept virgină pe site-urile de turism.
Locul are un farmec aparte tocmai datorită acestui statut, care i-a împiedicat în ultimii 20 de ani pe șmecherii bulgari să construiască aici hoteluri masive, ca în restul litoralului bulgăresc. Salba de lacuri din nordul stațiunii, la 20 de km de Vama veche, este responsabilă pentru acest statut de rezervație, pentru că acolo cică vin să ierneze nu știu ce specii ocrotite de păsări, iar o stațiune prea turistică în apropiere le-ar speria și alunga. Așa că Shabla a rămas și azi la fel ca în comunism, când aici existau niște căsuțe de plajă din placaj și un hotel muncitoresc, al unei fabrici comuniste. Hotelul, de două etaje, a fost preluat între timp de municipalitatea Shabla și închiriat sezonier unor oameni de afaceri care să-l exploateze. Știu că acum vă gândiți că arată precum epavele de la noi, luate în celebra „locație de gestiune”, metodă prin care cel care exploata hotelul nu băga niciun ban în el, de frică să nu arate prea bine și să vină altul să i-l sufle. De patru ani de când merg eu acolo, hotelul arată la fel de îngrijit, ba chiar i se aduc mici îmbunătățiri, și este cea mai bună soluție de cazare la malul mării pentru nevoile mele: e liniștit, curat, relativ ieftin (prețul camerei se învârte în jurul a 50 de leva an de an/25 de euro) și foarte aproape de această plajă niciodată aglomerată.
Pentru oamenii locului, însă, statutul protejat al stațiunii înseamnă, judecând după aparențele orășelului, venituri mici și băltire. La hotel, recepționeră este Pepa, o profesoară de germană în timpul anului, care își completează astfel veniturile și alungă plictiseala de peste vară. Numărul de turiști nefiind mare, plaja aia nu poate constitui un mijloc de dezvoltare economică pentru oamenii din nordul litoralului bulgăresc. E mai degrabă un soi de hobby, pe lângă agricultură. Ceea ce se simte, de exemplu, în bunăvoința Pepei, în calitatea și prețurile mâncării de la Lavața, una din terasele la care se mănâncă cele mai bune midii, în încăpățânarea cu care an de an un tip ține deschisă o terasă în oraș, unde mâncarea e ok, muzica la fel, iar clienții nu par să dea năvală.
Altfel ar fi stat lucrurile, poate, economic vorbind, dacă Shabla s-ar fi transformat într-o Albenă. Desigur, eu și câțiva ca mine nu ne-am mai fi dus acolo, dar cine suntem noi ca să le dictăm altora cum să trăiască? Poate că și bulgarii din Shabla, dacă ar fi întrebați ce sentimente au față de UE, ar vota precum 52% dintre britanici. UE le-a închis fabrica și le-a interzis, de exemplu, să-și exploateze intensiv plaja. Poate că vor aprecia asta câțiva turiști și urmașii lor, dar poate că pentru tânărul din Shabla, care nu găsește de lucru lângă casă și e silit să emigreze, nu e deloc o consolare.
UE nu poate să ne apere de noi înșine, se vede treaba chiar zilele astea, acut, după cum nu ne poate apăra nici micile paradisuri de turiști nesimțiți. La recenta vizită făcută la Shabla am observat din întâmplare, lipite de tăblia patului, niște gume de mestecat înnegrite, probabil de anul trecut. O astfel de descoperire nu poate fi imputată numai personalului hotelului. Cine s-ar gândi să caute după tăblia patului resturi de gume lipite de turiști? Dar oare ce soi de om o fi ăla care se gândește să-și lipească guma de mestecat pe mobilă?
Ce semn al iubirii noastre să lăsăm, dragă, la Shabla? Uite guma asta pe care am mestecat-o ca să nu-mi mai miroasă gura a usturoi de la midiile alea de la terasă, ce zici, o lipim aici, în spatele patului, ca să-i dăm așa o tușă personală camerei?
Cine crede că îngropând o sticlă la buza mării e un gest înțelept? Cine crede că lăsându-și gunoaiele pe nisip, ele vor dispărea cumva, ca prin farmec? Cine crede că scrijelind pereți, copaci, legând lacăte de poduri sau scriindu-și numele pe diverse obiecte, comite un act turistic și nu o mojicie la adresa unui loc frumos pe care l-a vizitat, și a oamenilor care vin după el?
***
Mai la capătul de sud al continentului, pe insula grecească Zakynthos, se află una dintre plajele celebre ale lumii, zisă și Plaja epavei sau Navagio, accesibilă doar de pe mare. Combinația dintre apele bleu lăptoase și albul nisipului și al stâncilor care formează mica plajă este fantastic de fotogenică. Ca s-o pozezi de sus, de pe stânci, trebuie să-ți cam riști viața, asta dacă vrei o poză reușită. Altfel, autoritățile au încropit o cușcă chiar deasupra ei, de unde poți vedea numai o bucată din plajă. Ghizii știu însă o cărare pe marginea stâncilor abrupte, pe care își înșiră turiștii precum rațele puii, și-i duc până acolo de unde se poate admira plaja de sus, în toată splendoarea ei. Pe riscul fiecăruia. Dacă te apleci prea mult pentru un slefie, îți rupi capul. Anul trecut au găsit un asiatic mort pe plajă, cel mai probabil căzut de pe stânci.
Legenda pe care ți-o vând grecii e că vaporul ruginit, eșuat în 1980 chiar în mijlocul plajei, făcea contrabandă cu țigări, alcool și femei, naviga prea aproape de țărm și de aia a fost prins de furtună și aruncat pe plajă. Realitatea e ceva mai banală, scrisă chiar de proprietarul vasului, în încercarea de a-și spăla reputația. Vaporul ar fi eșuat din cauza furtunii, dar nu făcea contrabandă, ci transporta marfă legal, marfă pe care în noaptea naufragiului și în zilele imediat următoare, pescarii și localnicii de pe Zakynthos s-au grăbit s-o care la ei acasă spre disperarea proprietarului care i-a reclamat la poliția insulei. În fine, vaporul era oricum pierdut, iar ca să și-l ia acasă armatorul trebuia să plătească o avere, așa că a decis că epava dă mai bine în peisajul plajei și așa inaccesibilă, și a lăsat-o acolo. Timpul a demonstrat că asta a ajutat turismul local, deși după cum vă mai spuneam, cred că pentru Zakynthos turismul de masă e deopotrivă o binecuvântare și un blestem. Așa se întâmplă cu toate locurile în care oamenii, dornici de bani, nu știu să spună nu turiștilor.
O călătorie cu barca până la plaja Navagio e accesibilă oricui, pentru câțiva euro, ceea ce face ca mulți turiști s-o calce, totuși, pentru cel puțin câteva ore. Asta creează probleme ce par deocamdată insurmontabile pentru autorități, cum ar fi absența toaletelor, a coșurilor de gunoi sau a punctelor de prim ajutor. Pentru că, nu-i așa, turistului trebuie să-i duci la nas toate facilitățile civilizației, chiar dacă el clamează că vrea plaje virgine. Așa se face că inclusiv pe frumoasa Plajă Navagio, aparent inaccesibilă, găsești ambalaje, sticle, prezervative, hârtie igienică, șervețele umede-uscate, miros de căcat mai prin spatele epavei, și nelipsitele lacăte legate de diversele părți ale vaporului, plus pietre albe cărate de pe plajă în epavă, scrise în toate limbile vizitatorilor, cu nume, date și mesaje de nu mă uita.
Dintr-o regretabilă întâmplare și eu am lăsat ceva important pe plaja aia. Am pierdut un inel vechi și drag în apă – pentru că erau curenți puternici și nu am simțit când mi-a alunecat de pe deget- și mi-am scăpat geanta când am coborât din barcă, ceea ce a dus la compromiterea iremediabilă a readerului. Probabil plaja aia cere ofrande de la fiecare, după posibilități: un vapor, un inel, un reader, o viață…
De ce scriu postarea asta? Mă întreb și eu. Oamenilor le place confortul, distracția, antrenul, dar în același timp vâneză locuri neumblate, liniștite și … naturale. Indiferent cum și unde le găsesc, nu sunt capabili să le păstreze nealterate. Pe turiști nici nu-i interesează, pe oamenii locului îi atrag mai mult banii. Turismul este o binecuvântare pentru om, dar o catastrofă pentru natură. Precum câinii care marchează teritoriul, turiștii simt nevoia să-și anunțe prezența și statusul relației în care erau la data vizitei, prin orice loc în care ajung. Și nu, din păcate moda selfiurilor nu a scutit natura de semnele trecerii turistului: nu a omorât moda lăcățelelor legate de poduri sau garduri (vezi poza de la Corint), și nici scrijelitura pe ziduri, stâlpi sau capete de pod. Pe Acropole, grecii au fost nevoiți să monteze în marmură plăci din inox pe care scrie să nu se atingă… marmura. Pur și simplu nu se gândește nimeni la cei care vin după, că poate ar vrea, ar avea și alții dreptul să vadă locurile alea aparent neatinse.
Oare cum ar arăta locurile celebre ale lumii, distruse de turismul de masă, dacă fiecare dintre noi și-ar petrece concediul precum vizitatorii din viitor, în filme, care se tem să lase urme ale trecerii lor prin trecut, tocmai pentru a nu altera viitorul?
Ce am mai scris din Grecia:
Există un banc care spune totul despre ce înseamnă turismul ”de masă”:
Un fermier texan foarte bogat avea un fiu cam tîmpițel. Ca să-i mai destupe creierul îl trimite în excursie prin Europa. La întoarcere îi pune diverse întrebări să vadă ce a priceput.
– Și la Veneția cum a fost fiule ?
– N-am văzut nimic – totul era sub apă.
Invers: nu oricine poate scrie o carte perenă precum Goethe după ce a vizitat Italia.
Vorba lui Caragiale: ”Boborul !”
Avem o planetă foarte frumoasă. Păcat că e locuită.
Din experienta mea gunoaiele si vandalizarea zonelor turistice e mai pronuntata in anumite anumite regiuni (Balcanii, fosta URSS, Africa de Nord,Sudul Europei, mai nou si Sud-Estul Asiei), pare sa aiba legatura cu o anumita categorie de oameni care ajung in locurile respective. Mai precis cu educatia lor.
Probabil ca fara urmele turistilor locurile ar arata mai bine, dar acum ele sunt oglinda societatii moderne si a diversitatii culturale/educative din ea.