D e la aeroportul din Cluj, aflând că ne duce la arest, taximetristul a simțit nevoia să-și spună părerea personală despre ce ar merita pușcăriabilii: să fie ținuți pe sticlă pisată și să nu li se dea să mănânce nimic vreo săptămână. Că prea vor toți să stea în puf.
*
În vizită la arestul din Cluj, proaspăt reabilitat, transformat dintr-o hrubă sinistră într-un spațiu de detenție decent. Pentru că tot s-au cheltuit banii cu renovarea a fost amenajată și o cameră de vizită intimă, întrucât noul regulament de aplicare a legii de executare a pedepselor prevede că și arestații (nu numai condamnații, ca până acum) au dreptul la o vizită intimă cu partenerii de viață. Da, dreptul la sex nu este abolit odată cu privarea de libertate, ci doar limitat oficial la câte o întâlnire la trei luni, într-o cameră special destinată în pușcărie. Neoficial, sexul se petrece și în celule, chiar dacă unora nu le place să știe asta. În plus, arestații sunt persoane care, până la condamnarea de către o instanță, sunt totuși prezumați nevinovați, deci ar avea dreptul să execute o perioadă de privare de liberate ceva mai lejeră decât un condamnat definitiv, dar asta e altă discuție.
Revenind la camera intimă din arestul Cluj. O vizităm, este spațioasă, luminoasă, are un pat mare, matrimonial, TV, frigider, baie, tot confortul. Nu are încă prezervative (deși legea obligă penitenciarul/arestul să le pună la dispoziție), pentru că de fapt frumoasa cameră nici nu a fost folosită până acum. Regulamentul de aplicare a legii a intrat în vigoare de vreo lună, dar partidele de sex dintre arestați și nevestele lor mai au nevoie de un ordin de ministru al internelor, care să explice concret cum se vor derula lucrurile. Nu neapărat actul în sine, că poate s-ar mai descurca protagoniștii și fără ordinul ministrului, dar să știe cadrele care-i păzesc care sunt procedurile exacte de introducere … în dispozitiv a subiectului.
Dacă tot a venit vorba despre prezervative îi întrebăm pe ofițerii care ne arată arestul dacă altfel le dau prezervative și celorlalți arestați, în camere. E de asemenea o prevedere implementată demult și la noi, care demonstrează că după ani de negare sistemul a înțeles și admis în sfârșit realitățile din celule. Ofițerii ne privesc stupefiați:
– Ce să facă cu ele?!
– Relații sexuale au loc și între deținuți de același sex, consimțit, se întâmplă… Măcar să nu se îmbolnăvească. În penitenciare și aresturi nu se fac obligatoriu analize de HIV sau hepatită.
– La noi nu se întâmplă așa ceva! insistă ei.
– Totuși, sunt o realitate, nu aveți cum să le împiedicați.
– Noi nu vrem să încurajăm astfel de practici, conchide unul dintre ei.
**
La Penitenciarul Aiud, camera intimă a fost amenajată din ce s-a găsit prin unitate. În loc de pat matrimonial sunt două somiere de o persoană, cu o noptieră între ele. Televizor, frigider, baie constituie restul confortului. Întreb în glumă:
– Păi cum, cameră intimă cu paturi separate?
– E, poate nu doresc să doarmă în același pat. Apoi, credeți că vizita intimă înseamnă numai sex? Mai avem și deținuți mai vârstnici de 60 de ani, mai stau aici, mai vorbesc…, zice un ofițer
– Se mai ceartă pe telecomandă, completează amuzată colega mea.
Râde toată lumea, un alt ofițer zice că oricum se descurcă deținuții când e cazul, își unesc paturile între ele. Ajungem să întrebăm și de prezervative, că nu le vedem.
– Păi avem și prezervative, da nu le ținem aicea, la discreție, să nu-mi ieie vreunul 20 odată din cutie, să mă ierte Dumnezeu! explică mucalit gardianul responsabil cu sectorul vizite.
Râdem toți, amuzați de îngrijorarea lui. Oricât de „în vână” s-ar putea simți un deținut după trei luni de abstinență, trebuie să se adapteze potenței financiare a statului. Apoi, să zică mersi că nu le-au pus paturile suprapuse, ca în celule 😉 În unele penitenciare am găsit prezervativele puse pios lângă Biblie, pe noptieră.
***
Ceva mai târziu, vizitând o secție de tineri arestați (deci prezumați nevinovați), aflăm că unul dintre ei fusese violat de colegii de cameră. A fost mutat în altă cameră și s-a pornit o anchetă. Puștiul pare destul de zdruncinat. Toți au în jur de 19-20 de ani și nu au auzit că așa ceva nu se întâmplă la noi. Sunt doar niște saci cu hormoni care au îngroșat statisticile abandonului școlar și probabil le vor îngroșa și pe cele ale recidiviștilor. Astfel de practici se petrec și în sistem și în afara lui.
****
Una dintre nemulțumirile tuturor deținuților, indiferent de penitenciar, este interacțiunea cu magazinele din incinta penitenciarelor. În general se plâng de prețurile mari. La Aiud a fost prima dată când am auzit mai mulți nemulțumiți că sunt furați la cântar de vânzătoarea de la magazin. Cumperi un kil jumate de roșii și plătești două, zice unul. Reprobabil, dar n-am putut să nu remarc ironia sorții.
* Poza e făcută de Comin Bumbuț într-un proiect în care a fotografiat toate camerele intime din penitenciarele României. Aranjamentul reprezintă camera intimă de la Aiud, în 2008, între timp se pare că au despărțit paturile din vreun motiv anume 😉
Am avut ocazia sa vad personal conditiile din 2 penitenciare, Iasi si Galati (ca vizitator). Mi s-au parut asemanatoare si din ce am auzit se incearca la nivel national o uniformizare a conditiilor oferite detinutilor, cel putin cei incadrati la acelasi regim sa aiba aceleasi conditii. Comparand cu ce am vazut in penitenciare din Olanda de exemplu, suntem departe.
Cadrele din penitenciare tind sa ignore probleme precum agresiunile sexuale, furturile mai ales intre detinuti, dar si din magazii uneori. In schimb, introduc contra cost „marfa”, telefoane, alcool si altele. Aici e foarte mult de discutat, in principiu cei cu care am discutat vad asta ca pe o compensatie pentru faptul ca au salariile mici.
Condamnatii nu prea fac plangeri, pentru ca de exemplu daca li se face un raport de catre cadre, 6 luni nu mai au voie la vizita conjugala, deci face penitenciarul economie la prezervative (care apropo, de multe ori sunt donate de ONG-uri de fapt).
Ionut, tu ai prea mult timp liber!
Cred ca faci o confuzie.
Sunt oripilat. Cum adica, telefoane? Deci gardienii sunt vinovati de „metoda accidentul”?
In ceea ce priveste „o plangere = un raport de catre cadre = 6 luni abstinenta”, ne arata cat de mult conteaza lupta pentru drepturile omului din punctul de vedere al beneficiarilor… 🙁
Telefoane se mai aduc si la vizite, cei care nu sunt la regim inchis sau maxima siguranta au dreptul la vizita fara geam despartitor sau alte lucruri de genul, dar si atunci totul se face de obicei tot cu complicitatea cadrelor, detinutii sunt controlati inainte si dupa vizita. La fel se fac din cand in cand perchezitii in camere. O plangere inseamna pe langa posibile rapoarte si pedepse din partea celorlalti detinuti, bineinteles.
Nu prea poti aplica „metoda accidentul” fara telefon din afara, ca detinut ai voie in general de 2 ori pe saptamana maxim 20 minute la telefoanele „publice”, care se spune ca ar fi ascultate.
Deținuții au dreptul la 60 de minute de convorbiri telefonice zilnic, la telefoanele instalate în penitenciar. Au 10 numere de telefon aprobate de conducerea penitenciarului și numai pe alea le pot apela. În limita celor 60 de minute și a banilor de care dispun pe cartele.
Da, telefoanele mobile, drogurile, alcoolul și alte chestii interzise, de regulă intră în penitenciar prin cadre. Au fost în ultimii ani mulți arestați pe chestia asta, inclusiv un preot de penitenciar.
Ca să stopeze metoda accidentul penitenciarele pot monta instalații de bruiere a semnalului, dar se cam opun sindicatele angajaților. La Aiud tocmai ne povesteau cadrele că au cumpărat din SUA, pe banii lor, un aparat de detectare a telefoanelor mobile din camere, și au reușit în câțiva ani să le reducă numărul semnificativ.
Aș vrea să aflu, măcar o dată, despre vreo situație din România în care un sindicat a făcut o acțiune cu un efect pozitiv asupra societății… Aștept asta de 27 de ani… 🙁
Intr-adevar au voie 60 minute pe zi dupa ultima lege din 2013 vad. Mi se pare lux fata de ce era inainte, sper sa ajute la diminuarea numarului de mobile.