Ce s-a întâmplat cu happyendul?

Unde mai e speranța, fetelor? Păi dacă nici paralizat nu mai stă făt frumosul ca să-l prinzi în lațul căsniciei, apăi ce pretenții să mai ai de la ceilalți, liberi să zburde pe câmpurile înverzite ale ofertelor sexuale?

V ine o vreme în viața fiecărei femei când simte nevoia de afecțiune, vrea să se simtă iubită, dorită, bibilită, ce mai, vrea să se simtă femeie. Cum nu aveam în casă decât niște bere fără alcool și o șampanie pe care ar fi fost prea lame ca s-o beau singură, am zis că hai să caut un filmuleț romantic, ca să mă simt ca pe vremuri, în adolescență, când citeam Pe aripile vântului și visam la un bărbat ca Rhet Butler, care n-am avut și io noroc de unu. (Înainte să întrebați, nu, masturbarea nu intră în categoria paliative pentru stări din astea de melancolie blegoasă)

Căutând pe net, ce să vezi, am dat fix peste o ecranizare a unui roman citit în adolescență – Strălucita mea carieră. Și cum de la Pasărea spin încoace mi-au plăcut cam toate filmele cu Australia, am purces imediat la vizionarea lui, chiar dacă știam că finalul era oareșcum amărui așa. Adică ea alege iluzoria carieră de scriitoare, în locul lui – băiat bun, arătos, cu fermă mare și inimă pe măsură. Culmea e că mie în realitate în plac cărțile și filmele astea cu final neînălțător, ca o lovitură la degetul mic de la picior într-o bucată de mobilă.

Văzut, deci, filmul, plăcut, dar după final am simțit că parcă ar merge și unul cu happy end, că destul e viața amară. Așa că am mai căutat unul și, judecând după trailer, am zis că gata, am găsit fix ce căutam. Me before you – A girl in a small town forms an unlikely bond with a recently-paralyzed man she’s taking care of.

Mare greșeală! Domnule, ce s-a întâmplat cu happy-end-urile din vremea mea? Ce mesaj vor să transmită filmmakerii ăștia fetelor din lumea întreagă? Unde mai e speranța, fetelor? Păi dacă nici paralizat nu mai stă făt frumosul ca să-l prinzi în lațul căsniciei, apăi ce pretenții să mai ai de la ceilalți, liberi să zburde pe câmpurile înverzite ale ofertelor sexuale? Și ne mai mirăm că se duce dracului lumea. Dacă nici cu filme romantice nu mai poți să te droghezi, apăi ce-ți mai rămâne în veață?

Ce mai, m-am culcat cu o tristețe și mai mare decât aia cu care am purces la vizionări, și am decis că astă seară mă duc să dansez niște tango, că măcar acolo ce primești e realitatea nefiltrată a posibilităților tale, care se întâlnesc cu disponibilitățile celorlalți 😉 Iar rezultatul câteodată se întâmplă să fie satisfăcător, chiar dacă nu e ca un happy end de Hollywood.

Etichete: , , , , , ,

One Response la “Ce s-a întâmplat cu happyendul?” Subscribe

  1. mihai 16/08/2016 at 13:52 #

    S-ar putea sa fiu offtopic, dar… cred ca e din cauza privitorului!

    La ce ma refer… candva demuilt, pe vremea cand inca nici macar nu vazusem femeie goala in carne si oase, necum sa pipai una, in camera de camin s-a vizionat un film misto: http://www.imdb.com/title/tt0139134/ Recent, l-am revazut, cu consoarta alaturi. Si n-a mai fost la fel de magic si de incitant.

    Concluzia: viata ne schimba.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉