V ine o vreme în viața fiecărei femei când simte nevoia de afecțiune, vrea să se simtă iubită, dorită, bibilită, ce mai, vrea să se simtă femeie. Cum nu aveam în casă decât niște bere fără alcool și o șampanie pe care ar fi fost prea lame ca s-o beau singură, am zis că hai să caut un filmuleț romantic, ca să mă simt ca pe vremuri, în adolescență, când citeam Pe aripile vântului și visam la un bărbat ca Rhet Butler, care n-am avut și io noroc de unu. (Înainte să întrebați, nu, masturbarea nu intră în categoria paliative pentru stări din astea de melancolie blegoasă)
Căutând pe net, ce să vezi, am dat fix peste o ecranizare a unui roman citit în adolescență – Strălucita mea carieră. Și cum de la Pasărea spin încoace mi-au plăcut cam toate filmele cu Australia, am purces imediat la vizionarea lui, chiar dacă știam că finalul era oareșcum amărui așa. Adică ea alege iluzoria carieră de scriitoare, în locul lui – băiat bun, arătos, cu fermă mare și inimă pe măsură. Culmea e că mie în realitate în plac cărțile și filmele astea cu final neînălțător, ca o lovitură la degetul mic de la picior într-o bucată de mobilă.
Văzut, deci, filmul, plăcut, dar după final am simțit că parcă ar merge și unul cu happy end, că destul e viața amară. Așa că am mai căutat unul și, judecând după trailer, am zis că gata, am găsit fix ce căutam. Me before you – A girl in a small town forms an unlikely bond with a recently-paralyzed man she’s taking care of.
Mare greșeală! Domnule, ce s-a întâmplat cu happy-end-urile din vremea mea? Ce mesaj vor să transmită filmmakerii ăștia fetelor din lumea întreagă? Unde mai e speranța, fetelor? Păi dacă nici paralizat nu mai stă făt frumosul ca să-l prinzi în lațul căsniciei, apăi ce pretenții să mai ai de la ceilalți, liberi să zburde pe câmpurile înverzite ale ofertelor sexuale? Și ne mai mirăm că se duce dracului lumea. Dacă nici cu filme romantice nu mai poți să te droghezi, apăi ce-ți mai rămâne în veață?
Ce mai, m-am culcat cu o tristețe și mai mare decât aia cu care am purces la vizionări, și am decis că astă seară mă duc să dansez niște tango, că măcar acolo ce primești e realitatea nefiltrată a posibilităților tale, care se întâlnesc cu disponibilitățile celorlalți 😉 Iar rezultatul câteodată se întâmplă să fie satisfăcător, chiar dacă nu e ca un happy end de Hollywood.
S-ar putea sa fiu offtopic, dar… cred ca e din cauza privitorului!
La ce ma refer… candva demuilt, pe vremea cand inca nici macar nu vazusem femeie goala in carne si oase, necum sa pipai una, in camera de camin s-a vizionat un film misto: http://www.imdb.com/title/tt0139134/ Recent, l-am revazut, cu consoarta alaturi. Si n-a mai fost la fel de magic si de incitant.
Concluzia: viata ne schimba.