Nu mai mâncați de un leu, săracilor!

O precupeață care știe ce vrea și nu vrea ieftin. Pe barosăneală, cum s-ar zice. În Piața Obor.

O doamnă pipăie vinetele din imagine și dă să aleagă două din grămada de pe tarabă. De dincolo de malul de vinete „aragon” de Movilița, vânzătoarea tânără, trupeșă și agresivă o apostrofează cu cuvinte ca două palme:

– Nu vând vinete la bucată, nu mai alege degeaba!

– Dar de ce? întreabă timid femeia.

– De aia, că nu vând!

– Dar cât trebuie să iau? insistă doamna.

– De la doo chile în sus, altfel nu discut. scuipă vânzătoarea.

– Dar poate că două vinete cât aleg eu sunt un kilogram, de ce nu îmi vinzi un kilogram? continuă doamna incredibil de naivă.

– Și ce, îs calică să vând de un leu? Nu vând, n-auzi?

Femeia pleacă cu coada între picioare. În urma ei vânzătoarea îi mai aruncă două palme:

–  Nu mai mâncați de un leu, săracilor!

Totul se petrece în Piața Obor, cea mai veche din București, în continuare una dintre cele mai bine aprovizionate piețe ale Capitalei. În perioada asta geme de vinete, cam toate la 1 leu kilogramul. E un pic dubios să te cerți cu o astfel de nesimțită care nu vrea să-și miște fundul pentru mai puțin de două kile, dar și mai dubioasă este atitudinea ei. Cel mai probabil este o intermediară, dacă ar fi săpat și udat la vinetele alea sigur nu le-ar fi vândut așa.

Într-un alt colț de piață, nea Gicu din Brăila își vinde pepenii verzi și galbeni, într-un miros înnebunitor de cantalup. Îmi dă unul verde și mă asistă a alegerea unuia galben, după miros. Mă ajută să-i pun în traistă și îmi urează să-i mănânc sănătoasă. Până să plec apare un cuplu de români sadea. Doamna vrea un pepene nici prea mare, nici prea mic, nici prea dulce, nici prea crud, dar mai ales românesc să fie.

Nea Gicu îi răspunde stupefiat:

– Păi sunt din Brăila…

– Da, da las că știm noi, acuma ne-am corcit cu turci, cu tot felul… nu mai e pepenii noștri românești cum erea! îl pune domnul la punct pe nea Gicu.

Bine, dracului, că ne-a rămas vânzătoarele românești cum erea!

 

Etichete: , , , ,

6 comentarii la “Nu mai mâncați de un leu, săracilor!” Subscribe

  1. Liliana 02/08/2016 at 15:24 #

    Ce ma enerveaza pietarii care nu vand la bucata. Dar nu stau sa ma cert cu ei. Merg la altii care ma lasa sa aleg si sa cumpar cat am nevoie.

  2. Ady 02/08/2016 at 15:42 #

    Vineri am luat din piata (printre altele) juma de kil de cartofi, 4 cartofi nu prea mari. Nu mai aveam maini sa car mai mult si-mi trebuiau vreo doi cartofi pt o compozitie de tocatura. Doamna de la taraba n-a comentat si mi-a urat, ca de fiecare data, sa-i mananc sanatoasa. Nici ea nu pare chiar producatorul, dar, na, depinde de om. 🙂

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 02/08/2016 at 16:29 #

    Ca de obicei Bucureștiul este maximum maximorum (sau ”talpa iadului”). Fac piata zilnic in orasul meu de provincie, dar nici in treacat n-am auzit asemenea apostrofari. Și sa nu credeti ca emfatizez Banatul – am niste olteni mai fruști, însa de-a dreptul induiosatori.

    Pe de alta parte, DACĂ tarabele respective supraviețuiesc, în ciuda concurenței, de vină e doar acel public care înghite abulic umilințele, deși poate ALEGE.

    V-ați prins cum e cu politica, nu-i așa ? MÎRLAN-SLUGĂ LA MÎRLAN-SLUGĂ TRAGE !

    Noi, CEILALȚI, la mijloc, ca într-un sandviș. Miam-miam !

  4. Cristina 02/08/2016 at 17:33 #

    Sigur nu a muncit ea la vinetele alea, altfel le-ar fi vandut cu grija si cu drag. Nu cumpar de la bisnitari, taranii adevarati se vad de la o posta.

  5. kitana 03/08/2016 at 09:11 #

    Eu ma uit dupa om. Iau numai de la tarani, ocolesc intermediarii

  6. o femeie 11/08/2016 at 12:16 #

    tii, ce ieftina e piata! Iarna nici o paine/cartofi nu gasesc la 1 leu.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛