O doamnă pipăie vinetele din imagine și dă să aleagă două din grămada de pe tarabă. De dincolo de malul de vinete „aragon” de Movilița, vânzătoarea tânără, trupeșă și agresivă o apostrofează cu cuvinte ca două palme:
– Nu vând vinete la bucată, nu mai alege degeaba!
– Dar de ce? întreabă timid femeia.
– De aia, că nu vând!
– Dar cât trebuie să iau? insistă doamna.
– De la doo chile în sus, altfel nu discut. scuipă vânzătoarea.
– Dar poate că două vinete cât aleg eu sunt un kilogram, de ce nu îmi vinzi un kilogram? continuă doamna incredibil de naivă.
– Și ce, îs calică să vând de un leu? Nu vând, n-auzi?
Femeia pleacă cu coada între picioare. În urma ei vânzătoarea îi mai aruncă două palme:
– Nu mai mâncați de un leu, săracilor!
Totul se petrece în Piața Obor, cea mai veche din București, în continuare una dintre cele mai bine aprovizionate piețe ale Capitalei. În perioada asta geme de vinete, cam toate la 1 leu kilogramul. E un pic dubios să te cerți cu o astfel de nesimțită care nu vrea să-și miște fundul pentru mai puțin de două kile, dar și mai dubioasă este atitudinea ei. Cel mai probabil este o intermediară, dacă ar fi săpat și udat la vinetele alea sigur nu le-ar fi vândut așa.
Într-un alt colț de piață, nea Gicu din Brăila își vinde pepenii verzi și galbeni, într-un miros înnebunitor de cantalup. Îmi dă unul verde și mă asistă a alegerea unuia galben, după miros. Mă ajută să-i pun în traistă și îmi urează să-i mănânc sănătoasă. Până să plec apare un cuplu de români sadea. Doamna vrea un pepene nici prea mare, nici prea mic, nici prea dulce, nici prea crud, dar mai ales românesc să fie.
Nea Gicu îi răspunde stupefiat:
– Păi sunt din Brăila…
– Da, da las că știm noi, acuma ne-am corcit cu turci, cu tot felul… nu mai e pepenii noștri românești cum erea! îl pune domnul la punct pe nea Gicu.
Bine, dracului, că ne-a rămas vânzătoarele românești cum erea!
Ce ma enerveaza pietarii care nu vand la bucata. Dar nu stau sa ma cert cu ei. Merg la altii care ma lasa sa aleg si sa cumpar cat am nevoie.
Vineri am luat din piata (printre altele) juma de kil de cartofi, 4 cartofi nu prea mari. Nu mai aveam maini sa car mai mult si-mi trebuiau vreo doi cartofi pt o compozitie de tocatura. Doamna de la taraba n-a comentat si mi-a urat, ca de fiecare data, sa-i mananc sanatoasa. Nici ea nu pare chiar producatorul, dar, na, depinde de om. 🙂
Ca de obicei Bucureștiul este maximum maximorum (sau ”talpa iadului”). Fac piata zilnic in orasul meu de provincie, dar nici in treacat n-am auzit asemenea apostrofari. Și sa nu credeti ca emfatizez Banatul – am niste olteni mai fruști, însa de-a dreptul induiosatori.
Pe de alta parte, DACĂ tarabele respective supraviețuiesc, în ciuda concurenței, de vină e doar acel public care înghite abulic umilințele, deși poate ALEGE.
V-ați prins cum e cu politica, nu-i așa ? MÎRLAN-SLUGĂ LA MÎRLAN-SLUGĂ TRAGE !
Noi, CEILALȚI, la mijloc, ca într-un sandviș. Miam-miam !
Sigur nu a muncit ea la vinetele alea, altfel le-ar fi vandut cu grija si cu drag. Nu cumpar de la bisnitari, taranii adevarati se vad de la o posta.
Eu ma uit dupa om. Iau numai de la tarani, ocolesc intermediarii
tii, ce ieftina e piata! Iarna nici o paine/cartofi nu gasesc la 1 leu.