Hainele lui Edith erau aruncate în dezordine pe podea, lângă pat, iar cuverturile fuseseră date la o parte neglijent; Edith era întinsă pe pat, goală și strălucitoare în lumină, pe cearșaful alb, fără nici o cută. Trupul îi era relaxat și senzual, cum zăcea acolo, tolănit în toată goliciunea lui, și lucea ca aurul mătuit. William a mai făcut câțiva pași spre pat. Edith dormea dusă, dar de la cum cădea lumina, părea că pe buzele vag întredeschise rămăseseră, mute, cuvinte pasionale, de iubire. William a stat multă vreme nemișcat, privind-o. Simțea o vagă milă, amestecată cu o prietenie rezervată și un respect familiar; și mai simțea și o tristețe istovită, pentru că știa că niciodată nu va mai trăi la vederea ei acea agonie a dorinței pe care o cunoscuse cândva și că niciodată nu-l va mai emoționa ca în alte vremuri prezența ei. Tristețea s-a domolit; a învelit-o cu grijă, a stins lumina și s-a băgat în pat lângă ea.
E un fragment din cartea de luna asta de la club, Stoner de John Edward Williams. E singurul pe care l-am subliniat, deși au mai fost câteva care mi-au atras atenția, dar ăsta mi s-a părut că vorbește simplu și trist despre personaj, despre aparențe și realitate. Unii ar zice că e o dramă, mie mi s-a părut o lectură scurtă și amară, ca o linguriță cu untură de pește. Este cartea unui observator prin propria viață, a unui om care s-a lăsat trăit de viață, cam ca majoritatea dintre noi.
William Stoner e fiu de țărani din Missouri, nu-și conștientizează existența până când nu e trimis, aproape cu forța, la facultate, ca să studieze agronomia. În primul an de studii muncește la ferma unui unchi, care-i oferă casă și masă, și studiază conștiincios așa cum mulge vacile sau hrănește porcii.
La un curs de engleză din anul întâi, profesorul îl silește să vadă dincolo de sonetul 73 al lui Shakespeare, să privească în sine și să scoată de acolo viitorul profesor de literatură engleză care va să fie. Cu revelația faptului că există și altceva dincolo de viața lui bucolică, Stoner abandonează agricultura și studiază arta vorbirii și scrierii, filosofia cuvintelor, poezia vieții literare. Se îndrăgostește de cărți și moare cu ele în brațe la numai 65 de ani, după 40 de ani petrecuți în universitate, mai întâi ca student, apoi ca profesor.
Cartea este despre viața lui Stoner văzută de el însuși, printr-o continuă ceață. Pare mereu martorul uimit al propriei transformări, din băiatul de la porci, în studentul la arte, din asistentul universitar virgin, preocupat doar de studiu, în soțul fetei frumoase de care se îndrăgostește la prima vedere, din îndrăgostitul iremediabil în soțul nefericit cu o căsnicie ratată încă din luna de miere, din tatăl de familie în amantul târziu, din amantul pasional în bărbatul îmbătrânit înainte de vreme cu un rest de viață pe care-l târșâie pe holurile universității până la pensionare și moarte. Toate astea sunt capitole din viața lui Stoner, pe care pare incapabil să le „editeze”, în schimb își trăiește intens și conștient iubirea pentru cărți, singurele ființe care nu l-au urât, nu l-au dezamăgit, și care i-au pus lumea la picioare. Lumea din care de fapt Stoner nu a văzut nimic și a cunoscut foarte puțin.
Stoner este un om obișnuit, care nu știe să-și trăiască iubirile și plăcerile sau să riște pentru ele, în ciuda faptului că viața i le scoate în cale. Iar ca Stoner suntem mulți. Aparent l-ai putea acuza pe Stoner de lașitate, dar privind mai atent parcă nu e chiar așa. Puțini oameni au curajul să riște tot și să-și trăiască viața așa cum ar visa, dar poate că ăsta de fapt nu e un risc, ci o comoditate. Puțini și-ar abandona familia, chiar dacă familia aia e de fapt o butaforie, ca să fugă în lume cu amanta, pentru care a simțit mai mult într-un an decât în 40 de ani de căsnicie pentru nevastă. Dar dacă a fugi cu amanta în lume e de fapt calea mai ușoară, iar adevărata încercare e aia de a rămâne într-o construcție artificială și vetustă, dar la care te-ai înhămat cândva din convingere și pentru totdeauna? Puțini ar accepta să fie călcați în picioare în carieră, de fapt să nu aibă o carieră, apărând un principiu, adevărul și cinstea. Stoner a ales unele dintre drumurile astea, dând impresia că-i lasă pe alții să aleagă pentru el. Că lasă timpul, societatea, prietenii să-i trăiască viața. Iar la final a avut tăria să nu regrete nimic.
Stoner este ilustrarea perfectă a zicalei „Life happens and then you die.”
Dacă ați citit cartea și vreți să aflați ce părere au și alții despre ea, veniți sâmbătă, 24 septembrie, la Simbio, de la ora 18.00. Dacă nu, nu 😉
P.S. Nu uitați că la 20 septembrie se încheie perioada de propuneri pentru cărțile pe care le vom citi în următoarele luni. Dacă aveți ceva interesant de propus, comentați aici.
