Stoner, un destin obișnuit

Stoner, de John Edward Williams, cartea de luna asta de la club. Ilustrarea perfectă a zicalei „Life happens and then you die.”

Hainele lui Edith erau aruncate în dezordine pe podea, lângă pat, iar cuverturile fuseseră date la o parte neglijent; Edith era întinsă pe pat, goală și strălucitoare în lumină, pe cearșaful alb, fără nici o cută. Trupul îi era relaxat și senzual, cum zăcea acolo, tolănit în toată goliciunea lui, și lucea ca aurul mătuit. William a mai făcut câțiva pași spre pat. Edith dormea dusă, dar de la cum cădea lumina, părea că pe buzele vag întredeschise rămăseseră, mute, cuvinte pasionale, de iubire. William a stat multă vreme nemișcat, privind-o. Simțea o vagă milă, amestecată cu o prietenie rezervată și un respect familiar; și mai simțea și o tristețe istovită, pentru că știa că niciodată nu va mai trăi la vederea ei acea agonie a dorinței pe care o cunoscuse cândva și că niciodată nu-l va mai emoționa ca în alte vremuri prezența ei. Tristețea s-a domolit; a învelit-o cu grijă, a stins lumina și s-a băgat în pat lângă ea.

E un fragment din cartea de luna asta de la club, Stoner de John Edward Williams. E singurul pe care l-am subliniat, deși au mai fost câteva care mi-au atras atenția, dar ăsta mi s-a părut că vorbește simplu și trist despre personaj, despre aparențe și realitate. Unii ar zice că e o dramă, mie mi s-a părut o lectură scurtă și amară, ca o linguriță cu untură de pește. Este cartea unui observator prin propria viață, a unui om care s-a lăsat trăit de viață, cam ca majoritatea dintre noi.

William Stoner e fiu de țărani din Missouri, nu-și conștientizează existența până când nu e trimis, aproape cu forța, la facultate, ca să studieze agronomia. În primul an de studii muncește la ferma unui unchi, care-i oferă casă și masă, și studiază conștiincios așa cum mulge vacile sau hrănește porcii.

La un curs de engleză din anul întâi, profesorul îl silește să vadă dincolo de sonetul 73 al lui Shakespeare, să privească în sine și să scoată de acolo viitorul profesor de literatură engleză care va să fie. Cu revelația faptului că există și altceva dincolo de viața lui bucolică, Stoner abandonează agricultura și studiază arta vorbirii și scrierii, filosofia cuvintelor, poezia vieții literare. Se îndrăgostește de cărți și moare cu ele în brațe la numai 65 de ani, după 40 de ani petrecuți în universitate, mai întâi ca student, apoi ca profesor.

Cartea este despre viața lui Stoner văzută de el însuși, printr-o continuă ceață. Pare mereu martorul uimit al propriei transformări, din băiatul de la porci, în studentul la arte, din asistentul universitar virgin, preocupat doar de studiu, în soțul fetei frumoase de care se îndrăgostește la prima vedere, din îndrăgostitul iremediabil în soțul nefericit cu o căsnicie ratată încă din luna de miere, din tatăl de familie în amantul târziu, din amantul pasional în bărbatul îmbătrânit înainte de vreme cu un rest de viață pe care-l târșâie pe holurile universității până la pensionare și moarte. Toate astea sunt capitole din viața lui Stoner, pe care pare incapabil să le „editeze”, în schimb își trăiește intens și conștient iubirea pentru cărți, singurele ființe care nu l-au urât, nu l-au dezamăgit, și care i-au pus lumea la picioare. Lumea din care de fapt Stoner nu a văzut nimic și a cunoscut foarte puțin.

Stoner este un om obișnuit, care nu știe să-și trăiască iubirile și plăcerile sau să riște pentru ele, în ciuda faptului că viața i le scoate în cale. Iar ca Stoner suntem mulți. Aparent l-ai putea acuza pe Stoner de lașitate, dar privind mai atent parcă nu e chiar așa. Puțini oameni au curajul să riște tot și să-și trăiască viața așa cum ar visa, dar poate că ăsta de fapt nu e un risc, ci o comoditate. Puțini și-ar abandona familia, chiar dacă familia aia e de fapt o butaforie, ca să fugă în lume cu amanta, pentru care a simțit mai mult într-un an decât în 40 de ani de căsnicie pentru nevastă. Dar dacă a fugi cu amanta în lume e de fapt calea mai ușoară, iar adevărata încercare e aia de a rămâne într-o construcție artificială și vetustă, dar la care te-ai înhămat cândva din convingere și pentru totdeauna? Puțini ar accepta să fie călcați în picioare în carieră, de fapt să nu aibă o carieră, apărând un principiu, adevărul și cinstea. Stoner a ales unele dintre drumurile astea, dând impresia că-i lasă pe alții să aleagă pentru el. Că lasă timpul, societatea, prietenii să-i trăiască viața. Iar la final a avut tăria să nu regrete nimic.

Stoner este ilustrarea perfectă a zicalei „Life happens and then you die.”

Dacă ați citit cartea și vreți să aflați ce părere au și alții despre ea, veniți sâmbătă, 24 septembrie, la Simbio, de la ora 18.00. Dacă nu, nu 😉

P.S. Nu uitați că la 20 septembrie se încheie perioada de propuneri pentru cărțile pe care le vom citi în următoarele luni. Dacă aveți ceva interesant de propus, comentați aici.

Etichete: , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.