O zi la probațiune

La intrarea în clădirea veche de pe Magheru tronează o bulină roșie – semn de fragilitate la cutremur – imediat sub firma unui partid și câteva steaguri. Înăuntru, un anticariat, muzică în surdină și penumbră. Serviciul de Probațiune București funcționează încă din 2013 la etajul 5, dar nu are nici azi o firmă la poartă. Nici paznic. Doar o foaie A4 lipită pe ușă, cum ieși din lift, stă între cei 19 consilieri de probațiune și 4300 de infractori plasați în responsabilitatea lor, de către instanțele bucureștene, numai în ultimul an.

Nimeni nu pare deranjat de semiclandestinitatea asta. Cine trebuie să dea cu subsemnatul lunar sau săptămânal la probațiune știe unde are de venit. În plus, nu e un motiv de laudă. Dimpotrivă. Un domn trecut de 60 de ani, pedant, cu aspect cazon și servietă, intră pe ușa camerei numărul 10, la consiliera Crina Mocanu. Așezat în fața persoanei care îi va monitoriza viața până în 2022, lună de lună, domnul X nu ezită să răspundă la telefonul mobil și să spună: „sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu”.

La firma de proiectare la care lucrez suntem mai mulți penali angajați

Domnul X a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și la o perioadă de încercare de 6 ani. Face parte dintr-un lot celebru de condamnați – de gulere albe – și susține că nu e vinovat, ci o victimă colaterală a unei hărțuieli politice. Vine lunar la doamna Mocanu unde trebuie să declare dacă are un loc de muncă, dacă și-a schimbat sau nu domiciliul, dacă a lipsit mai mult de 8 zile din localitate. Frecvența vizitelor e stabilită la începutul perioadei de către consilieră, până când se cunosc mai bine și se conturează relația, apoi în funcție de respectarea termenelor și a celorlalte măsuri, vizitele se răresc, ca recompensă de bună purtare.

Deși e pensionar, domnul X spune că n-a avut probleme să-și găsească și de lucru, chiar așa cu cazier, pentru că „la firma de proiectare la care lucrez suntem mai mulți penali angajați”. Zâmbește ironic și îi declară consilierei că are în continuare același venit lunar, de câteva ori mai mare decât salariul unui consilier de probațiune.

Alți „clienți” ai Crinei Mocanu nu sunt atât de norocoși precum domnul X. Mulți nu reușesc să găsească de lucru, decât dacă omit să amintească despre cazier, alții își pierd și job-ul pe care îl aveau atunci când au făcut, de exemplu, un banal accident rutier. Un tânăr condamnat pentru trafic de droguri are norocul să nu-și fi pierdut job-ul pe care-l avea deja în telecomunicații, dar spune că în cei doi ani de când e în evidența probațiunii a avut o ofertă mai bună de lucru de la o altă firmă, care „s-a sucit” când a auzit că are cazier.

Unele firme nu cer, așa că nici angajatul nu pomenește că e legat ombilical de Serviciul de Probațiune. Alții își găsesc de lucru în străinătate, pentru că acolo nimeni nu cere cazier din România. Așa se face că vreo câteva sute de supravegheați ai Serviciului de Probațiune București (SPB) trăiesc de fapt prin Europa: 33 în Spania, 146 în Marea Britanie, 26 în Franța, 39 în Italia, 26 în Germania. Vin la 3 luni aici, sau mai des, și „fac frumos” la doamnele consilier – adică demonstrează că au un loc de muncă, locuiesc legal acolo și respectă obligațiile impuse de instanță. Apoi își văd de viață.

E normal, crede Gabriel Oancea, șeful SPB. Judecătorul care i-a plasat în probațiune nu are pretenția ca cineva să se transforme în pândar la spatele infractorilor. Consilierii trebuie să-i ajute să se integreze. Cei care pleacă în străinătate o fac de multe ori și pentru că acolo nu sunt judecați ca aici.

În topul relaționării cu oamenii care vin la noi asta e prima poruncă: să nu-i judecăm. Condamnarea lor este de multe ori doar sfârșitul unui lanț lung de decizii greșite. Pe care toți le putem face la un moment dat. Chiar și gulerele albe.”

Oancea spune că cifrele de oameni pe care-i avem în închisori nu ni le-a dat Dumnezeu, sunt un rezultat al modului în care funcționează societatea, dar tot ea nu vrea apoi să-i vadă pe cei care au greșit. Îi vrea încuiați undeva în afara orașelor și cheia să fie pierdută eventual.

În Bulgaria condamnații la muncă în folosul comunității pot ajunge să lucreze chiar pe strada victimei. Aceasta este consultată cu privire la locul unde condamnatul este pus să facă munca. Uneori ajută să vezi că omul ăla vrea să se îndrepte, își plătește greșeala”.

Porunca pe care încearcă s-o aplice consilierii de probațiune ar trebui să fie respectată și de condamnați, dar nu toți reușesc să nu-și judece la rândul lor victimele. O femeie frumușică, cochetă, blondă, se așează pe scaunul din fața Crinei Mocanu și începe să se lamenteze că în curând va pierde casa și va ajunge să doarmă pe străzi. De vină e „nenorocita” care se ține de capul ei cu procese și executări și vrea să-i scoată la licitație și cămăruța în care doarme cu cei doi copii.

„Nenorocita” este de fapt victima, de la care femeia furase un laptop și niște bijuterii „fără valoare”. A fost condamnată pentru asta la 2 ani cu suspendare și 4 ani de încercare. Trebuie să vină la probațiune până în 2018. Dar acum victima o urmărește cu procese în care îi cere daune morale pe care nu are de unde să le plătească, pentru că trăiește doar din pensia de handicap a unuia dintre copii.

Cică s-a speriat când i-am furat laptopul, dar ea nici măcar nu era în casă, așa că … ce sperietură?! E o prostituată de peste Prut, doamnă, asta e, care acuma s-a măritat aici cu un boșorog… ce să vă zic, că dacă știam ce avea în laptopul ăla nu-l mai vindeam…” conchide condamnata.

330 de consilieri de probațiune monitorizează 58.000 de infractori

Pentru unii vizita la consilierul de probațiune are măcar efecte terapeutice. A doua poruncă în manualul probațiunii ar fi aceea de a-l învăța pe omul din fața ta că are valoare și că poate face și bine, nu numai infracțiuni. Unii dintre condamnați aud pentru prima dată în viața lor o vorbă bună de la cineva abia când ajung aici. Crina Mocanu povestește că încearcă să-i deschidă apetitul pentru citit unui minor pe care-l monitorizează, aducându-i cărți de la copiii ei.

Toți consilierii au poveștile lor de succes, care-i motivează să rămână în sistem în ciuda greutăților actuale. Salariul mediu al unui consilier de probațiune se învârte în jurul a 2000 de lei, deci nu banul e ce-i mână în luptă.

Gabriel Oancea spune că deși pe sticlă deseori apar mai degrabă celebritățile ajunse la un moment dat în postura ingrată de a da seama la probațiune, în urma unei condamnări cu suspendare, adevăratele provocări profesionale sunt altele.

Oamenii ăștia celebri sunt de fapt foarte bine integrați, nu ai ce să le faci, cu ce să-i ajuți. Ei știu foarte bine că au greșit, de ce au greșit, au deja un loc în societate și nu au nevoie de noi. Însă când ai un caz căruia nici tu nu-i dai prea multe șanse la început, și totuși peste câțiva ani vezi că a reușit să rămână măcar pe linia de plutire, dacă nu cumva să-și depășească condiția, atunci asta e adevărata satisfacție profesională. Am o fată care mi-a spus la un moment dat că nu ar mai putea să facă ce a făcut, pentru că dacă ar fi prinsă s-ar gândi ce aș spune eu. Pentru că de multe ori eu ajung să știu aici, la biroul ăsta, mai multe despre ei decât știu chiar familiile lor”.

Desigur că nu toți oamenii sunt la fel. Din birourile de probațiune se mai și fură, de prin gențile lăsate de consilieri la vedere, iar unii „clienți” vin aici ca să-și verse furiile. La probațiune nu există o baghetă magică. Infractorii vin și stau o oră cu consilierul de probațiune, apoi se întorc în mediul din care provin și care nu se schimbă. De multe ori anturajul îi așteaptă chiar la parterul clădirii, în anticariat.

Ca la popă sau la psiholog, și la probațiune ar trebui să mergi măcar săptămânal sau să vină consilierul la tine. Dacă gradul de încărcare al consilierilor nu ar fi așa de mare. Când un consilier trebuie să răspundă de 2-300 de cazuri, cum se întâmplă la noi, atunci probațiunea se transformă din lucru cu oameni în lucru cu hârtii. Iar asta se întâmplă deja de mai bine de trei ani, de când au intrat în vigoare noile coduri penale și pedepsele s-au schimbat.

Un serviciu eficient din punct de vedere al reabilitării infractorilor și al ratei de recidivă (5-6% față de 70% la penitenciare) – probațiunea a devenit în România aproape o formă secată de fond. Oancea spune că a fost într-un fel victima propriului succes. În 2005 judecătorii au constatat că referatele despre minori aflați în judecată, făcute de Serviciile de Probațiune, erau mult mai bune decât cele întocmite de Autoritatea Tutelară, așa că s-a decis schimbarea „furnizorilor de referate”. Prin noile coduri probațiunea a fost încărcată cu mai multe sarcini, dar pe parcurs au uitat să angajeze și oameni în plus. Așa se face că peste noapte, între 2013 și 2014, „cifra de afaceri” și s-a dublat. De unde până atunci numărul cazurilor creștea cam cu 220 pe an, în 2015 a crescut cu 1380. În total, în România sunt acum 58.718 cazuri de probațiune pe capul a 330 de consilieri activi și nu sunt semne că se stabilizează situația. Un consilier se ocupă de peste 200 de cazuri odată, deși normal ar fi să aibă un maxim de 60, ca să se poată ocupa eficient de fiecare.

O sursă mare de cazuri, de doi ani încoace, este încălcarea legii rutiere. Pe vechile coduri, toate condamnările cu suspendare date pentru infracțiuni de trafic – de la alcool la volan la accidente cu victime – nu erau monitorizate de cineva. Acum sunt treaba probațiunii.

Cum să te bazezi pe sinceritarea cuiva prins că a furat

O probă a stilului „cu cuțitul la gât” în care lucrează probațiunea noastră este faptul că în cazurile în care judecătorul a dispus „asistare zilnică” – în special la minori – ea nu se poate face decât cel mai des la săptămână. Un astfel de caz este puștiul Y – 17 ani, brunet, cu o freză dată cu gel și gene lungi – prins că fura oglinzi de la mașini în aprilie 2016. Teoretic el se apropie de perioada în care îi expiră cele 6 luni de probațiune – în cazul minorilor cu infracțiuni mărunte nu se dau pedepse mai mari – dar în timpul scurs n-a apucat nici măcar să deprindă regulile pe care trebuia să le respecte: să meargă la școală, să anunțe înainte dacă pleacă din localitate, să anunțe ori de câte ori își schimbă locul de muncă și să se prezinte punctual la termen.

Crina Mocanu e supărată pe el că nici de data asta nu a venit cu părinții la întâlnire, ca și data trecută. În timp ce-i completa datele în dosar, Y îmi spune că a fost prins furând oglinzile alea pentru că fuma marijuana și nu-și dădea seama ce face. Consiliera de probațiune sare ca arsă și îl întreabă de ce ei nu i-a spus asta când s-au cunoscut. Puștiul se fâstâcește și începe să se încurce în minciuni. Oricum acum nu mai fumează „pentru că nu vrea să devină un drogat”… etc.

Apoi se încurcă într-un hățiș de detalii despre un presupus loc de muncă pe care l-ar fi găsit, într-un club, unde ar fi bine că lucrează doar noaptea, ca să stea ziua să aibă grijă de frații lui mai mici. Doar că el e minor, iar programul stabilit cu probațiunea în urma pedepsei prevede să fie acasă la ora 22.00. Crina Mocanu e decisă să-și facă timp într-una din zile ca să-i verifice pe teren poveștile tânărului Y. Dacă ziua nu ar trece pe negândite, sub presiunea unui orar în care întâlnirile cu „clienții” sunt puse la fiecare jumătate de oră, mai ceva ca în programul unui CEO de multinațională.

Consilierii de probațiune sunt conștienți că în actuala situație munca lor depinde mai mult ca oricând de sinceritatea reciprocă dintre ei și infractori. Pare un paradox să te bazezi pe sinceritatea unui om prins că a furat, dar uneori lucrurile funcționează, pentru că o condamnare este în multe cazuri de natură să-i învețe minte pe oameni să nu mai greșească. În plus, oricând în mâna consilierului stă posibilitatea revocării condamnării cu suspendare, care l-ar arunca pe condamnat direct în pușcărie.

Chiar și atunci când ei consideră că de fapt sunt nevinovați. Tânărul Z avea 17 ani când a fost în gașca nepotrivită, acuzat că ar fi tâlhărit o femeie. A fost condamnat pe vechiul cod la 2 ani și 4 ani de încercare, deși spune că nu el ar fi tâlhărit, ci un altul. Din 2013 vine la Crina Mocanu în fiecare lună și mai are de venit până în 2018. Acum are 20 de ani și o iubită. E blonduț, subțire și are un zâmbet fermecător.

Îmi povestește că a lucrat vreo două săptămâni la Decathlon dar nu s-a mai dus pentru că nu-i plăcea să se trezească dimineață, iar banii erau puțini. Totuși e necalificat, abia face clasa a 8-a, și-i explic că la nivelul lui de pregătire nu poate avea prea mari pretenții salariale. Zice că fratele lui e frizer, câștigă „10 milioane plus bacșiș” și că așa ar vrea și el. 10 milioane plus bacșiș i-ar ajunge.

Crina Mocanu îl întreabă cât a câștigat la Decathlon în cele două săptămâni în care s-a dus și ce a făcut cu banii.

-480 de lei. Păi a văzut iubita mea niște cercei în metrou care i-au plăcut și i-am luat…

-Cum i-ai luat? De la urechile altcuiva? întreabă siderată Crina Mocanu.-

-Nuuu, de la un chioșc de acolo… o liniștește el, zâmbind încurcat.

Tot iubitei i-a mai cumpărat un inel din aur, câțiva covrigi și niște pateuri. Pentru el, nimic. Când consiliera pleacă din birou ca să-i înregistreze niște acte, tânărul îmi spune că i se pare foarte greu să dea socoteală cuiva despre tot ce face și că e nedrept ce i se întâmplă. Că el nici mamei nu-i spune unde se duce și ce face, iar aici trebuie să spună tot, să fie controlat, iar el e Taur și nu suportă asta.

Nedreptatea stă, însă, în altă parte. Crina Mocanu spune că în privința minorilor lucrurile nu stau deloc cum ar trebui în sistem. Ei sunt plasați de judecător în sarcina probațiunii pentru maxim 6 luni, timp în care, în actualele condiții de lucru, abia ajung să se vadă de câteva ori cu consilierii. Pentru minori nu prea există programe de integrare, uneori școlile îi refuză la „a doua șansă” sau cele 6 luni se nimeresc în mijlocul anului școlar în care nu se mai fac înscrieri. Agențiile de ocupare a forței de muncă nu au cursuri de pregătire pentru minori și uite așa, dintr-un refuz în altul trec cele 6 luni și minorul iese din probațiune, dar nu i se schimbă viața. Doar un noroc și eventual determinarea personală l-ar putea ține departe de probleme în continuare.

Suntem un experiment, dar vom fi exterminați

Ultimul client al Crinei Mocanu, într-o zi care a început la 9 și s-a încheiat după 17, a fost un surdo mut condamnat la 4 ani cu supendare și 7 ani de încercare, pentru o tâlhărie. Tipul de vreo 40 de ani e jovial, dar nu pricepe, neam, ce încearcă să-l întrebe interpretul adus special de la Asociația surzilor, așa că răspunde ce-i trece lui prin cap. Interpretul spune că asta se întâmplă deoarece condamnatul este nealfabetizat în limbajul semnelor și e ca un om cu un bagaj redus de cuvinte, se exprimă greu și prin semne inventate de el. La vizitele anterioare s-au completat puține lucruri în dosarul lui de probațiune, din cauza asta.

Se știe despre el că are mai mulți copii, nu se știe câți, de ce vârste și cu câte femei, și nici exact ce lucrează și cât câștigă nu prea se știe. Întreb cum a fost totuși condamnat omul, de vreme ce nu se poate înțelege nimeni cu el. Interpretul povestește că la proces a fost întrebat de judecător dacă el a furat geanta, interpretul a tradus prin semne, iar omul a zis că da. Și gata.

La întrebările Crinei Mocanu, traduse de interpret, omul răspunde anapoda, așa că din întâlnire a reieșit doar că e proaspăt tătic, că-i place să-și hrănească cei doi copii (fată și băiat) cu biberonul, că ei cresc și se fac bucălați, iar soția spală rufe și le întinde pe sârmă. Interpretul a mai reușit să afle că omul lucrează de trei ori pe săptămână la o biserică la capătul troleului 96, și că pentru asta primește 60 de lei, dar nu se știe dacă pe zi sau pe săptămână.

Chiar dacă pare o poveste de râsu-plânsu, întâmplarea asta ilustrează mai mult decât s-ar crede situația din sistemul juridic de probațiune. De mai bine de un an oamenii din sistem atrag atenția Ministerului justiției că lucrurile nu mai pot continua așa. Au făcut și proteste, și grevă, dar totul până acum a fost ca un dialog al surzilor. Nu s-a schimbat nimic, cazurile continuă să vină în număr tot mai mare la probațiune. SPB, de exemplu, se află acum în situația în care peste 100 de cazuri noi, trimise de la judecătorii din iulie încoace, nici măcar nu sunt luate în evidență. Condamnații au venit la SPB cu hârtia de la tribunal, dar li s-a spus „lăsați-ne un număr de telefon și vă căutăm noi”.

Liberații condiționat, cei care au obținut amânarea aplicării pedepsei, verificarea achitării obligațiilor civile ale condamnaților, referatele de evaluare a minorilor și majorilor, participarea la comisiile de eliberare condiționată din penitenciare, toate sunt atribuții în sarcina consilierilor de probațiune. Unele erau dinainte, multe s-au adăugat după intrarea în vigoare a noilor coduri. Crina Mocanu, care e și lider sindical pentru o treime dintre angajații serviciilor de probațiune din țară, spune că realitatea din birourile lor nu ține pasul cu modificările legislative. De exemplu nu au certificate ORNISS – care le-ar permite accesul la informații secrete de stat.

Au fost situații în care colegi de-ai mei au avut condamnați care erau martori sub acoperire și nu aveau voie să spună nici la probațiune unde lucrau. Sau situații în penitenciar, la comisiile de liberare, unde colegi de la probațiune au fost scoși din sală pe același motiv, că nu au ORNISS, și puși să semneze în necunoștință de cauză hârtiile comisiei. E ilegal, eu n-aș fi acceptat așa ceva.”, spune Crina Mocanu.

Oamenii din sistemul de probațiune simt c-au fost lăsați să se descurse singuri, de la intrarea în vigoare a noilor coduri, începând cu lipsa unor traininguri de specialitate și până la întârzierea angajărilor de personal, care face ca un volum de muncă disproporționat să apese pe umerii prea firavi ai câtorva juriști, sociologi, psihologi sau teologi. „Probațiunea se mândrește cu un corp de profesioniști de elită, prin urmare pentru angajarea de noi colegi nu se poate face rabat la calitate”, punctează Oancea.

Dar colegele lui sunt ceva mai nerăbdătoare cu noile angajări. Calitate, calitate, dar nici noi nu mai putem. „Suntem un experiment, dar în curând vom fi exterminați prin epuizare fizică” exclamă colegele Crinei Mocanu.

Probațiunea e o soluție civilizată, care și-a demonstrat eficiența în multe țări, în gestionarea reintegrării condamnaților, dar ca multe alte servicii la noi se împiedică în realități cotidiene: lipsa banilor, lipsa spațiilor, lipsa personalului de specialitate, lipsa unor oportunități viabile pe piața muncii sau lipsa serviciilor sociale complementare care să lucreze împreună cu serviciile de probațiune pentru preluarea în societate a foștilor condamnați, ca să nu ajungă recidiviști.

Societatea însăși nu știe și nici nu-și dă silința să învețe să-și ierte și să-și accepte eșecurile. Pe unele le aruncă în pușcării, și nu vrea să audă de îmbunătățirea condițiilor de detenție, pe altele le lasă în seama consilierilor de probațiune. Indiferent ce se întâmplă cu oamenii ăștia în timpul ispășirii pedepsei, societatea nu vrea să mai aibă de-a face cu ei nici după. „Regulile sistemului de probațiune au fost create pentru o societate ideală”, spune Gabriel Oancea. Dar până când o vom avea o să ne chinuim să ne înțelegem între noi ca muții cu surzii.

și, firește… 😉

Citiți și cum e în Norvegia:

No honeymoon in Norwegian prisons

Cum să critici guvernul norvegian pe banii lui

Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt … dezarmanți

Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

Etichete: consilieri probațiune, Crina Mocanu, Gabriel Oancea, infractori, Norvegia, penitenciare, probațiune, recidivă, Romania, serviciul de probațiune București, slider, succesuri, surdo-mut, surdo-muti