Neam săturat

Ieri am ajuns cu tabelul de semnături și la mama în bloc. Recunosc cinstit că-mi făcusem socoteala că voi aduna cel puțin patru semnături în afară de a mamei, de la anumiți vecini. Un cuplu din bloc, intelectuali, titrați, ambii angajați la stat toată viața, 50+, mi-a deschis ușa larg. Cu farfuria cu sarmale și mămăligă aburindă (parte a unui ritual de week-end cu care mama i-a obișnuit în ultimii ani) mă simțeam ceva mai sigură pe mine, așa că am deschis discuția cu o glumă care se impunea:

– Două sarmale de căciulă pentru o semnătură 😉

De la masa la care stătea, el s-a repezit vituperând:

– Nici să nu aud! Las că știu eu cine e Carol Aleron, o nenorocită…

– Cine, cine? N-am auzit de numele ăsta… zic eu buimacă, simțind că mi se ia farfuria din mână și mi se dă un șut în fund.

– Carol Aleron, franțuzoaica aia, o știu eu, vine aici să pună mâna pe țară… continuă el furios.

– Aaaa, Clotilde Armand?

– Aia, așa… Ăștia sunt niște nenorociți, vor să privatizeze tot, sistemul de sănătate, tot, tot… nu vreau să aud de ei.

– Dar de unde știți ce vor să facă? Eu încă n-am auzit să-și fi prezentat programul, abia asta ar fi o problemă după părerea mea, dar nici alte partide nu au prezentat încă un program, deci….

– A, deci nici tu nu știi ce au de gând!? mă înghiontește și ea.

– Nu spun că ei sunt perfecți, vreau doar să le dau șansa de a participa la alegeri. Ca să mai fie și alții pe buletinul de vot, nu numai PSD, PNL…

– Aaa, PSD, nici să nu aud, că din cauza lor nu avem și noi salarii mai mari, începe ea tirada cu locul ei de muncă, care ar fi trebuit transformat din ce e acum în altceva, deci urcat niște trepte salariale, și cum s-a opus PSD-ul la asta, și cum din cauza asta abia trăiesc ei de azi pe mâine…

– Iată, încă un motiv ca să vă asigurați că aveți cu cine vota, nu? Sau măcar o alternativă la piața existentă, insist eu.

– Păi să candideze și mai vedem, pînă la alegeri mai e, mă apostrofează el cu un gest superior.

– Mai e, dar semnături se strâng numai până la mijlocul lui octombrie, dacă nu strâng 200.000 de semnături n-o să candideze, deci nu prea mai aveți cum să vă mai gândiți după aia…

– E, las că o să strângă, nu-i mai plânge tu!, mă consolează ea.

– Eu nu sunt atât de sigură, termenul e scurt…

– Lasă, o să vedem, săptămâna viitoare plecăm în Grecia în vacanță, dacă ne răzgândim o să semnăm înainte să plecăm!, mă concediază el, intrând în bucătărie ca să guste sarmalele mamei.

– Poate nici nu ne ducem la vot, suntem foarte dezamăgiți, ne-am săturat de toți…. adaugă și ea.

Pe acest fond intră și mama cu o farfurie cu prăjituri în mână. Îmi vine să râd și să-i fac semne să nu pluseze, că strică orzul pe gâște, dar e prea târziu. Când ne întoarcem în casă și aude că vecinii nu au vrut să semneze, se revoltă mucalită:

– Ete s-au săturat, și dacă s-au săturat ce, nu mai mănâncă? Trebuia să le iei sarmalele înapoi! Dar lasă că oricum sunt de porc, și ei cică nu mănâncă porc, că nu e sănătos, he, he, he! 🙂

*

De mai bine de o săptămână m-am apucat să strâng semnături de susținere pentru Uniunea Salvați România (USR), cunoscută și ca „partidu’ lu’ nicușordan” de românii care nu fac politică. Până acum am reușit să adun numai 21 de semnături. Nu am ieșit pe străzi pentru asta, mi-am întrebat cunoscuții, prietenii, colegii de serviciu. Unii semnaseră deja, unii s-au înduplecat cu greu, alții m-au refuzat vehement din diverse motive. Toți, fără excepție, și-au exprimat însă certitudinea că și cu ei și fără ei cele 200.000 de semnături necesare pentru ca un partid să participe la alegeri vor fi strânse cumva, deci ce ne dăm așa cu fundu de pământ?

Termenul limită pentru depunerea semnăturilor expiră peste două săptămâni, iar USR, de exemplu, nu a adunat până acum decât 25%. E posibil să nu reușească să le adune  și deci să nu apară pe buletinul de vot. Legea românească zice că nu poți candida, ca partid, dacă nu semnează pentru tine 1% din cetățenii cu drept de vot. Numărul votanților este anunțat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) după ce este publicată și data alegerilor. În termen de o lună de la anunțarea acestor cifre, candidații trebuie să-și adune semnăturile. Orice cetățean poate semna pentru mai multe partide, semnătura nu = vot. Cam astea sunt pe scurt chestiile tehnice pe care ar trebui să le știți atunci când întrebați:

– dar de ce nu s-au apucat să le adune mai devreme?

– pot să semnezi pentru mai multe partide?

– dacă semnez trebuie să-i și votez?

Da, dar nu au experiență politică!

Discuțiile mele cu oamenii cu care am interacționat au baleat între agonie și normalitate. În general oamenii au avut încredere în mine, pentru că mă cunoșteau (cred că strângerea de semnături pe stradă este mult mai grea din punctul ăsta de vedere) deci mi-au dat toate datele cerute în tabel: nume, prenume, CNP, adresă, data nașterii, serie și nr de buletin, mai puține ca la recensământ. Dar au fost și nemulțumiri manifestate în direcția „de ce trebuie să-mi dau CNP-ul?”.

Alți vecini de-ai mamei, ceva mai bătrâni, pensionari, au fost la fel de vehemenți în refuz, dar cu alte argumente. El era de părere că Nicușor Dan și partidul lui sunt niște oportuniști, și că poate, poate liberalii le-ar merita lor votul, dar numai atât și nici nu se gândesc să semneze pentru alții.

Ceva mai târziu soția lui a venit la mama ca să semneze, spunând că ea îl susține pe Nicușor, deși are marele handicap de a nu avea experiență politică.

O altă vecină m-a refuzat pe motiv că ea nu face politică. I-am zis că semnătura pentru susținere nu înseamnă că faci politică, ci e mai degrabă un gest civic. În plus, și oamenii din USR zic că nu fac politică 😉 N-am convins-o nici pe ea, ceea ce a ridicat scorul în blocul mamei la 4 refuzuri, pentru care „am cheltuit” o farfurie cu sarmale și trei farfurii cu prăjituri  🙂

M-a ajutat la strâns semnături fiica unor vecini, proaspătă studentă, la care am apelat mai mult ca experiment, știind că la locale votase pentru prima dată în viața ei și îl alesese pe Robert Negoiță (PSD), pe motiv că „ne-a dat bursă dublă!”. Neașteptat, fata a adunat 8 semnături de la părinții și prietenii ei, iar asta m-a făcut să sper că mai există speranță.

În rest am mai primit refuzuri pe motiv că „m-am săturat de politică, dă-i dracu pe toți, nici nu mă mai duc la alegeri!”, „nu mai vreau să aud de nimeni, sper ca fiul meu să plece din țară când o crește, că aici nu se poate face nimic” sau „nu vezi că nu pot să facă nimic nici în consiliul local, ce mare brânză o să facă în parlament?”.

Săracilor, nu aveți bani de un trepied, dar vreți să salvați România!

Motivațiile cunoscuților mei sunt mai degrabă soft față de genul de comentarii pe care le poți citi la postările USR de pe Facebook. Acolo întotdeauna există români verzi și capabili, care le reproșează fraierilor din USR că nu sunt în stare să se organizeze ca să strângă 200.000 de semnături, să aibă corturi la orice scară de bloc, cu oameni care să asigure trei schimburi prezența la corturile alea, ca la șaormărie, că cum vor ei să organizeze o țară dacă nu sunt în stare să se organizeze pe ei înșiși sau că sunt finanțați de Soros ca să pună mâna pe țărișoară și s-o rupă în bucăți ca s-o împartă la străini.

Ultima revoltă a comentatorilor de Facebook a fost ieri, când USR a transmis live conferința de presă a lui ND, filmată cu telefonul. Jumătate din timpul în care ND a vorbit s-a comentat superior pe marginea ecranului ținut greșit la 90 de grade și s-au dat indicații regizorale despre cum ar trebui ținut telefonul, despre că nu se aude bine, că sunteți săraci, nu aveți măcar un trepied, și despre cum să facă zoom „cameramanul” pe ecranul cu slide-uri prezentat de vorbitor. Nimic despre conținutul mesajului.

Știam toate astea când m-am apucat să adun semnături, dar am considerat că îmi e o experiență utilă, așa cum ar fi necesară oricărui cetățean-struț, care decide să nu se mai uite la televiziuni, să-și trieze prietenii ca să rămână doar cu ăia cu care rezonează, să creadă că așa cum gândește el e corect, apoi să se arate șocat de rezultatul alegerilor.

De ce strângerea de semnături e benefică

Când m-am apucat să strâng semnături eram revoltată de legea care condiționează participarea unui partid la alegeri de un număr atât de mare de semnături, dar privind lucrurile în perspectivă cred că oricărei formațiuni politice îi face bine acest proces de prevalidare înainte de vot. Sunt mulți oameni care nici nu au auzit de partid, desigur majoritatea au auzit de Nicușor Dan, mulți au o imagine gata formată despre ei, chiar dacă strâmbă, din diversele locuri din care-și iau informațiile sau după ureche. Și mai mulți se consideră îndreptățiți să ceară de la alții perfecțiune și să aștepte prestații profesioniste de la noii intrați în politică, deși actorii existenți în parlament sunt și mai departe de aceste standarde. Apoi unii nu au încredere că cineva care vrea să intre în politică e de vreo ispravă pentru că li se pare că nimeni întreg la cap și integru n-ar vrea să se bage în așa ceva.

De aia cred că procesul de adunat semnături face bine și partidului și electoratului, pentru că măcar așa află unii despre alții. Poate ar trebui lungit și termenul, inclusiv în campania electorală. Pentru că una e să te duci la om și să-i ceri semnătura – mulți echivalează asta cu un vot sau măcar cu o intenție – și alta e să-i pui fluturași în cutia poștală, să pupi câțiva copii de protocol sau să-i perorezi electoratului despre cum vezi tu lucrurile de la TV, când realitatea de la el din casă e ruptă din alt film.

Chiar partidelor mari, care acum nu se sinchisesc să strângă semnături ca astea mici și începătoare, le-ar face bine să meargă din ușă în ușă și să afle dacă oamenii ar semna pentru ele, de ce da, de ce nu? Faptul că în oraș nu există (sau n-am văzut eu) niciun cort de semnături pentru PSD, UDMR, PNL, nici PRU n-am văzut să aibă, mă face să cred că ei au descoperit metoda minune de a aduna cele 200.000 de semnături. Sau că semnăturile sunt numai o piedică pentru fraieri, în timp ce partidele vechi vin la final cu cărămizile cu semnături, mai multe decât cele necesare, plusând precum maneliștii la dedicații muzicale, ca să-și arate valoarea.

Ăsta este unul din motivele pentru care oamenii nu au educația necesară ca să strângă semnături sau să semneze, pentru că până în anii din urmă n-au fost intrări noi în politică, nu au fost partide sau independenți care să încerce să adune pe bune semnăturile necesare. De aia oamenii cred acum când li se cere semnătura că e ceva necurat la mijloc, că semnătura = intenție de vot sau că nu au voie să semneze decât pentru maxim un partid.  Pentru că nimeni nu a avut interesul să-i educe, așa cum nimeni nu verifică veridicitatea semnăturilor depuse de partide. Nici n-ar fi fizic posibil ca cineva să verifice sute de mii de tabele depuse de zeci de partide în același timp la BEC.

În loc să folosim asta ca pe un mijloc de a ne cunoaște și educa, ne învârtim deci într-un cerc vicios și inutil, o mascaradă a strângerii de semnături pe care nu le verifică nimeni, dar pentru a căror strângere e nevoie de mult efort și nervi pe măsură. Cel puțin pentru unii.

P.S. Ca o observație personală, în legătură cu sondajul lansat ieri de USR. PSD ar avea 45% intenții de vot, PNL 25% iar USR 10. După o săptămână de strâns semnături parcă n-aș crede în acel optimist 10%, care la o prezență de 50% la vot ar însemna 900.000 de voturi în toată țara. Dar cine știe, or fi votanții USR mai atenți cu datele personale și de aia nu vor să semneze. Așteaptă să-i susțină alții înainte să le dea ei votul final și salvator.

Tags: alegeri parlamentare, Nicușor Dan, semnături, slider, strangere de semnaturi, USB/USR, USR