Vaticanul de la București

Dacă azi ar mai avea poporul ceva presiune, ca la 1859, n-ar putea să și-o exercite decât până la barierele montate la baza Dealului Patriarhiei, păzite de jandarmi

patriarhie

În vechea clădire a adunării – ce se ridica pe acest loc – s-au desfășurat sub presiunea poporului lucrările adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești, înfăptuind pe această cale Unirea

Așa scrie azi pe o placă din marmură lipită pe Palatul Patriarhiei, fosta clădire a Marii Adunări Naționale și, pentru scurt timp, a Camerei Deputaților. După 1989 acolo nu a mai funcționat parlamentul românesc decât vreo șase ani. Apoi Guvernul Văcăroiu a dat de pomană clădirea de 17.000 de mp Bisericii Ortodoxe, ca să aibă și ea unde să-și țină trustul de presă (conform Ziarului Lumina, în clădirea cu valoare istorică au sediu azi postul TV și radio Trinitas, agenția de știri Basilica… printre altele). Nu știm care altele, că acum clădirea nu mai e publică, e privată, și deci nu se vizitează. La fel și parcul din jurul clădirii, inaccesibil și el publicului. În plus, ca să fie clar proprietarul, pe frontispiciul clădirii, în spatele coloanelor au fost aplicate și niște picturi religioase. O ironică răzbunare a bisericii pe locul în care a devenit domnitor al țării acela care i-a secularizat averile.

deal-patriarhie3 deal-patriarhie

Dacă azi ar mai avea poporul ceva presiune, ca la 1859, n-ar putea să și-o exercite decât până la barierele montate de jur împrejur, la baza Dealului Patriarhiei, păzite de jandarmi (conform unei hotărâri a Guvernului Tăriceanu, din 2005, și asta e tot o stipendie de la stat). Dealul Patriarhiei, Palatul Patriarhiei, Catedrala mitropolitană și la un loc cu ele câteva blocuri construite de Ceaușescu (cel puțin unul dintre ele este deja ocupat tot de biserică) și case vechi, boierești, dinainte de vreme, au fost astfel incluse în ceea ce se vrea, probabil, un fel de Vatican românesc. Pe partea celalată a dealului, spre 11 Iunie, se ascunde tot în spatele unui zid înalt reședința patriarhului, opulentă și intangibilă. Probabil că dacă n-ar fi nevoie ca poporul să-și dea obolul în cutia milei din Catedrala mitropolitană, întreaga zonă ar fi interzisă cu desăvârșire vulgului.

 

catedrala2 catedrala

Am constatat asta pentru prima dată astăzi, trecând prin zonă. Poți să intri pe jos, dar fiindcă zona nu abundă de trecători sau turiști ești atent scanat de câțiva ochi vigilenți ai păzitorilor bisericii, postați securistic în diverse puncte. Te privesc suspicioși, de parcă ar lucra la o centrală nucleară și s-ar teme de teroriști. Mi-a amintit de modul în care circulai înainte de 89 în Piața Palatului de exemplu, unde nu aveai voie la mică distanță de clădirea Comitetului Central, ci numai pe trotuarul de vis a vis. Și CC-ul era o clădire înconjurată de un imens spațiu golit de viață, de mașini și de oameni, numai milițienii și securiștii aveau voie să patruleze pe lângă ea. Așa era azi Dealul Patriarhiei, un spațiu public, care adăpostește o catedrală, obiectiv turistic, în mijlocul unui oraș european civilizat, într-o țară democratică. Inscripțiile, erau însă, bilingve.holy-water

Înțeleg că aprobarea pentru rechiziționarea întregii zone de către biserică a fost dată de câțiva ani de primarul Oprescu, dar nu despre legalitatea aspectului aș vrea să vorbesc (deși poate ar fi de discutat și asta, înțeleg că riveranii n-au prea fost de acord cu privatizarea acestei zone sub formă de parcare), ci despre simbolistica lui. Pentru că Dealul Patriarhiei nu este singura dintre proprietățile bisericii atent și strașnic protejate de ochiul public, fie prin garduri înalte din piatră, fie prin bariere sau semne de interzis, fie prin camere de supraveghere ca și când obiectivele ar fi secret de stat și păzite ca atare.

Pe măsură ce primește tot mai mulți bani de la stat, Biserica se transformă într-o instituție de putere, care se ascunde de oameni în spatele zidurilor, a barierelor și chiar a jandarmilor, la fel ca politicienii. Într-o lume a deschiderii, a transparenței, în care parlamentele din țările occidentale sunt înconjurate de parcuri sau spații publice accesibile, al nostru tronează pe un deal cocoțat pe mormântul unui cartier și e apărat ca o fortăreață de un zid hidos, simbol al dictaturii care ascunde corupția democrației.

Dar dacă pe politicieni i-aș putea înțelege, pe preoți nu-i înțeleg. De cine se teme biserica? Speranța că acel zid din jurul Palatului Parlamentului va cădea vreodată moare cu fiecare cărămidă care se mai pune, tot de la buget, în zidurile viitoarei Catedrale a neamului. Și ea tot între zidurile alea ceaușiste va sta, chiar dacă va fi a neamului.

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc. 

Etichete: , , , , , , , , ,

4 comentarii la “Vaticanul de la București” Subscribe

  1. Ștefan Brăgărea 07/10/2016 at 08:20 #

    Excelent dnă Benezic!

    BOR și filozofia Christică au devenit precum liniile paralele – nici o legătură…

    • Cuv. Gazpromie 02/11/2016 at 08:45 #

      Mare smecherie si cu „filosofia Christica”. Daca ar fi mai mult decat o fabula nu ar fi nici biserica in halul asta.

  2. Andor 07/10/2016 at 17:10 #

    Fa ce zice popa, nu ce face popa! Asa a fost dintotdeauna, religia nu a avut alt rol decat sa tina popoarele impreuna. Las’ca vi-i greu pe lumea asta, ca a voastra va fi imparatia cerurilor, nu?
    Si azi sunt destui oameni pentru care singura speranta este viata de apoi. Educatia, consilierea psihologica, promovarea nonvalorilor, politicienii – fiecare in parte si cumulat duc la acest efect.
    Lasa, noi sa fim sanatosi; tu sa scrii, noi sa citim si sa ne indignam.
    Si sa ne vedem cu binevin IAD 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Vaticanul de la București | Ziarul Profit - 06/10/2016

    […] Dacă azi ar mai avea poporul ceva presiune, ca la 1859, n-ar putea să și-o exercite decât până la barierele montate la baza Dealului Patriarhiei, păzite de jandarmi… citeste mai mult […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.