O tipă subțire, cu păr lung blonziu, băiețoasă, cu niște ochi reci și gura ca o tăietură de bisturiu, vorbește repede într-o engleză rusească și ne prezintă niște slide-uri despre situația Internetului în Rusia. Pe fundalul fiecărei pagini tronează ditamai harta mamei Rusii, care înglobează și Crimeea în ea. De la locul lui din fundul sălii, reprezentantul Ukrainei fierbe așteptând finalul prezentării. Atunci o întrebă în rusește dacă asta este poziția oficială a Federației Ruse sau a ei personal. Ea îi răspunde cu aceeași răceală în ochi și rictus al buzelor că da, ambele. Femeia e activistă într-un ONG rusesc. Se încinge ditamai încăierarea verbală, despre rezoluții și tratate internaționale încălcate, din care traducătorul în engleză nu face față să ne transmită mare lucru, nouă ăstora din sală care nu vorbim rusa, deși suntem din fostul bloc comunist. Ca să închidă conflictul, organizatoarea întâlnirii face apel la calm. Un invitat din Canada ne spune dojenitor la final că astfel de scene nu-și au locul între oameni care au decis să-și dedice eforturile libertății Internetului. Laptele, însă, e deja vărsat și se arde pe plită.
Am fost recent în Macedonia, la această întâlnire cu diverși avocați și activiști de drepturile omului, pe tema libertății Internetului. E un deziderat pentru care unii au găsit cu cale să lupte cam dinainte de a se inventa practic, adică încă de pe vremea când Orwell a scris 1984. Ca să nu vă plictisesc, o să vă spun că libertatea Internetului s-ar sumariza simplist așa: drepturile civile din offline trebuie să existe și să fie respectate și on line. Celălalt deziderat vizează o lume fără granițe și lupte, că pe Internet e loc pentru toată lumea. Desigur, s-a vorbit despre asta pe bani americani, în Macedonia, țară gazdă, care a refuzat să invite la summit și Bulgaria și Grecia – pentru că are de împărțit cu ele niscai istorie și pe Alexandru Macedon. În lumina conflictului ruso-ukrainean poate că macedonenii au fost mai deștepți 😉
În teorie deci, libertatea Internetului sună simplu și bine, practica ne omoară, ca de obicei. Pe libertatea asta se bate Big Brother, (adică guverne, serviciile secrete care vor monitorizare generalizată etc) cu alde Little Brother, adică diverși utilizatori care se înarmează pe cont propriu cu camere și își filmează la rândul lor interacțiunile cu autoritățile. Este ceea ce se cheamă în limbajul specialiștilor surveillance versurs sousveillance – monitorizare de sus și monitorizare de jos în sus.
Tot în Macedonia, canadianul despre care vă spuneam mai devreme, pe nume Rafal Rohozinski, ne-a vorbit despre impactul pe care tehnologia, telefoanele inteligente, rețelele de socializare și Internetul îl au asupra mișcărilor de protest în general, despre importanța acestei tehnologii care azi este și la îndemâna celor mai sărace populații din lume și ne-a făcut să pricepem mai bine de ce vor statele, guvernele și grupurile economice să acapareze și să monitorizeze această minunată lume nouă, pentru care ar trebui să luptăm să rămână liberă și minunată.
În fine, s-au scris fluvii de chestii despre asta pe Internet, cine vrea poate să le aprofundeze. Cert e că trăim vremurile alea în care lucrurile se schimbă radical, offline dar mai ales online, însă majoritatea dintre noi habar n-avem, preferând să fim în continuare ocupați cu osul nostru de ros. Cam așa și activistul ucrainean și dușmanca lui rusoaică. În teorie toți eram acolo cu forța binelui, libertatea Internetului, bla, bla, dar în practică fiecare avea propriile păreri despre diversele subiecte aduse în discuție și nu voia să renunțe la ele nici măcar de dragul argmentului pentru care ne adunasem acolo: că Internetul trebuie să rămână o lume liberă.
Prejudecata offline bate drepturile online
De exemplu, la un moment dat am dezbătut un caz ipotetic care suna așa: Meena este o tânără dintr-o minoritate creștină, într-o țară musulmană, care are un blog pe care a scris niște chestii despre contracepție, traduse dintr-un articol științific de specialitate. Articolul ei a stârnit iritarea postacilor fundamentaliști care au amenințat-o, ba mai mult, liderii religioși ai țării s-au sesizat, așa că Meena riscă aproape pușcăria. Ce părere aveți?, ne întreabă tipul care susținea un training despre cum să instrumentezi un proces strategic până la CEDO și cum să derulezi o campanie de advocacy pe lângă el, ca să priceapă lumea de ce e în neregulă ca un cetățean să fie închis pentru delictul de opinie. La întrebarea trainerului – pe care eu am perceput-o mai degrabă ca pe un soi de „ce faci când îți vine la ușă un astfel de caz, tu activist sau avocat de drepturile omului?” – o tânără se ridică din fundul sălii și îi răspunde în limba rusă că ea crede că Meena a fost provocatoare și că nu trebuia să scrie așa ceva pe blog. A căutat-o cu lumânarea, ce mai.
Drept să spun m-a cam șocat poziția tipei, pentru că presupuneam că toți cei care eram acolo împărtășeam valori comune, cum ar fi libertatea de expresie, măcar. De ce să mă mai șocheze atunci milioanele de semnături pentru revizuirea constituției și referendumul anti-gay de la noi?
E un păcat de care personal am ajuns să fiu conștientă abia în ultima vreme. Mărturisesc că am preferat, pentru confortul psihic personal, să mă izolez un pic de restul lumii cu care nu rezonez: am ales să renunț la TV, să păstrez legătura doar cu acei cunoscuți cu care am ceva interesant de discutat și nu mă interesează să pierd timpul în polemici sterile pe teme în care văd că oamenii știu totul și n-au nici cea mai mică tresărire de dubiu, mai ales în privința drepturilor altora. Mă fac vinovată, așadar, de autosuficiență, de prejudecata că ceea ce mie mi se pare logic și natural, ar trebui să li se pară și altora și nici nu consider că e de datoria mea să le luminez mințile altora. Presupunând că părerile mele ar fi o lumină.
Așa stând lucrurile, mi s-a făcut frică atunci când am început să constat că oameni, pe care i-aș fi văzut în cercul meu de cunoștințe cu care rezonez, au păreri fundamental diferite în chestiuni ce vizează drepturile altora. Oameni care se tem de gay acum, care sunt deranjați de țigani, care se tem de refugiați și care, dacă-i cauți bine la concepții, s-ar putea să afli că nici cu emanciparea femeii în soocietate nu se simt prea confortabil. Sau oameni care deși se cred liberali în gândire, s-ar grăbi să le ia dreptul la vot celor care nu gândesc la fel de liber ca ei.
Mi s-a făcut frică imaginându-mi că vom trăi momentul ăla când câteva milioane de oameni vor semna pentru modificarea legislației astfel încât femeile singure, fără copii, eventual posesoare de pisici negre, să nu mai aibă dreptul să-și vadă de viețile lor, ba chiar să muncească sau să voteze, ca să nu le influențeze și pe alte tinere vlăstare care s-ar putea lăsa amăgite de iluzia unei vieți în care pot fi și altceva decât mame și soții devotate. Și că niște politicieni vor fi suficient de populiști încât să spună că da, oamenii ăia sunt îndreptățiți să aibă astfel de inițiative și e dreptul lor să voteze ce drepturi au alții. Pentru că, firesc, oamenii au acest drept, la opinie și vot. Toți oamenii.
Dar cum faci când unii oameni vor să le reducă altora din drepturi? Unii vor să nu le dea homosexualilor dreptul la iubire, alții vor să le ia dreptul la vot celor care voteză cu PSD, alții vor să nu li se dea dreptul la vot celor care vor să voteze restrângerea drepturilor altora. Iar la baza tuturor acestor dorințe stă frica, Frica de viitor a tuturor. A unora că vor ajunge să vadă homosexuali pupându-se pe stradă sau homosexuali adoptând copii, deși pe stradă acum pot să vadă oameni bătându-se sau copii cerșind în zdrențe; a altora că vor ajunge să trăiască într-o țară condusă de un om care vrea să ridice ziduri și să-i alunge pe imigranți, deși imigranții cei mai mulți sunt motorul economiilor vestice; a mea pentru că voi ajunge să trăiesc într-o țară în care îmi va fi frică să scriu/să vorbesc pentru că cineva, poate chiar un activist sau un avocat, va considera că am căutat-o cu lumînarea și că merit tot ce mi se întâmplă, și mai ales că dacă se va întâmpla asta nimeni nu va ieși la vot sau la protest pentru mine, pentru că tuturor ne va fi teamă că următoarea categorie tăiată de la drepturi vom fi noi. Cine decide că dreptul unora e mai drept decât al altora? Și e normal să decizi așa ceva în secolul ăsta? Poate o minoritate sau o majoritate tăcută să impună celeilalte părți din populație să progreseze cu forța? Are curajul să-și asume rolul ăsta un partid politic? Am vota un astfel de partid?
Și dacă totul nu e decât un joc pe computerul unui puști plictisit?
Așadar, într-o lume în care drepturile civile și libertățile câștigate offline în ultima jumătate de secol par tot mai mult în pericol de a fi restrânse de diverse minorități vocale sau majorități care se tem de ele, a lupta pentru păstrarea lor online pare oarecum utopic în acest moment. În lumina evenimentelor petrecute numai anul ăsta, în care pare că lumea dă înapoi speriată de atâta freedom, globalizare și avans, oamenii cer înapoi granițe,ziduri, întoarcerea unor categorii sociale acolo unde le era locul bine stabilit de tradiție și religie, în lumea asta, deci, Internetul pare că mai mult ne încurcă decât ne ajută. Și totuși surd și orb la zbaterile politico-sociale ale omenirii, progresul ăsta tehnologic merge înainte, ba mai mult decât atât.
Am citit două articole interesante, care cel puțin pentru mine au venit pe un teren fertil. Le împărtășesc cu aceia pe care frica îi domină zilele astea, ca să le mai dau niscai motive de teamă 🙂
Unul este din The New Yorker – Does Trump’s rise mean liberalism’s end? – și care în mare e un pic optimist în sensul în care face o trecere istorică în revistă a tuturor căderilor în teorare, dictatură și fascism ale lumii, și cum totuși binili și liberalismul a învins până la urmă. Dincolo de recapitularea asta pe repede înainte la istorie, autorul are însă două pasaje foarte interesante, despre chestiunile care nu se discută nici în campanie și nici altminteri, pe care omenirea se face că nu le vede, dar care ne pândesc de după colț:
What will happen to the job market once artificial intelligence outperforms humans in most cognitive tasks? What will be the political impact of an enormous new class of economically useless people? What will happen to relationships, families, and pension funds when nanotechnology and regenerative medicine turn eighty into the new fifty? What will happen to human society when biotechnology enables us to have designer babies, and to open even larger gaps between the rich and poor? You are unlikely to find the answers to any of these questions in the Bible or the Koran. Radical Islam, Orthodox Judaism, or fundamentalist Christianity may promise an anchor of certainty in a world of technological and economic storms, but in order to navigate the coming twenty-first-century tsunami, you will need a good map and a strong rudder, as well.
The same is true for slogans such as “Make America Great Again” or “Give Us Back Our Country.” You can build a wall against Mexican immigrants but not against global warming; you can cut Westminster from Brussels but you cannot cut the City of London from global financial currents. If people cling in desperation to outdated national and religious identities, the global system may simply collapse in the face of climate change, economic crisis, and technological disruption that nineteenth-century nationalist myths and medieval piety can neither fathom nor solve.
Textul merită citit integral, chiar dacă e publicat cu trei zile înainte ca Trump să câștige alegerile, tocmai pentru că ar fi fost la fel de valabil indiferent cine ar fi câștigat alegerile, indiferent de țara în care acestea ar fi avut loc.
Al doilea articol care vine un pic în completare și pornește de la o declarație a lui Elon Musk: We need universal basic income because robots will take all the jobs. Consecvent propriilor convingeri, Musk care a zis la un moment dat că nu exclude ideea că lumea în care trăim să fie de fapt o realitate virtuală, un joc pe computer, spune acum că lumea ar trebui să ia în considerare instituirea unui venit minim garantat tuturor oamenilor, în eventualitatea că roboții vor prelua toate job-urile.
Sunt două chestiuni atât de îndepărtate de preocupările populare din zilele noastre, dar care pot veni peste noi mai repede decât ne imaginăm. Mai ales dacă Musk are dreptate și lumea noastră este de fapt un joc pe computerul unui puști care se plictisește și decide să dea skip la câteva nivele la un moment dat, ca să crească gradul de dificultate al jocului.
Totusi, vorbitoarea de rusa despre care vorbesti mai sus are dreptate; cine se indoieste poate incerca sa publice la noi (comunitate predominant crestina) o apologie „tehnica” a jihad-ului musulman, sa vada cam cata toleranta scoate la lumina. Nu cred ca oamenii sunt mai toleranti aici (in Occident) decat in alta parte; sunt mai plictisiti, poate…
Păi nici nu mă îndoiesc de asta, raportat la populația generală, dar în sala ai eram activiști/avocați, se presupune că măcar în breasla asta găsești înțelegere/toleranță/deschidere curaj bla, bla. Sau nu? 🙂
Deschiderea catre un celalalt diferit, catre un strain, este totusi o atitudine stranie, cu totul aparte, in orice caz deloc naturala; greu, aproape imposibil de asociat [in viata asa-zis reala] cu vreun substantiv colectiv; educatia conteaza, nu-i vorba, insa chiar exista limite…
Acum doua zile am dat testul de cetatenie australiana. Pentru pregatirea examenului, guvernul iti pune la o dispozitie o cartulie de 30 de pagini din care inveti care sunt „Australia’s democratic beliefs, rights and liberties” si cum este organizata guvernarea. Australienii cu care am discutat erau convinsi ca acum eu stiu mai multe decat ei despre aceste subiecte, doar pe baza a ceea ce am invatat din acea cartulie.
Si acum se pune intrebarea: daca o tara considera ca aspirantii la cetatenie trebuie sa stie niste lucruri inainte sa li se dea drept de vot (pentru ca pana acum am trait aici patru ani ca rezidenti avand aceleasi drepturi cu cetatenii – mai putin dreptul de vot, jury duty si accesul la anumite joburi guvernamentale), nu ar fi normal ca toti cetatenii sa aiba testate aceleasi cunostinte inainte de a vota?
Vorbesti de drepturi, si pericolul restrangerii lor, insa mie mi se pare ca accentul trebuie pus pe obligatii. Dreptul la vot universal e hit and miss, si dupa cum se vede si in Romania si in US. Intre optiunea de vot a celor educati, care se informeaza, citesc presa, analizeaza informatiile si a celor mai putin educati care in general au mai multe constrangeri economice care ii fac vulnerabili in fata promisiunilor electorale, este de cele mai multe ori o prapastie. Daca optiunile pe buletinul de vot sunt Al Gore, Bill Clinton, Barack Obama et co prapastia nu e vizibila. Numai cand se strecoara un Hitler, un Trump, un Ponta, falia ne ranjeste in fata si dreptul la vot universal isi arata minusurile.
Dupa acest lung intro, ce voiam de fapt e sa raspund la intrebarea: „Poate o minoritate sau o majoritate tăcută să impună celeilalte părți din populație să progreseze cu forța?” Nu stiu daca poate, cert e ca ar trebui, cand prin progres se intelege educatie.
@ spufa La americani au o carte mult mai groasa cu sute de pagini. Ar merita citita de oricine doreste sa-si dea cu parerea despre USA. Mai ales anal-istii de pe la noi care vorbesc numai trasnai pe subiectul asta. Trump este o corectie fireasca adusa sistemului de catre un electorat care nu e deloc stupid, asa cum incearca unii sa-l descrie.
In ce ne priveste pe noi, adica la capitolul politica externa, Trump zice cu voce tare ceea ce se spune mai pe din dos si de catre administratia Obama: asigurati-va securitatea intai voi insiva, pentru ca America nu poate sa se implice in orice criza, oricand,oriunde. Uite un scenariu mult dezbatut. Ce faci daca un grup de cateva mii de „voluntari” bine inarmati si antrenati (desigur fara insemnele armatei ruse) intra maine in Estonia intr-o zona de granita locuita majoritar de rusi. In acest timp armata rusa face manevre pe scara larga la granita. Te astepti ca americanii vor trimite 10 divizii in Estonia? In cat timp pot sa faca asta? Pina atunci Estonia dispare de pe harta, motivat ca Americanii trimit trupe care vor sa atace Rusia. Va dori un presedinte american sa escaladeze in aceasta masura conflictul incat sa ajunga la intrebarea daca trebuie sau nu sa apese pe butonul nuclear, pentru cateva orasele din Estonia care oricum sunt locuite de rusi „fericiti” ca au venit confratii lor sa-i „elibereze”. Genul asta de conflict limitat trebuie să fie manageriat de statele implicate pentru ca realist vorbind probabil America nu se va implica. Trump e vocea realismului si nimic altceva.
In plus va intreb pe voi, ati fi dispusi ca o divizie romaneasca sa mearga in Estonia in astfel de situatie. Ca si noi avem obligatii, nu?
@eu – fals, la americani e o cartulie si mai mica, ce contine un set de 100 de intrebari si raspunsuri pe care trebuie sa le memorezi, pentru ca esti intrebat 10 din ele (am familie care a dat testul, deci nu e informatie la mana a doua).
Electoratul lui Trump nu o fi neaparat mai prost, dar e cu siguranta mai putin educat. Uite aici un grafic care arata ca cu cat gradul de educatie a fost mai inaintat, cu atat optiunea pentru Trump a fost mai mica. https://usatcollege.files.wordpress.com/2016/11/education.png?w=1000&h=996
Cat despre scenariul propus: toate razboaiele au inceput asa, cu o prima tara ocupata. Daca nu il opreste nimeni pe Putin sa ia Estonia, ce crezi ca il va opti sa nu inghita si restul de tari baltice si dupa aia pe cele scandinave si dupa aia, de ce nu, restul Europei?
Peste tot exista versiunea prescurtata, pentru sarit etapele, ca doar si Stalin a facut o carticica cu ce merita sa stii din marxism. Stalin era bun psiholog stia ca oamenii prefera sa citeasca cartea aia mai scurta.
Teoria e corecta, da, orice razboi incepe cu un prim stat. Dar vezi tu, daca Hitler se oprea la Austria si Cehoslovacia probabil il prindea pensia in functie Furer.
Deci pragmatic vorbind, desi ca proaspat cangurez interesul direct e mai mic, votezi pentru a trimite o divizie romaneasca isa apere Estonia in scenariul dat?
Întrebarea este greșită. „Mănânci, calule, ovăz?”
În primul rând, chestiunile tactice nu se supun votului popular. Noi am votat strategic să intrăm în NATO. Deciziile tactice le ia NATO în numele nostru.
Strategic vorbind, votez ca NATO să apere Estonia.
Aia e, cum facem să educăm, iar prin educație nu mă refer neapărat la școală, că printre vontații anti gay & stuff sunt destui cu studii superioare.
Deci ești cetățean cangurez acum?
Ba școală trebuie. Educație civică întregul gimnaziu, 2 ore pe lună (alternativ cu dirigenția) începând cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu studii de caz inspirate din presa națională și internațională.
Și ei s-au gândit la asta: Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, ulterior, să fie „distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau teritoriilor”.
La mine în școală nu s-a făcut.
Nu educatie civica formala trebuie. Trebuie ceea ce la americani se numeste debate. Copilul invata in scoala sa recunoasca cand cel care vorbeste in fata lui spune prapastii sau e cat de cat articulat. Publicul antenist s ar mai diminua cu un astfel de antrenament dobandit la scoala. Sigur, mama cretinilor e mereu gravida, nu vor disparea niciodata conspirationistii si alti din seria lor, dar vor ramane o minoritate si nu main stream cum e astazi la noi.
Nah, asta a fost doar testul, cetatenia se obtine in cadru solemn unde astept sa ma cheme sa depun juramant de loialitate catre tara si popurul cangurez.
In legatura cu educatia, intotdeauna vor fi destui idioti printre cei cu studii superioare, la fel cum sunt si multi oameni inteligenti fara studii. Insa eu ma refeream la un fel de permis de vot, obtinut in urma unui test care sa iti ateste nivelul de educatie pe probleme civice 🙂
In linie cu link-urile date – humans need not apply
https://www.youtube.com/watch?v=7Pq-S557XQU
Apropo , eu am impresia ca Musk este atat de ingrozit de viitor incat vrea sa salveze omenirea progresista ducand-o pe Marte . Acum ,cat inca se poate .
http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-3359076/We-Mars-World-War-Three-kicks-Elon-Musk-warns-religious-extremism-nuclear-attacks-prevent-landing-red-planet.html
Sigur ca Musk e ingrozit de viitor. Va trebuie la un moment dat sa dea socoteala ce a facut cu banii…
ma streseaza de ceva vreme o intrebare oarecum filozofica dar ancorata profund in realitatea in care traim.
se da citatul ala celebru cu sunt dispus sa mor pentru dreptul tau de a nu fi de-acord cu mine. ei bine, una e in planul ideilor si alta e in realitate: e democratic sa ii dai dreptul lui hitler sa vorbeasca? pai ala injura democratia insasi. daca pui la indoiala numarul mortilor in holocaust nu mai e freedom of speech ci infractiune. daca ai fi evreu care nu stie nici macar in care cuptor ti-ar fi fost arsi bunicii ti s-ar parea democratic sa nu fiu de-acord cu tine? hopaaa?
cam asa si cu amestecul de teme invocate in articol. o varza de stanga. frica de homosexuali si de „intrebuintarea” femeii la altceva decat facut copii_ ok, in mi se pare o aberatie articolul ala din programul coalitiei pentru familie prin care viseaza sa nu mai existe contraceptie sau avort; pe de alta parte, aici unde ma aflu eu acum (Franta), scopul manifesatiilor anti-” mariage pour tous” nu e atat frica de homosexuali cat tot refuzul unor cheltuieli bugetare suplimentare date de drepturile familiale pe care le implica. ca sa nu mai vorbesc de introducerea (experimentala inca) in studiul abligatoriu in clasele primare in invatamantul de stat a cartilor „noua rochita a lui tata” si „mamica are o nuoa prietena”. sutem in extrema cealalta, nu mai viseaza nimeni sa ii arda pe rug, dar in momentul in care nu esti de-acord cu ei se trece la „reductio ad hitlerum”.
si o tot bagati pe aia cu copii cersetori in familii traditionale:mai oameni buni, mai bine educati-i p-aia sa nu se inmulteasca daca nu-s in stare sa-si creasca progeniturile.
frica de imigranti din 2015 vine exact in contextul unor probleme clare (no-go zones din franta, belgia, uk). Adica e democratic sa primim in numele diversitatii niste oameni pe care in cel mai bun caz ii doare la pedala de ea diversitate dar mai si viseaza sa ne uniformizeze pe toti; adica iti dau dreptul sa fii nemusulman in cartierul musulmanilor, dar nu manca porc ca ma jignesti, femeia ta sa poarte burka si eu ca musulman sa nu fiu tratat de o femeie medic. serios, putem invoca drepturile omului si freespeech in situatia asta? vezi cazul rotherham, vezi Anul nou la Koeln, luati un tren suburban in londra sau buxelles. A, am uitat, dna Pippidi neaga ironic existenta acestor intamplari….
da, tocmai asta e problema, ca am ajuns sa facem praf ideea de corectitudine politica. de la situatia de acum 50-60 ani (da, m-as fi luptat contra ideii ca negrii sa nu aiba dreptul sa calatoreasca in fata in masini) s-a ajuns la aberatii (client pakistanez care nu stia /refuza sa vorbeasca in engleza in uk si avea pretentia sa i se vorbeasca in urdu-iar fiica-sa vine la vreo 30 minute dupa si incepe sa ma amenitze cu avocati ca cica l-as fi discriminat pe taica-so-true story).
despre aia care zic ca tipa si-a cautat-o, aici sunt de-acord, asta e partea cea mai trista. astea sunt situatiile in care indiferenta ucide. ce sa mai zic, de ce dracu’ au invitat aia pe cineva din rusia? (nu e ironie, ong-urile trebuie sa fie „fidele” statului cu tot ce implica asta intr-o democratie gandita de un georgian, iar cei pe care i-ar duce putin capul sunt in puscarii sau in afara rusiei). ironic e si faptul ca in macedonia se desfasoara o dezbatere pe tema drepturilor…de cate ori citesc ceva pe tema tarilor din est si a lipsei statului de drept intr-insele, macedonia, albania, azerdaidjan sunt cam in aceeasi liga, in urma romaniei sau bulgariei.
„scopul manifesatiilor anti-” mariage pour tous” nu e atat frica de homosexuali cat tot refuzul unor cheltuieli bugetare suplimentare date de drepturile familiale pe care le implica.”
Dă-mi voie să râd. Adică, n-avem nimic cu homosexualii, da’ nici bani nu le dăm. Păi nu e asta definiția discriminării de stat?
pai aia e problema, ca prin contestarea acestei legi se incearca evitarea unei potentiale surse de discriminari de stat. adica in momentul in care refuzi o alocatie familiala unei familii pentru simplul motiv ca sunt gay, devine discriminare.
da, iti dau voie sa razi.
chestia e asa: un cuplu de lesbiene vrea sa aiba un copil. inainte de lege isi plateau insamantatrea artificiala, acum e suportata de stat, pentru ca asa prevede dreptul familiei. deci cheltuieli mai mari ale assurance-maladie, care e deja in pierdere. cealalta solutie ultraradicala ar fi: nu mai compensam nimanui insamantarea artificiala.
deci e vorba de faptul ca in loc sa reducem cheltuielile (welfare-state-ul e de mult falimentar) inventam noi categorii care sa beneficieze de ele.
interesant ca niciunul din cei pe care ii stiu eu care au mers la demonstratie anti-gay nu a pus altfel problema. e vorba de oameni cu venituri decente si care s-au saturat sa isi tot vada impozitele crescute si de acele impozite sa beneficieze intotdeauna aceeasi „persecutati”.
in timpul asta: se taie finantarea pentru noi proiecte de infrastrucutura, la bruxelles se mai da o lege tampita, castiga alegerile trump si dodon, britanicii pleaca din ue, se pregatesc dracnea si le pen. si noi ne agitam pentru niste false probleme.
Cred ca încep sa observ o chestie îngrijorătoare. Ăștia care se opun căsătoriei homosexualilor cred ca pot sa ți se bage in viața personală in toate privințele, de exemplu și cum sa-ți crești copiii. Folosesc cuvinte de genul „copilul tau TREBUIE sa facă cutare și cutare”. Cred ca la următoarea întâmplare o sa le urez respectivilor un frățesc și creștinesc „Fuck you!”, chiar in biserica dacă ma prinde nevoia.
Care to elaborate?
Nu ca poate se prind persoanele respective și ma lipsesc de ocazia de a le tine o prelegere data viitoare. Dar e vorba ca „trebuie” sa facă ce fac și copiii lor, deși copilul nu vrea și noi nu tinem neaparat ca copilul sa facă chestia respectiva.