Dacă vă e lene să citiți ditamai textul, găsiți un video la final, dar ce e în video nu e în text și invers 😉 Pe scurt, nici nu știți ce pierdeți dacă nu citiți 😛
E un salon elegant, cu o singură masă, la care vreo opt persoane sunt servite ca la carte de doi chelneri. Prin ușa cu geam ne sar în ochi fața de masă de un alb sclipitor, paharele și tacâmurile elegante, farfuriile cu diverse forme ciudate pe ele, cum numai un chef renumit poate să le aranjeze. Peste hol, bucătăria, în care trebăluiesc mai multe ajutoare ale chef-ului. Toți au coifuri mari și albe pe cap, ca și chef-ul care-i urmărește atent. Stă sever în ușă și ne interzice să intrăm sau să filmăm. „Is my kitchen!”.
Scena se petrece în închisoarea Halden, cea mai nouă din Norvegia și foarte probabil cea mai umană din lume. Restaurantul se numește „O masă cinstită” și există doar pentru invitații directorului închisorii, Are Høidal. Dacă într-o închisoare de la noi, directorul și-ar face restaurant pentru prieteni, ar ieși ditamai scandalul. Acolo treaba e privită cu amuzament (pe „firmă” scrie Aerlig Mat – o masă cinstită – și mai jos că „errare humanum est” 😉) și menită să-i introducă pe câțiva deținuți în tainele bucătăriei de lux. Cine știe ce se alege de ei după eliberare?
Noi n-am beneficiat de luxul ăsta, dar am început vizita în pușcărie cu un prânz „prison style” în sala de conferințe, împreună cu directorul: omletă cu legume și șuncă, salată, suc de portocale și cafea.
Așa primesc și deținuții masa, nu ca la noi, la cazan. Lor le vin caserolele cu hrana semipreparată și ei și le încălzesc în bucătăriile pe care fiecare corp de închisoare le are la dispoziție. Au un living la 10-12 celule, cu toate dotările existente într-o casă normală de oameni. Dacă nu le place mâncarea primită de la penitenciar, o pot completa cu ce-și cumpără de la magazinul întern. Care e aprovizionat ca un supermarket.
Halden pare mai degrabă un experiment chiar și în societatea norvegiană. Toată lumea insistă să ne spună că nu este o închisoare tipică nici pentru ei, chiar dacă dotările pe care le văzusem cu o zi înainte la închisoarea de femei de la Bredtveit ne-au demonstrat contrariul. Și acolo era la fel de bine, dar Halden a fost construită din start altfel.
Pe 30 de hectare, lângă un orășel cochet aruncat între fiorduri în sudul Norvegiei, în care oamenii trec cu barca în Suedia, la cumpărături, că e mai ieftin, niște arhitecți danezi au dat măsura talentului lor novator. Au construit ceva care, în afară de zidul împrejmuitor, nu seamănă deloc cu o închisoare. Poate fi spital, școală sau orice alt edificiu public, făcut din lemn, sticlă, oțel și piatră. Nu există gratii la ferestre, nu există turnuri de supraveghere pe ziduri, nici sârmă chimpată sau gard electric, nu există camere de luat vederi pe holuri, în camere, în clase sau ateliere. Gardienii nu au arme. Practic nu ai cum să fii mai liberal de atât, decât să le dai deținuților propriile chei de la camere, a punctat un fost director de pușcărie, după ce a vizitat Halden.
Paza se bazează pe un concept novator numit „securitate dinamică”, adică gardienii sunt amestecați printre deținuți, prezenți tot timpul cu ei, așa încât orice potențial conflict se aplanează prin discuții, la fața locului. Halden găzduiește azi 258 de deținuți (e a doua închisoare ca mărime din Norvegia) și are 290 de angajați pentru asta. Iar filosofia aplicată aici este comună în tot sistemul penitenciar norvegian: viața în închisoare trebuie să fie la fel de normală ca aia de afară, minus libertatea. Pedeapsa nu trebuie să fie mai aspră decât e nevoie pentru ca infractorul să poată fi ajutat, încă din prima zi de detenție, să se pregătească pentru eliberare.
În sistemul penitenciar românesc, primul curs pe care-l fac deținuții când intră în pușcărie se numește „pregătirea pentru viața carcerală”. Apoi, ce-i drept, vin și altele.
Are Høidal, directorul de la Halden, zice că țelul lor e ca „deținutul să muncească, să plătească taxe, să aibă o familie și o motivație”. De aia încă de la intrarea în pușcărie deținutul e condus, prin discuții, către descoperirea unei motivații. Nu și-o găsesc toți. Halden e o închisoare de maximă siguranță, unde sunt închiși criminali, violatori, bolnavi psihic, consumatori de droguri și infractori mărunți. Totuși, Are Høidal se mândrește că deși conduce cel mai bun penitenciar din lume, în care toată lumea ar vrea să intre, numai 20% dintre deținuți recidivează.
Procentul de recidivă e un concept discutabil, însă, pentru că ar trebui măsurat la 5 ani de la eliberare, ca să fie corect. Dacă timp de 5 ani omul nu recade în păcat, e puțin probabil s-o mai facă după aia. Apoi ar trebui luați în calcul și infractorii străini, adică o treime dintre deținuții din penitenciarele norvegiene, care însă nu sunt contabilizați în statisticile norvegiene post-eliberare, pentru că majoritatea sunt expulzați în țările lor după ce ispășesc pedepsele. Are Høidal admite că acel 20% e măsurat la doi ani de la eliberare și că se referă doar la țările nordice.
Halden este deja celebră pentru ce se întâmplă în ea. Michael Madsen și Michael Moore au făcut filme despre ea, a apărut în toată presa internațională, gardienii au făcut un videoclip la inaugurare, în care cântă „We are the world”, e vizitată săptămânal de cel puțin o delegație care vrea să învețe cum se face. Secretul stă în atitudine, desigur, dar și în bani. În 2010, când a fost inaugurată, a costat 250 de milioane de dolari, dar Are Høidal e sigur că acum ar costa dublu, dacă s-ar mai face. Nu orice societate își permite să ofere astfel de condiții deținuților. După cum nici să-i trateze prea uman, nu sunt multe societăți dispuse.
În anii 80, nici în închisorile norvegiene lucrurile nu stăteau deloc așa de uman ca acum. Are Høidal, care a intrat în sistem în 1983, povestește că aveau mulți deținuți cu probeleme psihiatrice, închisorile erau penetrate de rețelele de droguri, deținuții protestau, evadau, au fost și doi gardieni omorâți, iar rata de recidivă era de 70% – cât se estimează acum că avem noi.
Nici chiar atunci gardienii nu aveau arme, dacă era nevoie chemau poliția. Directorul susține că în anii 60 exista o singură armă în fiecare închisoare, ținută la loc sigur.
Când am intrat în sistem mi se spunea că nu e nevoie să vorbești cu deținuții despre problemele lor, ești aici doar ca să-i păzești. Interacțiunea gardienilor cu deținuții era minimă. Acum gardienii noștri muncesc, mănâncă împreună cu deținuții, fac sport și se plimbă împreună. Acesta este conceptul de securitate dinamică. Gardianul a devenit un lucrător social, mai mult decât un paznic”, povestește Are Høidal.
Sigur că unora nu le-a plăcut asta, nici gardienilor, nici deținuților. Azi se glumește pe seama apropierii prea mari dintre cele două categorii. În sala de mese a personalului din Halden tronează un afiș în care un gardian e desenat ca un uriaș țânțar. Scrie că dacă ți se pare insuportabilă viața cu gardianul lângă tine, să vezi cum e viața la cort, în care intră țânțarii.
Reușita acestui concept nu este, însă, strict treaba justiției, ci a întregii comunități. Rezoluția (carta albă) cu care a venit în 2008 sistemul de justiție, de a pune accent pe normalitate în reabilitarea deținuților, a fost susținută și semnată de 5 miniștri: al justiției, al educației, al culturii, al sănătății și al autorităților locale. Pentru că așa cum e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, la fel e nevoie de toată societatea ca să ajuți un fost deținut să redevină cetățean. Penitenciarele din Norvegia, de exemplu, nu au angajați exclusiv, ca la noi: doctori, preoți sau profesori. Toate cadrele de specialitate vin din comunitate, așa încât și comunitatea se obișnuiește treptat cu infractorii, și ei cu comunitatea.
Și în România a fost semnată, ba chiar legiferată printr-o ordonanță de urgență în iulie 2015 o astfel de cartă albă pentru sistemul penitenciar. Se numește „Strategia Naţională de Reintegrare Socială a persoanelor private de libertate, asumată la nivel naţional”. În esență filosofia acestei strategii ar fi o colaborare între toate părțile comunității care ar putea să se implice în reintegrarea deținuților: ministerele muncii, educației, sănătății, organizațiile neguvernamentale cu servicii sociale etc. Numai că, evident, la noi nu funcționează. Oficial nimeni nu știe de ce.
În Halden, ca și în orice altă închisoare din Norvegia, deținuții nu pot sta de capul lor în camere, la televizor – deși au tot ce le trebuie în celula de 12 mp pe care o ocupă fiecare – ci sunt obligați să aleagă între muncă sau școală. Pot face diverse cursuri, de la creație până la chimie, fizică, filosofie, sau pot alege să se specializeze într-una dintre cele șapte meserii în care penitenciarul oferă diplome. În atelierul de tâmplărie, în service-ul auto, în cel de mecanică și prelucrare a metalelor. Sau pot învăța să cânte la un instrument, într-unul dintre cele 3 studiouri de înregistrări din închisoare.
Când am intrat în studio, doi deținuți îmbrăcați ca niște rockeri bătrâni lucrau la una din piesele de pe primul lor album. Ei sunt formația Criminal records și au glumit când le-am spus că nu par a fi deținuți. „Păi să pretindem că nici nu suntem”, a răspuns unul dintre ei, care zice că mai are de stat acolo „preț de încă 3 albume ;)”
Halden este totuși o închisoare, punctează din timp în timp directorul. Ea are și deținuți furioși sau care trebuie izolați. Dar chiar și curțile lor de plimbare sunt altfel. Au desene pe ziduri și deschidere către grădina uriașă ce înconjoară clădirile închisorii. Desenul cu deținutul care aruncă bila de la lanțul care-i leagă picioarele este un soi de marcă înregistrată a închisorii. E printată pe diverse materiale promoționale făcute tot de deținuți, în atelierul de grafică, și vândute în magazinul Crucii roșii din oraș.
Pe holurile închisorii, la avizierul de lângă biroul serviciului de reintegrare, tronează un afiș format A3 în care se face o reclamă turistică penitenciarului închiriat de norvegieni în Olanda. În sistemul penitenciar norvegian e o listă de așteptare de peste 300 de locuri acum, de aia au închiriat o închisoare goală în Olanda. „Hollyday in Holland”, glumește directorul, spunând că totuși deținuții care ar vrea să fie transferață în Olanda ar trebui să știe limba engleză. Or asta s-a dovedit a fi o problemă pentru mulți infractori străini.
Are Høidal își încheie prezentarea „regatului” fără să fi spus ceva reprobabil despre închisoarea Halden. În timpul plimbării am vorbit cu mai mulți deținuți, chiar și cu un român. Toți ne-au lăudat condițiile, doar un albanez ni s-a plâns șoptit că totul e numai de fațadă, că în spatele imaginilor de PR cu care Halden a devenit celebră, viața în pușcărie e grea. Directorul recunoaște, încă o dată, că Halden este totuși o închisoare, dar e cea mai bună din ce poate societatea să le ofere infractorilor la momentul ăsta. Și va fi aici și peste o sută de ani. Dacă între timp omenirea nu va descoperi un alt mod de a le ierta greșiților ei.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Viața în Norvegia e scumpă
Citiți și alte reportaje din Norvegia:
No honeymoon in Norwegian prisons
Cum să critici guvernul norvegian pe banii lui
Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt … dezarmanți
Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște
Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare
Uau,cum e urare a din prima poza!In rest,cred ca un stat care isi respecta cetatenii in libertate o va face si pentru cei aflati in puscarii.
oamenii sunt ospitalieri, indiferent pentru ce le calci pragul 😉
Mi se pare un experiment al excesului de umanitarism,fără nici o șansă de a putea fi generalizat.300 de gardieni la 300 de deținuți?…O închisoare de 250 milioane de dolari ?!…
Dacă ăsta e costul unei închisori civilizate, cine-l poate plăti ?
Și merită???
Știu cum arată o închisoare românească supra-populată,nu pledez pentru umilirea deținuților prin sărăcie penitenciară.
Dar nu ți se pare că norvegienii ăștia au trecut în extrema opusă ?
Norvegienii sunt 5 milioane și un milion dintre ei lucrează ca funcționari publici. Majoritatea ONG-urilor sunt finanțate tot de stat. Practic cam toată societatea e un exces de umanitarism, deci și închisorile e normal să fie tot în filosofia asta. Drept să spun nu mi se pare că au trecut în extrema aia, ci că au descoperit care e valoarea banului și la ce e el bun. Să le facă viața bună oamenilor. Nu văd un mod mai util de a cheltui bogăția unei țări.
De acord.În definitiv…
Acum cativa ani,nu multi, am citit declaratia unui roman detinut in Norvegia, circulase cu trenul fara bilet, l-au dat jos s-a suit iar si a fost prins din nou,Dupa cafteala „norvegiana” primita la politie a ajuns in penitenciar unde tratamentul acordat lui,si probabil si altor straini,asa mai din est eventual, se deosebea foarte mult de cel de care beneficiau autohtonii. Bataia si izolarea erau practici obisnuite iar privarea de drepturile legiferate era regula,insulte si jigniri,etc. Explicatia era ca norvegienii,constienti de costurile foarte mari generate de sistemul lor carceral nu erau incantati ca trebuie sa plateasca,prin impozite, pentru straini.Ideea era sa le scoata din cap strainilor ca in puscariile lor „e trai pe vatrai” asa ca sa evita sa mai ajunga acolo ca nu le va fi de loc moale.O chestie asemanatoare am vazut si intr-un film Italian unde politistul ii spunea inculpatului roman ca nu o sa-i acorde niciun drept legal,inclusiv asistenta juridiciara din partea unui avocat, pentru ca romanii nu merita asa ceva, deoarece costa,iar ei sunt ca niste animale si fac numai nenorociri.
Posibil, nu zic nu, eu de când umblu prin pușcării nu am întâlnit decât români cu amintiri plăcute din pușcăriile altora 🙂 Plus cei cu care am vorbit acolo, închiși în Norvegia, care erau teribil de mulțumiți. La ei între timp lucrează niște mecanisme de control și prevenire a abuzurilor, plus că oamenii ăștia ar putea să reclame așa ceva, deținuții își știu de regulă drepturile mai bine decât noi ăștia liberi.
Nu excludeti potemkionismul unor puscarii atat de deschise pentru vizite si filmari.