Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

inchisoare

Niels Christie, un celebru sociolog și criminalist norvegian, ar fi zis la un moment dat, exasperat de dorința neostoită a unora de a pedepsi cu supramăsură greșelile altora, că statul ar trebui să-i dea fiecărui judecător, la început de an, o normă de ani. Dacă își consumă norma până în luna mai a anului, atunci restul pedepselor pe care le va da după această lună să nu mai fie cu executare.

Ne-o spune sub formă de glumă Njal Grimstad, adjunctul serviciului de probațiune din Oslo, dar povestea asta cuprinde în ea ambele fețe ale oricărei societăți, până la urmă, chit că din afară, după o săptămână de interacțiuni, nouă românilor ni se pare incredibil cât de relaxat privesc nordicii lucrurile astea. Realitatea e că nici norvegienii nu sunt toți de acord că infractorii ar trebui mai mult ajutați decât pedepsiți, chiar dacă serviciul corecțional, care înglobează penitenciarele și probațiunea la ei, se numește Kriminalomsorgen (unde omsorg înseamnă îngrijire).

Surprinzător, și în societatea norvegiană, centrată pe ajutor în loc de pedeapsă, găsim mai ușor finanțare pentru construcția de închisori de maximă securitate, dar avem probleme în a găsi bani pentru servicii gen halfway houses, sau regim deschis, care au o rată mai mică de recidivă și ar costa o treime din cât ne costă să ținem oamenii închiși la penitenciar.”, constată Grimstad.

El zice că asta e din cauză că politicienii lor sunt mai conservatori și consideră că executarea pedepselor în închisoare ar fi o soluție mai bună pentru toată lumea. Desigur, în Norvegia politicienii înșiși nu prea ajung la închisoare, ca pe la noi.

Cu o zi înainte de a vizita serviciul lor de probațiune (ultima oprire în turul nostru prin sistemul corecțional norvegian) petrecusem o jumătate de zi la Halden, cea mai umană și modernă închisoare din lume, care a costat 250 de milioane de dolari în 2010. Dar chiar și acolo, într-o închisoare de maximă siguranță, se punea accentul tot pe ajutorarea infractorilor să-și depășească situația și să se integreze în societate după eliberare.

Societatea norvegiană a înțeles că a pedepsi mai puțin și a ajuta mai mult este un „win-win situation”, iar lipsirea de libertate nu trebuie dublată și de o restrângere inutilă a celorlalte drepturi civile, pentru că mai devreme sau mai târziu toți vor ieși din închisoare, și oricine se poate întâlni seara, pe o alee pustie, cu un fost deținut. „Cu ce fel de fost deținut vrei să te întâlnești, cu unul ajutat să se reintegreze sau cu unul pe care l-ai înrăit în pușcărie și acum nu știe să facă altceva decât când a intrat?” – e replica pe care o tot auzim de o săptămână în toate întâlnirile.

Sigur că 250 de milioane de dolari pare mult pentru un penitenciar, dar ca să privim suma într-o perspectivă norvegiană, trebuie spus că cu câțiva ani înainte de Halden, la Oslo a fost construită noua clădire a Operei naționale. O clădire interesantă, care pare că iese din apele fiordului Oslo, și se întinde către un soare iluzoriu, cu un acoperiș în mai multe ape, din marmură albă, pe care oamenii sunt invitați să se urce. Pentru că, evident, nu alunecă, că nu e făcut de primăria sectorului 3 😉 Clădirea asta a avut un buget inițial de 760 de milioane de dolari, dar a ieșit mai ieftină cu 52 de milioane și a fost chiar terminată mai devreme decât se stabilise. Ăștia sunt norvegienii.

opera2 opera peescarus opera5 opera4

opera3

Grupul scepticilor de România, față cu societatea încrezătorilor norvegieni

Când am ajuns la probațiune, așadar, trecusem prin două dintre cele mai umane închisori văzute vreodată, ne întâlnisem cu autorități și oengiști care, culmea, lucrau împreună pentru același scop, desi aveau viziuni diferite asupra lucrurilor sau priviri critice cu privire la rezolvarea unor probleme. Veniți din România, unde închisorile sunt supraaglomerate, serviciile sociale complementare din societate nu prea există, iar probațiunea noastră e mai aglomerată decât închisorile, eram deja obsedați de întrebarea: „cum reușesc ei și noi nu? Care e mecanismul lor de gândire?”. Că nu e vorba numai de bani. Iar Njal Grimstad ne-a spus că e vorba despre tradiția încrederiidespre care v-am mai povestit.

Cineva din grupul românesc a îndrăznit să sugereze la un moment dat că lucrurile au fost aranjate în vizitele astea, că prea ne-au arătat numai aspecte care ne-au dat pe spate. Iar răspunsul unui norvegian, un pic jenat de infama aluzie, a fost că așa ceva în Norvegia nu se face pentru că pur și simplu nu e genul lor.

Eram, va să zică, grupul scepticilor de România, față cu societatea încrezătorilor norvegieni. Nu am dat de capătul firului acestei tradiționale încrederi de la ei, așa cum nici la noi nu poate fi pus exact degetul pe rana neîncrederii. Dar am înțeles, nu fără invidie, că la ei ăsta este motorul care-i face să lucreze împreună.

În Norvegia bunele practici, sfaturile și ideile vin de la ONG-uri. Statul e de regulă un factor conservator, iar ONG-urile sunt privite ca surse de idei și competență. Instituțiile statului sunt instruite să le caute și să le asculte”, ne explică Njal Grimstad secretul pentru care statul norvegian finanțează organizații neguvernamentale.

La noi ONG-urile sunt mai nou ținta unei campanii de demonizare, pe motiv de finanțări străine. Adică timp de 26 de ani niște oamenii s-au chinuit să găsească bani ca să sprijine principii sau diverse categorii defavorizate în țară, să fie watch dog sau să facă activism civic în domenii de care nu-i pasă nimănui, deși toată lumea vrea să se facă ceva. Au reușit mai bine sau mai rău, unii au murit, alții au continuat numai ei știu cum, de azi pe mâine, să țină steagul sus, cu prețul propriilor idei, eforturi și cu bani întotdeauna privați, pentru că niciodată în România nu s-au găsit bani pentru așa ceva. Iar acum sunt acuzați de niște așa ziși ziariști și mai ales de politicieni că sunt vânduți străinilor și că vor să dea țărișoara pe mâna ocultei mondiale. Desigur că e de fapt vorba despre denigrarea noului val de politicieni, intrat în scenă din această hulită societate civilă, din ONG-uri. Dar dincolo de asta este încă un prilej să ne mai urâm un pic, românii verzi și oengiștii lui soros. Încă o ocazie ratată de ziariști și politicieni să tacă și să-și vadă bârna din ochiilor.

Pe aeroportul din Viena, la întoarcerea din Norvegia, când încă mai eram sub efectul narcotic al civilizației nordice, am avut …șansa să stau de vorbă cu Mircea Geoană și Victor Ciorbea, care așteptau același avion spre casă. Și dintr-un subiect în altul, a venit vorba despre justiție, corupție& politică. Iar Geoană a găsit cu cale să ne spună că una dintre sursele majore de corupție necercetată încă de nimeni în Româna este … sectorul ONG-urilor. Pe care nu le controlează nimeni.

Mașinile electrice se conduc tot cu alcoolemie zero

În Norvegia, serviciul de probațiune a fost la origini un ONG, o asociație care se ocupa de ajutorarea deținuților și a familiilor lor. Asta la 1849, când închisoarea din Oslo era în beciurile cetății Akershus Festning, iar pedeapsa cu moartea era obișnuită. Acum la zidurile vechii cetăți Akershus sunt legați de prize bidiviii electrici ai norvegienilor, poate cea mai frumoasă imagine care vorbește despre transformarea sănătoasă a unei societății.

masini-electrice2 masini-electrice

În 1919 au apărut în sistemul juridic norvegian pedepsele condiționate și așa s-a născut probațiunea și anchetele sociale. Dar abia în 1980 ONG-ul s-a transformat în agenție guvernamentală. În 1984 probațiunea a început să gestioneze serviciile prestate de deținuți în folosul comunității, iar din 1996 să se ocupe de aplicarea pedepselor date pentru conducere sub influența alcoolului.

Ca o paranteză, în Norvegia alcoolul este monopol de stat și se vinde numai în magazine speciale (mai puțin berea care se găsește și la supermarket). Nu am nimerit în vreunul cât am stata acolo, dar am înțeles că mulți norvegieni se duc în țările vecine ca să cumpere alcool. De fapt asta se vede și în dutty free-ul din aeroport, cel mai aglomerat la sectorul alcool din câte am văzut. Pentru că e scump sau pentru că or fi norvegienii mai responsabili, infracțiunile de drink and drive nu prea se întâlnesc la nativi, din câte am înțeles. Majoritatea mușteriilor probațiunii la categoria asta sunt polonezii sau lituanienii, așa numita categorie vodka&drive, după cum ne-a zis Njal Grimstad. Posibil să fie și regimul rutier al norvegienilor de vină, nu prea au autostrăzi – ca să nu încurajeze traficul auto – iar viteza pe drumurile lor naționale e destul de mică. De altfel, rețeaua de trenuri rapide este atât de bine dezvoltată și de comodă încât trebuie să fii tare dependent de mașină ca să insiști să conduci, chiar și sub influența alcoolului.

Revenind la subiect, în 2002 a apărut o nouă lege de executare a pedepselor în Norvegia, serviciul de probațiune s-a reorganizat, iar condamnările se împart de atunci în trei mari categorii:

  • cu executare,
  • muncă în folosul comunității și
  • detenție la domiciliu.

Azi probațiunea în Oslo se bazează pe 60 de consilieri care au în grijă în jur de 400 de condamnați la muncă în folosul comunității sau la domiciliu. La nivel național au 350 de ofițeri de probațiune, cam cât avem și noi în România, dar  la o populație de patru ori mai mare și un număr uriaș de condamnați. În Norvegia, un ofițer de probațiune nu lucrează niciodată cu mai mult de 20 de „clienți” – de zece ori mai puțin decât la noi – și pentru fiecare caz se bazează mult de „informatorii” din jurul condamnatului: angajatori, psihologi, consilieri antidrog etc. Chiar dacă unii dintre ei dau informații cu reticență, o fac în limitele cerute de codul deontologic al meseriei pe care o au. Iar ofițerul de probațiune nu se bazează niciodată doar pe un singur informator.

spatii-verzi

80% din pedepsele care ajung în serviciul de probațiune sunt de fapt muncă în folosul comunității, care poate include orice activitate ce poate preveni recidiva. Nu numai munca la spații verzi sau curățenie ca la noi. Iar majoritatea clienților probațiunii norvegiene sunt, după cum spuneam, din Polonia, Letonia, Lituania – așa numita categorie „vodca&drive”.

Au și 60 de cazuri monitorizate cu brățări electronice în Oslo, pentru care lucrează în schimburi  20 de angajați. Fiecare caz costă 80 de euro/zi și nu datorită tehnologiei, care e una ieftină, ci din cauza salariilor personalului, care evident în Norvegia sunt mari. În România avem de câțiva ani o lege care reglementează pedepsele cu dispozitiv electronic de monitorizare, dar, ce să vezi, nu avem bani ca să achiziționăm dispozitivele. Njal Grimstad spune că e important să începem de undeva, cu un proiect pilot, de exemplu, în violența domestică – domeniu în care ei înregistrează niște progrese cu astfel de dispozitive.

Condamnații sunt monitorizați prin dispozitivele electronice numai câtă vreme stau în casă. Când sunt pe drum sau la serviciu se calculează cam cât face condamnatul pe un traseu stabilit și se dă alarma numai dacă nu se întoarce acasă la ora care ar trebui. În plus, condamnatul are 4 ore pe săptămână timp liber, în poate să facă ce vrea – dar să nu încalce regulile condamnării, firește.

În concluzie…

Așadar, comparativ cu pedeapsa cu executare, un deținut monitorizat electronic în libertate costă mai puțin de o treime față de cât cheltuie statul ca să-l țină în pușcărie. Recidiva în categoria monitorizată prin brățările electronice este de numai 4%.

wc wc2

Cam asta a fost aventura norvegiană pentru mine. Mi-ar fi plăcut să văd mai mult din natura aia spectaculoasă a lor, dar nu pentru asta m-a plăit finanțatorul ăla străin, hulit acum în România. Mi s-au părut, însă, cel puțin la fel de spectaculoși oamenii pe care i-am cunoscut în absolut toate vizitele făcute. Ceea ce nu e lucru puțin. Când v-ați spus ultima dată, întorși de la o întâlnire: wow, ce oameni mișto?! Ca să păstrez o notă relaxată, așa cum le place și norvegienilor, națiunea asta se cunoaște că e mișto până și după bude. În prima poză e un WC dintr-un tren cu care am mers la Halden. A doua poză se pare că e celebră, sunt trei bude amplasate în apropierea parlamentului din Oslo, vopsite în steagul Franței, pe ele scrie Liberte Egalite Fraternite și se pătrunde în ele pe bază de … card.

Unii au zis, citind seria asta de reportaje din Norvegia, că se cam exagerează cu umanismul ăsta. Desigur că înainte de toate e vorba despre resurse, pe care ei le au și noi nu. De aia la noi condițiile din penitenciare și reintegrarea infractorilor nu sunt priorități. Deși sper că după tot ce v-am povestit s-a înțeles că de fapt e vorba de un câștig, nicidecum de o pierdere.

Un consilier de probațiune câștigă, de exemplu, în medie 45.000 de euro anual și are program de lucru de luni până vineri de la 8 la 16. Gardienii de penitenciar câștigă ceva mai mult pentru că fac și ore suplimentare, lucrând în ture. Firește că și nivelul de trai și prețurile din Norvegia sunt incomparabile cu România.

Dar dincolo de bani, ceea ce am văzut în Norvegia se referă de fapt la mentalități, la solidaritate, la încrederea că autoritățile lucrează cu adevărat pentru popor, că societatea civilă e un partener al autorităților, nu un dușman. Societatea norvegiană este guvernată înainte de toate de respect reciproc. Autoritățile își respectă cetățenii și deciziile lor sunt respectate. De asta n-a știut nimeni să ne răspundă la întrebarea „dar dacă nu se respectă deciziile autorităților, ce se întâmplă, ce modalități de coerciție aveți?”. Pentru că la ei nu se întâmplă să nu se respecte. Greșeli se pot produce, e firesc, dar doar din neștiință, nu dinadins.

Iar cine greșește, după cum am văzut, în societatea norvegiană, fie în penitenciar, fie în libertate, e ajutat să se îndrepte. Nu e pedepsit. Ce mod mai bun știți de a cheltui bugetul într-o societate?

 

Citiți și celelalte episoade din vizita în Norvegia:

Cum să critici guvernul norvegian pe banii lui

No honeymoon in Norwegian prisons

Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt … dezarmanți

Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

Etichete: , , , , , , , , , , ,

2 comentarii la “Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare” Subscribe

  1. Marius Georgescu 07/11/2016 at 12:49 #

    Bine,bine,m-ai convins.Acum,ca scepticul de serviciu,ma intreb daca doar lipsa de bani face diferenta dintre sistemul lor si al nostru.Ma tem ca diferenta esentiala e de mentalitate-atit a oficialitatilor,cit si a condamnatilor.
    Ceva imi spune ca daca s-ar aloca, in Romania,banii norvegieni,plus metodele, ar fi bani azvirliti pe fereastra.Dar e doar o intuitie.
    Cred insa ca importul de metode e posibil dar cel de mentalitati nu.Si asta o sa ne opreasca mereu sa avem rezultatele norvegienilor- indiferent in ce domeniu, de la probatiune la budele din tren,de la construirea Operei sub costul bugetat la …ORICE.
    Oricum,extrem de bine scris si documentat serialul tau.SARU-MINA.

  2. mihai 07/11/2016 at 18:57 #

    E de la climă, dom’le! La ei e frig, la noi nu. De aceea, ei se strâng unii în alții, în timp ce noi…

    Culmea e că unu’ mai deștept ca mine a găsit și soluția pentru noi!
    http://www.versuri.ro/versuri/edlfgm_taxi-criogenia-salveaza-romania.html

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea