O întâlnire ca sarea-n bucate

Sebastiao Salgado, semnând autografe pe albume de fotografii vândute cu mii de euro, într-o seară, într-o librărie din Bruxelles. Și eu ;)

În singura seară petrecută la Bruxelles am ieșit în oraș cu o veche prietenă și, trecând pe lângă o librărie, mi-a atras atenția un domn care semăna cu Jean Luc Picard și care dădea autografe în vitrină. Imaginea era amuzantă, pentru că în așteptarea semnăturii omului stăteau câteva zeci de oameni care umpluseră la refuz spațiul mic al librăriei, el semna mecanic, copiindu-le numele scrise în prealabil pe câte o foaie de hârtie, iar cărțile pe care semna îi erau date la mână de un tip care avea un soi de ham din ăla de port armă la subțiori.

salgado

Cine să fie celebrul? Aș fi trecut mai departe, pentru că nu sunt pasionată de autografe – niciodată n-am înțeles mândria asta de a avea ceva semnat de o celebritate – și nici nu credeam că poate fi cineva de care să fi auzit, eu nefiind familiarizată cu cultura asta franco-valonă. Dar prietena mea a zis că hai să vedem cine o fi, totuși, și așa am ajuns să-i citesc numele lui Sebastião Salgado pe albumele care inundaseră librăria Taschen.

Wow, aici eu am făcut click, în timp ce ea nu auzise de el. Am intrat în librărie ca să respir măcar câteva minute același aer cu acest fotograf-jurnalist-documentarist de excepție, după ce petrecusem o zi între birocrații de la Comisia Europeană, care ascultau lamentațiile jurnaliștilor europeni despre moartea presei quality.

salgado5 salgado2

Librăria era plină de oameni, dar mai ales de albumele cu fotografiile lui Salgado, făcute în diverse etape ale vieții, prin lume. Un album despre incendiile puțurilor petroliere din Kuweit costa între 800 și 2500 de euro, cele mai scumpe fiind din seria limitată de 100 de bucăți cu semnătura autorului. Un album „Genesis” era și mai scump, 8.500 de euro. Se vindeau și albume de duzină, mai mici, cu ceva între 50 și câteva sute de euro. Probabil grosul oamenilor de la coadă pe așa ceva aștepta să primească semnătura omului.

Oricum era evident că mai mult decât să-i fac și eu o poză cu telefonul, ca pițipoancele, nu aveam ce să sper de acolo. Nu era timp/loc de interviuri, iar munca lui Salgado depășește condiția mea materială. Dar și dacă nu ar fi așa, nu cred că pozele alea extraordinare sunt făcute să fie închise în niște albume de lux în livingurile bogaților planetei, ci să fie văzute, înțelese și asimilate de bogații ăia și de oameni în general, ca să învețe ceva din ele.

salgado4 salgado3

Pentru că majoritatea fotografiilor lui Salgado sunt despre viață în toate formele ei, dar mai ales despre atrocitățile pe care omul le face împotriva vieții de orice fel. Să-ți petreci o viață documentând asta, cere o tărie psihică pe care nu o avem mulți. De altfel și Salgado a clacat la un moment dat, dar tot viața, fotografiile și un proiect personal probabil unic l-au refăcut.

salgado6Am văzut filmul despre Salgado – Sarea pământului – acum doi ani și cred că e genul de film pe care e bine să-l vezi atunci când crezi că totul se năruie în jurul tău și nu mai există speranță. Iar aceste vremuri pe care le trăim acum, și în care unii dintre noi ne simțim mai speriați decât alții, sunt cum nu se poate mai potrivite pentru filmul ăsta. Așa că după câteva postări în care mi-am lăsat să zburde pe câmpii propriile frustrări în legătură cu ultimele evoluții ale planetei – și pentru care unii m-ați tras de urechi -, vă recomand și un antidot.

Vedeți filmul despre Sebastião Salgado. La scară istorică o să fie bine. Altfel nu văd de ce să fi dat eu peste el taman în seara aia, la Bruxelles, când lumea nu mi-era deloc dragă 🙂

Etichete: , , , , , , ,

One Response la “O întâlnire ca sarea-n bucate” Subscribe

  1. Adama 28/11/2016 at 09:28 #

    Multumesc.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.