Pe mama o tot sună un fost coleg de serviciu, cu care ei nu-i face plăcere să vorbească. Mă uit în telefonul ei și mă ofer să-i bag numărul ăluia în agendă. Sare ca arsă:
– Dar ce-mi trebuie? Lasă-l încolo că nu vreau să-i păstrez numărul…
– Păi ca să vezi data viitoare, când te mai sună, că e el și să nu-i răspunzi, zic.
După o fracțiune de secundă i se luminează fața și zice:
– A, dar știi că nu ești proastă?!
După câteva zile îmi zice că am avut o idee nemaipomenită, dar că ăla a început să-i scrie sms-uri și o întreabă „ce faci, benezico, nu vrei să mai vorbești cu mine?”
Tocmai când începusem să mă gândesc că mama are un nou admirator, la 75 de ani, îmi zice că ultimul mesaj al ăluia e despre cum se oferă el să-i fie intermediar între ea și un alt prieten din tinerețe, acum căzut la pat, care nu mai poate să vină la ea la masă.
– Zice că se oferă să se ducă el cu mâncare la N. că să-i trimit eu mâncare acuma de Crăciun. Ce să spun, s-a găsit el acuma intermediar, atâția ani ne-am descurcat și fără el (colegul e proaspăt întors din emigrare și probabil nu are prieteni, de asta a cășunat pe vechii colegi).
– Păi ce, vrea N. mâncare de la tine? Ți-a cerut el? o întreb eu pe mama.
– Ei vrea, da de unde!? Dă-l încolo de prefăcut, el vrea de fapt mâncare și mă minte că se duce să i-o ducă lui N. O prostie, nici nu i-am răspuns. Dar ai avut o idee foarte bună asta cu băgatul în agendă, ca să știu cine e.
Așadar, doamnelor, războiul sexelor nu se încheie nici la 75 de ani. Dimpotrivă, se diversifică 😉
asta cu praspat intors din emigrare,fara prieteni,e cea mai trista faza.