În 2016 am cam lipsit de acasă

Bilanțul meu pe 2016: ce cărți bune am citit, ce locuri frumoase am văzut, ce păcat că lumea în rest se cam duce dracului...

me

Momentul cunoscut al bilanțului de final de an mă obligă la constatarea că am cam lipsit de aici. Motivele sunt mai multe: am avut pentru jumătate de an două job-uri în paralel și timpul pentru blog a fost întotdeauna lăsat la urmă; apoi parte din treaba mea în job-urile astea e să scriu (comunicate de presă, articole pe site-urile organizațiilor pentru care lucrez etc) iar genul ăsta de scriitură mi-a furat un pic din plăcerea de a scrie; și nu în ultimul rând am mai îmbătrânit și am început să mă autocenzurez. Dacă nu știu nimic de un domeniu anume sau cred că nu am ceva interesant de zis despre, mi se pare mai cinstit să tac. În plus s-a democratizat așa de mult scrisul în ultimii ani încât nu cred că e musai să fiu în acest cor polifonic, îi mai las și pe alții.

Subiectul anului – epoca post-adevăr

Anul ăsta am împlinit opt ani de când am pornit blogul. În ciuda a tot ce am scris mai sus, blogul rămâne un loc unde încă mă simt bine, unde îmi place să revin, să recitesc lucruri pe care le-am făcut (uneori par din altă viață) și să țin legătura cu voi, cei care veniți aici tot de asta. De bine, de rău, o să continui să scriu p-aci lucruri care mi se pare relevante, interesante sau pe care îmi doresc să le rețin, pe termen lung. Reiterez cu ocazia asta că blogul ăsta este un jurnal personal și al vremurilor pe care le trăim, făcut cu onestitate, dar subiectiv. Nu este un demers jurnalistic. Alea sunt marcate ca atare în secțiunea ziarista, împărțite pe cele 6 publicații la care am contribuit de-a lungul timpului. Se confundă tot mai des în ultima vreme jurnalismul adevărat cu datul cu părerea, datul cu verdicte și datul în stambă, pe blogurile personale. Ce avem aici e o combinație între datul cu părerea și datul în stambă 😉

15727017_10154139238546680_1427198076839490646_n

(sursa foto)

Am simțit nevoia să clarific asta pentru că ăsta a fost, după părerea mea, subiectul acestui an. Se tot spune că trăim în epoca post-adevăr, am și participat la un summit al Comisiei Europene pe tema asta (v-am povestit aici) și oamenii par tot mai preocupați de chestiunea asta, dar realitatea e că nimeni nu știe ce trebuie făcut concret ca să contracarăm dezinformările. Am citit ieri o postare a cuiva pe fb – un personaj pe care nu-l cunosc, dar îi urmăresc postările pentru că are o scriitură sprințară și pe anumite subiecte are informații ce par veridice. Zicea personajul că jurnalistul adevărat nu trebuie să spună că A zice așa și B zice altcumva, ci trebuie să spună răspicat cine minte, A sau B. Eu nu sunt de acord, asta nu e treaba jurnalistului (necum a celui adevărat), că nu e judecător. Jurnalistul trebuie să prezinte fapte, informații, să prezinte echilibrat ambele fețe ale unei chestiuni, părerile/versiunile lui A și B, iar cititorul să-și tragă singur concluziile, că de aia are cap. Eventual să-și extragă adevărul propriu citind știrile din mai multe surse, și să le găsească punctele comune. Abia alea pot fi considerate reale, de vreme ce nu le-a putut ascunde niciuna dintre publicații.

Iar apropos de faptul că cititorul este tot mai leneș și reticent în a-și exersa gândirea proprie, tot ieri era o știre în The Guardian, despre cum guvernul ceh pune bazele unui soi de minister al adevărului, o unitate (în cadrul Ministerului de Interne) care să depisteze și să sancționeze știrile false care ar putea influența rezultatele alegerilor din octombrie 2017 și la ei, cum s-a întâmplat și la alții anul ăsta. Ar fi de bine, dacă n-ar fi de rău. Pentru că aparent această unitate oficială a guvernului e menită să lupte contra site-urilor finanțate de ruși (vreo 40 estimează cehii) și care vor să submineze democrația și orientarea proeuropeană a Cehiei. Dar întrebarea mea e cine va controla ministerul ăsta al adevărului? Și cine va garanta că el nu va lupta și cu știrile corecte, dar care contravin liniei oficiale guvernamentale? Uite așa se instalează distopiile gen 1984, la cererea publicului leneș care vrea să fie salvat de guvern de minciunile altora. Cetățeanul onest vrea să fie mințit doar oficial.

Acestea fiind spuse, să trecem la bilanțul propriu-zis.

Ce am citit bun (la clubul de carte și nu numai)

club

Nu fac un top, că gusturile nu se aseamănă, dar recomand:

Deși nu au fost citite de toată lumea de la club, merită amintite Sfârșit de mileniu (Radu Tudoran, 7 volume) și scriitura lui Johnatan Franzen, pe care am descoperit-o anul trecut cu Corecții, dar cu care m-am mai delectat și anul ăsta cu Purity și Freedom. Dacă vrea cineva cărțile astea, le am în format electronic.

În context profesional, anul ăsta am citit și raportul Mineriadei din 1990, (că tot a făcut rating zilele astea știrea că în sfârșit a fost pus sub acuzare Iliescu). Pe parcursul anului mi-am dat seama că nu ne-am schimbat așa de mult de atunci, campaniilor electorale de anul ăsta le-au lipsit doar bâtele.

Ce am făcut bine

… am plătit taxe și impozite și am aflat pe ce îmi cheltuiește banii primăria, l-am cunoscut pe domnul I. iar el și-a adus aminte de mine câteva luni mai târziu ;), am mai vizitat câteva penitenciare (sarcină de serviciu), m-am mai pus bine cu Dumnezeu și mai ales cu followerii lui.

În vară am fost observator la alegeri, ca să ajut USR-ul să nu fie furat la numărătoarea voturilor. Apoi v-am îndemnat și pe voi să vă băgați în politică, dacă vă tenta, că era loc. M-am judecat cu Primăria sectorului 3 ca să-mi răspundă la niște întrebări, dar am pierdut procesul. Apoi am făcut un tur de recunoaștere prin sistemul norvegian de pedepsire și reintegrare a infractorilor, începând cu serviciul nostru de probațiune și sfârșind cu cea mai mișto închisoare din lume, cică – asta din Norvegia.

Ce am văzut și aș mai vedea

20160702_165008De plăcere am colindat Grecia vreo trei săptămâni și am avut bucuria să-i văd pe Queen la București, chiar dacă fără Freddie Mercury. De ziua mea am dus-o pe regina Angliei pe Dunăre, la cazane, un loc pe care și-l dorea demult să-l vadă.

Niște poze de anul ăsta:

4 pisi2 nor2 mozaic dabuleni3 portocale masa coperta vapor stea-de-mare monemvasia4 mani6 mani5 Ioanina corint2 maslini je zmei2

Per total anul a fost bun, a îndeplinit criteriile după care mă ghidez în ultimul timp, personal vorbind. Din păcate nu poți trăi doar în bula personală, iar din punct de vedere social, politic, internațional, anul ăsta seamănă mai degrabă cu începutul sfârșitului. Vom rămâne, însă, optimiști pentru la anul, că așa dă bine 😉

La mulți ani și să ne regăsim sănătoși în 2017!

me2

P.S. Era să uit esențialul. Anul ăsta am întâlnit în carne, oase și vorbe doi cititori veterani ai blogului, care s-au abătut cu treburi prin București și nu m-au lăsat nevizitată. Plus că am primit de la un altul pe care nu-l cunosc niște poze interesante dintr-o vacanță în care s-a gândit la mine 🙂 Vă anunț, așadar, că dacă vreți să mai facem albume cu poze de pe unde au fost cititorii lui Dollo în anul care tocmai se încheie, le primesc zilele astea.

Etichete: , , , , , , ,

8 comentarii la “În 2016 am cam lipsit de acasă” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 29/12/2016 at 16:52 #

    Oricum, vă citesc cu plăcere, chiar atunci când preferințele în materie de lectură sunt diferite!
    For the time being, multă sănătate, noroc și îndeplinirea dorințelor rezonabile!
    Cele mai bune urări mamei dvs.!

  2. Marius Georgescu 29/12/2016 at 18:56 #

    Te citesc mereu cu plăcere, pentru stil, umor,decuparea esențialului și auto-ironie.Blogul tău e una dintre puținele oaze de normalitate într-o lume sufocată de ticăloșii, irelevanță,vulgarități,auto-promovare nerușinată,incultură și…post-adevăr.Adică minciuni.
    La mulți ani,cu seninătate !
    P.S.Nu prea ai mai scris de mult despre tango.De ce ?

    • Dollo 29/12/2016 at 21:58 #

      La tango am fost mai rar anul ăsta, din aceleași motive pentru care am scris mai rar. Mi-am propus să încerc să ajung mai des la anul, e una dintre rezoluții 😉

  3. Fluieratorul 30/12/2016 at 01:12 #

    La multi ani, si la multe si faine locuri vazute, carti citite, poze facute si articole scrise in 2017!

  4. Eu indumi 30/12/2016 at 09:10 #

    La mulți ani!

  5. MC 30/12/2016 at 10:43 #

    Din cauza de mult job si prea casnice zile nu ajung sa intremez o blogareala, asa ca oricum fii fericita ca ai putut ce ai putut, cu tot cu mozaic si sirtaki si ce-o mai fi fost la pachet.
    Pentru 2017 mi-am propus doar sa arunc din haine si carti si ganduri, precum fat frumos care vroia sa scape de zmeu.
    Subscriu admiratorilor tai si bucura-te de cei nevazuti care te cuprind si iti indeplinesc visele … La multi ani !

  6. Alina M 30/12/2016 at 21:09 #

    La mulți ani și mulțumesc pentru articolele pe care le scrii. Să intru pe blogul tău e o plăcere.

  7. AGF 03/01/2017 at 10:36 #

    La multi ani!
    Blogul tau = un loc de refugiu, relaxare, adevar samd

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată