Restul de 60% e tăcere

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit
La privat
Îmi povestește nursa, care acum lucrează la un spital privat, despre măgăriile care se petrec în acel spital, care taxează nașterea cu câteva salarii medii pe economie. Lipsă de personal, exploatarea celui existent pe salarii mai mici decât la stat, nerespectarea procedurilor medicale, totul făcut pentru profit, cu largul concurs al parveniților care se iluzionează că plătesc niște servicii superioare celor de la stat dacă-și duc nevestele să nască acolo și le comandă asistentelor precum chelnerilor din cârciumă.
Ascult siderată și o întreb de ce nu reclamă? De ce crede ea că nici oamenii din spitalul condus de Secureanu, de exemplu, nu au zis nimic în ultimii zece ani despre ce se întâmplă la locul lor de muncă? Îmi zice că e inutil, pentru că toate instituțiile de control sunt șpăguite și vin în control numai anunțate. Și chiar și atunci, când vine inspecția sanitară, de exemplu, o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit
Nursa nu știe mai nimic despre politică, nu votează și nici nu vede la ce i-ar folosi asta. La fel și familia ei.
*
La stat
Am avut recent o interacțiune cu niște angajați ai Muzeului Municipiului București (Palatul Șuțu de la Universitate), unde am încercat să organizez Ziua internațională a drepturilor omului. Organizația cu care colaborez face asta anual, de 10 decembrie. Anul trecut a picat după Colectiv, când toate sălile potrivite erau închise din lipsă de aviz ISU, așa că ne-am înghesuit într-o cârciumă, de câți bani ne-am permis să închiriem, că nu plătea Soros, în ciuda zvonurilor. În jur de 150 de persoane, oameni din societatea civilă, autorități, presă, prieteni de-ai organizației.
Invitația a fost făcută sub formă de citație la proces, pentru că avea legătură cu activitatea organizației, printre altele și de ajutor legal oferit pro bono diverselor cazuri strategice pe care le reprezintă la CEDO. Formatul invitației a fost un succes, multora dintre cei care au primit-o le-a sărit un pic inima la vederea titlului și a formulării, dar ulterior și-au dat seama că e o satiră și s-au amuzat dând curs invitației.
Anul ăsta am zis că ar fi mai potrivit un spațiu mai generos, dat fiind că mizam tot cam pe atâția participanți, iar conceptul era un pic diferit. Am întrebat la muzeu, dacă se poate, am avut câteva discuții și întâlniri cu oamenii de acolo, PR-ul instituției, le-am spus ce face organizația, care e rostul evenimentului – de a atrage atenția oamenilor asupra drepturilor pe care le au, măcar o dată în an – și după un timp am primit acceptul directorului.
Urma să semnăm contractul, când ne-au cerut să le trimitem invitația ca să vadă dacă le-am pus bine sigla de partener al petrecerii. Invitația a fost făcută sub forma unei ordonanțe de urgență dată de un guvern generic (al cărui prim ministru semna cu „se știe el”), prin care se instituia un curs obligatoriu de drepturi civile pe care alegătorii trebuie să-l urmeze înainte de votul de a doua zi. Din nou invitația avea legătură cu activitatea organizației, pentru că în ultimii ani a monitorizat ritmul în care guvernele din ultimul deceniu cel puțin au emis ordonanțe de urgență la fiecare 3 zile, și a criticat de multe ori această modă, a legiferării de către excutiv în locul Parlamentului.
Nu apucasem să trimitem invitația, deși era trecut de 1 decembrie, pentru că tot așteptam să semnăm contractul cu Muzeul. Când au văzut invitația au început să se codească, pe motiv că nu vor să aibă probleme politice. Că invitația e foarte amuzantă și neobișnuită, dar prea avangardistă pentru ei, că dacă am putea să scriem undeva că e de fapt o satiră, deși se cam înțelege asta, dar poate că alții nu vor înțelege, ba mai bine s-o modificăm pe ici pe colo, prin părțile esențiale, că până la urmă ei sunt o instituție culturală și nu vor să fie implicați în ceva interpretabil politic…
Le-am explicat că și noi suntem o organizație apolitică, evenimentul în sine nu e despre politică, ci despre drepturi civile, de ordonanțe de urgență au abuzat toate guvernele (iar asta e o chestie nașpa pentru care toți ar trebui să facem front comun), iar pentru că se desfășura în preziua alegerilor am decis să nu invităm niciun politician și niciun candidat la petrecere, tocmai ca să nu se interpreteze că ținem cu unii și alții.
Da, dumneavoastră nu aveți legătură cu politica, dar noi avem!, a răbufnit la un moment dat unul dintre angajații muzeului, care ne-a povestit că a mai lucrat în instituții ale statului unde colegi de-ai lor au aflat vineri că sunt dați afară începând de luni, deci mai bine să fii sigur decât să-ți pară rău. Nu au spus exact ce anume din toată invitația îi îngrijorează, și nici de ce ar putea avea probleme că pun un spațiu public, întreținut din bani de la buget, la dispoziția unui ONG apolitic, care se ocupă de drepturi civile ale tuturor.
În Norvegia ONG-urile sunt finanțate de stat și au voie chiar să critice statul când nu-și face treaba, fără să se teamă că vreun politician mai mic sau mai mare le taie salariile. E o chestie de sănătate socială. Ai noștri se tem și de drobul de sare, înainte ca el să existe.
În esență erau îngrijorați la gândul că cineva (personaj imaginar ipotetic) ar putea interpreta (nu se știe cum, tot ipotetic) invitația și ei ar putea avea probleme cu primarul general, dat fiind că muzeul e în subordinea primăriei. Dar s-au ferit până să-i și rostească numele primarului. Am vorbit mult și fără succes, ocolind de fapt elefantul din cameră: că în cazul lor era vorba de o autocenzură pe care au deprins-o lucrând la stat (deși unul dintre ei era foarte tânăr, avea 25 de ani), ca să nu aibă probleme.
Vă povestesc toate astea nu ca să le fac vreun rău acelor oameni sau să-i acuz. Am fost mai mult dezamăgită de această interacțiune, decât încurcată. Până la urmă tot într-o cârciumă am ajuns cu evenimentul. Iar ei au rămas să se plângă în continuare că nu le calcă vizitatorii pragul, că nu știe lumea ce de muzee are Bucureștiul în subordinea primăriei și că pot fi vizitate.
**
La vot
A izbucnit scandalul Secureanu, apoi scandalul Burnei. Deși diferite, ambele au un numitor comun: lașitatea oamenilor din sistem. Oameni care știu ce se întâmplă dincolo de geamurile nespălate ale diferitelor instituții publice, dar aleg în fiecare zi să tacă, ca să-și păstreze un post călduț, chiar dacă relativ prost plătit. Mai sunt și alții care aleg să fugă mâncând pământul, o soluție de compromis cu propriile conștiințe, dar pe termen lung tot complici se fac la măgăriile sau chiar ororile care se petrec acolo.

Sigur că pare ușor să vorbești din afară, nu știi cum reacționezi până când nu ești în papucii omului. Dar nu pot să nu remarc că trăim acele vremuri în care atunci când trebuie să vorbim, preferăm să tăcem, iar când ar trebui să gândim, aruncăm cu piatra. Citesc de câteva zile de exemplu scandalul Burnei. Investigația făcută de Luiza Vasiliu de la Casa jurnalistului e o muncă ce trebuia făcută demult nu (doar) de media, ci de organismele de control ajutate de oamenii din sistem care știu despre ce e vorba, cu ce se mănâncă știința asta. În lipsa acestor mecanisme sănătoase de control și de avertizare timpurie, avem acum câteva zeci (poate) de copii cu vieți distruse și nu în ultimul rând un om terminat, o carieră sfârșită trist din cauza asta.

Cu tot respectul pentru munca Luizei, adevărul nu este întotdeauna atât de alb/negru. Poate că am îmbătrânit, dar în acest subiect rezonez mai degrabă cu acest domn Diaconu, care are o poziție echilibrată. În cazul Burnei pare, însă, cam târziu. E un om căzut în care dă toată lumea și nimeni nu mai îndrăznește să-i fie alături, pentru că pare și mai periculos acum să-l aperi decât ar fi fost înainte să fi vorbit contra lui. Să te ferească Dumnezeu de vocea indignată a poporului. E, cum spune Diaconu, „un vacarm al vocilor plictisite ale oamenilor care, în loc să mai dea cu o mătură prin propriile vieți, irosesc o ciudată empatie pe povești altfel dramatice, dar în care Lupul cel Rău e obligatoriu profesionistul. Că Burnei a operat mii nu contează. Că a operat ore la rând nu contează. Că a operat zile și nopți, iar nu contează. Că s-a instruit zeci de ani la rând, cui îi pasă. Toată lumea știe că medicina e ca și gătitul lui Jamie Oliver, rapid și poți s-o faci și din resturi.

Nu am dovezi și e imposibil de făcut o statistică, dar eu asociez această lașitate individuală, cotidiană, cu cealaltă lașitate, indiferență, complicitate colectivă. A acelui 60% absent de la vot. E la fel cu a nu avea principii, cu a merge pe burtă, a trăi din mica ciupeală și cu capul plecat sabia nu-l taie, a aștepta să facă alții pentru tine, să riște alții, să iasă alții în stradă, iar tu eventual să beneficiezi de ce iese sau să te simți dezamăgit că nici ăștia n-au fost în stare. Iar la zece ani odată, când buboiul erupe și ți se oferă ocazia să lapidezi în piața publică vreunul din foștii puternici ai zilei, pentru care poate ai muncit, tăcut, suferit, înghițit și înjurat multe, să te năpustești cu toată forța și energia nefolosite până atunci la nimic altceva, și să îi zici vreo două cu sete, la adăpostul anonimatului, pe feisbuc. Că nu se mai poate așa, trebuie să facem ceva, câte să mai rabde și poporul ăsta obidit?!
poza e făcută de Mihnea Ciulei, la petrecerea drepturilor omului

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

41 comentarii la “Restul de 60% e tăcere” Subscribe

  1. Bogdan 15/12/2016 at 12:43 #

    „Nu am dovezi și e imposibil de făcut o statistică, dar eu asociez această lașitate individuală, cotidiană, cu cealaltă lașitate, indiferență, complicitate colectivă. A acelui 60% absent de la vot.”

    Vai, ce trist de adevarat!

  2. cristi 15/12/2016 at 12:56 #

    Bun articolul. Eu vad zilnic concetateni ce actioneaza indolent, in sensul ca nu-i intereseaza de cei din jur, doar de ei. Si aici ma refer la orice, de la depasit coloana la semafor, bagatul in fata la orice coada, bugetarul angajat pe pile, profesorul incompetent si deasemenea tinut pe pile sau spaga. Societatea noastra este alcatuita in majoritate de oameni ce exploateaza sistemul in diverse feluri si nu vor ca acest lucru sa se schimbe. Eu va rezultatul votului, si bineinteles absenteisul, ca o oglinda a socitatii noastre. Astia suntem, in majoritate lenesi, profitori, combinatori, nepregatiti profesional.

  3. adib 15/12/2016 at 14:49 #

    hmmm… Dollo uite un citat (sper corect) care se leaga de ce a facut Dr. Burnei..

    Stalin: „Daca moare un om este o tragedie, daca mor un milion este statistica”

    Tu la ce l-ai incadra pe dl. doctor?

    ps.. ai adresa mea de mail, poate te pot ajuta cu Palatul Sutu pe viitor 🙂

    • Dollo 15/12/2016 at 18:58 #

      Nu cred că mai există un viitor acolo, dar mulțumesc 🙂
      Eu mă feresc acum să-l încadrez undeva pe doctor.

  4. bogdan 16/12/2016 at 14:04 #

    scuze ca dau link dintr-un tabloid, dar….
    http://www.evz.ro/cazul-renumitului-chirurg-gheorghe-burnei-1.html
    chiar ma intrebam o chestie legata de acuza cu oasele de vita: cata lume stie oare ca „osul artificial” folosit in multe situatii in ortopedie si alte specialitati chirurgicale e de fapt os bovin supus la niste tratamente?
    nu zic ca am dreptate, dar e o ipoteza de luat in calcul. da, avea oase de vita in frigider, dar este vreo dovada ca le „transplanta” pacientilor? stiti ca exista cursuri hands-on de noi tehnici chirurgicale? chiar crdeti ca se folosesc numai oase umane?
    daca despre asta e vorba, atunci e trist de tot.
    si biovitroceramica nu se MAI foloseste, dar era o speranta in anii 90 (ca si hidroxiapatia de altfel).
    raman acuzatiile spaga, ramane sistemul medical in care 90% din cadrele universitare sunt pe pile, dar nici cu zvonistica nu mi-e rusine.

    • H. 12/01/2017 at 03:53 #

      Știu că există multe ”proceduri promițătoare” de tratament însă, în Ro, ele nu pot fi aplicate decît în cazuri experimentale (care sunt atent monitorizate). Sigur, sunt o mulțime de pași care trebuie ”arși” pînă să obții acretitarea necesară efectuării unor astfel de experimente pe oameni (așa se întîmplă peste tot în lumea civilizată). Presupun că aceste transplantări de os bovin ar trebui să aibă aceste acretitări (din cîte știu, ministerul sănătății are o listă cu ce tratamente sunt ”cusher”).
      Vă mai aduceți aminte de filmulețul cu larvele ce colcăiau pe rănile unui bolnav de la spitalul de arși (larg mediatizat prin prima jumătate a anului trecut)? Ar putea fi foarte bine un alt exemplu similar: larvele de muscă sunt, cică, excelente în tratarea rănilor (căci, cu o precizie ce nu poate fi atinsă de niciun mijloc tehnic curent, ele mănîncă doar țesutul necrozat ajutînd astfel rana să se vindece!). Desigur, larvele folosite trebuie ”cultivate” în condiții de laborator (a.î. să nu fie purtătoare de microbi/germeni dăunători). Indiferent dacă asta a fost sau nu intenția doctorului curant (mă îndoiesc că el nu știa de aceste ”proprietăți” ale larvelor!), el a ales să nu pretindă că a aplicat acest tratament deoarece, clar, nu se află pe acea listă de tratamente a ministerului. Dacă ar fi făcut-o, o încurca grav, altfel, mai dai vina pe niște asistente, pe un geam deschis…

  5. Mihaela Scanteie 19/12/2016 at 13:46 #

    Excelent articol!

  6. Gamma 22/12/2016 at 07:43 #

    Eu a trebuit sa ma cam chinui sa votez pt ca nu eram la locatie . Ma intreb cati or fi fost in situatia mea , o multime din oamenii pe care-i cunosc nu mai stau pe langa adresa din buletin .

  7. H. 12/01/2017 at 04:22 #

    Am citit și eu textul invitației și mi-e clar ca lumina zilei de ce reprezentanții MMB v-au refuzat: poate nu singura obiecție, dar PRIMA din ele a fost din cauza lui ”că așa ne-a cerut și domnul Soros”. Prin urmare, ”de cine faceți voi aicea mișto, mă? De PSD (că el a susținut cel mai vocal idioțenia asta)? Păi, iacă, nu se poate…”
    Mna, măcar acum e clar sub papucul cui e MMB… Interesant ar fi totuși de știut dacă au ”plecat capul” în fața primarului general sau al partidului (căci, cu o zi înaintea alegerilor, ei mergeau oricum ”la sigur” căci șansele să nu cîștige PSD alegerile erau doar ipotetice…)

    • Dollo 12/01/2017 at 13:16 #

      Nu numai PSD, PRU a fost vârf de lance mai degrabă. Însă în cazul MMB a fost vorba mai mult de autocenzură decât de vreo reacție din partea primăriei sau a partidului. Asta e părerea mea.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor