Drumul spre mama

Mă opresc la mijloc, acolo unde face un cot ușor spre dreapta, și-i privesc cele două jumătăți ca și când ar fi două alternative de viață. Ca și când la capătul fiecăreia m-ar putea aștepta altceva și nu voi ști niciodată ce, pentru că mereu aleg să ajung la mama.

parc-ior-aleeDin stația de metrou Titan poți să ieși prin două guri. Una dintre ele te scoate undeva în coasta parcului IOR și de acolo mulți taie parcul ca să ajungă acasă. Așa fac și eu de ani de zile, când merg la mama. Așa făceam când nu aveam mașină, așa fac și azi când sunt chemată la vreo masă festivă care e musai udată  cu un strop de alcool.

E o cărare bătătorită de milioane de pași, printre tufișuri și arbuști care vara își împreunează crengile pe deasupra trecătorilor, ca un tunel inițiatic către un luminiș secret. Am străbătut tunelul ăsta vara, iarna, primăvara, îl știu verde, zumzăind a albine, ciripind a păsărele sau bâzâind a rahat. L-am traversat și iarna, cu zăpada neatinsă încă de picior de om. Începe de lângă ieșirea de metrou și taie pe diagonală cele 12 hectare de teren retrocedate în 2005 unora care s-au dat drept foști proprietari. Te scoate direct în aleea de beton vopsită cu o pistă verde de biciclete, străjuită cu barieră, gheretă de paznic și terasă de bere, de la care începe parcul A.I.Cuza. Așa cum a fost el rebotezat după ce cei doi primari Negoiță au cheltuit în el sume obscene de bani cu care probabil ar fi răscumpărat de două ori bucata asta de 12 hectare lăsată în paragină.

Cărarea asta este pentru mine, de fiecare dată, prilej de aduceri aminte, de stări diverse care mă însoțesc pe ea și de certitudinea că la capătul ei o găsesc pe mama. Care mă așteaptă nerăbdătoare cu masa. Pentru că mereu întârzii și dau vina pe faptul că a durat mai mult drumul cu metroul. De fiecare dată întârzii un pic pe cărarea asta. Îmi place să mă opresc la mijlocul ei, acolo unde face un cot ușor spre dreapta, și să-i privesc cele două jumătăți ca și când ar fi două alternative de viață. Ca și când la capătul fiecăreia m-ar putea aștepta altceva și nu voi ști niciodată ce, pentru că mereu aleg să ajung la mama.

Ieri, în ziua de Crăciun, am făcut din nou drumul ăsta. M-a dezolat starea de părăginire în care a ajuns locul. E adevărat că de ani de zile zona asta de parc e lăsată de izbeliște, dar tocmai semi-părăsirea asta o face încântătoare. Faptul că nu are copaci plantați de mii de euro, borduri, dale, chioșcuri sau piste de biciclete, ci este aproape un parc virgin, dacă ar exista un astfel de termen. Acum e un parc siluit de gunoaie. În plus am observat că nici gardul ăla vechi care împrejmuia cele 12 hectare nu mai este. A dispărut mai ales pe partea dinspre Potcoava, unde acum vreo 3 ani primarul Robert Negoiță pusese panouri mari cu „Parc retrocedat de Adriean Videanu”. Atunci ne-am strâns destui oameni și am semnat o scrisoare către primărie și ministerul mediului, cerându-le să facă demersuri ca să răscumpere parcul. După ce panourile lui Negoiță și-au produs efectul, Videanu a fost named and shamed, viața a mers mai departe, cele 12 hectare sunt tot așa, lăsate în paragină.

Unii spun că de fapt locul ăsta nici nu e parc. Pentru primăria sectorului 3 parcul este doar acolo unde poate să cheltuiască bani „ca să-l amenajeze”. Că locul a fost special lăsat în paragină și că la un moment dat proprietarii își vor face curaj să pună pe el vreun mall sau vreun cartier de case. Se va spune atunci și despre el, așa cum se spune și acum de partea celalată a IOR-ului, unde s-a făcut hidoșenia aia de mall Park Lake, că de fapt nici nu era parc acolo, era doar o bucată de teren de care nu-i păsa nimănui suficient de mult încât să se opună încă unui mall. Iar „dezvoltatorii” vor putea să-i spună și lui tot Park mall, de ce nu? Într-o țară de parklake-uri fără parcuri și fără lacuri.

Pentru mine IOR-ul cu bucata asta părăginită din el este parcul copilăriei mele, cu mult timp înainte să-l descopere negoiții sau dezvoltatorii imobiliari. Și va rămâne așa chiar și după ce va înceta să mai fie mama la capătul lui. Am scris asta azi doar de dragul acelui loc. Nu am nicio informație în plus față de 2013 și nu știu ce ne rezervă viitorul. Dar știu că niciun mall nu va putea vreodată să-mi trezească amintirile pe care le am pe cărarea asta bătătorită de milioane de pași ca ai mei.

Etichete: , , , ,

2 comentarii la “Drumul spre mama” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 26/12/2016 at 09:05 #

    Frumos scris și spus doamnă Benezic.
    La Mulți Ani!

  2. Marius Georgescu 26/12/2016 at 10:16 #

    Sarbatori senine !

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…