Drumul spre mama

Mă opresc la mijloc, acolo unde face un cot ușor spre dreapta, și-i privesc cele două jumătăți ca și când ar fi două alternative de viață. Ca și când la capătul fiecăreia m-ar putea aștepta altceva și nu voi ști niciodată ce, pentru că mereu aleg să ajung la mama.

parc-ior-aleeDin stația de metrou Titan poți să ieși prin două guri. Una dintre ele te scoate undeva în coasta parcului IOR și de acolo mulți taie parcul ca să ajungă acasă. Așa fac și eu de ani de zile, când merg la mama. Așa făceam când nu aveam mașină, așa fac și azi când sunt chemată la vreo masă festivă care e musai udată  cu un strop de alcool.

E o cărare bătătorită de milioane de pași, printre tufișuri și arbuști care vara își împreunează crengile pe deasupra trecătorilor, ca un tunel inițiatic către un luminiș secret. Am străbătut tunelul ăsta vara, iarna, primăvara, îl știu verde, zumzăind a albine, ciripind a păsărele sau bâzâind a rahat. L-am traversat și iarna, cu zăpada neatinsă încă de picior de om. Începe de lângă ieșirea de metrou și taie pe diagonală cele 12 hectare de teren retrocedate în 2005 unora care s-au dat drept foști proprietari. Te scoate direct în aleea de beton vopsită cu o pistă verde de biciclete, străjuită cu barieră, gheretă de paznic și terasă de bere, de la care începe parcul A.I.Cuza. Așa cum a fost el rebotezat după ce cei doi primari Negoiță au cheltuit în el sume obscene de bani cu care probabil ar fi răscumpărat de două ori bucata asta de 12 hectare lăsată în paragină.

Cărarea asta este pentru mine, de fiecare dată, prilej de aduceri aminte, de stări diverse care mă însoțesc pe ea și de certitudinea că la capătul ei o găsesc pe mama. Care mă așteaptă nerăbdătoare cu masa. Pentru că mereu întârzii și dau vina pe faptul că a durat mai mult drumul cu metroul. De fiecare dată întârzii un pic pe cărarea asta. Îmi place să mă opresc la mijlocul ei, acolo unde face un cot ușor spre dreapta, și să-i privesc cele două jumătăți ca și când ar fi două alternative de viață. Ca și când la capătul fiecăreia m-ar putea aștepta altceva și nu voi ști niciodată ce, pentru că mereu aleg să ajung la mama.

Ieri, în ziua de Crăciun, am făcut din nou drumul ăsta. M-a dezolat starea de părăginire în care a ajuns locul. E adevărat că de ani de zile zona asta de parc e lăsată de izbeliște, dar tocmai semi-părăsirea asta o face încântătoare. Faptul că nu are copaci plantați de mii de euro, borduri, dale, chioșcuri sau piste de biciclete, ci este aproape un parc virgin, dacă ar exista un astfel de termen. Acum e un parc siluit de gunoaie. În plus am observat că nici gardul ăla vechi care împrejmuia cele 12 hectare nu mai este. A dispărut mai ales pe partea dinspre Potcoava, unde acum vreo 3 ani primarul Robert Negoiță pusese panouri mari cu „Parc retrocedat de Adriean Videanu”. Atunci ne-am strâns destui oameni și am semnat o scrisoare către primărie și ministerul mediului, cerându-le să facă demersuri ca să răscumpere parcul. După ce panourile lui Negoiță și-au produs efectul, Videanu a fost named and shamed, viața a mers mai departe, cele 12 hectare sunt tot așa, lăsate în paragină.

Unii spun că de fapt locul ăsta nici nu e parc. Pentru primăria sectorului 3 parcul este doar acolo unde poate să cheltuiască bani „ca să-l amenajeze”. Că locul a fost special lăsat în paragină și că la un moment dat proprietarii își vor face curaj să pună pe el vreun mall sau vreun cartier de case. Se va spune atunci și despre el, așa cum se spune și acum de partea celalată a IOR-ului, unde s-a făcut hidoșenia aia de mall Park Lake, că de fapt nici nu era parc acolo, era doar o bucată de teren de care nu-i păsa nimănui suficient de mult încât să se opună încă unui mall. Iar „dezvoltatorii” vor putea să-i spună și lui tot Park mall, de ce nu? Într-o țară de parklake-uri fără parcuri și fără lacuri.

Pentru mine IOR-ul cu bucata asta părăginită din el este parcul copilăriei mele, cu mult timp înainte să-l descopere negoiții sau dezvoltatorii imobiliari. Și va rămâne așa chiar și după ce va înceta să mai fie mama la capătul lui. Am scris asta azi doar de dragul acelui loc. Nu am nicio informație în plus față de 2013 și nu știu ce ne rezervă viitorul. Dar știu că niciun mall nu va putea vreodată să-mi trezească amintirile pe care le am pe cărarea asta bătătorită de milioane de pași ca ai mei.

Etichete: , , , ,

2 comentarii la “Drumul spre mama” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 26/12/2016 at 09:05 #

    Frumos scris și spus doamnă Benezic.
    La Mulți Ani!

  2. Marius Georgescu 26/12/2016 at 10:16 #

    Sarbatori senine !

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei