Tu cu cine faci planning de înmormântare?

Discuții cu mama la împlinirea celor 75 de ani, despre incinerare și donare de organe versus îngropat, viermi și creștinismul strămoșesc.

Ieri a fost ziua mamei, a făcut 75 de ani. A gătit chestii, ca de obicei, eu le-am pozat, le-am pus pe facebook, lumea a dat like, i-au urat LMA. Reacțiile mamei au fost amuzante, de la „da de unde știe toată lumea asta de mine?”, „cum poți să primești atâtea urări de la oameni care nu te cunosc?” până la „gata, acuma nu mai am nevoie de neamuri, dacă mi-au zis 50 de oameni La mulți ani și peste 130 mi-au dat like?!”.

Mai târziu, savurând un pahar cu vin, am dezbătut situația politică la zi – da, și ea votează cu USR, normal – apoi situația familiei tradiționale creștine (eu și ea nu cadrăm, conform noilor precepte, pentru că ea m-a crescut singură, fără bărbat) și la un moment dat a venit vorba evident și despre moarte. Nu a ei, cum desigur ar fi fost de așteptat, ci a mea. I-am povestit că la zborul spre Bruxelles m-am gândit că va fi ultimul pentru că era cu același tip de aeronavă, aceeași companie și același număr ca și ăla prăbușit la Balotești acum 20 de ani. S-a speriat așa, în stilul ei, apoi cumva am alunecat spre dorințele postume și am avut următorul dialog:

– Eu vreau să fiu incinerată când o să mor, zic eu.

– Doamne, ferește, mamă, dar ce-ți veni? Ce, ești eretică?, sare ea ca arsă

– Păi nu vreau să mă mănânce viermii, mai bine mă arde și îmi aruncă cenușa, romantic, pe undeva, pe la mare de preferat.

– Dar acuma nici nu mai sunt viermi, ce-i prostia asta? Cum să te ardă?!

– E nu mai sunt viermi, dar ce, i-a eradicat cineva? E alegerea mea, nu poți să o nesocotești, că trebuie să respecți ultima dorință a mortului.

– Vezi-ți de treabă, dar ce, nu ești creștină? Cum să te ardă, Doamne Maica Domnului. Se închină și e vizibil șocată. Nu mai știe ce să zică. Eu plusez.

– Hai măi mamă că nu are nicio legătură cu creștinismul sau altceva, e vorba de o opțiune. Eu vreau să-mi donez organele, care or mai fi bune, și restul să se ardă. Oricum e o carcasă, ce mai contează? Nu vreau să-mi cânte popii la cap, nici pomeni sau alte ritualuri în care nu cred, deci care e problema, de ce să nu ții cont de dorința mea? Te pomenești că nici cu donarea de organe nu ești de acord?

– E, cu asta da… dar oricum nu mai sunt bune, cine știe la ce vârstă o să mori…

– Nu contează, dacă mai e ceva bun, să se refolosească.

Tace, preferă să nu se certe cu mine deși e în mod vizibil împotriva acestei chestii, dar nu știe cum s-o combată. E ca și cum aș anunța-o în ultimul moment că am de gând să mă sinucid. Apoi găsește ieșirea salvatoare din încurcătura asta:

– Da, și cui mă rog ai de gând să lași tu asta cu limbă de moarte? Că mie în niciun caz!

– E, cui o vrea să știe, parcă poți să prevezi când intri pe ușa crematoriului? 😉 închid și eu subiectul. Mai avea puțin și-mi spunea că dacă am de gând să mor înaintea ei, mă omoară cu mâinile ei 🙂

Discuția a divagat spre credință, religie, banii furați de la popa ăla de la mănăstirea Pasărea („îți dai seama dacă-l prăda pe Daniel cum era? ” se întreabă ea) și în final a rămas undeva, plutind între noi, noutatea asta că eu îmi declar așa, hodoronc tronc, la 40 de ani, independența față de locul ăla de veci pe care ea l-a amenajat și plătit cu bani grei în ultimii ani. Și că scuip cu asta pe sfânta credință strămoșească în care am fost crescută. Eu am rămas cu teama că dacă totuși se întâmplă să mor înaintea ei, înseamnă că dracu (cu patriafir, cădelniță și barbă) mă ia, că ea nu va fi de acord să mă incinereze.

În această notă optimistă, voi ce planuri aveți pentru viața de după?

Etichete: , , , , , , , ,

15 comentarii la “Tu cu cine faci planning de înmormântare?” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 06/12/2016 at 08:50 #

    Doamnă Benezic, sunt din nou de aceeași părere cu dvs. Am anunțat că vreau la cuptoraș și nu la grădiniță.
    Din păcate înmormântările s-au transformat dintr-un moment de reculegere într-un spectacol de prost gust. BOR știe de ce!

  2. mihai 06/12/2016 at 10:50 #

    La Balotești a fost un caz tipic de ghinion: avionul avea o problemă tehnică minoră și cunoscută la motoare, și urma să fie reparat la următoarea revizie. Între timp, piloții își împărțeau sarcinile: unul avea grijă de motoare și celălalt ținea avionul drept.

    În ziua fatidică, i s-a făcut rău celui care avea grijă de motoare, exact la decolare când motoarele au importanța maximă. O fi fost infarct, o fi fost altceva, nu știm că nu s-a mai putut face autopsie. Celălalt, care avea grijă de restul avionului, nu și-a adus aminte de motoare in timp util, că tocmai constatase că-i moare colegu’ lângă el. Iar timpul util a fost ceva de genul 15 secunde. Și-a adus aminte până la urmă, dar era deja prea târziu.

    În urma accidentului s-a reparat de urgență defecțiunea la toate avioanele afectate.

    • Dollo 06/12/2016 at 10:52 #

      Hm, sigur nu a fost aia cu degivrarea?

      • mihai 06/12/2016 at 11:02 #

        Sigur-sigur. Nu știu la care accident cu degivrare te gândești. Dacă îmi dai mai multe detalii, îl lămurim și pe ăla 🙂

        • Xanaxdoo 06/12/2016 at 16:38 #

          Degivrarea e problema de la zbotul Rio-Paris, cazut nu mai stiu in care an.

          Eu o alta problema am. Din cite stiu, de fiecare data cind un avion se prabuseste, exista obiceiul nescris la liniile aeriene ca numarul cursei respective sa fie schimbat, exact pentru a menaja sentimentele celor mai slabi de inger care trebuie sa circule in viitor pe aceeasi ruta. Sa inteleg ca Tarom nu are obiceiuri de-astea burgheze, care sa imbunatateasca „the user experience”?

          Cit despre viata de apoi, io asta cu incinerarea am spus-o la toti din familie, dar si eu am impresia ca nu ma baga nimeni in seama.

          • Dollo 06/12/2016 at 17:51 #

            Da, a fost același număr, asta m-a cam impresionat și pe mine când eram cu biletul în mână la poarta de îmbarcare. https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1292412660780134&set=a.218068321547912.56841.100000342374678&type=3&theater

          • mihai 06/12/2016 at 18:39 #

            Aaa, păi de ce n-ai zis de la început că ai zburat pe 17 noiembrie? Ai fost în siguranță: ăla de la Balotești a fost un A310, dintr-un lot de trei bucăți cumpărate în 1991. Ultimul a fost scos la pensie pe 29 octombrie 2016!

            http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21384548-ultimul-avion-airbus-a310-din-flota-tarom-fost-retras-acesta-aterizat-sambata-madrid.htm

            PS: De unde ai aflat numărul zborului de la Balotești?

          • Dollo 06/12/2016 at 19:00 #

            De pe wiki, parcă. Am căutat în dimineața aia pe net

      • bogdan 07/12/2016 at 15:06 #

        accident legat de degivrare in romania, sau legat den romania, a fost banat air verona timisoara, decembrie 1995. fusese prea scumpa degivrarea.
        nu pun mana in foc, dar nici n-am timp sa caut acuma pe net, dar cred ca despre asta e vorba.
        iar despre ce a zis xanaxdoo cu nerenuntarea la numar, no comment.
        mihai, genial rezumat. citisem la un moment dat ceva parte publicata din raport, dar nu am tinut minte amanuntele astea.

    • mihai 06/12/2016 at 11:00 #

      Apropo, o întrebare care mâ macină: dacă atunci, în 1995, belgienii ăia voiau să coboare la Balotești, de ce n-or fi luat trenul?

  3. miki 06/12/2016 at 19:41 #

    Regret ca trebuie sa te anunt, dar ideea asta cu incineratul am avut-o si eu….cam peste mana, crematoriul uman este la Iasi, eu in Bacau, cine naiba ma cara pe mine la Iasi la crematoriu? Costurile operatiunilor mai sus-mentionate am inteles ca n-ar fi mici….si eu am loc de veci, chiar sunt scrisa pe cruce+anul nasterii, mai trebuie completat anul decesului… ‘mai mare daraua decat ocaua’ cu incineratul..eu zic sa te mai gandesti 🙂

    • Dollo 06/12/2016 at 19:46 #

      Eu stau la 3 stații distanță de crematoriu

      • Ali 07/12/2016 at 11:38 #

        Cand ti-e rau, suna la salvare si du-te frumusel in fata crematoriului…. Si-apoi ce s-a nimeri! Din doua una sigur iese!

        • mihai 07/12/2016 at 11:54 #

          Din aceeași categorie, în caz de atac nuclear, e bine să ne punem toți cearșafurile în cap și să mergem, încet-încet, spre cimitir. De ce încet-încet? Ca să nu stârnim panică!

  4. marin 09/12/2016 at 21:01 #

    mi-e complet indiferent ce se intampla cu cadavrul meu dupa ce-oi muri. daca viata dupa moarte n-avem, eu n-o sa mai fiu deloc afectat nici in bine,nici in rau,de un ritual religios sau de lipsa lui.asa ca,preferintele le salvez ptr viata, de moarte sa se ocupe cei care mi-or supravietui.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.