Ieri a fost ziua mamei, a făcut 75 de ani. A gătit chestii, ca de obicei, eu le-am pozat, le-am pus pe facebook, lumea a dat like, i-au urat LMA. Reacțiile mamei au fost amuzante, de la „da de unde știe toată lumea asta de mine?”, „cum poți să primești atâtea urări de la oameni care nu te cunosc?” până la „gata, acuma nu mai am nevoie de neamuri, dacă mi-au zis 50 de oameni La mulți ani și peste 130 mi-au dat like?!”.
Mai târziu, savurând un pahar cu vin, am dezbătut situația politică la zi – da, și ea votează cu USR, normal – apoi situația familiei tradiționale creștine (eu și ea nu cadrăm, conform noilor precepte, pentru că ea m-a crescut singură, fără bărbat) și la un moment dat a venit vorba evident și despre moarte. Nu a ei, cum desigur ar fi fost de așteptat, ci a mea. I-am povestit că la zborul spre Bruxelles m-am gândit că va fi ultimul pentru că era cu același tip de aeronavă, aceeași companie și același număr ca și ăla prăbușit la Balotești acum 20 de ani. S-a speriat așa, în stilul ei, apoi cumva am alunecat spre dorințele postume și am avut următorul dialog:
– Eu vreau să fiu incinerată când o să mor, zic eu.
– Doamne, ferește, mamă, dar ce-ți veni? Ce, ești eretică?, sare ea ca arsă
– Păi nu vreau să mă mănânce viermii, mai bine mă arde și îmi aruncă cenușa, romantic, pe undeva, pe la mare de preferat.
– Dar acuma nici nu mai sunt viermi, ce-i prostia asta? Cum să te ardă?!
– E nu mai sunt viermi, dar ce, i-a eradicat cineva? E alegerea mea, nu poți să o nesocotești, că trebuie să respecți ultima dorință a mortului.
– Vezi-ți de treabă, dar ce, nu ești creștină? Cum să te ardă, Doamne Maica Domnului. Se închină și e vizibil șocată. Nu mai știe ce să zică. Eu plusez.
– Hai măi mamă că nu are nicio legătură cu creștinismul sau altceva, e vorba de o opțiune. Eu vreau să-mi donez organele, care or mai fi bune, și restul să se ardă. Oricum e o carcasă, ce mai contează? Nu vreau să-mi cânte popii la cap, nici pomeni sau alte ritualuri în care nu cred, deci care e problema, de ce să nu ții cont de dorința mea? Te pomenești că nici cu donarea de organe nu ești de acord?
– E, cu asta da… dar oricum nu mai sunt bune, cine știe la ce vârstă o să mori…
– Nu contează, dacă mai e ceva bun, să se refolosească.
Tace, preferă să nu se certe cu mine deși e în mod vizibil împotriva acestei chestii, dar nu știe cum s-o combată. E ca și cum aș anunța-o în ultimul moment că am de gând să mă sinucid. Apoi găsește ieșirea salvatoare din încurcătura asta:
– Da, și cui mă rog ai de gând să lași tu asta cu limbă de moarte? Că mie în niciun caz!
– E, cui o vrea să știe, parcă poți să prevezi când intri pe ușa crematoriului? 😉 închid și eu subiectul. Mai avea puțin și-mi spunea că dacă am de gând să mor înaintea ei, mă omoară cu mâinile ei 🙂
Discuția a divagat spre credință, religie, banii furați de la popa ăla de la mănăstirea Pasărea („îți dai seama dacă-l prăda pe Daniel cum era? ” se întreabă ea) și în final a rămas undeva, plutind între noi, noutatea asta că eu îmi declar așa, hodoronc tronc, la 40 de ani, independența față de locul ăla de veci pe care ea l-a amenajat și plătit cu bani grei în ultimii ani. Și că scuip cu asta pe sfânta credință strămoșească în care am fost crescută. Eu am rămas cu teama că dacă totuși se întâmplă să mor înaintea ei, înseamnă că dracu (cu patriafir, cădelniță și barbă) mă ia, că ea nu va fi de acord să mă incinereze.
În această notă optimistă, voi ce planuri aveți pentru viața de după?
Doamnă Benezic, sunt din nou de aceeași părere cu dvs. Am anunțat că vreau la cuptoraș și nu la grădiniță.
Din păcate înmormântările s-au transformat dintr-un moment de reculegere într-un spectacol de prost gust. BOR știe de ce!
La Balotești a fost un caz tipic de ghinion: avionul avea o problemă tehnică minoră și cunoscută la motoare, și urma să fie reparat la următoarea revizie. Între timp, piloții își împărțeau sarcinile: unul avea grijă de motoare și celălalt ținea avionul drept.
În ziua fatidică, i s-a făcut rău celui care avea grijă de motoare, exact la decolare când motoarele au importanța maximă. O fi fost infarct, o fi fost altceva, nu știm că nu s-a mai putut face autopsie. Celălalt, care avea grijă de restul avionului, nu și-a adus aminte de motoare in timp util, că tocmai constatase că-i moare colegu’ lângă el. Iar timpul util a fost ceva de genul 15 secunde. Și-a adus aminte până la urmă, dar era deja prea târziu.
În urma accidentului s-a reparat de urgență defecțiunea la toate avioanele afectate.
Hm, sigur nu a fost aia cu degivrarea?
Sigur-sigur. Nu știu la care accident cu degivrare te gândești. Dacă îmi dai mai multe detalii, îl lămurim și pe ăla 🙂
Degivrarea e problema de la zbotul Rio-Paris, cazut nu mai stiu in care an.
Eu o alta problema am. Din cite stiu, de fiecare data cind un avion se prabuseste, exista obiceiul nescris la liniile aeriene ca numarul cursei respective sa fie schimbat, exact pentru a menaja sentimentele celor mai slabi de inger care trebuie sa circule in viitor pe aceeasi ruta. Sa inteleg ca Tarom nu are obiceiuri de-astea burgheze, care sa imbunatateasca „the user experience”?
Cit despre viata de apoi, io asta cu incinerarea am spus-o la toti din familie, dar si eu am impresia ca nu ma baga nimeni in seama.
Da, a fost același număr, asta m-a cam impresionat și pe mine când eram cu biletul în mână la poarta de îmbarcare. https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1292412660780134&set=a.218068321547912.56841.100000342374678&type=3&theater
Aaa, păi de ce n-ai zis de la început că ai zburat pe 17 noiembrie? Ai fost în siguranță: ăla de la Balotești a fost un A310, dintr-un lot de trei bucăți cumpărate în 1991. Ultimul a fost scos la pensie pe 29 octombrie 2016!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21384548-ultimul-avion-airbus-a310-din-flota-tarom-fost-retras-acesta-aterizat-sambata-madrid.htm
PS: De unde ai aflat numărul zborului de la Balotești?
De pe wiki, parcă. Am căutat în dimineața aia pe net
accident legat de degivrare in romania, sau legat den romania, a fost banat air verona timisoara, decembrie 1995. fusese prea scumpa degivrarea.
nu pun mana in foc, dar nici n-am timp sa caut acuma pe net, dar cred ca despre asta e vorba.
iar despre ce a zis xanaxdoo cu nerenuntarea la numar, no comment.
mihai, genial rezumat. citisem la un moment dat ceva parte publicata din raport, dar nu am tinut minte amanuntele astea.
Apropo, o întrebare care mâ macină: dacă atunci, în 1995, belgienii ăia voiau să coboare la Balotești, de ce n-or fi luat trenul?
Regret ca trebuie sa te anunt, dar ideea asta cu incineratul am avut-o si eu….cam peste mana, crematoriul uman este la Iasi, eu in Bacau, cine naiba ma cara pe mine la Iasi la crematoriu? Costurile operatiunilor mai sus-mentionate am inteles ca n-ar fi mici….si eu am loc de veci, chiar sunt scrisa pe cruce+anul nasterii, mai trebuie completat anul decesului… ‘mai mare daraua decat ocaua’ cu incineratul..eu zic sa te mai gandesti 🙂
Eu stau la 3 stații distanță de crematoriu
Cand ti-e rau, suna la salvare si du-te frumusel in fata crematoriului…. Si-apoi ce s-a nimeri! Din doua una sigur iese!
Din aceeași categorie, în caz de atac nuclear, e bine să ne punem toți cearșafurile în cap și să mergem, încet-încet, spre cimitir. De ce încet-încet? Ca să nu stârnim panică!
mi-e complet indiferent ce se intampla cu cadavrul meu dupa ce-oi muri. daca viata dupa moarte n-avem, eu n-o sa mai fiu deloc afectat nici in bine,nici in rau,de un ritual religios sau de lipsa lui.asa ca,preferintele le salvez ptr viata, de moarte sa se ocupe cei care mi-or supravietui.