Treci în pizda mă-tii la masă!

Amanta de 18+ vine acasă la nevasta 40+ ca să-i cumpere soțul cu care s-a luptat din răsputeri, preț de trei zile, cât au fost împreună la munte, s-au opus amândoi tentației de a se combina, dar în cele din urmă au sfârșit învinși.

sot-de-vanzare2

Dacă ați epuizat gama de apelative drăgăstoase, cu soțul sau iubitul, dacă sunteți în căutarea unui suflu nou în relație, dacă aveți deja o relație în trei sau mai mulți și vă lipsește umorul ca s-o evaluați cu adevărat, există pe piața culturală bucureșteană (și nu numai) o piesă care se joacă cu sălile underground pline (că în teatrele tradiționale nu-și găsește loc). „Soț de vânzare” e scris cu talent de comediantul rus Mikhail Nikolayevich Zadornov, și pus în scenă cu succes practic pe orice meridian. Că deh, cu un amantlâc în viață orișice cuplu e dator, deci nu e neam pe lumea asta să nu râdă chiar și strâmb la atare situație: amanta de 18+ vine acasă la nevasta 40+ ca să-i cumpere soțul cu care s-a luptat din răsputeri, preț de trei zile, cât au fost împreună la munte, s-au opus amândoi tentației de a se combina, dar în cele din urmă au sfârșit învinși.

Nevasta (Maria Radu) are simțul umorului, dar și al banului, bașca că își cunoaște poama de la ușă deja din studenție. Amanta (Ana Odagiu) are și ea o naivitate soră cu simțul umorului involuntar, un apartament cu două camere plus mobilă și veselă (toate ale lu tac-su) pe care vrea să le vândă ca să-și cumpere bărbatul, cu care să trăiască fericită într-o cămăruță în casa unei mătuși bolnave, care are nevoie de îngrijire la bătrânețe. Iar pentru asta nu e nimeni mai bun ca soțul/amantul (Marius Gîlea), frumos, bun și înțelegător. Totul pe muzică de Vivaldi.

Întâlnirea celor două debutează ironic și sfârșește într-un haz nebun, general. Nevasta și amanta au un moment de apropiere firească, până la urmă împart același Andriușca, fac schimb de informații despre „produsul” tranzacționat (nevasta se angajează să-i dea sfaturi de depanare ori de câte ori e nevoie), ba chiar se înțeleg ca amanta să vină la căminul conjugal să-l ridice abia a doua zi mai spre prânz, ca să aibă timp nevasta să-i pregătească micul dejun, deci să i-l dea gata mâncat.

Pe lângă bani, nici nevasta nu rămâne cu buza umflată, căci amanta are o agendă plină cu contacte de bărbați eligibili cu care încă arătoasa nevastă s-ar mai putea cupla ca s-o ia de la capăt. Deși fragedă, amanta pare să cunoască mult mai bine tipologia masculină, decât nevasta, anchilozată într-o etapa nostalgică și idealistă. Pentru că deja la vârsta ei „s-a asfixiat” cu câțiva, amanta dă lecții: bărbații sunt de două feluri, tipul șiret (care se combină și rămâne legat) și tipul arici (care se combină, se dezlipește, se combină, se dezlipește). Andriușca pare să fi căzut între cele două tipologii, dar depinde din ce parte îl privești 😉

În fine, totul e bine până când vine nefericitul acasă, hăituit deja între amanta asta și alta care-l sâcâie la telefon, și câte altele n-or mai aștepta să-i intre în malaxoarele crizei vârstei de mijloc. Finalul e oarecum previzibil, dacă mă întrebați pe mine la 40+. Poate fetele de 20 văd altfel situația 😛

Piesa binedispune și deși e plină de locuri comune și situații relativ obișnuite de viață, modul în care sunt ele expuse și jocul minunat al actorilor face din „Soț de vânzare” o ocazie excelentă să mai eliberezi din stresul strâns între sprâncene cu niscai râs sănătos. Urmăriți aici programul pieselor care se joacă la Teatrul roșu, faceți o rezervare și mergeți să-i vedeți. Pe ei sau pe colegii lor în alte piese. 25 de lei e o nimica toată pentru buna dispoziție cu care plecați de acolo.

sot-de-vanzare

P.S. Ah, și vă rog eu, fiți punctuali, dracului!  Am fost la piesa asta într-o duminică, de la ora 17.00. Orașul era pustiu, locuri de parcare căcălău, lângă clubul în care s-a jucat, central, în spatele magazinului Cocor, deci un loc ușor accesibil cu orice mijloc de locomoție. Practic nu există nicio scuză plauzibilă să întârzii 15 minute în aceste condiții. În afară de nesimțire.

* Trebuie să vedeți piesa ca să pricepeți titlul 😛

Etichete: , , , , , , , , ,

2 comentarii la “Treci în pizda mă-tii la masă!” Subscribe

  1. Ramona 20/12/2016 at 17:49 #

    Multumesc pentru recomandare, am facut rezervare 🙂

  2. marin 24/12/2016 at 13:35 #

    am vazut si eu spectacolul asta,cand eram mai tinerel. tin minte ca a fost misto, am ras oleaca. dar mai tin minte si ca in sala s-a fumat pana la inceperea spectacolului, iar o femeie(proasta) de langa mine a avut tupeul sa-si aprinda tigara chiar si in timpul spectacolului. dupa ce i-am luat tigara si i-am stins-o, am apucat-o de par si am dat-o cu capul de masa,s-a lasat de fumat ! cel putin pe moment :)) acum, cu legea antifumat, nu cred mai este nevoie sa apucam femeile de par !

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?