Furtul, fibra noastră națională

Am fost azi la dezbaterea organizată de Ministerul justiției, pe tema celor două ordonanțe de urgență. Participare masivă, semn că furtul ne deranjează, dar ne și preocupă. Printre ziariști, johanniști, ONG-iști (ai lui Soros și ai lui Voiculescu), au fost și destui cetățeni trecuți deja prin celulele insalubre ale patriei, și au trăit să povestească cum a fost acolo: Gigi Becali, Florentin Scaleţchi (6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă), fostul avocat Mihai Costea, apărătorul fraţilor Cămătaru (6 ani de puşcărie), un fost condamnat pentru trafic de persoane, o duduie cu soțul aflat în pușcărie pentru trafic de droguri (legale), o mamă cu fiul închis pentru furtul a trei mașini (de foame), unul al cărui fiu fusese condamnat un an pentru că mutase mașina cinci metri în curte, sub influența alcoolului. Fiecare dintre oamenii ăștia venise acolo ca să susțină ordonanțele și să ceară adoptarea lor în regim de urgență, pentru că în pușcărie e rău. Singurul cât de cât rezonabil a fost, culmea, Becali, care a admis că în pușcărie se trăiește rău, dar asta pentru că Administrația Națională a Penitenciarelor este o adunătură de familie care-i tratează pe deținuți ca pe sclavi. În schimb, Becali consideră că ordonanțele sunt șmecherești, pentru că vor de fapt să-i scape pe corupții din politică, nu să îmbunătățească viața deținuților.

Dezbaterea nu a fost atât de rea pe cât mă așteptam, în pofida punctelor de vedere divergente. Cu excepția câtorva mici încăierări între victimele Mineriadei (aia adevărată, nu asta din capul lui Dragnea) și reprezentantul Asociației Haiducilor (care era pro grațiere in extenso), discuțiile au fost destul de coerente și echilibrate, unii dintre vorbitori având argumente pertinente. Majoritatea oamenilor cu capul la ei i-au cerut ministrului Iordache demisia, pentru că și-a asumat la începutul dezbaterii că el și consiliera lui ar fi scris ordonanțele, și nu altcineva 😉 Iar părerea unanimă a celor care au desființat ordonanțele a fost că ele sunt o batjocură de la un capăt la altul, începând cu motivările, care sfidează orice rațiune și urmă de inteligență.

Pe larg, dacă are cineva curiozitatea să audă toate argumentele participanților, poate să urmărească înregistrarea de două ore de la prima parte a dezbaterii. Nu sunt decât părerile oamenilor, la care ministrul nu a avut vreun răspuns. A rămas că se mai gândește și ne anunță ce decide.

Dezbaterea a echivalat, totuși, cu punerea în aceeași cameră a anteniștilor cu johanniștii. Sunt convinsă că fiecare participant trăia cu iluzia că realitatea lui e aia corectă și că ceilalți habar n-au pe ce lume trăiesc. De câteva ori ne-am aplaudat noi între noi la dezbatere, așa cum ne-am încurajat și pe stradă, la protest. Păcat că în final democrația e pe voturi, ca și fotbalul pe goluri. Om fi avut noi un discurs mai coerent și argumentat, dar voturile sunt de partea celorlalți, ăia condamnați, aflați vremelnic la butoane. Iar susținătorii lor sunt vii și trăiesc printre noi.

Plecând de la dezbatere, am trecut pe la o mare firmă de asigurări ca să închei o asigurare de călătorie. Mă documentasem pe Internet înainte, știam că ce vreau eu nu ar trebui să coste mai mult de 30-40 de lei, pentru perioada și țara în care urmează să plec. Pentru că firma respectivă vinde acest tip de asigurare doar offline (nu știu din ce motiv) m-am dus personal până la un sediu de-al lor. Duduia de la asigurător m-a poftit pe scaun, mi-a cerut pașaportul și m-a întrebat de când până când, unde etc, iar după ce a bifat toate căsuțele în computer, ce să vezi, i-a ieșit dublu.

I-am zis că e ceva în neregulă, că dincolo era mai ieftin, gen. Ea nu și nu, că ăsta e prețul. Când ne uităm mai bine pe ecran, bifase căsuța cu America și Canada, deși niciuna din destinațiile astea, cele mai scumpe, nu erau ale mele. Aaa, da, aveți dreptate, că nu mergeți acolo, zise duduia, lovită brusc de simțul geografic. În urma corecturii a reieșit că asigurarea nu costa mai mult de 40 de lei, cum știam.

Evident nu era vorba de o sumă mare, dar cu o mică găinărie pare că toți suntem datori. Dacă se poate, bine, dacă nu, ne facem că am greșit. Repet, firmă mare, serioasă, asigurare vândută în sediu relativ central, nu în târgul Vitan Bârzești, unde trebuie să-ți păzești buzunarele. Luptăm de aproape o lună să-i convingem pe guvernanți că nu e ok să dezincrimineze furtul, neglijența și abuzul în serviciu. Dar dacă de fapt asta e fibra noastră națională, iar ei nu vor decât să ne creeze condiții mai bune de trai, în pușcărie? Poate că, așa cum spunea cineva azi la dezbatere, soluția mai bună ar fi o ordonanță de urgență prin care să li se spună oamenilor să nu mai fure o vreme, până când mai construim pușcării. După care ne putem vedea liniștiți de treabă.

Tags: condiții de detenție, dezbatere, furt, Gigi Becali, grațiere, Ministerul Justiției, ordonanța grațierilor