Scandalul ordonanțelor lui Dragnea se dovedește încă o ocazie pierdută de a discuta pe bune despre o temă reală în societate. Nu-i vorbă că nici societatea noastră nu dă pe afară de inteligență în dezbateri, dar privind la câtă energie consumăm aiurea doar ca să ne înjurăm, rămânând fiecare în final tot cu părerile lui, mă gândesc că poate ar trebui să schimbăm ceva din modelul ăsta de funcționare.
În campania electorală ne-am scos ochii pe tema familiei tradiționale și a iminentei căsătorii dintre gay, deși nici ei nu voiau să se căsătorească și nici viața noastră, a majorității, nu era influențată în vreun fel de modul în care se iubesc alții. Înainte de asta ne îngrijoram că vin peste noi valurile de refugiați sau că ne împilează turcii cu o moschee în pământul sfânt al Piperei. Acuma politicienii se dau cu curu de gheață de grija condițiilor din penitenciare, iar asta a transformat jumătate din conturile de Facebook din România în specialiști în drept constituțional, cu supraspecializare în jurisprudență europeană.
Desigur, faptul că guvernul vrea să grațieze niște corupți, iar pe lângă ei să scape în lume și niscai criminali, pedofili, violatori și borfași mărunți, este o temă care ar trebui să ne preocupe, că dacă nu asta, atunci care? Perfect de acord, dacă am trăi poate într-o societate în care nu se fură de pe băncile școlii și în care hoții dovediți nu sunt aleși primari sau parlamentari. Trăind, însă, în România, chiar și indignarea de zilele astea pare un pic ipocrită. Adică la ce ne așteptam când a venit la putere PSD, partid votat de aproape jumătate din numărul celor care au catadicsit să vină la vot?
Nu spun că nu e bine să fim preocupați de viața cetății, dimpotrivă, însă în ceea ce se întâmplă la noi eu identific două mari minusuri. Unul ar fi că nu știm de fapt să ducem o dezbatere cu argumente din care să se nască soluții utile rezolvării problemei sau dezvoltării comunității. Și al doilea, dar care poate e mai degrabă motivație pentru primul, că toate subiectele care ne încing spiritele sunt de fapt instigări aruncate în spațiul public de diverse interese de grup, ca atare și temele dispar la fel de subit cum apar, fără să lase vreo urmă utilă.
Cine a avut de câștigat din inflamarea cu familia tradițională de anul trecut? Deocamdată știm cine a pierdut în alegeri din cauza asta, dar e clar că noi ca societate nu am câștigat nimic. Dimpotrivă, am pierdut șansa de a legifera, de exemplu, parteneriatul civil, util oricărui fel de cuplu în zilele noastre.
Cine are de câștigat acum de pe urma grațierii? Desigur cei care o promovează. Politicienii corupți, condamnați sau cercetați în diverse dosare. Deși aș putea să jur că de două zile toată floarea penitenciarelor românești stă cu geana de ecranele televizoarelor din celule, numărând zilele până se dă grațierea asta. Asta e speranța cu care trăiesc toți deținuții, din prima zi de încarcerare. Nu vor fi însă ei cei câștigați, decât cel mult pe termen scurt. Pentru că spre deosebire de politicieni care au grijă să-și aranjeze complementar și Codul penal(după cum explică foarte bine aici procurorul general), ca să nu mai fie prinși a doua oară, pe borfașii de duzină din pușcării nu-i va prinde anul în libertate. Ei nu știu o meserie și chiar dacă știu nu vor găsi de lucru, pentru că nu vor fi acceptați de societate. Nu au un partid în spate care să-i pună pe liste și să intre în parlament. (și chiar și așa, uitați-vă la bietul Dragnea câte pătimește din cauza cazierului, păi ce premier ne-ar fi fost el dacă ar fi fost lăsat?!) Sunt doar niște infractori care vor recidiva, din lipsă de șanse și resurse, și se vor întoarce în aceleași condiții mizere de detenție, de data asta fără să mai aibă onoarea de a fi colegi de celulă cu vreun politician și de a spera la o nouă grațiere colectivă.
Dezbaterea se dirijează simplist: unii vor grațierea, că nu mai pot de grija demnității încălcate a deținuților, unii plâng că o să plătim milioane de euro despăgubiri că o să ne condamne CEDO, și alții nu vor să iasă borfașii din pușcărie, că acolo e locul lor, să sufere, dă-i dracu, că merită!
Societatea pierde în încrâncenarea de zilele astea șansa de a rezolva durabil o problemă reală – condițiile din penitenciare – dar și de a identifica și remedia neajunsurile din lanțul slăbiciunilor care face ca mai mult de jumătate dintre deținuții eliberați să recidiveze. Nu avem serviciile necesare reintegrării acestor oameni care au nevoie de ajutor susținut atunci când redevin liberi. Nu avem nici mentalitatea, educația, de a accepta să trăim alături de un fost condamnat, de a-i da a doua șansă. Iar ce se întâmplă acum nu ne ajută să schimbăm modul în care ne raportăm la chestiune.
Faptul că unii dintre noi ne punem de-a curmezișul ordonanței grațierilor nu înseamnă că suntem împotriva iertării păcatelor, ci că suntem împotriva iertării acelora care vor să ne prostească. Faptul că Guvernul a pus în pachet grațierea corupților cu așa zisa rezolvare a supraaglomerării din penitenciare, sub pretextul unei iminente condamnări de la CEDO, nu face decât să dăuneze cauzei penitenciarelor. Care oricum nu are prea mulți susținători în societate. Să nu ne amăgim, condițiile din penitenciare sunt proaste de ani de zile, CEDO ne condamnă de aproape zece ani încoace, am plătit deja despăgubiri de peste 3 milioane de euro și vom mai plăti, pentru asta. Condițiile de detenție nu au fost niciodată de interes pentru societate, așa cum drepturile condamnaților, și ei oameni, nu au fost niciodată de interes pentru ceilalți oameni.
Nu e doar o caracteristică românească, indiferența societății la ce li se întâmplă condamnaților dincolo de gratii sau refuzul de a relaționa cu ei după ieșire se manifestă la toate popoarele, chiar și la evoluatul popor norvegian, despre care v-am povestit anul trecut. Și uite că nici pe voi, cititorii mei, care-mi suportați atâtea, nu v-au interesat prea mult reportajele mele despre sistemul lor penitenciar sau despre modalitățile lor de reintegrare. Pentru că tuturor ne place să credem că de fapt lucrurile astea nu au legătură cu noi. Nu e treaba noastră. Cine a greșit trebuie să plătească, nu vrem să știm cum, doar să nu mai fie printre noi.
Dar uite că acum au ajuns să ne intereseze, să ne enerveze. O situație trenată prea mult e scoasă acum în față și acutizată artifical, tot pentru câștigul unor politicieni, nu pentru rezolvarea unei probleme reale a țării. Grațierea asta e la fel cu asflatarea străzii primarului, când toată comuna e plină de glod, e ca băgarea în față la coadă la permise a lui Tăriceanu, e ca votarea pensiilor speciale pentru parlamentari sau ca mersul cu girofarul pe Valea Prahovei. România are nevoie de condiții decente de detenție, așa cum are nevoie de școli bune și de spitale curate și medici profesioniști, de pensii decente și de autostrăzi. Dar asta nu se rezolvă nici cu grațieri colective, nici cu incitarea la ură a populației împotriva foștilor condamnați, pentru că în final la asta se va ajunge. Alde Dragnea, Nicușor Constantinescu, Voiculescu, Iliescu vor scăpa de belele și vor rămâne să tragă ponoasele tot fraierii. Din penitenciare sau din libertate.
Și nu vă faceți iluzii, PSD așa ne va guverna în ăștia patru ani de zile, aruncându-ne în arenă câte o temă din asta „fierbinte”, sub pretextul rezolvării căreia ei își vor aranja șmecherește cine știe ce interese. Iar noi vom fi excedați de prea multele scandaluri la care nu mai știm cum să reacționăm, le vom face jocul de fiecare dată și ne vom sfădi pro și contra, încercând să găsim argumente raționale pentru ceea ce nu e decât manipulare grosolană de partid. Iar asta se va întâmpla din păcate numai pe Facebook sau în stradă, câtă vreme puterea va refuza să respecte elementara regulă a dezbaterii publice. Mă tem că și în parlament cam aceeași soartă o vor avea dezbaterile, date fiind raporturile de forțe de acolo. De aceea probabil că va trebui să facem și noi un efort, constant și mai susținut decât până acum, să-i sprijinim și încurajăm pe ăștia puțini pe care i-am trimis să facă opoziție pe acolo.
La protestul de miercuri seară, la care am înghețat în stradă alături de câteva mii de oameni, am văzut ca de fiecare dată aceiași oameni mânați de speranța că protestul ăla va însemna ceva. Mai degrabă pentru restul populației care a preferat să stea acasă ca și la alegeri, decât pentru politicieni. M-a bucurat să văd totuși cât de mulți am fost. Neașteptat, date fiind condițiile meteo. Dar m-a și întristat că pătura asta adesea persiflată cu titulatura de „oamenii frumoși și liberi” pare tot mai mult un cobai în roata unor politicieni care nu fac decât s-o învârtă cu sadism. Deși suntem cu siguranță capabili să înțelegem ce e dincolo de ea, continuăm să ne învârtim sperând că va fi mai bine. Undeva, însă, greșim toți în alegerile astea. Trebuie să existe și o altă cale să ieșim din roata asta.
Seara, după protest, am trecut pe la Mega Image. Casierul – un tip trecut de 60 de ani, cu părul alb și care adesea se remarcă printr-un jemanfișism demn de job-ul pe care îl îndeplinește – incitat de pancarta pe care scria „jos labele de pe Codul penal” a simțit nevoia să-și expună cunoștințele de drept roman, deși a recunoscut că nu a făcut Dreptul, că nu e musai ca să știi diferența dintre justiție și dreptate. În final mi-a urat un „să auzim de bine”, la care am răspuns „să sperăm”. „E, eu mereu am zis că speranța e o curvă, chiar dacă moare ultima!”, a conchis zâmbind înțeleptul casier de la Mega.
P.S. La protest am văzut mulți oameni cu copii de câțiva ani în brațe. De curiozitate vă întreb, voi ceilalți părinți din țara asta ce le spuneți copiilor voștri, pregătindu-i pentru viața în România?
P.S. 2 Ca să încheiem într-o notă amuzantă, că până moare curva tot n-avem ce face, vă dau și vouă ocazia să râdeți cu lacrimi, că eu așa am făcut ieri când am văzut clipul ăsta. Mersi Ileana 😉
Necesar articol.
P.S.La mine a murit.
Înseamnă că nu era chiar curvă 😉
Probabil…
Și perechea, cum a reacționat Dragnea când a aflat: https://www.youtube.com/watch?v=UeNZqEQA9CE
Am citit cu atentie, dar mi-ai cam pierdut suportul cind insiri cele 3 puncte de vedere ‘simpliste’. Ce e gresit in varianta 3, aia cu „alții nu vor să iasă borfașii din pușcărie, că acolo e locul lor, să sufere, dă-i dracu, că merită”. O fi simplist punctul asta de vedere, dar mi-l asum.
Da, vreau sa stea in puscarie tot termenul care li s-a dat, si violatorii, si hotii, si gainarii, si Voiculescu, si Basescu, si Becali si Borcea. Si ii mai astept dupa gratii si pe Dragnea, iliescu, Olguta, Ponta, Udrea, etc.
Pai tocmai asta e ideea de justitie si dreptate – ai facut ceva imoral, ilegal, du-te frate, in puscarie, si ramii acolo pina iti ispasesti pedeapsa complet. Si mai sint si pentru confiscarea averilor ilegal obtinute si decaderea din unele drepturi cetatenesti (in special dreptul de a fi ales. As merge si mai departe, le-as lua si dreptul de a alege)
Acestea fiind zise, sa trecem la punctul 2, ala cu conditiile inumane din puscarii. Nu stiu ce ma face sa cred ca Varanu nu o fi avind chiar asa conditii inumane, si nici ailalti pesti grasi. Ah, ca patul o fi cam tare pentru fundul lor catifelat, pot pricepe, dar trebuiau sa se gindeasca la asta inainte de faptele ilegale. Pai, tocmai asta e sensul privarii de libertate: nu ar trebui sa iti fie la fel de bine dupa gratii ca in fata lor. Cam pe asta se bazeaza preventia crimei.
Zilnic as vrea sa dau in cap citorva persoane (in trafic, celor pe care ii vad la televizor, samd), dar nu o fac, de teama repercursiunilor. La fel, nu fur din magazin bijuteriile alea Frei Wille care imi fac de mult cu ochiul, tot de frica la ce am de pierdut daca sint prinsa. Asta se mai cheama si ‘morala’. O aplicam, mai din convingere, mai din teama.
Prin urmare, imi pare rau, dar nu ma pot identifica cu textul asta impaciuitorist. La fel cum, asa cum am mai spus-o si nu ma feresc sa o repet, mi-e o mare lehamite de tot discursul asta cu conditiile puscariasilor. Inainte sa ne roada grija de soarta lor, de ce nu ne roade grija de tipele violate, urmasii alora ucisi, si, in general, de poporul asta spoliat la singe de micii si mari hoti?
As vrea sa incepem prin a imbunatati conditiile de viata ale alora fraieri si cinstiti, de exemplu prin consolidarea statului de drept, si de-abia apoi sa ne batem capul cu conditiile inumane ale scursorilor societatii. Nu invers. Iar legat de drepturile omului, imi pare rau, intii cred ca ar trebui sa aiba la ele prioritate oamenii care merita numele de ‘om’.
O persoana condamnata, dupa parerea mea, decade partial din calitatea de om, si deci, isi asuma cumva sa aiba parte de mai putine drepturi decit un om cu un cazier curat.
(Te rog sa nu ma iei cu texte legate de calitatea actului de justitie, de faptul ca unii sint condamnati pe nedrept, samd. Nu asta este marele subiect in discutie acum).
Eu n-am o problemă cu a se îmbunătăți condițiile în închisori, dacă oamenii care au studiat problema consideră că trebuie îmbunătățite. Din punctul meu de vedere, atâta vreme cât condamnatul nu se întoarce lângă mine în comunitate e perfect. Poate să și câștige la loto din partea mea. Dar, e drept că cel mai mult mi-ar plăcea să-l trimit într-o colonie penală, să se guverneze singur cu alții de teapa lui.
Ah, am uitat că Australia nu mai e colonie penală… (Scuze, spufi!)
Îți cunosc părerile dar nu-ți împărtășesc vehemența. Dacă dintr-un ghinion teribil ai ajunge în pușcărie, să zicem pentru că ai condus imprudent și ai omorât un om, condițiile alea mizere nu ți s-ar nai părea normale. A greși e omenește, iar unii de acolo nu-și pierd conștiința odată intrați în pușcărie. Dar textul nu e numai despre condiții. Spre că se înțelege ca nici eu nu sunt pentru grațiere, ci pentru parcurgerea întregului proces de reabilitare. Iar pentru asta e nevoie să venim și noi, societatea, la jumătatea drumului. Din ce spui mi se pare că pentru tine foștii condamnați rămân niște neoameni și după ce ispășesc pedeapsa.
Cred că majorității ne este de fapt frică de recidiviști. De genul ăla defect de oameni cărora le lipsește atât compasiunea față de aproape cât și dorința de a trăi drept. Precum hoțul pe care l-am băgat noi la bulău după ce i-a spart în repetate rânduri casa bunicului, cu bunicul baricadat înăuntru, de a fost nevoie să ne punem camere de supraveghere ca să-l prindem. Și când a văzut camerele, le-a distrus și furat, crezând că ascunde astfel imaginile.
Omul ăla n-are nimic al lui. Locuia în casa lu’ frate-su. a fost plecat în Germania mulți ani, și când s-a întors au început spargerile în sat. Poliția îl știa dar n-avea probe. Au făcut și pânde, degeaba. Abia cu proba video de la mine l-au găbjit. După ce l-au arestat pentru 24 de ore și l-au eliberat pe control judiciar în așteptarea procesului, vreo două săptămâni mai târziu l-au prins în flagrant, la alții. L-au închis preventiv de tot. Pentru cele două spargeri documentate a primit câte 3 ani, contopite la 3 ani după a doua sentință. S-a eliberat pentru bună purtare și acum e iar la bulău.
Nu mai bine acceptăm că avem astfel de oameni dintre noi, și mai bine le plătim pușcăria pe viață numai să nu ne mai deranjeze?
nu sunt de acord cu tine. de ce sa le platim puscaria pe viata? trebuie facut un calcul pragmatic: cat ne costa un puscarias din asta? daca il punem la munca,isi poate asigura traiul in puscarie? daca iese cu minus, nu mai bine il ciopartim si ii vindem organele? de ce sa tii in viata astfel de unitati biologice ,ca oameni nu sunt?
De regulă prestează muncă slab calificată și nu-și poate asigura traiul în pușcărie. Abia dacă și-ar putea asigura traiul în libertate, unde nu trebuie să susțină și aparatul de privare de libertate.
Dacă iese cu minus, îl ținem totuși în viață din motive de drepturi universale ale omului. Se poate argumenta că e și el o victimă, că s-a născut defect sau că părinții i-au ratat educația, sau că e o eroare judiciară colosală la mijloc. Pedeapsa cu moartea mi se pare excesivă.
Dacă ai condus imprudent și ai omorât un om, ai făptuit o CRIMĂ! Eu sunt un șofer execrabil, deci nu conduc mașina; nu îmi convine, a găsi un taxi în acest oraș, denumit complet eronat capitală din Europa, a devenit un calvar, dar prefer să mă chinui eu decât să chinui pe alții. Nu cunoașteți șoferi sistematic ”imprudenți”?
A greși este poate omenește, dar depinde și de gravitatea/consecințele greșelii.
De trebuie să parcurg eu 50% din drumul revenirii din procesul de reabilitare? Haideți să convenim la 5%.
E o crimă din imprudență, desigur că apasă suficient pe conștiință și e ok să plătești cu libertatea pentru o vreme. Dar de ce vi se pare că trebuie și fii și torturat să suporți traiul în aceeași celulă înghesuită și insalubră cu alți 20-50 de inși?
Dollo, gresesti. Procentual cei care au ajuns in parnaie din greseala sint o minoritate (foarte mica, as paria ca sint sub 5%).
Restul sint cei care au ajuns acolo constienti ca ceea ce fac nu e in regula, iar mare parte din ei primesc pedepse prea mici conform sistemului judiciar roman. Eu mi-as dori sa fie pedepsiti ca in SUA cu sumarea sentintelor nu contopirea lor.
Plus, coruptii care au furat din bani statului ar trebui sa nu mai aiba voie pe viata sa lucreze pentru stat sau la o firma care lucreaza cu statul. Asta e o boala care nu se vindeca prin stat o vreme la pirnaie, cel putin nu in Romania.
Eu nu am estimat câți or fi ajunși din greșeală, am zis doar că se întâmplă să greșești, mai grav sau mai puțin, se poate întâmpla să ajungi acolo la un moment dat în viață. Asta e doar o discuție colaterală, menită să facă „mesenii” să fie un pic empatici cu subiectul. Dar indiferent de părerile noastre despre cum au ajuns oamenii ăia acolo, ce ziceam eu e că o societate sănătoasă la cap își respectă membrii indiferent unde se află ei, chiar și temporar lipsiți de libertate, pentru că au greșit. Iar acest respect se reflectă în condiții decente de executare a pedepsei.
Interdiciția de a mai lucra la stat… da, există deja în anumite forme, vezi legea care nu-l lasă pe Dragnea să fie prim ministru 😉 Dar nu e suficient. Oricum, dacă judecăm după cum s-a votat, aș zice că ești într-o minoritate selectă cu dorința asta 🙂
Ah, și pe unii chiar nu-i duce capul că greșesc, cre că sunt mai mulți decât ne imaginăm.
Evident ca m-am gindit la cazul in care, Doamne fereste!, as putea ajunge in puscarie pentru un accident. Dar, a propos, uite ca Huidu nu a ajuns, cu 4 oameni pe constiinta, si e bine mersi si tot mai grasut la TV. (Asta e o paranteza ca sa subliniez ca si ghinioanele astea teribile se intimpla asa, mai pe alese. La fel cu intemnitarea – nu e la fel de usor de ajuns la racoare, daca iti permiti un avocat bun)
Reabilitarea si reintegrarea suna frumos si uman, pina aflam de ce crima s-a facut vinovat proaspat eliberatul. Iar textul tau generalizeaza: toti din puscarii sint oameni, si a gresi e omeneste. Nu cred in egalitatea dintre crime. Unii sint cu constiinta pierduta cu mult inainte de a intra la puscarie, puscaria nu ii poate ajuta sa si-o recapete, sau sa o construiasca de la zero. Oricit ar suna de ne-cool si ne-politically correct, nu cred in reabilitarea la gramada a fostilor condamnati.
Cit despre conditiile din puscarii, pacat ca pe CEDO ii preocupa asta mai mult decit conditiile in care traiesc in afara inchisorilor unii oameni nevinovati. Cred ca, intr-un stat slab si sarac ca Romania, prioritatatea ar trebui pusa pe alte focare de saracie si conditii inumane, si poate in felul ala s-ar putea lupta impotriva propagarii criminalitatii in focarele alea. Ocupindu-ne de conditiile din inchisori inainte de conditiile din scoli, din orfelinate, din sate, samd, nu facem decit sa tratam efectele, nu cauzele criminalitatii. (Cu exceptia cazului in care vorbim de eliberarea marilor corupti, prin care se incurajeaza spirala saraciei-lipsei de educatie-criminalitatii)
Daca eu sint vehementa (asa mi-e firea, n-am ce sa fac), nici tu nu esti tocmai obiectiva pe subiectul inchisorilor, cita vreme subiectul criticarii inchisorilor face parte din obligatiile tale „de serviciu”, si cita vreme o istorie de familie despre care ne-ai vorbit mai demult te impiedica sa fii rationala pe subiect.
Din mai multe surse am auzit că la accidentele rutiere cu morți se dă cu suspendare.
Nu știu ce să zic, mi se pare că mai degrabă tu ești prea pătimașă, și asta de pe margine 😉 Dar hai să le luăm pe rând:
– sunt de acord că nici la pușcărie oamenii nu sunt egali, așa cum nu sunt nici în libertate. avocații/banii fac diferența. tocmai de aia ar trebui ca măcar condițiile inside să fie ok, să nu fie un chin în plus la lipsa de libertate.
– generalizez pentru că vorbesc despre condiții de detenție în general, care ar trebui să fie decente, nu de lux, pentru toți, indiferent dacă noi ăștia din afară considerăm că unii sunt mai vinovați și alții mai puțin, unii sunt recuperabili și alții nu. trebuie să fie un standard de bază și să difere numai regimurile în funcție de pedepse. acum se întâmpă că în cazul arestaților preventiv, de exemplu, care până la sentință sunt de fapt nevinovați, condițiile în care stau sunt mai nenorocite decât condițiile de care beneficiază ăia de la maximă siguranță, adică cu pedepsele cele mai grele. cum ți se pare dacă, să zicem, ajungi arestat dintr-un motiv care ulterior se dovedește fals, dar între timp faci vreo 6 luni de arest din ăsta greu? știu, e greu să te pui în papucii altuia.
– CEDO e preocupat de cazurile care îi ajung pe masă, România a mai fost condamnată la CEDO și pentru proprietățile neretrocedate și pentru lipsirea de tratament medical… printre altele. Acum CEDO e adus în discuție în mod fals, în ordonanță, ca să justifice o măgărie.
– E adevărat că România nu are educație, sănătate și alte servicii decente pentru cetățenii liberi, cum spui, dar investițiile în sistemul penitenciar nu exclud restul investițiilor necesare în societate. Zicea cineva mai jos de fonduri europene, există și alte mijloace, ideea e că nu e dorință și preocupare. Pentru că, așa cum gândești tu gândește majoritatea, probabil, că ăia nu sunt oameni, nu merită. Eu nu cred că îmbunătățirea condițiilor din penitenciare se face luând bani de la școli sau spitale, e o falsă punere în balanță, ca de obicei: vai, noi nu avem bani să ne hrănim bătrânii, dar cheltuim bani pentru câini – să-i omorâm, cu un copil cheltuiești atât, dar cu un deținut atât – să-l încuiem și să aruncăm cheia, că nu mai avem voie să-i omorâm. Sunt chestii care trebuie să coexiste în orice societate sănătoasă, nu se canibalizează una pe alta.
– iar spirala sărăciei încurajează criminalitatea, așa cum și lipsa de măsuri reale de ajutor după eliberare încurajează perpetuarea criminalității. nu te poți aștepta ca omul care a greșit o dată, nu contează motivul, să se descurce a doua oară să rămână cinstit, în condițiile în care de data asta chiar toată lumea îi e împotrivă.
– nu criticarea închisorilor face parte din obligațiile mele, ci descrierea condițiilor din ele. în rapoarte am mai pus și laude 🙂 Și nu, faptul că tata a fost acolo nu are nicio legătură, poate ar fi avut dacă aș fi crescut cu el, dar așa nu are nicio legătură. însă mă amuză că mă cunoști totuși atât de puțin 🙂
Na, hai că am scris o tonă, deși evident că tot la părerea ta o să rămâni…
@ Xanaxdoo
De fapt dvs și dna Benezic sunteți de acord, numai că dsa este temperamental mai împăciuitoristă și mai sentimentală.
Condițiile din închisori (evit termenul pușcării) se pot îmbunătăți dacă se dorește cu adevărat acest lucru, dar a face închisoare în România nu va fi niciodată echivalent cu a face închisoare în Norvegia sau – în altă extremă – în Turcia sau Rusia. Oricum, condamnările au un rol coercitiv, deci închisorile nu sunt totuși pensiuni. Sunt sigur că există cetățeni necondamnați ai României care trăiesc în condiții cu mult mai grele decât Borcea sau Voiculescu.
O problemă cu mult mai importantă a ridicat dna Kovesi – problema recuperării prejudiciului. Vom începe să ne gândim foarte serios și la scară națională pe cine am putea păcăli cu 200 000 RON în condiții de relativă impunitate.
Nu cred că există condamnări pe nedrept. Este posibil să nu se țină suficient seama de valoarea prejudiciului, ceea ce este altceva.
Altfel, dnă Benezic, multă sănătate mamei dvs.
Ba există și condamnări pe nedrept. Vedeți serialul în trei părți despre Daniela Tarău scris de Dollo însăși chiar aici pe blog:
https://www.dollo.ro/2015/07/cazul-daniela-tarau/
Pe scurt: după 15 ani de procese, timp în care nici maică-sa n-a crezut în nevinovăția ei, femeia a devenit avocată și își dă acum doctoratul în drept (dacă nu l-o fi terminat deja).
Cat de greu e sa mai faci cateva puscarii ?
Renunti la niste terenuri de fotbal facute in panta sau cateva sali de sport.
Poate cu fonduri europene.
Problema nu e atât gratierea, cât auto-gratierea, ca asta incearca dracnea sa faca.
Ce se intampla zilele astea e un argument ca un condamnat penal nu ar trebui sa aiba drept de a accede in Parlament.
True
Pe bune!
Ii zic intr-o zi prichindelului:
– Nu vrei sa mergem in România in vizita?
– Bat ușa-n cuie, striga el hotărât!
Am ras, gandindu-ma ce motive o fi având el sa ii fie așa frica sa meargă in România, dar și amuzat de soluția lui geniala. 😉
Totuși azi îl aud vorbind de „țara noastră” și înțeleg cu un pic de surprindere ca se referă la România, nu la Olanda.
Poftim, Dollo. Li se face „dreptate” sarmanilor detinuti.
Odihneasca-se in pace România