Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

Penultimul cadou pe care și l-a făcut Nicolae Ceaușescu de ziua lui, în 1988, a fost să șteargă cu generozitate păcatele tutulor celor condamnați cu până la 10 ani de închisoare, să le reducă la jumătate pe cele mai mari de atât și să comute în 20 de ani de temniță pedepsele cu moartea. Chiar și el a avut grijă ca în ultimul articol al decretului – dat, zice-se, pe un colț de masă la petrecerea de ziua lui – să prevadă că oamenii eliberați mai devreme din închisori vor fi ajutați de consiliile populare să se încadreze în muncă. Poate de asta oamenii tot nu l-au iubit, așa cum cică își dorea 😉

Decretul lege 3 din 4 ianuarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale și semnat de Ion Iliescu, a fost ultimul act de amnistie colectivă dat în România. Deocamdată. El ștergea toate infracțiunile politice prevăzute în Codul penal și grația toate infracțiunile pedepsite cu până la 3 ani închisoare sau amendă. Dacă citiți decretul semnat de Iliescu în 1990 o să vedeți că în câteva articole scrise simplu și clar sunt acoperite multe detalii importante: erau prevăzute clar infracțiunile și categoriile de deținuți care nu beneficiau de grațiere, ce se întâmpla cu procesele în curs și cu amenzile penale, ce se întâmpla în caz de recidivă și cum avea să fie implementat decretul. Pare că nu se mai fac acum juriștii ca ăia pe care guvernul i-a avut atunci la dispoziție ca să conceapă acel decret în zilele alea de foc dintre 22 decembrie 1989 și 4 ianuarie 1990. Prin comparație, citiți cât de fușerită, întortocheată și lacunară este ordonanța de grațiere pe care vreo s-o dea Guvernul Grindeanu.

M-am apucat într-o doară să caut decretul de amnistie dat de Ceaușescu în 1988 și dintr-un link în altul am ajuns să găsesc informații referitoare la regimul amnistiilor și grațierilor în Europa. Nu sunt multe, tocmai pentru că amnistia e considerată un instrument extraordinar la îndemâna liderului unei națiuni (președinte, monarh) sau a parlamentului, în schimb efectele produse de aceste acte au fost studiate de mulți sociologi, economiști, juriști etc, judecând după câtă literatură de specialitate se găsește pe Internet pe tema asta. Poate n-ar fi stricat ca Guvernul Grindeanu, înainte să se arunce pe piață cu ordonanțele astea și mai ales cu motivele invocate pentru ele, să fi studiat un pic ce au făcut alte țări înaintea noastră. Sau ce au pățit alți lideri care au dat amnistii nedorite de popor.

În general amnistia e dată în acele momente istorice în care se trece de la un regim la altul, de regulă printr-o revoltă populară, iar prin amnistie li se face dreptate acelora hărțuiți și condamnați politic de vechiul regim. Adică li se șterge pedeapsa, cazierul, mai puțin suferința și memoria. Cu alea trebuie să se descurce singuri. Este ce s-a întâmplat la noi în 1990, dar și în alte țări din Europa, fie după căderea comunismului, fie după război. Am găsit aici un site interesant pe tema asta.

Cum după căderea comunismului, în Europa n-au mai fost schimbări revoluționare de regim (nu se pune că s-a schimbat USL cu PSD), ai fi zis că nu se mai justifică nici amnistiile. Însă nu deținem noi exclusivitate la populiști, așa că amnistii și grațieri colective s-au mai petrecut pe continent. Campioane par a fi Franța și Italia, din ce date am găsit eu, ambele prevalându-se de acest motiv invocat acum și la noi: aglomerația din închisori. Dar per total, conform SPACE 2014 (statistica penală oficială dată de Consiliul Europei – datele pe 2016 încă nu sunt complete, aici), amnistii colective au mai fost date în Albania (2014), Azerbadjan (2013), Cehia (2013), Muntenegru (2013), Rusia (2013), Serbia (2012), Slovacia (2014), Georgia (2012) și Franța (2002).

În Franța, de exemplu, președintele avea dreptul (și uza de el) să grațieze sau să amnistieze colectiv în fiecare an de 14 iulie, Ziua Națională (Căderea Bastiliei, deh). Tradiția s-a oprit în 2008 când s-a schimbat legislația. De atunci președintele nu mai are voie să dea decât grațieri individuale. Sarkozy a refuzat, în 2007, să dispună pentru ultima dată de acest privilegiu și să elibereze 3000 de deținuți, motivând că nu i se pare normal să o facă doar pentru a mai diminua aglomerația din închisori. Franța avea atunci 61.000 de deținuți pe 50.000 de locuri, adică un excedent ca și la noi acum. Hollande cică ar fi grațiat o femeie de 60 de ani care-l împușcase pe bărbatul care o abuzase pe ea și pe fiicele ei toată viața. Conform SPACE, în Franța ultima amnistie colectivă a avut loc în 2002, iar ultima grațiere colectivă în 2006.  Gradul de ocupare în închisorile franceze e acum de 113%. Noi avem 103%.

Cum a rezolvat Italia problema, după decizia pilot de la CEDO

În Italia, ultima amnistie a fost în 1990, dar grațierea a fost practicată la scară largă pe motiv de supraaglomerare a închisorilor, între 1962 și 2006. Periodic erau eliberați din pușcării până la 35% dintre deținuți. Un studiu făcut pe această temă a demonstrat că într-un an de zile de la grațiere mai mult de jumătate dintre deținuți reveneau în spatele gratiilor. În plus, numărul deținuților creștea aproape de trei ori mai repede în anul de după grațiere, decât în restul timpului. Același studiu arată că după grațieri se înmulțesc infracțiunile și slăbește puterea legii în ochii populației.

We find the social cost of pardons to be significantly larger than the cost of incarceration. In the absence of cost efficient alternatives measures to incarceration, this suggests that in Italy prison capacity should be increased (sursa)

Faptul că grațierile nu au avut niciun efect asupra condițiilor din penitenciare, dimpotrivă, s-a văzut în decizia pilot pe care CEDO a dat-o împotriva Italiei în 2013, în cazul Torreggiani v. Italy. CEDO nu a obligat Italia nici să elibereze deținuții, nici să le plătească tuturor despăgubiri de milioane de euro, după cum ne sperie Guvernul Grindeanu în nota de fundamentare a ordonanței. Curtea Europeană i-a cerut Italiei să vină cu un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor. Statul a venit cu el în 2014, iar Curtea le-a acceptat.

Printre măsuri se numără: brățara electronică, detenția la domiciliu, eliberările condiționate, expulzarea străinilor, înființarea Ombudsman-ului pentru deținuți etc. Pe site-ul CEDO găsiți un studiu comparativ între o hotărâre pilot împotriva Rusiei, dată în 2012, și asta împotriva Italiei. Unde zice că Rusia este elevul repetent, firește, și că:

the effectiveness of the pilot judgment procedure depends upon the willingness of States to cooperate and to follow the indications of general measures provided by the Court” (sursa)

În acest mod simplu, Italia a parcurs în doar doi ani drumul de la cel mai mare grad de ocupare din toate penitenciarele europene – 148%, conform SPACE 2013 – la 109% în 2016 (sursa), când mai are doar cu 5000 de deținuți mai mulți decât locuri în închisori.

Acum Ungaria a rămas lideră de clasament cu un grad de ocupare de 142%.

Cum a amnistiat Vaclav Klaus corupții Cehiei în noaptea de Revelion

Cehia, pe de altă parte, deși nu are o problemă de aglomerare a pușcăriilor (77% gradul de ocupare conform SPACE 2013 și 99% în 2016) a avut parte de o amnistie la fel de dubioasă ca asta care se pregătește la noi, făcută peste noapte de fostul președinte Vaclav Klaus, în 2013, în discursul de Anul Nou, ca să le stea sarmaua în gât cehilor. Conform 4liberty.eu, din 1918 până acum Cehia ar fi avut 30 de amnistii, din care două date de Vaclav Havel, în 1993 și 1998. Cea mai contestată de cetățeni pare să fi fost asta din 2013, pentru că între miile de deținuți amnistiați de Klaus s-au numărat și condamnați pentru, ghici ce: corupție.

Embezzlements, corruptions, frauds, illegal tax avoidance with damage in the amount of billions of CZK at the expense of state (taxpayers) or clients have been forgiven to people who, as the media say, had, still have or could have some connections to people who prepared the Amnesty. “We live in the Czech Republic – a suspicion of barter “quid pro quo” is automatic and it must be investigated,” main critics say. (sursa)

Concret Klaus a amnistiat condamnați cu suspendare, cu executare, oameni în arest la domciliu sau condamnați la muncă în folosul comunității, în total peste 12.000 de oameni, din care jumătate erau în penitenciare. Amnistia a anulat și procesele în curs, care durau de mai mult de 8 ani. Toată operațiunea ar fi costat 36.000 de euro, la atât a fost evaluat efortul instituțional de procesare a tuturor cazurilor amnistiate.

Motivația oficială a fost că amnistia marchează 20 de ani de existență a republicii Cehia (de când se desprinsese din Cehoslovacia), dar măsura a fost amplu criticată de societate, de la judecători, polițiști, parlamentari la cetățenii simpli. Mai mult, lumea a fost indignată că însuși premierul a contrasemnat decretul de amnistie dat de Klaus (așa prevede legea lor), și că totul s-a făcut, evident, peste noapte, fără o dezbatere publică.

Decizia de amnistie a fost atacată la Curtea Constituțională de niște parlamentari și de membri ai Tribunalului din Praga, dar se pare că nu s-a putu face nimic pentru a o anula. Ca urmare, câteva luni mai târziu, în martie când oricum i se termina mandatului lui Vaclav Klaus, tot ce a putut să-i facă Parlamentul a fost să-l suspende și să-l acuze de trădare.

The only problem for the Senate is that the worst thing they can do to Klaus is kick him out of office—a punishment that’s mitigated somewhat by the fact that his term ends on Thursday. On March 7, he starts his new job as a Distinguished Senior Fellow at the Cato Institute, a libertarian think tank in Washington. (sursa)

Epilogul: la doi ani de la amnistie, 52% dintre deținuții eliberați recidivaseră. Poliția cehă a spus că a înregistrat o creștere a criminalității cu 7% (peste 9000 de infracțiuni puse pe seama amnistiei). Nu se spune și câți corupți au reușit între timp să-și albească banii furați.

Ce trebuie să reținem din toate poveștile astea ar fi următoarele:

• că pe fondul unui dezinteres general al publicului, domeniul penitenciar este lăsat adesea la coada listei de priorități. Cetățenii nu sunt de regulă de acord nici cu construcția de închisori sau cu alternativele la închisoare și nici cu grațierea sau amnistia, totuși statul trebuie să ia niște măsuri în domeniu pentru că și deținuții au drepturi pe care statul s-a angajat să le respecte;
• chiar și atunci când condamnă o țară pentru încălcarea articolului 3 din Convenție (dreptul de a nu fi supus tratamentelor inumane sau degradante), printr-o decizie pilot, CEDO nu recomandă amnistii sau grațieri și nici nu obligă statul la plata unor despăgubiri către toți deținuții – ci doar către acele cazuri pe care le judecă curtea;
• CEDO recomandă îmbunătățirea condițiilor de detenție, crearea unor mecanisme interne la dispoziția deținuților pentru a reclama eventualele abuzuri, de exemplu instituția judecătorului delegat sau Ombudsman-ul, măsuri alternative de detenție, dezincriminarea unor infracțiuni (de exemplu legate de consum de droguri), mutarea deținuților care suferă de boli mintale în unități specializate etc;
• supraaglomerarea din închisori este corelată cu numărul și durata mare a arestărilor preventive (durata mare a proceselor), cu PIB-ul pe cap de locuitor, cu inechitățile din societate, cu starea democrației, corupția, fragilitatea statului și nivelul violenței. Supraaglomerarea din penitenciare este direct asociată cu problemele de guvernare, economia slabă și problemele din sistemul de justiție (sursa – Max Planck Institute for Foreign and International Criminal Law)
• amnistia are efecte de scurtă durată asupra populației din închisori, pentru că nu umblă la cauzele criminalității, iar efectele ei dispar rapid dacă nu se schimbă și altceva în sistem și în viața acelor oameni eliberați. Amnistia este un instrument legitim de a rezolva conflicte sociale la scară națională (războaie, revoluții), dar nu trebuie folosită ca o tehnică de rutină pentru diminuarea supraaglomerării din închisori. (idem);
• acolo unde un șef de stat uzează de o amnistie sau grațiere nepopulară (fie ea colectivă sau individuală), acel lider poate pierde sprijinul popular și poate pierde alegerile. În plus, liderul poate fi făcut responsabil legal pentru asta – vezi cazul Vaclav Klaus al Cehiei. Cel puțin în teorie 😉

Mâine Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 99 de ani. Oare ce cadou i-ar face PSD-ul in memoriam?

Etichete: amnistie, amnistie Cehia, amnistie Europa, amnistie Franța, amnistie Iliescu, amnistie Italia, amnistie România, Ceausescu, condiții detenție, detinuti, grațiere, Ion Iliescu, ordonanța grațierilor, penitenciare, succesuri, Vaclav Klaus