Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

decret-ceausescu-amnistie

Penultimul cadou pe care și l-a făcut Nicolae Ceaușescu de ziua lui, în 1988, a fost să șteargă cu generozitate păcatele tutulor celor condamnați cu până la 10 ani de închisoare, să le reducă la jumătate pe cele mai mari de atât și să comute în 20 de ani de temniță pedepsele cu moartea. Chiar și el a avut grijă ca în ultimul articol al decretului – dat, zice-se, pe un colț de masă la petrecerea de ziua lui – să prevadă că oamenii eliberați mai devreme din închisori vor fi ajutați de consiliile populare să se încadreze în muncă. Poate de asta oamenii tot nu l-au iubit, așa cum cică își dorea 😉

Decretul lege 3 din 4 ianuarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale și semnat de Ion Iliescu, a fost ultimul act de amnistie colectivă dat în România. Deocamdată. El ștergea toate infracțiunile politice prevăzute în Codul penal și grația toate infracțiunile pedepsite cu până la 3 ani închisoare sau amendă. Dacă citiți decretul semnat de Iliescu în 1990 o să vedeți că în câteva articole scrise simplu și clar sunt acoperite multe detalii importante: erau prevăzute clar infracțiunile și categoriile de deținuți care nu beneficiau de grațiere, ce se întâmpla cu procesele în curs și cu amenzile penale, ce se întâmpla în caz de recidivă și cum avea să fie implementat decretul. Pare că nu se mai fac acum juriștii ca ăia pe care guvernul i-a avut atunci la dispoziție ca să conceapă acel decret în zilele alea de foc dintre 22 decembrie 1989 și 4 ianuarie 1990. Prin comparație, citiți cât de fușerită, întortocheată și lacunară este ordonanța de grațiere pe care vreo s-o dea Guvernul Grindeanu.

M-am apucat într-o doară să caut decretul de amnistie dat de Ceaușescu în 1988 și dintr-un link în altul am ajuns să găsesc informații referitoare la regimul amnistiilor și grațierilor în Europa. Nu sunt multe, tocmai pentru că amnistia e considerată un instrument extraordinar la îndemâna liderului unei națiuni (președinte, monarh) sau a parlamentului, în schimb efectele produse de aceste acte au fost studiate de mulți sociologi, economiști, juriști etc, judecând după câtă literatură de specialitate se găsește pe Internet pe tema asta. Poate n-ar fi stricat ca Guvernul Grindeanu, înainte să se arunce pe piață cu ordonanțele astea și mai ales cu motivele invocate pentru ele, să fi studiat un pic ce au făcut alte țări înaintea noastră. Sau ce au pățit alți lideri care au dat amnistii nedorite de popor.

În general amnistia e dată în acele momente istorice în care se trece de la un regim la altul, de regulă printr-o revoltă populară, iar prin amnistie li se face dreptate acelora hărțuiți și condamnați politic de vechiul regim. Adică li se șterge pedeapsa, cazierul, mai puțin suferința și memoria. Cu alea trebuie să se descurce singuri. Este ce s-a întâmplat la noi în 1990, dar și în alte țări din Europa, fie după căderea comunismului, fie după război. Am găsit aici un site interesant pe tema asta.

harta-amnistie

Cum după căderea comunismului, în Europa n-au mai fost schimbări revoluționare de regim (nu se pune că s-a schimbat USL cu PSD), ai fi zis că nu se mai justifică nici amnistiile. Însă nu deținem noi exclusivitate la populiști, așa că amnistii și grațieri colective s-au mai petrecut pe continent. Campioane par a fi Franța și Italia, din ce date am găsit eu, ambele prevalându-se de acest motiv invocat acum și la noi: aglomerația din închisori. Dar per total, conform SPACE 2014 (statistica penală oficială dată de Consiliul Europei – datele pe 2016 încă nu sunt complete, aici), amnistii colective au mai fost date în Albania (2014), Azerbadjan (2013), Cehia (2013), Muntenegru (2013), Rusia (2013), Serbia (2012), Slovacia (2014), Georgia (2012) și Franța (2002).

În Franța, de exemplu, președintele avea dreptul (și uza de el) să grațieze sau să amnistieze colectiv în fiecare an de 14 iulie, Ziua Națională (Căderea Bastiliei, deh). Tradiția s-a oprit în 2008 când s-a schimbat legislația. De atunci președintele nu mai are voie să dea decât grațieri individuale. Sarkozy a refuzat, în 2007, să dispună pentru ultima dată de acest privilegiu și să elibereze 3000 de deținuți, motivând că nu i se pare normal să o facă doar pentru a mai diminua aglomerația din închisori. Franța avea atunci 61.000 de deținuți pe 50.000 de locuri, adică un excedent ca și la noi acum. Hollande cică ar fi grațiat o femeie de 60 de ani care-l împușcase pe bărbatul care o abuzase pe ea și pe fiicele ei toată viața. Conform SPACE, în Franța ultima amnistie colectivă a avut loc în 2002, iar ultima grațiere colectivă în 2006.  Gradul de ocupare în închisorile franceze e acum de 113%. Noi avem 103%.

Cum a rezolvat Italia problema, după decizia pilot de la CEDO

În Italia, ultima amnistie a fost în 1990, dar grațierea a fost practicată la scară largă pe motiv de supraaglomerare a închisorilor, între 1962 și 2006. Periodic erau eliberați din pușcării până la 35% dintre deținuți. Un studiu făcut pe această temă a demonstrat că într-un an de zile de la grațiere mai mult de jumătate dintre deținuți reveneau în spatele gratiilor. În plus, numărul deținuților creștea aproape de trei ori mai repede în anul de după grațiere, decât în restul timpului. Același studiu arată că după grațieri se înmulțesc infracțiunile și slăbește puterea legii în ochii populației.

We find the social cost of pardons to be significantly larger than the cost of incarceration. In the absence of cost efficient alternatives measures to incarceration, this suggests that in Italy prison capacity should be increased (sursa)

Faptul că grațierile nu au avut niciun efect asupra condițiilor din penitenciare, dimpotrivă, s-a văzut în decizia pilot pe care CEDO a dat-o împotriva Italiei în 2013, în cazul Torreggiani v. ItalyCEDO nu a obligat Italia nici să elibereze deținuții, nici să le plătească tuturor despăgubiri de milioane de euro, după cum ne sperie Guvernul Grindeanu în nota de fundamentare a ordonanței. Curtea Europeană i-a cerut Italiei să vină cu un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor. Statul a venit cu el în 2014, iar Curtea le-a acceptat.

Printre măsuri se numără: brățara electronică, detenția la domiciliu, eliberările condiționate, expulzarea străinilor, înființarea Ombudsman-ului pentru deținuți etc. Pe site-ul CEDO găsiți un studiu comparativ între o hotărâre pilot împotriva Rusiei, dată în 2012, și asta împotriva Italiei. Unde zice că Rusia este elevul repetent, firește, și că:

the effectiveness of the pilot judgment procedure depends upon the willingness of States to cooperate and to follow the indications of general measures provided by the Court” (sursa)

În acest mod simplu, Italia a parcurs în doar doi ani drumul de la cel mai mare grad de ocupare din toate penitenciarele europene – 148%, conform SPACE 2013 – la 109% în 2016 (sursa), când mai are doar cu 5000 de deținuți mai mulți decât locuri în închisori.

Acum Ungaria a rămas lideră de clasament cu un grad de ocupare de 142%.

Cum a amnistiat Vaclav Klaus corupții Cehiei în noaptea de Revelion

Cehia, pe de altă parte, deși nu are o problemă de aglomerare a pușcăriilor (77% gradul de ocupare conform SPACE 2013 și 99% în 2016) a avut parte de o amnistie la fel de dubioasă ca asta care se pregătește la noi, făcută peste noapte de fostul președinte Vaclav Klaus, în 2013, în discursul de Anul Nou, ca să le stea sarmaua în gât cehilor. Conform 4liberty.eu, din 1918 până acum Cehia ar fi avut 30 de amnistii, din care două date de Vaclav Havel, în 1993 și 1998. Cea mai contestată de cetățeni pare să fi fost asta din 2013, pentru că între miile de deținuți amnistiați de Klaus s-au numărat și condamnați pentru, ghici ce: corupție.

Embezzlements, corruptions, frauds, illegal tax avoidance with damage in the amount of billions of CZK at the expense of state (taxpayers) or clients have been forgiven to people who, as the media say, had, still have or could have some connections to people who prepared the Amnesty. We live in the Czech Republic – a suspicion of barter “quid pro quo” is automatic and it must be investigated, main critics say. (sursa)

Concret Klaus a amnistiat condamnați cu suspendare, cu executare, oameni în arest la domciliu sau condamnați la muncă în folosul comunității, în total peste 12.000 de oameni, din care jumătate erau în penitenciare. Amnistia a anulat și procesele în curs, care durau de mai mult de 8 ani. Toată operațiunea ar fi costat 36.000 de euro, la atât a fost evaluat efortul instituțional de procesare a tuturor cazurilor amnistiate.

Motivația oficială a fost că amnistia marchează 20 de ani de existență a republicii Cehia (de când se desprinsese din Cehoslovacia), dar măsura a fost amplu criticată de societate, de la judecători, polițiști, parlamentari la cetățenii simpli. Mai mult, lumea a fost indignată că însuși premierul a contrasemnat decretul de amnistie dat de Klaus (așa prevede legea lor), și că totul s-a făcut, evident, peste noapte, fără o dezbatere publică.

Decizia de amnistie a fost atacată la Curtea Constituțională de niște parlamentari și de membri ai Tribunalului din Praga, dar se pare că nu s-a putu face nimic pentru a o anula. Ca urmare, câteva luni mai târziu, în martie când oricum i se termina mandatului lui Vaclav Klaus, tot ce a putut să-i facă Parlamentul a fost să-l suspende și să-l acuze de trădare.

The only problem for the Senate is that the worst thing they can do to Klaus is kick him out of office—a punishment that’s mitigated somewhat by the fact that his term ends on Thursday. On March 7, he starts his new job as a Distinguished Senior Fellow at the Cato Institute, a libertarian think tank in Washington. (sursa)

Epilogul: la doi ani de la amnistie, 52% dintre deținuții eliberați recidivaseră. Poliția cehă a spus că a înregistrat o creștere a criminalității cu 7% (peste 9000 de infracțiuni puse pe seama amnistiei). Nu se spune și câți corupți au reușit între timp să-și albească banii furați.

Ce trebuie să reținem din toate poveștile astea ar fi următoarele:

  • că pe fondul unui dezinteres general al publicului, domeniul penitenciar este lăsat adesea la coada listei de priorități. Cetățenii nu sunt de regulă de acord nici cu construcția de închisori sau cu alternativele la închisoare și nici cu grațierea sau amnistia, totuși statul trebuie să ia niște măsuri în domeniu pentru că și deținuții au drepturi pe care statul s-a angajat să le respecte;
  • chiar și atunci când condamnă o țară pentru încălcarea articolului 3 din Convenție (dreptul de a nu fi supus tratamentelor inumane sau degradante), printr-o decizie pilot, CEDO nu recomandă amnistii sau grațieri și nici nu obligă statul la plata unor despăgubiri către toți deținuții – ci doar către acele cazuri pe care le judecă curtea;
  • CEDO recomandă îmbunătățirea condițiilor de detenție, crearea unor mecanisme interne la dispoziția deținuților pentru a reclama eventualele abuzuri, de exemplu instituția judecătorului delegat sau Ombudsman-ul, măsuri alternative de detenție, dezincriminarea unor infracțiuni (de exemplu legate de consum de droguri), mutarea deținuților care suferă de boli mintale în unități specializate etc;
  • supraaglomerarea din închisori este corelată cu numărul și durata mare a arestărilor preventive (durata mare a proceselor), cu PIB-ul pe cap de locuitor, cu inechitățile din societate, cu starea democrației, corupția, fragilitatea statului și nivelul violenței. Supraaglomerarea din penitenciare este direct asociată cu problemele de guvernare, economia slabă și problemele din sistemul de justiție (sursa – Max Planck Institute for Foreign and International Criminal Law)
  • amnistia are efecte de scurtă durată asupra populației din închisori, pentru că nu umblă la cauzele criminalității, iar efectele ei dispar rapid dacă nu se schimbă și altceva în sistem și în viața acelor oameni eliberați. Amnistia este un instrument legitim de a rezolva conflicte sociale la scară națională (războaie, revoluții), dar nu trebuie folosită ca o tehnică de rutină pentru diminuarea supraaglomerării din închisori. (idem);
  • acolo unde un șef de stat uzează de o amnistie sau grațiere nepopulară (fie ea colectivă sau individuală), acel lider poate pierde sprijinul popular și poate pierde alegerile. În plus, liderul poate fi făcut responsabil legal pentru asta – vezi cazul Vaclav Klaus al Cehiei. Cel puțin în teorie 😉

Mâine Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 99 de ani. Oare ce cadou i-ar face PSD-ul in memoriam?

oug_gratiere-curcan

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc. 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

10 comentarii la “Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 25/01/2017 at 09:08 #

    Extrem de interesant și un important efort de documentare.
    Chiar cu ”aministiile” din titlu.
    Mulțumesc, și este bine că se discută documentat și calm astfel de subiecte.

    • Dollo 25/01/2017 at 10:44 #

      Mulțumesc, am corectat 😉

  2. Motanul 25/01/2017 at 11:12 #

    In ordonanța lui Dragnea sunt o mulțime de excepții. Totuși nu văd abuzul in serviciu, cel mai ușor de dovedit, in cazul încredințării preferențiale a contractelor catre anumite firme, fără respectarea reglementărilor in vigoare. Așa ar scapă Secureanu de exemplu, cu ordonanța asta și diverși primari sau președinți de consilii județene.
    Ar fi interesant de știut, ce fapte ar gratia de fapt ordonanța asta. VoicuIescu de ce a fost condamnat? Ar fi grațiat de ordonanța asta?

    • Dollo 25/01/2017 at 12:24 #

      Dezincriminarea abuzului în serviciu (din ordonanța de modificare a codului penal) este mai gravă decât grațierea. În ordonanța cu grațierile problema mai gravă este că în articolul 2 nu sunt prevăzute excepții, deci practic oricine are peste 60 de ani (Voiculescu), are copii sau e gravid(ă) scapă de jumătate din pedeapsa inițială, indiferent de faptă. Iar asta cică acționează și asupra cercetărilor în curs – vezi cazul Iliescu-Mineriada.
      Explică foarte bine lucrurile procurorul general aici.

      • Motanul 25/01/2017 at 14:44 #

        Printre „beneficiarii” gratierii banuiesc ca se numara Nicusor Dan, Relu Fenechiu, Oprescu, Mircea Molot, etc, etc. adica grangurii inhatati pana acum de justitie si acuzati/condamnati pentru abuz in serviciu.

  3. Motanul 25/01/2017 at 14:58 #

    Pardon, nu Nicusor Dan ci Constantinescu de la Constanta:).

    • Dollo 25/01/2017 at 23:29 #

      Da el e chiar bolnav, din câte am înțeles, deci ar beneficia și din perspectiva „bolii incurabile”

  4. Gogu 25/01/2017 at 22:22 #

    Se tot vorbeste despre drepturile omului si respectarea lor. Faptul ca unul imi da in cap si pe urma cica mai are drepturile unui om, este un drept care ma nedumireste. Pai daca a ajuns sa violeze copii eu zic ca nu mai e om, deci nu mai are drepturi. Nici animal nu e, ca jignesc animalele. Este un detinut. Si ce fac “domnii” detinuti in pârnaie? O duc bine, chiar foarte bine, cu bani alocati pentru mancare, intretinere, tv, net. Bani mai multi decat salariul unor cetateni care muncesc cinstit. Care noi, cetatenii, platim aceste cheltuieli de intretinere pentru unii care au ucis, violat sau altele. De ce? De ce, va intreb eu, sa platesc din buzunarul meu aceste cheltuieli pentru niste javre? Ce ar fi daca “domnii” detinuti ar munci pentru patul in care dorm, masa pe care o mananca, caldura de le incalzeste celulele, televizorul la care se uita sau netul pe care-l acceseaza. Statul, adica noi contribuabilii, sa-i asigure pârnăiaşului gratis o podea intr-o celula neincalzita, cu 2 litri de apa si o bucata de paine pe zi. Se poate trai, au demonstrat-o altii inainte.

    De aici incolo insa intra in functiune

    DREPTURILE DETINUTILOR: Vrea infractoru’ pat , munceste 2 ore. Vrea si incalzit, munceste 4 ore. Vrea o masa mai buna, bun venit in lumea celor care muncesc 8 ore pe zi. Doreste televizor, iaca ore suplimentare. Internet, pai hai si sambata la munca, uneori si duminica cand sunt urgente. Sa se intretina singuri borfaşii. Sa plateasca ei salariul gardienilor, notele de plata la mancare, caldura, tv si net. Ca noi ceilanti le platim.

    Acum dupa ce am scris aste randuri imi pare ca suntem luati de prosti, noi cetatenii cinstiti.

    • Dollo 25/01/2017 at 23:28 #

      După cum am mai scris de câteva ori pe aici, problema nu e că deținuții nu vor să muncească, ci că nu au ce. Sunt puțini deținuți care nu vor să iasă la muncă, pentru că au bani de acasă. Majoritatea ar vrea, dar tot noi, statul, nu suntem capabili să le dăm de muncă. Sau în zonele unde ar fi de muncă, nu are penitenciarul suficienți oameni ca să-i păzească la punctul de lucru. Iar dacă ți-i scoate în comunitate fără pază, sari în sus că nu e bine – vezi reacția publicului indignat când madam Firea a zis că face deszăpezire cu deținuți. Punctul tău de vedere la bază nu e greșit, dar realitatea nu e niciodată ca teoria. Uite aici câte ceva pe tema asta.

    • cristian 17/02/2018 at 16:32 #

      Tu trebuie sa fii un retard cum rar se intalneste. Culmea, traiesti cu impresia ca ai si umor.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!