Scenă înduioșătoare zilele trecute la un Mega de cartier. O bătrânică a cumpărat ceva, iar la casă după ce a plătit a cerut să i se dea și bonurile alea pentru cumpărat cuțite.
– Nu mai dăm bonuri, gata, s-a închiat campania aia. Decât cuțite mai avem, bonuri nu, îi zice implacabil și tăios casierul, un bărbat între două vârste care abia se angajase la Mega Image și voia să impresioneze prin atitudine.
– Aoleo, păi și cu ce mai luăm cuțite acuma? întreabă bătrânica consternată. Acasă o așteptau nepoțeii ca să le facă o plăcintă cu mere, iar cuțitașul ăla mic și ascuțit i-ar fi prins de minune ca să scobească merele de cotor.
– Păi cine mai are bonuri pe acasă, nu știu, că cuțite avem, zice casierul mulțumit că are ocazia să vorbească despre oferta bogată de produse a magazinului la care tocmai se angajase.
– Și nu mai aveți pe acolo niciunu…? Că mai am nevoie de șapte ca să iau și eu un cuțit, insistă doamna, jucându-și ultima carte.
– Nu mai avem…, ridică casierul din umeri, încurcat că nu mai era nimeni la casa lui, ca să-și poată face de lucru cu alt client și să nu fie nevoit s-o privească în ochi pe biata bătrânică.
Bătrâna s-a dat de-o parte, dar a mai adăstat în loc, descumpănită, cu o hârtie de 50 de lei ținută de acum inutil în mâinile zbârcite. De la casa alăturată, la care eu tocmai îmi achitam cumpărăturile, un client din spate își deschide portofelul și o întreabă:
– Câte bonuri ziceți că mai aveți nevoie?
– Șapte!!, rostesc în cor și bătrânica, și casierul ei, privind în sus la bărbatul pe care generozitatea îl făcuse, parcă, brusc, mai înalt.
Bărbatul se scotocește în portofel și scoate o mână de bonuri, pe care i le întinde grămadă femeii. Ea le apucă cu ochii sticlind de emoție și mulțumește repetat.
Mișcat de gestul clientului, și casierul nostru își scoate o țoașcă de piele de sub casă și plusează:
– Luați și de la mine două, ia vedeți, vă mai trebuie ceva?
– Ia uite că vă dă și el două, haideți că se adună de un cuțit, o încurajează primul casier pe bătrâna căreia deja îi tremură mâinile de emoție și nu poate să-și numere bonurile căpătate.
În magazin se revarsă brusc o lumină caldă, însorită, în ciuda cenușiului rece de afară. Mă uit zâmbind neîncrezătoare la ei și în jur. Paznicul stă crăcănat în ușă și privește impasibil sceneta. O lacrimă i se furișează, totuși, din colțul ochiului stâng, precum ministrul Iordache din clădirea guvernului, în noaptea aia după ordonanță. Nu suntem la camera ascunsă. Dar o bătrânică din București tocmai a fost ajutată de doi buni samariteni să se înarmeze. Viva la revolucion! 🙂
*Întâmplarea e reală, doar cu descrierea m-am jucat puțin, că simțeam nevoia de nițică varietate între atâtea postări prea serioase din ultima vreme. Cu această ocazie marcăm și încheierea uneia dintre cele mai capitvante promoții derulate de Mega Image de când e el în viețile noastre 🙂
Nu radea!
Cutitele alea e bune!
Am lasat si eu alor mei 2 cupoane sa imi mai cumpere, ca sunt belea de belea iataganele.
Si nu li se rupe manareul, cum patesc cu alte pocnitori.
Ca deh, imi place sa tai bine si apasat:).
Apropo, unde mai sunt?
Cam peste tot sunt cuțite acum.
Chiar că.
Într-un Carrefour era ditamai standul cu cuțite, săbii și iatagane fix în capătul raftului cu rechizite. Numa’ dădeai colțul (scuzați expresia) și aveai de ales: de pâine, de legume, de măcelar (!), cu lungimi ale lamei de la 15 în sus. Cel mai impunător pe care l-am văzut cred că bătea înspre 30-35cm. Numa’ bun de tăiat plăcinta cu mere…
In Cora aveau macete de vinzare (!!!). undeva pe la 60-90 ron bucata (in functie de calitate) :))
Cel mai bine discut cu sotul, in bucatarie, cand tai ceva si gesticulez cu cutitul.
E numai ochi si urechi:).
Gata! refac stocul! Ala de paine e bun si de transat porcul.
Si foarfeca e ok.
Doamne, ce preferinte pasnice am…