Un beneficiu neașteptat al protestelor din ultimele săptămâni este faptul că ne-a scutit de reclamele grețoase care altfel ni s-ar fi băgat pe gât ca în fiecare an de V Day. A venit ziua îndrăgostiților pe negândite și ne-a prins cu inimile deschise în ditamai Piața Victoriei. Ce vrei reclamă mai bună la iubire decât piepturile a sute de mii de oameni care în ultimele săptămâni și-au strigat și cântat, pe diverse voci, e adevărat, dragostea față de țara asta?! Fără nicio umbră de ironie, cred că marele câștig al acestor frământări din ianuarie 2017 este acela că am spart bulele alea mici de pe facebook, în care ne panicasem că trăim, și am aflat câți suntem cu adevărat în realitate, și că putem schimba lucrurile dacă ne punem inimile la un loc.
Iubirea de anul ăsta, carevasăzică, este iubirea de moșie, chiar dacă e ea ridiculizată de mulți, chiar dacă duminica asta s-au delimitat de faza cu steagul o grămadă de hipsteri proeuropeni, chiar dacă în general mai sunt destui care au o problemă cu protestul în stradă, deși nu sunt de acord nici cu modul în care procedează PSD. Protestele astea au ridicat un colț de pe batista pusă pe țambal în ultimii 27 de ani și s-a văzut că coardele alea încă mai vibrează.
Acuma, pentru că nicio iubire nu e veșnică, ar trebui să ne luăm seama și să știm și când să ne oprim. Ca și în iubire, e un timp al sexului sălbatic și un moment al planningului familial. Unul a început chiar de duminică din piață, cerându-și iubita de nevastă sub steagul tricolor. Iar ea nu i-a răspuns cu altă întrebare, ci cu da. În fine, întotdeauna există și pionieri. Ce vreau să spun e că pe termen lung nu e suficient doar cu inimile, trebuie și cu capetele.
De când cu protestele au început mai mulți să-și dea seama că e nevoie și de alte forme de rezistență, mai profilactice așa, nu numai din astea hei-rup-iste, ca ieșitul în stradă. Așa că începe să se strecoare insidios, ca frigul prin tălpile protestatarilor, întrebarea „ce urmează?”. Păi așa cum ar fi normal, urmează să facem ce ar fi trebuit să facem demult și în fiecare zi, nu numai la 4 ani și atunci doar jumătate dintre noi: să fim cetățeni!
Asta înseamnă să:
- ne informăm constant despre ce fac ăștia prin instituții. Informarea presupune că urmărim site-urile instituțiilor, sursele credibile de știri (v-am mai spus cum se face asta), să nu ne inflamăm isteric decât atunci când chiar arde – de exemplu când unii dau o ordonanță noaptea 😉
- ne implicăm fie în politică, fie într-o activitate neguvernamentală, pe felia pe care ne pricepem, ne e la îndemână sau măcar acolo unde știm că sunt oameni în care avem încredere. Asta înseamnă să ne înscriem într-un partid sau să îi sprijinim logistic sau financiar pe oamenii din el, cu care rezonăm. Același lucru putem face și cu unul sau mai multe ONG-uri care au activități care ne interesează. V-am tot spus în anii trecuți cu ce ONG-uri am lucrat eu și de care sunt sigură că nu fac mânării. Dar sunt și altele pe care le puteți ajuta, fie cu bani, fie prin voluntariat. Ca una care de ani de zile face asta vă spun că nu e nimic mai exasperant decât să vezi cum tragi de oameni, ca de un cal mort, când e să-i mobilizezi pentru o cauză.
- votăm de fiecare dată (da, chiar dacă exact în duminica aia ne mănâncă-n cur să vizităm Valea Prahovei) și ne facem un obicei din a mai convinge să iasă la vot alte 3-5 persoane din anturaj. Iar ce s-a întâmplat luna asta ne servește excelent ca argumentație pentru „uite de ce e bine să votezi!”
- nu dăm șpagă, nu furăm, chiar dacă asta înseamnă că nu obținem instant un act la ghișeu sau să nu ni se schimbe cearceaful la spital sau o să cumpărăm din supermarket soluția de spălat pe mâini în loc s-o luăm de la locul de muncă, că tot nu ne vede nimeni. Da, micile furăciuni se contabilizează undeva ca fel ca astea mari care ne deranjează la politicieni, chiar dacă aparent nu sunt echivalente.
- reclamăm orice abuz/încălcare a legii. Da, Avocatul poporului nu e al poporului, OPC nu face, primăria nu drege, poliția e vai de capul ei. Totuși, presiunea nu strică, iar în fața reclamațiilor repetate orice instituție începe să miște ceva. Nu-ți dai seama de asta când ești singurul care depunde o plângere, dar ia să vezi când e un val de plângeri, cum se aude de subiect.
- nu disperăm. Chiar dacă pare că acum trăim într-o casă în care se tot sparg țevile într-un ritm mai rapid decât reușim noi să le cârpim, disperarea, deznădejdea și acționatul în pripă nu ne ajută cu nimic. Stăm deja în casa asta de secole, iar istoria ne arată că greșelile sunt ciclice și mai ales că nimeni nu e veșnic. Nici Năstase, nici Ponta, nici Dragnea, nici Firea. Trump nici atât 😉
Firește că toate astea nu vor fi de ajuns și nici nu ne vor schimba peste noapte țara. Dar nici să stăm în stradă tot timpul nu merge, și nici să ne mutăm cu protestul de la o poartă la alta nu e eficient. Nu ne țin nici forțele, ne pierdem și determinarea. De când merg eu la proteste, nu am văzut niciodată furie mai mare, reală, neforțată, ca aia din noaptea de 31 ianuarie când au dat ordonanța. Hai să fim cetățeni zi de zi și să ne păstrăm opțiunile deschise pentru a lăsa doar furiile alea reale să erupă în proteste, când o fi nevoie.
Ca să încheiem într-o notă optimistă, aș zice să practicăm cu succes uniunea consensuală, concubinajul zilnic, dar să-i mai ardem și câte un sex sălbatic așa la nevoie, că ține vie flacăra iubirii 😉
Cumnată-mea, acu’ câțiva ani: „Eu sunt de acord cu tine [să nu se ia șpagă/să se pedepsească șpaga/d-astea], dar atunci cănd am nevoie rapid de un serviciu vreau să-l pot rezolva cu șpagă!”
I-am răspuns: „Într-o societate normală ar trebui ca serviciile să fie rapide și de calitate astfel încât să nu fie create condițiile pentru apariția șpăgii!”
A tăcut atunci.
Ieri zicea frate-miu că ce am cu guvernul, că a fost ales democratic. Am replicat doar că parlamentul a fost ales, guvernul a fost numit și am schimbat subiectul. A conchis că „e și multă dezinformare”.
Uite asta e una din situațiile în care o discuție ar trebui purtată, mai ales că e vorba de familie, de care-ți pasă. Cu argumente, cu cifre, cu blândețe. Dacă tăceți și schimbați subiectul înseamnă că rămâne fiecare în bula lui.
Domnul X de la partidul Y nu s-a deranjat in urbea mea sau satul meu sa-si faca campanie, sa stea de vorba cu mine, alegatorul lui. Sa-i fac eu campanie? Sa-l conving eu pe unchiul, sora, varul, prietenul sa-l voteze pe X?
E, asta e profund gresit.
Pentru ca daca X si partidul Y au cistigat si evident, nu vor face nimic din ce au promis (cum s-a intimplat mereu), nu X si partidul vor trage ponoasele, ci eu, fiindca i-am convins pe cei de enumerati mai sus. Si cind prietenul, neamul, iti bate obrazul si-ti spune: „Vezi, m-ai pus sa votez, si uite, fabrica unde lucram nu mai e, sau pensia n-a crescut, din contra e mai mica fiindca toate s-au scumpit”, cum mai ridici capul din pamint, pentru ca si tu i-ai convins crezind ca vor fi altfel, sperind ca va fi mai bine?
La alegerile din 1946 tata avea 9 ani. Într-o seară, tatăl lui a venit acasă și i-a arătat bunicului, analfabet, o hârtie pe care era desenat un ochi: „Uite, ăștia sunt ai noștri! Bagă de samâ să nu pui pe lenie, că s-anulează!” (Tatăl meu nu știa ce-i aia anulare, dar a priceput că e de rău dacă bunicul trebuia să bage de seamă!)
Acum nu mai e așa. Părinții știu ei mai bine decât noi, iar frații mai mari s-au rinocerizat și ei.
Argumentele și cifrele merg atâta vreme cât interlocutorul e dispus să asculte ce ai de spus. Din păcate știe deja că ești de altă părere și încearcă să evite disonanța cognitivă.
Iar pe mine nu mă mai țin curelele. Mă enervez rău din fleacuri, așa că iaca și blândețea se duce dracului. De aia am și schimbat subiectul.
Ai dreptate.
Minus chestia cu ”mâncatul în cur” – cu care nu sunt de acord, un material corect și onest.
O problemă reală este însă alegerea unei cauze concrete. Înainte de alegeri, generația mai tânără (și mai înțeleaptă) din familia mea aplauda USR/Nicușor Dan. Eu eram sceptic – ca mulți bătrâni – iar scandalul Moroianu/Nicușor Dan mi-a confirmat scepticismul.
Nu este de loc ușor să alegi o cauză – căreia să te dedici – în România. Deocamdată rămân la mici gesturi filantropice (nu îmi place termenul, dar nu găsesc altul) și la acțiuni de voluntariat.
Nu înțeleg de ce fondatorii de mișcări cu caracter politic nu înțeleg că o minimă doctrină este obligatorie. În cazul USR a frizat prostia – la personaje care nu pot fi altfel acuzate de stupiditate.
Altfel, cu bune urări
Cauzele concrete sunt rare, de regulă putem alege niște direcții cu care rezonăm și pentru urmarea cărora sprijinim un partid sau un ONG care se ocupă îndeaproape de ele: protecția animalelor, mediu, libertate de exprimare, Internet liber, drepturi civile, educație, serivicii medicale pentru bolnavi în fază terminală etc.
Da, în cazul USR cred că acum văd și ei că lipsa doctrinei le dă bătăi de cap. Eu nu știu exact viziunea domnului Moroianu, dar după cât a apărut în acel scandal și ce s-a mai scris despre el aș zice că a fost o decizie coerectă a USR de a separa apele. Deocamdată cred că în actualul tablou politic e suficient și să existe niște politicieni în care să avem încredere, că în rest sunt destui cu doctrină, dar pe care trebuie să-i păzim nopțile.
Notiunea de doctrina pentru partidele romanesti este ceva utopic. Iar chestia cu stinga si dreapta e si mai haioasa.
Nu exista pentru ca nu pot spune ce vor. E ca mai sus, de acord ca sa se pededpseasca spaga, dar cind are nevoie urgenta de ceva sa rezolve cu spaga.
Personal sunt de acord cind se spune ca PSD face, si drege, dar si opozitia face la fel.
Spun ca vor altfel de politica, dar fac la fel. Nicusor Dan fu ales consilier la capitala si dupa nici 2 luni fugi de acolo (unii zic ca n-a fost la nici o sedinta a consiliului) si pleca la Parlament. Si mai e cred ca si Clotilde si Turcescu de la PMP si poate si ceva PNL-isti.
Sigur ca gestul e legal (in Romania, ca la altii nu), dar e moral? Cum pot eu sa merg si sa votez aceste formatiuni? Cum pot eu sa-i spun altuia: Mergi la vot, ca altii sunt altfel?
Nu pot.
E ca chestia cu „Pleaca-ai vostri, vin ai nostri, / Noi raminem tot ca prostii!”
Exista acum niste posturi vacante de primar si sefi de consilii judetene, deoarece cistigatorii lor au avansat la Parlament. E legal. Dar e moral? Si de unde se vor plati alegerile complementare? De la buget! Si cine da banii la buget? Contribuabilul. Care contribuabil? Numai cel ce lucreaza in mediul privat. Bugetarul nu contribuie la buget (indiferent de locul unde lucreaza – sanatate, invatamint, functionar, armata politie, SRI, SIE, pompier). Pentru el (pentru a-i da iluzia ca plateste impozit) se misca niste bani de la un buzunar la altul.
Stelian, comentariul tău e plin de inexatități, ceea ce arată că ignori exact primul punct din sfaturile mele: informează-te. Pe bune, de ce nu faci asta?
– Nicușor Dan a fost la aproape toate ședințele de consiliu, când era consilier, există probe video și audio în acest sens, caută-le pe Internet sau în media pe care o citești. Ședințele astea nu se țin în afara orelor de program sau în week-end, ci în cursul săptămânii, dimineața sau când li se scoală cheful primarului și celor de la PSD. Participarea asta presupune să te învoiești de la locul tău de muncă, care-ți pune pâine pe masă, și să te duci la consiliu pentru alegătorii tău, chestie care nu-ți oferă recompensă materială (indemnizația de ședință e un procent din salariul primarului), ba eventual te mai și agresează psihic dacă joci într-o majoritatea care nu te lasă nici să deschizi gura, darmite să-ți discute vreun proiect propus de tine. Știu, poți să zici cine l-a pus să se bage? Totuși el s-a băgat, tu de ce nu?
– Faptul că a plecat în Parlament nu înseamnă că a abandonat cauza, ci că s-a dus să-și reprezinte alegătorii la nivel național, unde probabil crede că poate face mai multe. Alegătorii l-au ales și acolo, că știau că e în fruntea listei. Pentru partid a fost mai bine, altfel îți recomand să te informezi să vezi cât de greu a fost pentru un partid nou să-și facă niște liste – oamenii nu vor să se bage nici măcar pe liste, darmite în partid. Mă refer la oamenii ăia curați pe care-i vrem, nu la traseiști.
– Plecarea din consiliu a câtorva nume nu înseamnă automat alte alegeri, ci punerea în locul lor a oamenilor care erau deja pe liste pe locurile neeligibile. Oamenii ăștia așteaptă deja de câteva luni la mila PSD să pună validarea lor pe ordinea de zi și să îi valideze ca și consilieri. Asta nu costă nimic, dar mai mult îi încurcă pe cei din PSD pentru că fără ei pot să voteze și hotărâri la care au nevoie de două treimi.
– Clotilde nu e la Capitală, ci la consiliul local al sectorului 1, tot la USR. Turcescu e la PMP, dar a plecat și el în Parlament. PMP votează adesea tot cu PSD+ALDE, pentru că sunt de fapt consilieri foști UNPR. Nici PNL nu votează întotdeauna în opoziție.
– Chiar și dacă în țară ar exista un primar care a ales să lase primăria pentru parlament, asta s-a întâmplat tot cu votul oamenilor de acolo, deci oamenii ăia l-au vrut și primar, l-au vrut și parlamentar, de ce ar fi nemulțumiți acum?
Ce spui tu e că nu vrei să te bagi să-i zici cuiva cum să voteze. Foarte bine, nu-i spune asta, ci doar că e important să meargă la vot. Pleacă ai noștri, vin ai voștri este cea mai păguboasă formă de a sta pe margine și de a da din gură aiurea, dezinformând la rândul tău așa cum ești și tu dezinformat. Iar în cazul ăsta banii tăi produși la privat vor fi cheltuiți exact așa cum spui, fără ca tu să ai niciun cuvânt de spus.
Excelent punctat!
Mda, nu poti sa-i spui cuiva „mergi la vot, ca astia sunt altfel”, dar poti sa sa-i spui cuiva sa mearga la vot, pentru a incerca o schimbare. A incerca, nu neaparat si a reusi o schimbare. Dar neaparat a incerca de fiecare data.
Din punctul meu de vedere trebuie sa mergem la vot, fie si daca asta ar avea ca singur efect alternanta partidului X cu partidul Y, iar ulterior a partidului Y cu partidul X. Chiar daca astia par facuti de o mama, alternandu-i la putere ii obligam sa se tina cat de cat in frau unii pe altii, pentru ca se vor chinui ca data viitoare sa ne convinga sa votam invers.
Despre apariatia partidelor noi, cred ca multa lume inca viseaza la un Fat Frumos calare pe cal alb, care sa vina sa ne salveze. Ma tem ca aia nu se va intampla. E greu sa-ti croiesti o familie sau o echipa la munca, pe masura visurilor, ce sa mai zicem de un partid. Iar cei mai multi dintre noi, care ni-l dorim pe Fat Frumos, nu ne implicam nicicum …
In astfel de vremuri tulburi, ar trebui sa ne intrebam mai des (cum zicea candva un nene) ce putem face noi pentru tara asta in care vrem sa traim, nu ce poate face ea pentru noi.