De când a dat frigul, sclava folosește un calorifer electric ca să dezmorțească garsoniera asta debranșată de la sistemul centralizat de termoficare, în care supraviețuiesc și eu din cauza hazardului.
Cu chiu cu vai, am luat în sistem quaker, că n-am văzut încă scris vreun act de proprietate, câte un locșor meschin în apropierea sursei de căldură. Mai exact pe masa de cafea pe care sclava a cărat-o de la Ikea acum câțiva ani, vrând să-și încropească o casă elegantă.
Sub masă am găsit un coș în care mă cuibăresc în timpul zilei, în rarele momente când îmi permit să ațipesc, dar și atunci stau de fapt cu ochii deschiși, vigilentă cum mă știți. Noaptea, precum se știe, mă întind pe pilota ei, contribuind cu atât cât îmi stă în greutate la unele coșmaruri în care sclava crede că o apasă o dihanie neagră și mare pe burtă. Evident, când se trezește și vede că sunt doar eu, mă drăgălește ușurată, minute în șir.
După masă, mă urc la etaj, unde în mod miraculos și inexplicabil a apărut un soi de covor pe care l-am mai văzut, prin baie. Când nu urmăresc cu atenție derularea lucrurilor prin tavanul de sticlă, sunt cu geana pe tot ce mișcă în casă, printre elemenții caloriferului. E un loc ideal de monitorizare neobservabilă. Practic sunt un Big Brother pe care toți îl bănuiesc că ezistă, dar nu l-au văzut niciodată.
În zilele în care vreau s-o mai păcălesc pe fraieră ca să mă mângâie pe burtă, să-mi mai facă un shooting sau pur și simplu s-o dau pe spate cu drăgălășenia mea, mă urc pe terasă, pe sticla mesei, și mă alint. Acolo fiind am constatat că dacă stau aplecată cu botul între elemenții caloriferului, pot să captez toată căldura cu mustățile. Pentru că sunt generoasă, nu fac asta prea des, îi mai las și sclavei câteva grade prin garsonieră.
Viața devine un calvar de două ori pe zi, când trebuie să ies la buda din fundul curții, mai ales pe vremea asta când curtea a fost înzăpezită zile la rând, iar sclava a pierdut timpul pe la proteste, în loc să-mi facă mie cărare. Când a viscolit am jucat dur cartea grevei de căcare, am mieunat sfâșietor în pragul ușii, și de frică să nu cumva să-i botez parchetul s-a îndurat și a mutat buda în casă. Însă doar pentru câteva zile. Acum cică vine primăvara și buda și-a reluat locul ei în fundul curții. Firește, ce-i pasă ei, că se duce în Cuba, unde sunt 30 de grade la umbră, iar pe mine mă lasă aici să mă piș pe mine de frig cât îmi scormonesc un locșor potrivit în nisip ca să-mi ascund rușinea.
M-am gândit mult în perioada asta care e menirea mea pe lume. Dacă mănânc ca să mă duc la budă sau dacă mă duc la budă pentru că mănânc. Încă nu am pus concluziile acestei introspecții hibernale, însă îmi e clar că dacă nu pot renunța la ceva anume, acel ceva se numește pliculeț cu hrană umedă. Iar cât va fi ea plecată, sclava cu care voi locui e muuult mai generoasă cu pliculețele din câte știu 😉
Deocamdată #rezist. După cum se vede, orice neajuns e transformat în oportunitate. De imagine cel puțin.
Toshiba
Frumos pentru descrețirea frunții și aflarea unor adevăruri puțin știute.
Om rău!
Detest felinele și ador caii! Din păcate nu îmi pot ține herghelia în București.
Dar nu putem avea totul!
Pentru cei care au altă părere – urmăriți cum se îngrijește o iapă de un mânz proaspăt fătat!
Am avut o experiență – de loc plăcută – cu iapa mea favorită – Mașa – când m-am apropiat pe neașteptate de mânzul ei.
Iar unul dintre unchii mei – fost maior de cavalerie în Armata Română – a avut o experiență de nedescris cu stră-stră-bunica Mașei. A fugit în țară – evident abandonând calul – după tragedia de la Odessa. După mai mult de un an a găsit-o pe Mașa păscând iarba de lângă gardul garnizoanei din Iași – unde era încartiruit. Evident, cu copitele în halul pe care vi-l imaginați…
Mașa nu este felină, deși este la fel de plină de grație!!!
Nici eu nu eram prea prietena cu pisicile, preferam cainii (in curte, nu in casa). Asta pana cand acum vreo 6 ani, copiii nostri (adulti) au adus un ghemotoc alb cu negru recuperat de la gunoi de sun o coaja de pepne. Era cu codita cu tot cat palma mea. L-am hranit la inceput cu pipeta, apoi cu biberon special pentru pui de pisici. Ne-am mutat intre timp la tara si acum Mufi beneficiaza de posibilitatea de a hoinari in voie (cand are chef) si sa prinda soareci. Am ajuns la concluzia, ca pisicile sunt mai dragute decat cainii. Mai au o mare calitate: le place muzica de opera!
haha, amuzant… sclava!!
http://imgur.com/gallery/tgF1oCB
Toshibo, nu mai rezista mult, ca te alegi cu o constipatie nasoala.
Salut,
Te invit sa faci parte din comunitatea http://www.idealhost.ro/ ; Ne-am bucura sa impartasesti experienta pe care o ai cu hostingul pe care il folosesti.
Maxim