O javră extraordinară

O zi din viața pisicii Toshiba: dragostea de pliculeț cu hrană umedă în vremea viscolului și a budei în fundul curții. În rest, trai neneacă, pe bani de la Soros, firește :)

toshiba-cos

toshiba-etajDe când a dat frigul, sclava folosește un calorifer electric ca să dezmorțească garsoniera asta debranșată de la sistemul centralizat de termoficare, în care supraviețuiesc și eu din cauza hazardului.

Cu chiu cu vai, am luat în sistem quaker, că n-am văzut încă scris vreun act de proprietate, câte un locșor meschin în apropierea sursei de căldură. Mai exact pe masa de cafea pe care sclava a cărat-o de la Ikea acum câțiva ani, vrând să-și încropească o casă elegantă.

Sub masă am găsit un coș în care mă cuibăresc în timpul zilei, în rarele momente când îmi permit să ațipesc, dar și atunci stau de fapt cu ochii deschiși, vigilentă cum mă știți. Noaptea, precum se știe, mă întind pe pilota ei, contribuind cu atât cât îmi stă în greutate la unele coșmaruri în care sclava crede că o apasă o dihanie neagră și mare pe burtă. Evident, când se trezește și vede că sunt doar eu, mă drăgălește ușurată, minute în șir.

toshiba-gratiiDupă masă, mă urc la etaj, unde în mod miraculos și inexplicabil a apărut un soi de covor pe care l-am mai văzut, prin baie. Când nu urmăresc cu atenție derularea lucrurilor prin tavanul de sticlă, sunt cu geana pe tot ce mișcă în casă, printre elemenții caloriferului. E un loc ideal de monitorizare neobservabilă. Practic sunt un Big Brother pe care toți îl bănuiesc că ezistă, dar nu l-au văzut niciodată.

În zilele în care vreau s-o mai păcălesc pe fraieră ca să mă mângâie pe burtă, să-mi mai facă un shooting sau pur și simplu s-o dau pe spate cu drăgălășenia mea, mă urc pe terasă, pe sticla mesei, și mă alint. Acolo fiind am constatat că dacă stau aplecată cu botul între elemenții caloriferului, pot să captez toată căldura cu mustățile. Pentru că sunt generoasă, nu fac asta prea des, îi mai las și sclavei câteva grade prin garsonieră.

toshiba-terasa

Viața devine un calvar de două ori pe zi, când trebuie să ies la buda din fundul curții, mai ales pe vremea asta când curtea a fost înzăpezită zile la rând, iar sclava a pierdut timpul pe la proteste, în loc să-mi facă mie cărare. Când a viscolit am jucat dur cartea grevei de căcare, am mieunat sfâșietor în pragul ușii, și de frică să nu cumva să-i botez parchetul s-a îndurat și a mutat buda în casă. Însă doar pentru câteva zile. Acum cică vine primăvara și buda și-a reluat locul ei în fundul curții. Firește, ce-i pasă ei, că se duce în Cuba, unde sunt 30 de grade la umbră, iar pe mine mă lasă aici să mă piș pe mine de frig cât îmi scormonesc un locșor potrivit în nisip ca să-mi ascund rușinea.

M-am gândit mult în perioada asta care e menirea mea pe lume. Dacă mănânc ca să mă duc la budă sau dacă mă duc la budă pentru că mănânc. Încă nu am pus concluziile acestei introspecții hibernale, însă îmi e clar că dacă nu pot renunța la ceva anume, acel ceva se numește pliculeț cu hrană umedă. Iar cât va fi ea plecată, sclava cu care voi locui e muuult mai generoasă cu pliculețele din câte știu 😉

Deocamdată #rezist. După cum se vede, orice neajuns e transformat în oportunitate. De imagine cel puțin.

toshiba-rezist

Toshiba

Etichete: , , ,

7 comentarii la “O javră extraordinară” Subscribe

  1. Om bun 19/02/2017 at 12:00 #

    Frumos pentru descrețirea frunții și aflarea unor adevăruri puțin știute.

  2. Stefan Bragarea 19/02/2017 at 13:48 #

    Om rău!
    Detest felinele și ador caii! Din păcate nu îmi pot ține herghelia în București.
    Dar nu putem avea totul!

    • Stefan Bragarea 19/02/2017 at 17:54 #

      Pentru cei care au altă părere – urmăriți cum se îngrijește o iapă de un mânz proaspăt fătat!
      Am avut o experiență – de loc plăcută – cu iapa mea favorită – Mașa – când m-am apropiat pe neașteptate de mânzul ei.
      Iar unul dintre unchii mei – fost maior de cavalerie în Armata Română – a avut o experiență de nedescris cu stră-stră-bunica Mașei. A fugit în țară – evident abandonând calul – după tragedia de la Odessa. După mai mult de un an a găsit-o pe Mașa păscând iarba de lângă gardul garnizoanei din Iași – unde era încartiruit. Evident, cu copitele în halul pe care vi-l imaginați…
      Mașa nu este felină, deși este la fel de plină de grație!!!

      • Catalina Ghitulescu 20/02/2017 at 15:22 #

        Nici eu nu eram prea prietena cu pisicile, preferam cainii (in curte, nu in casa). Asta pana cand acum vreo 6 ani, copiii nostri (adulti) au adus un ghemotoc alb cu negru recuperat de la gunoi de sun o coaja de pepne. Era cu codita cu tot cat palma mea. L-am hranit la inceput cu pipeta, apoi cu biberon special pentru pui de pisici. Ne-am mutat intre timp la tara si acum Mufi beneficiaza de posibilitatea de a hoinari in voie (cand are chef) si sa prinda soareci. Am ajuns la concluzia, ca pisicile sunt mai dragute decat cainii. Mai au o mare calitate: le place muzica de opera!

  3. valentin 19/02/2017 at 15:38 #

    haha, amuzant… sclava!!

    http://imgur.com/gallery/tgF1oCB

  4. cristina 20/02/2017 at 09:09 #

    Toshibo, nu mai rezista mult, ca te alegi cu o constipatie nasoala.

  5. Maxim 01/03/2017 at 22:34 #

    Salut,

    Te invit sa faci parte din comunitatea http://www.idealhost.ro/ ; Ne-am bucura sa impartasesti experienta pe care o ai cu hostingul pe care il folosesti.

    Maxim

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.