2 ore și 3 minute într-un spital din Vinales, Pinar del Rio, Cuba

Guest post by a Romanian in Cuba - un cititor care s-a nimerit în același timp în vacanță în Cuba și mi-a scris că a avut experiențe diferite, dar a și trăit ceva senzații tari, într-un spital din mult lăudatul sistem medical cubanez.

 

Pinar del Rio Provence, Vinales, 8:00 AM, 24 °C, însorit, viteza vântului 8 km/h de la est la vest, umezeală 25%, intr-un cuvânt PERFECT.

După o întârziere de nici 45 de minute (perfect acceptabil după standardele cubaneze) apare ghidul contractat seara trecută, la recomandarea gazdei, pentru o plimbare cowboy-istică printre mogotes – niște dealuri verzi, adorabile, deasupra cărora planau artistic mai mereu niște vulturi, plătiți parca să facă atmosfera. Plimbarea avea să se desfășoare călare pe niște mârțoage trecute de prima tinerețe, dar încă zdravene și musculoase, fiind planificată vizitarea din galopul calului a unui lac spectaculos, o plantație de cafea, una de trabucuri  tutun și una de trestie de zahăr. Preț inițial 45 de cuci, după o negociere la sânge, preț final 35 cuci. Am aflat ulterior, la coadă la schimbul valutar, de la niște nemți haioși, că prețul era de fapt 25 or even less.  Apropo, după nici 40 de minute așteptare, coada nu a avut finalitate, pentru că la ora 16 trecute fix s-a închis Cadeca și am rămas, și eu și nemții, cu valuta neschimbată, chestie altfel obișnuită după standardele cubaneze.

Vremea nu a fost totuși irosită, ci am câștigat, în cele 40 de minute, încrederea unei mici părți a poporului neamț care era gata să ne dea nouă, mică partea a poporului român – popor cunoscut printre străini în special pentru abilitățile mult peste medie în privința subtilizărilor mărunte, cât și pentru densitatea mare de vampiri la 100.000 de locuitori – valuta lor să  o schimbăm în caz că am fi apucat doar noi să intrăm în Cadeca – casa de schimb valutar.

Revenind, excursia a fost exact cum a fost planificată. Caii s-au purtat onorabil cu noi, locurile au fost minunate – experiența reușită. Un singur nor a străbătut această zi până acum perfectă – lipsa apei. Singurele popasuri în această atmosferă idilică aveau, de băut, o listă bogată de cocktailuri locale (cuba libre, pina colada, daiquiri, cubana, cubanita și daiquiri) dar deloc apă. Sau poate aveau apă dar n-am ajuns eu cu meniul până acolo.

Long story short ajungem înapoi în stațiune, 2 cuba libre si 7 ore jumătate mai târziu.

Pinar del Rio Provence, Vinales,16:00 AM, 30 °C,un pic prea însorit, viteza vântului 8 km/h de la est la vest, umezeala 25%, într-un cuvânt APROAPE PERFECT, ca după 8 ore de stat într-o șa de cal.

Să schimbăm banii și să mâncăm. Hai să nu mai schimbam bani L, să mergem să mâncăm. Ne încadrăm fără probleme în cei 70-80 de cuci rămași, că doar am făcut economie la apă pentru asta.

Comandăm, după nici 20 de minute vine un Mojito și sticla de apă rece, rece și mult dorită. Trântesc o poza artistică cu mojito în prin plan și o mașină clasică pe fundal, așa un pic blurată, cum se face.

Și beau apa. Toți cei 0,330 de mililitri de licoare binecuvântată după o zi petrecută în șaua calului, sub soarele cubanez. În cele 30 de minute de așteptare a mesei, care a venit între timp, îmi dau seama că mă cam doar toate alea și îmi e un pic răuț. Dau iama un pic în ropa vieja și brusc îmi e un pic mai mult răuț. Mă ridic să iau un pic de aer deși eram pe o terasa.  Întreb pe domnul chelner unde e toaleta, intru în restaurant, fac stânga spre WC-ul ce avea niște uși batante haioase, ca în westernuri, și mă trezesc pe locul din față al unui taxi colectivo (un mamut de Ford din ani 40, roșu). Prietena mea, pe locul din față, urla disperată, crezând că am dat ortul popii. Șoferul se uita prietenos la mine, iar cele 3 doamne de pe bancheta din spate mă privesc și ele stingherite, dar cumva ușurate că nu împart drumul spre spital cu un cadavru.

În curtea spitalului, mai fresh ca niciodată, dau să plătesc taximetristului care mă refuză elegant. Probabil e o superstiție la cubanezi să nu primești bani de la oamenii tocmai întorși de pe tărâmul celălalt.

Cobor jovial din mașină (efectiv cobor, e destul de înalt mamutul ăsta roșu), calmez prietena care, până atunci, în scurtele momente de luciditate, își punea întrebări privind repatrierea trupului ce obișnuia să fie prietenul ei, explic în engleză&spaniolămimico-gestuală  doamnei asistente, cu ciorăpei dubioși, ce s-a întâmplat, iar ea traduce domnului doctor.

Sunt descusut cu răbdare cu privire la istoricul medical, până atunci curat lună. Verdictul cade ca un tunet asupra mea: aţi leșinat ca o fetiță, señor! Îmi pierd entuziasmul, acum că mi-am pierdut masculinitatea de cowboy călit în șa de armăsar, sub soarele cubanez, parcă simt niște transpirații reci. Transmit reacțiile fiziologice pe care le trăiesc,  scurtă deliberare în spaniolă și se hotărăște că am totuși nevoie de o perfuzie cu ceva alcaline. Iau un loc comod pe patul de spital, fix sub un generos aer condiționat, ce ulterior a fost oprit la cererea mea.  Mi se explică calm și pe îndelete ce și cum și sunt lăsat să mă liniștesc. Profit de răgaz să mai liniștesc un pic prietena, care clar se afla într-o stare mai deplorabilă decât a mea. Se trage un paravan mobil în jurul patului și se aduce perfuzia. Doamna în ciorăpei scoate dintr-un pachețel de hârtie alimentară maro, un tampon de vată înmuiat în prealabil în ..spirt? Hârtia aia maro îmi cam spulberă imaginea creată de atenția cu care am fost tratat, de doctorul care inspira încredere și profesionalism și de curățenia austera a spitalului, drept pentru care întreb îngrijorat daca acul perfuziei e nou. Primesc asigurări că da, însoțite de un zâmbet enigmatic. O fi fost ironic, ca da, sigur că da!, o fi fost șăgalnico-cubanez?! N-am aflat încă. Prin curățenie austeră înțeleg mobilare si populare strict necesară, și că dacă aerul condiționat nu ar fi existat aș fi putut fi la fel de bine într-o policlinică a bucureștiului anilor ’80.

La fiecare 5 -10 minute veneau, pe rând, medicul și asistenta, care mă întrebau răbdători și autentici cum îmi mai e. Între timp apare și chelnerul de la restaurantul în care îmi rătăcisem cunoștința. Drăguț că a venit, se luminează la față când vede că mișc, mă saluta și pleacă mai bucuros decât venise. Mă gândesc că la ei nu prea se aduc portocale la bolnav. Meh, nu că n-ar fi avut portocale pe acolo, dar na, diferențe culturale cesafaci, ncsf.

Apare și un chirurg în peisaj. Deja era o echipă completă, 2 medici și asistentă care se zgâiau la o zgârietură pe sprânceană, căpătată în căderea dramatică provocată de leșinul din restaurant. Se deliberează dacă să mi-o coasă sau nu. Prietena intuiește adevărata problemă din spatele îngrijorării și scoate, salutar, niște plasturi din geantă. Atmosfera se destinde brusc și toată lumea, mai puțin asistenta, își recapătă bună dispoziția. Se pare că nu aveam totuși nevoie de cusătură. Aveam să aflu după 3 încercări nereușite de montare a plasturelui de ce asistenta era încă îngrijorată. Neînvățată cu aceste dovezi meschine ale capitalismului european, își tot lipea mânușile chirugicale de leucoplast încercând să îl monteze la locul potrivit pe sprânceană. În final renunță la demnitate și la mânuși și lipește nenorocitul de plasture.

Se termină perfuzia și cele 2 ore petrecute în spital. La cuenta, por favor. Mi-amintesc brusc de un review citit pe fugă, în aeroport, care spunea că să nu dai bani asistentelor în spitalele din Cuba că e țeapă, să vorbești doar cu medicul (din păcate nu am citit review-ul până la capăt, deci nu prea știam ce e de făcut când doctorul nu vorbește engleză, dar asistenta da). Explic calm că eu am asigurare. Doamna în ciorapi dubioși îmi explică, la fel de calm, că îmi dă ea chitanța și că în baza ăleia o să îmi primesc fiecare leuț de la asigurator, în țară. Palpitațiile, inexistente până acum în diagnosticul simptomatic, par să apară. Mă aștept, mai întâi, ca la cuenta să fie de ordinul sutelor de cuci, apoi 2 minute mai târziu, să fie de ordinul miilor de cuci. Din fericire vine nota si e DOAR 78,6 cuci. Pulsul revine la normal. It’s manageable.

Consultat medical de urgenta – 30 cuci

Glicemia (la aparat d-ala de buzunar, care la noi costa 40 de lei tot aparatul plus 50 de teste) – 10 cuci

Administration de solutia intravenosa – 20 cuci

Solutie intravenosa – 8,6 cuci

Observation – 10 cuci

Căutăm fiecare leuț  cuc. Fix 78 de cuci. N-avem 60 de cenți, e ok, sigur nu o sa fie o problemă.  Ei bine doamna asistenta n-are să pună pentru mine, nu umbla dânsa cu cuci la ea. Asta e, o sa mă întorc să las cei 60 de cenți (cam 2 lei dintr-o factura de 400 de lei). Nu o să îmi strice asta ziua, altfel aproape perfectă până atunci.

Plecăm, după 2 ore petrecute în spital și ajungem în 10 minute, pe jos, la  gazdă (în mod convenabil Vinales e un orașel mic iar spitalul e, evident, aproape de orice).

Schimbăm 100 euro în 100 de cuci la gazdă și mergem să mâncăm și să îmi recuperez ochelarii de la restaurant. Interesată brusc de procedurile cubaneze privind  repatrierea cadavrelor, iubita mi i-a uitat acolo. Plus că poate ar trebui să plătim masa de mai devreme? Ajungem, sunt întâmpinat cu aplauze de staff, ca un adevărat Lazarus revenit din morți, și deși chelnerul ne-a oferit, generos, să mâncăm în contul mesei ce tocmai am plătit-o am refuzat, din superstiție, străvechi obicei românesc – să nu mănânci seara unde ai leșinat ca o fetiță la prânz.

Mâncăm la vecinul, L’Olivo – restaurantul unui cubanez ce a luat o italiancă de nevastă, motiv pentru care a stârnit invidia întregii comunități. Gazpacho spaniol e gătit perfect, mai că aș cere rețeta.

Mă întorc la spital și 3 minute mai târziu ies mai sărac cu 60 de cucocenți și cu hârtiuța semnata de medic, semn ca nu e țeapă.

Mulțumesc pe aceasta cale personalului medical de la Spitalul Fermin val des Domingues pentru profesionalismul de care au dat dovada și, nu în ultimul rând, îmi cer scuze pentru aprecierile nepotrivite legate de dresuurile doamnei asistente.

 

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “2 ore și 3 minute într-un spital din Vinales, Pinar del Rio, Cuba” Subscribe

  1. mihai 26/03/2017 at 16:59 #

    Como se suele decir un golpe de calor en español?

    • Dollo 26/03/2017 at 18:32 #

      insolacion?

      • mihai 27/03/2017 at 07:30 #

        Nu știu, dragă, e cu google translate! 🙂

  2. a romanian in Cuba 26/03/2017 at 19:14 #

    in spaniola mimico-gestuala se scoate limba in coltul stang al gurii, in timp ce se apleaca capul tot spre stanga. Pentru majuscule se dau ochii pe spate.

    • Dollo 26/03/2017 at 19:32 #

      asta pare mai degrabă rețetă de selfie

  3. ady 28/03/2017 at 21:43 #

    mi-a plăcut teribil scriitura. 🙂 ultima oară când am leșinat ca o fetiță (bine, eu eram chiar aproape fetiță 🙂 ) a fost cândva prin cretacicul timpuriu când îmi cautam sandale pt balul de absolvire a liceului. mi-am prelins foarte mișto pe bara tramvaiului. după asta m-am învățat minte. deshidratare=leșin. vara am mereu apă la mine. 🙂

    • A romanian in Cuba 29/03/2017 at 14:24 #

      Multumesc. Ai ajuns la spital?
      Dacă cretacicul timpuriu era in Romania anilor ’80 experientele noastre e posibil sa fi fost similare 🙂

      • Ady 30/03/2017 at 08:15 #

        N-am ajuns. S-a rezolvat cu niste apa. Cretacicul meu timpuriu era Romania sfarsitului de secol xx. 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.