Havana libre nu doarme

Dacă aveți cont la ING anunțați-i când plecați în vacanță, altfel nu vă merge cardul în străinătate. Plus cum se distrează hipsterii, la ce visează pensionarul cubanez și de ce nu sunt asigurate roțile mașinilor de închiriat în Cuba

malecon3

O Lada bleumarin oprește scârțâind din frâne în fața casei Limon, dimineața pe la ora 8. Șoferul coboară, descuie nenumăratele grilaje de la prispa și ușile casei și intră în casa în care stă familia lui Pedro Daniel. După câteva minute iese din casă toată familia și avem ocazia să-l întâlnim în sfârșit pe Daniel, fiul lui Pedro, tânărul IT-ist cu care ne conversasem pe Airbnb când am închiriat camera și promisese că ne ia de la aeroport. Are 20 și ceva de ani, ochelari și un zâmbet permanent. Singurul care vorbește engleza destul de bine în familie. Mama și fiul se urcă în mașină cu șoferul și demarează spre serviciu. Rămânem pe prispă cu senzația acută că am nimerit în casa unor securiști pe care vine șoferul dimineața și-i ia de acasă.

Cum te face sistemul să cheltuiești CUCi de disperare

pcc memorial memorial3 cienfuegos che2

E a treia zi de când suntem în Havana și nervii ne sunt cam întinși de exasperare că se apropie ziua în care trebuie să eliberăm camera și noi nu am găsit o mașină cu care să ne continuăm călătoria prin Cuba, așa cum plănuisem de acasă. Am vrut să închiriem una încă de la București, dar pe toate cele trei site-uri ale agențiilor de stat nu se găseau mașini pentru perioada asta. Probabil ar fi trebuit încercat cu multe luni înainte. Pe Internet sunt și câteva site-uri private care intermediază închirierea mașinilor de stat, dar nu prea știi în care să ai încredere. Oricum toate mașinile ce pot fi închiriate de turiști în Cuba sunt de stat, iar statul cubanez nu a cumpărat atâtea mașini câți turiști ar fi dornici să le închirieze. În situația dată nu e de mirare că cea mai ieftină mașină mică de închiriat în Cuba costă 70 de CUC/euro pe zi cu tot cu asigurări. Desigur, dacă-ți permiți să închiriezi o limuzină sau un jeep poate ai mai multe șanse să găsești. Așa că plecasem de acasă cu încrederea că nu se poate să nu găsim ceva la fața locului, mai ales că la Ambasada Cubei când am luat viza ni s-a spus că sigur găsim mașini de închiriat, că sunt destule cooperative care fac asta în Cuba.

Exasperant era faptul că acum eram în Havana, mergeam direct la sediile agențiilor de închirieri, vedeam mașinile parcate în fața lor, și totuși toți funcționarii ne spuneau sec că nu se poate să rezervăm mașină decât pe Internet.

– Dar de ce, că suntem aici, în biroul vostru, aveți calculatorul în față, intrați pe el și faceți-ne voi o rezervare pentru peste două zile.

– Nu se poate, noi nu putem face rezervări aici, nu avem Internet.

Culmea absurdului, aveau calculatoare, dar nu aveau net, așa cum toți au telefoane smart, dar le foloseau ca să joace solitaire pe ele, când se plictiseau de citit ziarul de partid. Am și încercat la un moment dat să mai cheltuim niște Internet de pe cartela aia cumpărată cu 3 CUC de la speculantul șchiop, am intrat pe site-ul de închiriat mașini, dar pentru că mergea atât de greu nu am reușit să parcurgem nici măcar doi pași din cei necesari rezervării. Părea o luptă inutilă cu un sistem absurd, făcut special să te exaspereze și să scoți oricâți bani din buzunar doar ca să obții un serviciu altfel banal. Sau să te lași păgubaș.

che

taxiÎn timpul ăsta, pentru diversele drumuri pe care le-am făcut prin oraș am ajuns să folosim și taxi-ul, pentru că nu știam ce autobuze circulă pe unde și dacă are rost să le așteptăm, ne-a mai prins și o ploaie rece la memorialul lui Jose Marti, în Piața Revoluției, și am fost nevoiți să apelăm la un taximetrist care avea deja un client și care ne-a cerut 5 CUC până în centrul Havanei (cam 5 km), o cursă care desigur valora jumătate de preț, dar eram turistas și meritam să fim exploatați. Tipul avea tot un soi de Ladă preistorică, tapiseria lipsea pe alocuri, scaunul șoferului era completat cu unul de grădină, diversele componente ale mașinii legate cu sfoară și avea chiar și un aparat de taxat, dar nu părea funcțional. Cu toate taxi-urile cu care am mers nu am primit niciodată vreun bon, nu știm dacă cursele astea au fost înregistrate undeva sau șoferii au băgat banii în buzunar, cel mai probabil a doua variantă, și nici cât valorau real cursele respective. Mai târziu ne-a explicat cineva că taximetriștii sunt taxați de stat cu o anumită sumă anual, și ce reușesc să facă peste asta le rămâne lor. Prețurile sunt stabilite întotdeauna prin negcoiere, de când s-a renunțat la sistem preț/km care a funcționat și la ei o vreme. Probabil până când s-or fi stricat aparatele.

Așadar eram nervoși pe sistem, pe taximetriștii care ne jecmăneau pe față și cam pe toată situația, la gândul că peste două zile ne trezim cu bagajele în stradă și ne ducem la „ia-mă nene” ca să vizităm restul Cubei. Știam că există varianta autobuzelor Viazul, interurbane, dar și acolo nu exista un orar clar și dacă exista nu se respecta, deci era stresantă numai ideea de a umbla cu două trolere după tine prin juma de Cubă, la cheremul șoferilor de autobuz. Ca fapt divers, în cele trei săptămâni cât am colindat prin țară nu am văzut decât o singură dată un autobuz Viazul. Desigur, mai puteam să-l sunăm pe Victor și să-i cumpărăm serviciile, făcându-ne concediul în trei 🙂

Ziua a treia, însă, a fost cu noroc, la al patrulea centru de închirieri la care am încercat aveau o mașină la care întâmplător renunțase cineva (ni se arăta Dumnezeul cubanez, precum lui Fidel, ateul, înainte de moarte, după cum ne-a zis o tipă pe care am luat-o mai târziu cu mașina la ocazie). Un MG făcut în China, firește, aproape nou (12.000 de km la bord) pe care funcționarul ne-a zis să-l luăm pe loc (deși noi o voiam peste două zile), că nu se știe dacă va mai avea vreo altă mașină disponibilă luna aia.

Că dacă veneați în Cuba acum trei ani erau mașini de închiriat și nu le voia nimeni, acum vrea toată lumea și Guvernul nu cumpără mai multe”, ne zice Osme.

Așa că de disperare am închiriat pe mai multe zile decât plănuisem. Cum vă spuneam, sistemul cubanez e făcut de așa natură încât să-ți scoată tot din cont. Asta desigur dacă vrea și banca din România. A mea nu a vrut.

ING mi-a blocat cardul pentru că… cineva a încercat să îl folosească în Cuba 

coada-bancaPentru că nu mergea să plătim doar cu cardul închirierea, o parte din sumă trebuia cash și nu aveam la noi atâta cash, mi-am lăsat tovarășul de suferință să păzează mașina în biroul funcționarului (că de când discutam noi cu el mai veniseră și alții să întrebe de mașini) și am dat fuga la prima bancă să scot bani de pe celebrul meu card ING în euro. În Cuba e mai bine să schimbi euro decât dolari, dacă ai, pentru că dolarul e penalizat cu 10% la schimb. Am băgat cardul în bancomat și nimic, tranzacție refuzată. L-am băgat și în al doilea și în al treilea, la fel. În urma mea, cubanezii scoteau bani bine mersi din aceleași bancomate. Măi să fie! Zic hai să întreb în bancă de ce nu merge și să scot de la ghișeu. Când colo, la intrarea în bancă două cozi mari. Una pentru scos CUP, alta pentru CUC. Agentul de pază mi-a indicat să stau la aia în CUC că nu se poate altfel să aflu de ce mă refuză bancomatul. Am pierdut jumătate de oră la o coadă care nu se mișca aproape deloc, fierbând de furie, nerăbdare și frustrare că nu știu de ce nu pot să scot bani, că nu știu dacă nu cumva stau degeaba la coadă, că nu pot să-i dau un semn de viață omului care mă aștepta la închirieri mașini și nu știa ce se întâmplă de nu mai vin cu banii. Nu aveam telefon, cum știți deja, iar net nici atât.

masinaDupă mai bine de jumătate de oră m-am lăsat păgubașă și m-am întors, cu gândul că oamenii care mă așteptau o să creadă altfel că mi s-a întâmplat ceva. Așa și era. Până la urmă am închiriat mașina cu bani scoși de pe cardul colegului de suferință și cam așa am petrecut de fapt toată vacanța, pentru că la câteva zile după asta, intrând pe Internet, am găsit un email trimis de ING, în care eram informată că cineva a încercat să-mi folosească cardul în Cuba și ei au considerat că e mai bine să-l blocheze. Să sun eu la un număr de telefon fix din țară și să le spun ce părere am. Le-am scris un email supărat, le-am zis că nu credeam că trebuie să îi anunț înainte de a pleca în vacanță și că nu am cum să sun la telefoanele lor că abia am acces la Internet. Iar ca să am acces și la telefon mă costă și mai mult și n-am bani, pentru că, ce să vezi, nu am acces la card… 😀 M-am resemnat că nu voi putea să-mi folosesc banii în acea vacanță, dar după câteva zile am mai primit un email în care mi se spunea să încerc totuși să-l folosesc, că au făcut ei o magie și acum se poate. Am apreciat, desigur, grija băncii pentru banii mei, însă sunt sigură că existau alte mecanisme de verificare la dispoziția sistemului bancar, de vreme ce eu ca client nu am obligația să-i anunț când plec din țară. Până la urmă de aia îți și faci card în altă monedă, ca să-l folosești în afara țării.

Nu conduceți noaptea și păziți-vă singuri roțile

Ca să mă mai calmeze, funcționarul care ne-a închiriat mașina, Osme pe numele lui, mi-a spus că așa e în Cuba, totul e cu coadă. Omul părea trecut de 40 de ani, îmbrăcat la costum, vorbea o engleză acceptabilă și era plătit pentru ce făcea cu echivalentul a 17 CUC lunar. Noi am plătit pentru mașina aia 70 de CUC pe zi. Ne-a dat cheile de la mașină și câteva sfaturi de strictă necesitate: nu conduceți noaptea, respectați viteza maximă de 80 de drumurile naționale și 100 pe autostradă, dacă vă oprește poliția nu plătiți amenda la ei, ci polițistul trebuie s-o treacă pe contractul de închiriere a mașinii, și amenda se plătește la returnarea mașinii (20-40 sau maxim 60 de CUC) și mai ales aveți grijă că roțile nu sunt acoperite de asigurare, în rest mașina poate să se și fure, trebuie să anunțați doar poliția și pe noi și atât.

hemingway8 hemingway hemingway3 hemingway2 hemingway4 hemingway6 hemingway7 hemingway5

De la volanul mașinii altfel s-a văzut Cuba. În ziua aia am dat o fugă și până la Finca la Vigia, casa în care a trăit Hemingway, la câțiva km de Havana și pe drum am vizitat prima piață mai mare, undeva la periferia Havanei. După amiaza când l-am revăzut pe Daniel aveam deja altă mină. Pe fondul ăsta, Daniel ne-a întrebat dacă vrem să mergem diseară la Fabrica de Arte, un loc cool deschis recent unde pe patru etaje poți să admiri expoziții de artă modernă, să bei un coctail sau să asculți un concert. Cu numai 2 CUC intrarea. Chilipir.  Am zis că mergem, de ce nu, dacă e bal, bal să fie. Dacă tot ne-am cunoscut ne-a recomandat și un loc de mâncat mai aproape de casă și relativ masa2mai ieftin – o pizzerie în cartier, deschisă proaspăt, afacere privată de tip „paladar” care vinde și în peso cubano, adică e și pentru cubanezi nu doar pentru turiști. Prețurile, însă, nu erau mult diferite de alea din centru, iar Daniel a recunoscut că nu orice cubanez își permite să mănânce în oraș, ci doar „unii”.

Mâncatul devenise și el o problemă pentru că noi eram obișnuiți să mai ronțăim diverse în timpul zilei, iar la capitolul ronțănele Cuba stă prost. Am cumpărat banane de diverse soiuri și mărimi (cu prețuri care au variat de la 1 peso cubano pe bucată la aprozarul din cartier, până la două banane la 1 CUC în centru la speculanții care umblă cu căruțul cu fructe pe străzi. Pe străzi se mai vindeau chips-uri de banane și diverse pungi cu incerte produse de patiserie. Ni s-a tot atras atenția să nu bem apă de la robinet, ba chiar să fim atenți și unde bem coctailuri, că unii fac gheața din apă de la robinet, și că alcoolul nu e suficient ca s-o sterilizeze 😉 În fine, ca să fim cinstiți nu am dat în pântecăraie decât spre finalul vacanței, dar o să povestesc la timpul cuvenit despre asta.

piata2

La început îl întrebasem pe Pedro Daniel dacă ne poate oferi și un mic dejun contra cost, și ne-a spus că nu, că ar fi prea greu pentru soția lui. Realitatea pe care am bănuit-o ulterior a fost că nu erau suficient de descurcăreți ca alții, ca să facă rost de alimente și pentru noi. În alte case în care am stat și care ne-au oferit și mic dejun am avut ocazia să vedem că au frigiderele burdușite, și congelatoarele la fel. Pentru că Pedro era pensionarul familiei, iar soția și fiul lucrau, el era cel care se ocupa cu aprovizionarea și asta se întâmpla de regulă sâmbăta dimineața devreme, când pleca cu sacoșele și cu Lada bleumarin a cumnatului (am aflat ulterior) la vânătoare de alimente în zonele mai periferice, unde se găseau mai variate și fără coadă.

piata piata3 piata4

Inginerul Pedro și asfaltul de Venezuela

Seara cât timp Daniel s-a pregătit pentru ieșirea în club, noi am stat de vorbă cu părinții lui, deveniți brusc mai vorbăreți. Și mie mi se mai dezlegase un pic spaniola auzită prin telenovele și cu un cuvânt în engleză, unul în spaniolă și niscai italienisme am reușit să ne înțelegem. Pedro Daniel, descendent al unui bunic chinez rătăcit prin Cuba pe la 1800, a fost inginer de drumuri și construcții speciale. Avea 50 de CUC salariu, un vârf în branșa lui. Acum are 35 de CUC pensie și ca familie reușesc s-o scoată la capăt cu celelalte două salarii din casă și cu cele două camere pe care le închiriază la turiști câteva luni pe an. Pentru asta plătesc anual la stat 1200 de CUC, indiferent de gradul de ocupare al camerelor. E o sumă mare, dar probabil c-o fac de vreme ce nu se plâng. Se mândrește că a construit aeroporturile Cubei, autostrada și șoselele care leagă de continent celebrele lor insule de all inclusive: Coco și Santa Maria. Îl întreb cât au costat și zice că nu se știe că „în țara asta nu există calcule economice, iar tot ce scrie la ziar sunt minciuni”, însă la Cayo Coco a mers mai repede pentru că deja aveau experiența de la prima insulă, Santa Maria. Sunt șosele construite pe piatră aruncată în ocean, pe zeci de kilometri, ca să lege rutier insulele de continent, în loc să folosească ferry. Probabil niște mici dezastre ecologice, dar nu se împiedică statul cubanez în asta. Ne mai spune că asfaltul făcut în Cuba este cel mai prost posibil, așa se explică craterele din majoritatea străzilor lor. În schimb pe marile bulevarde, autostradă, pe străzile pe care stau oamenii importanți și pe pistele de aeroport se folosește asfalt de Venezuela, care e net superior.

havan2

Îl întreb de ce casele arată așa de ponosit și de ce toată lumea are gratii în Cuba, de vreme ce totuși țara e considerată una sigură. Zâmbește cu expresia aia cu care noi spunem că avem o țară frumoasă, păcat că e locuită, și zice că se fură mult. Să avem grijă chiar și în autobuz sau în centru când mergem, la poșetă și la buzunare. „

Înainte de Fidel nu erau gratii. De la revoluție, însă, au apărut și gratiile, pentru că poliția nu-și face treaba”, zice Pedro.

Poliția e „muy debil”, coruptă și slabă pentru că e plătită foarte prost, ca toți ceilalți cubanezi. Casele arată rău pentru că proprietatea fiecăruia se oprește la ușa apartamentului, ca și la noi. Teoretic în Cuba nu e permis să ai mai mult de o casă, iar ca străin nu poți deține o proprietate decât împreună cu un cubanez sau prin căsătorie cu un cubanez. Și totuși „unii oameni au cumpărat clădiri întregi”. Și sunt străini, completează Daniel. „Nu știm cum au făcut, dar le închiriază pe apartamente. E un  bloc întreg cumpărat așa lângă Hotel Național, are chiar un banner mare pe care scrie de închiriat, deci știe toată lumea”. Probabil și partidul….

havana-street2 havana-street

E evident că familia nu cântă imnuri comuniste, Pedro Daniel e însă foarte mândru de realizările lui profesionale. Soția lui e tot inginer, la fel și cumnatul cu mașina bleumarin. Fiul a studiat web development la Universitatea din Havana și acum manageriază sistemul cibernetic al unui spital din Havana. Simt în vorbele lui și un pic de mândrie națională, dar și o nostalgie, și îl întreb dacă a fost vreodată în concediu pe insulele alea. Zice că nu, că acum sunt în special destinate turismului pentru străini, pe CUC, la fel cum se întâmplă în mai toată Cuba. Însă îmi vorbește de Clubul Tropicana cu surescitare. În tinerețe, înainte de introducerea CUC-ului, clubul era și pentru cubanezul de rând, așa că a fost cu soția acolo de multe ori. „Si, si, me encanta mucho a bailar!” îl completează doamna, cu nostalgie. De când e intrarea pe CUC, însă, n-au mai fost decât o singură dată. Ar însemna să dea două pensii numai pe un bilet de intrare. Crede că este cel mai frumos loc cu putință din Cuba și trebuie văzut neapărat dacă ești aici. Costă 75 de CUC intrarea, bani în care ți se dă un pahar cu șampanie și o floare pentru doamna.

Pacientul cubanez

Nu i-am urmat sfatul, ni s-a părut prea scump pentru un variete fie el și cu balerine cubaneze, așa că am mers cu Daniel în clubul Fabrica de Arte Cubano, mult mai ancorat în prezentul cubanez decât Tropicana. Pe drum, Daniel ne povestește despre job-ul lui de la spital, despre faptul că acum cel mai profitabil sector din economia cubaneză este școlarizarea medicilor străini (în special din țările care pot plăti Cubei în petrol și alte bunuri sau din țările lumii a treia), apoi producția și exportul de medicamente (chiar și în SUA) și turismul. Pe vremea lui Pedro clasamentul arăta altfel: zahăr, rom și tutun. Daniel vorbește elogios despre eforturile pe care statul le face ca să asigure servicii medicale gratuite și de calitate întregului popor, și totuși pacientul ingrat nu apreciază și abuzează de aceste servicii, fără să știe costurile reale ale unei radiografii, de exemplu. Îi sugerăm că statul ar trebui să introducă o coplată modică la aceste servicii, ca să-i facă mai atenți pe pacienți. Râde și spune că nu e o idee rea, dar că unul din principiile societății cubaneze este tocmai ăsta, de a asigura acces gratuit nelimitat populației la servicii medicale și la educație.

Ne întreabă cum e în România, dacă noi avem Internet tot timpul și nelimitat, îi spunem că e chiar prea bun și îi povestim de gluma cu Bernie Sanders, îi mai spun și de angoasele noastre, că de atâta internet ne temem de Big Brother. El zice că și la ei crede că Internetul e un pic monitorizat, în sensul că sunt căutate niște cuvinte cheie cum ar fi terorism sau droguri, dar nu crede că mai mult… Spune că la spitalul la care lucrează el medicii au Internet la dispoziție și libertatea de a-și crea conturi pe Linkedin sau Facebook. Îl tachinez spunând că probabil așa își găsesc și job-uri în afară și emigrează. Râde și admite că și asta se întâmplă pentru că și salariile medicilor sunt foarte mici, maxim 60 de CUC pe lună. Cuba, ca și România, este un izvor încă nesecat de medici pentru lumea civilizată în care studiile medicale costă bani grei, ca și serviciile.

FAC, unde se distrează hipsterimea cubaneză pe CUCi

fac3 fac2

facAjungem în clubul care în urmă cu câțiva ani producea încălțăminte pentru poporul cubanez. A fost transformat de patru cubanezi în cel mai cool club al Havanei. Încălțămintea vine acum din China, ca orice alte mărfuri, ne zice Daniel. Pe fiecare etaj se întâmplă altceva. În seara respectivă era un concert de muzică cubaneză (cânta Dayme Arocena, dacă vă spune ceva numele), un „happening” cu niște costume fistichii, instalații artistice peste tot, chiar și câteva forme de artă mai subversivă, câteva fotografii ale unor clădiri din Havana, transformate în frigidere pline cu alimente, pe care scrie Havana libre. Daniel râde de mirarea mea și citează cu aer firesc, probabil din propaganda de stat, că în Cuba libertatea de exprimare este garantată. Îl întreb dacă la un teatru ar putea fi pusă în scenă o piesă politică în care s-ar critica regimul? Zice cu juma de gură că este posibil…  Dar nu recomanabil, îl completez eu și râdem amândoi.fac6

Clubul Fabrica de Arte Cubano adună tot ce poate fi mai modern în lume la ora actuală. Este o cu totul altă lume, ceva ce poți întâlni în occidentul decadent, complet neașteptat pentru sărăcia cotidiană din Cuba. Poate părea prostesc ce zic, dar eu aici am văzut pentru prima dată în viață doi bărbați sărutîndu-se. Nu că ar fi ceva extraordinar, dar pe unde umblu eu or fi mai mulți din ăștia cu coaliția pentru familie 😉 Daniel e fascinat de tot ce e acolo și ne întreabă mereu dacă am mai văzut așa ceva. Dacă și noi avem așa ceva în țară.

fac7 fac5 fac4 fac8 chei

Câteva ore, cocktailuri și mai mulți CUCi mai târziu părăsim incinta FAC. E trecut de miezul nopții, dar pe lângă gardul fabricii hipsterimea tânără a Havanei abia acum s-a aliniat (tot la coadă) ca să intre în club. Sunt câteva zeci dacă nu sute de tineri care așteaptă să intre în clubul care se închide abia la 3 dimineața. Daniel crede că patronii fac mai mult profit din asta decât din producția de pantofi. Pe drumul de întoarcere ne împărtășește speranțele lui de viitor. Crede că lucrurile nu se vor opri aici din evoluție, că în viitorul apropiat vor apărea și alte partide care să candideze la alegeri și că Cuba se va transforma. Spune că după moartea lui Fidel s-ar fi stabilit o limită de vârstă pentru membrii guvernului – 70 de ani (când am ajuns la Internet am aflat că Raul Castro – 85 de ani – a propus asta din aprilie 2016, înainte de moartea lui Fidel).

Cubanezul care nu doarme se numește parcador

Daniel pare un visător optimist simpatic, ceea ce a făcut imposibil să-i mai reproșăm că nu ne-a așteptat la aeroport sau că nu are wi-fi în casă, așa cum lasă să se înțeleagă pe Airbnb. Tangențial, însă, ne-a spus că pentru aeroport se baza pe mașina bleumarin a unchiului, și că se stricase în ziua aia – se strică des mașinile în Cuba – iar cu Internetul într-adevăr își făcuse o instalație care să retransmită semnalul de wi-fi din piață până pe casa lui, și a funcționat în decembrie și ianuarie, dar s-a întâmplat ceva și a trebuit să regândească instalația.

parcador

Când am ajuns din nou în cartier cu mașina, Pedro ne-a sfătuit să n-o lăsăm parcată în fața casei, ci s-o ducem pe strada vecină, unde un arab își cumpărase un Audi și angajase un cubanez care nu doarme ca s-o păzească noaptea. În fața casei cubanezului care nu doarme mai erau parcate patru mașini pe lângă Audi. Prețul parcării „sigure” – 1 CUC pe noapte. Aveam să găsim astfel de cubanezi în toate orașele în care am ajuns, iar prețul insomniilor unora ajungea și la 3 CUC pe noapte. Ei și „parcadorii estatali” care te taxau pe unde te prindeau cu mașina aveau să fie „torționarii” noștri în următoarele săptămâni petrecute cu mașina. Îi bănuiesc pe asigurătorii de mașini că sunt pe mână cu ăștia care nu dorm, că prea au organizat bine lucrurile. Ăia nu asigură roțile, ăștia îți iau CUC-ul ca să ți le păzească.

În episodul următor:

  • Vinales, cea mai frumoasă parte a Cubei
  • cum faci când rămâi în pana prostului chiar în fața pompei goale
  • supă de kalabaza cu malanga și langusta cu yucca
  • cum trăiește fermierul Carlos din tutun, yucca, dar mai ales din reciclat doze și sticle aruncate de turiști
  • de ce renunță cubanezii la job-urile de la stat

Citește și :

Cum e în Cuba

Cuba, primele țepe pentru turistas

Etichete: , , , , , , , , , ,

17 comentarii la “Havana libre nu doarme” Subscribe

  1. Mihaela 17/03/2017 at 09:46 #

    Excelent blog post, astept cu nerăbdare cel cu Vinales, cum l-ai văzut tu, pentru mine a fost highlight-ul vacantei in Cuba(2014).

    Btw, de fiecare data cand călătoresc in afara Europei, activez online cardul ING, pe regiune/continent, pe perioada vacantei, asta in Olanda. Probabil opțiune similară e si in ING RO internet Banking

    • Dollo 17/03/2017 at 11:37 #

      Da, privind în urmă și mie mi s-a părut că Vinales a fost cel mai frumos. Nu știam asta cu activarea cardului, o să verific și eu pe site să vedem ce zice.

    • Béranger/Ludditus 17/03/2017 at 12:09 #

      În HomeBank.ro nu există nici o opțiune de „activat cardul”, iar aici ING, deși altminteri cu servicii bunicele, suge la greu. Dacă nu am activat eu un serviciu de „protecție geografică”, cardul ar trebui să meargă oriunde, că de-aia l-am luat, nu ca să întind untul pe pâine cu el!

  2. Béranger/Ludditus 17/03/2017 at 12:13 #

    M-am amuzat copios, dar nu pricep cum ar fi aflat el compañero de la închirieri că acel compañero care s-a prezentat în fața lui chiar a închiriat o mașină pe Internet, câtă vreme PC-ul lui nu avea acces la Internet?! Prin ce miracol accesa el o bază de date care spunea „mașina cutare e rezervată de Sir John din data de azi”? Sau rezervai tălică pe Net, iar a doua zi dimineață venea cineva cu un stick USB cu rezervările de până la sfârșitul zilei precedente? O altă variantă e că bietul om nu știa cum să ceară și el o șpagă…

    Apropo de Internet, știi despre El Paquete Semanal?

    • Dollo 17/03/2017 at 16:44 #

      Cred că lucrurile decurgeau așa: ei primeau în centre mașinile care erau rezervate în ziua respectivă, pe bază de listă, iar clientul venea și el cu ceva dovadă și gata confirmarea. De cerut șpagă se descurcă binișor, nu asta era problema, pur și simplu nu cred că aveau mare lucru pe computerele alea. Toată interacțiunea cu ăsta de ne-a dat mașină a fost strict pe hârtii. Unul de la un alt centru ne-a și zis că să mai trecem zilnic pe acolo că poate renunță cineva, dar el nu știe dinainte ce mașini o să-i vină.
      Nu știam de El Paquete, sună interesant, a afacere de partid, la scară națională 😉

      • Béranger/Ludditus 17/03/2017 at 17:07 #

        Deci dacă tu îți rezervai pe loc pe Internet, el de-abia a doua zi afla, nu?

        Un filmuleț despre El Paquete.

        • Dollo 17/03/2017 at 17:13 #

          Probabil, oricum nu cred că aveau nici pe net mașini. Mă gândesc că or fi făcut sistemul de așa natură cu rezervările numai pe net tocmai ca să nu le lase prea multe mașini pe mână și să le dea pe șpagă.

  3. Béranger/Ludditus 17/03/2017 at 13:22 #

    Informaticianul ăsta debil nu-și cunoaște legile patriei. Primo, că orice cubanez poate deține o locuință principală și una de vacanță, deși cine dracu și-o permite pe a doua. Auzeam aceeași prostie la noi în anii 80, că nu ai voie să deții decât o singură locuință: ba da, mai aveai dreptul la o locuință de vacanță.

    Cu străinii: La Ley No. 77 de la Inversión Extranjera de 5 de septiembre de 1995 a dus la construcția în Havana a câtorva zeci de locuințe de tip condo care se pot vinde la liber străinilor, chiar și celor nerezidenți, și care pot căpăta rezidență pe baza unei astfel de proprietăți. La Ley No. 118 de la Inversión Extranjera de de 29 de marzo de 2014 a lărgit cadrul investițiilor străine, și permite vânzarea către străini a imobilelor construite în regim de joint-venture. Vânzarea e un pic mai specială, e un fel de închiriere pe viață. Mai sunt legi din 2012-2013 care se aplică.

    Poliția „muy debil” e debilă pentru că în nici o țară din lume nu vei avea academicieni printre polițiști, dar întotdeauna polițiștii lor au fost plătiți mai bine decât un cubanez de rând. 2013: En Cuba, el sueldo mensual más bajo de un policía es de 823 pesos cubano (CUP). Deci salariul de început al unui milițian, da? În acea vreme, salariul mediu era de 471 pesos, dar în 2016 a crescut la 584 pesos, iar în industria zahărului se câștigă în medie 963 pesos pe lună.

    Cred că am aflat și de unde s-a inspirat Grindeanu: El Consejo de Ministros de Cuba a aprobat în 2014 creșteri spectaculoase ale salariilor din Sănătate. Câteva exemple:
    – Médico especialista de II grado: de la 627 la 1600 pesos
    – Estomatólogo especialista de II grado: de la 590 la 1460 pesos
    – Médico especialista residente/de I grado: de la 573 la 1460 pesos
    – Estomatólogo especialista de I grado: de la 540 la 1390 pesos
    – Estomatólogo residente 2do año: de la 468 la 1200 pesos
    – Médico residente 1er año: de la 448 la 1110 pesos
    – Médico no especializado: de la 425 la 1110 pesos
    – Estomatólogo no especializado: de la 468 la 1020 pesos
    – Enfermera especialista: de la 562 la 940 pesos
    – Enfermera nivel superior: de la 487 la 860 pesos
    – Enfermera nivel medio: de la 372 la 720 pesos
    – Enfermera básica : de la 320 la 595 pesos

    • Dollo 17/03/2017 at 16:52 #

      Toți cei cu care am vorbit eu au confirmat asta cu imposibilitatea străinilor de a avea proprietăți singuri. Chiar și marile investiții străine tot așa cică se fac, statul cubanez își păstrează 49 sau 51%. Chiar mă întrebam cum face un manager străin într-un hotel de genul ăsta de exemplu, dacă angajații cubanezi se poartă cu turiștii la fel ca ăia de la stat.
      În schimb ultimul la care am stat, nomenclaturistul, zicea că tac-su i-a lăsat moștenire casa aia, încă una în Vedado și o fermă, deci pentru nomenclatură se poate să ai mai multe.
      În societatea cubaneză am înțeles că lanțul bunăstării angajaților la stat ar fi așa: profesorul o duce binișor, mai bine ca el o duce polițistul și mai bine ca toți o duce medicul. Asta e observația unei maseuze, nu e din statistica oficială.

      • Béranger/Ludditus 17/03/2017 at 17:20 #

        „Imposibilitatea străinilor de a avea proprietăți singuri” este o tâmpenie, mai studiază. Ascunsă în marea de non-informație de pe net se găsește și cea reală. Da, străinii nu pot cumpăra ORICE proprietate imobiliară de capul lor, ci numai cele construite în regim mixt ca urmare a legilor 77 și 118. Deci cam puține, de adevărat, dar există cel puțin 17 clădiri speciale de apartamente construite în Havana pentru a fi vândute străinilor rezidenți și nerezidenți (care obțin reședință după cumpărare, devenind ‘residente de inmobiliaria’ sau ‘residente inmobiliario’).

        Polițistul o ducea și mai bine decât medicul înainte de dublările de salarii din 2014, când situația s-a inversat. Dar polițistul ia șpagă de la pești și curve, se descurcă el.

        • bogdan 17/03/2017 at 20:12 #

          offopic:beranger, zi-mi si mie cum era cu locuinta de vacanta la noi pe timpul comunistilor. te rog, ca eu cunosc bine om cu functie in partid care cu mari eforturi a reusit sa primeasca aprobare sa isi faca un soi de cabana la tzara (unde avea si vr’o 1000mp pe care cultiva prune, cartofi si porumb).
          aaaa, am avut si un unchi care avea o ca

          • bogdan 17/03/2017 at 20:20 #

            scuze, am dat send din gresala.
            am avut si un unchi care a avut casa la tara, mostenita de la socrii. dar astea erau mai degraba exceptiile din ce stiu eu. 2 din cateva sute de famillii cu care am avut tangente de-a lungul timpului: de la rude pana la colegi de servicu trecand prin vecini, colegi de-ai parintilor etc. stiu ca trebuia aprobare de la partid ca sa ai dreptul sa construiesti o a doua locuinta.
            si a propos de cuba, erau si in ro ceva conditii in care strainii puteau detine proprietati „particulare” – la locuinte ma refer. dar cred ca proportia e cam ca aia de care zice autoarea in articol. altfel, apreciez pecizarile tale.
            ontopic, interesanta calatorie si interesante relatari. foarte bune in contextul in care a reaparut pe tapet (de fapt pe retea) dezbaterea „era mai bine pe timpu’lu’ceausescu”.
            din ce vad, aia care zic ca o duc bine in cuba au exact argumentele nostalgicilor comunismului de la noi: imi ajungea salariul de un pachet de kent pe piata neagra, doctorul ma trata bine ca nevasta lucra la aprozar si ii tinea totdeauna un chil de morcovi cand primea….macar stiu xca si societatea lor va fi la fel de distrusa ca si a noastra daca va cadea sandramaua….

          • Béranger/Ludditus 17/03/2017 at 22:04 #

            Nu e vorba să-ți CONSTRUIEȘTI, care era greu la noi și e greu și în Cuba. E vorba că în momentul în care obții pe căi legale (repartiție cu chirie; moștenire; achiziție) o a doua locuință nu ai dreptul la ea decât dacă se califică la reședință secundară de vacanță, deci nu poate fi în același oraș sau foarte aproape etc., iar pe a treia (poate ai multe mătuși bogate) musai să o înstrăinezi deîndată.

          • bogdan 21/03/2017 at 10:26 #

            mea culpa, am folosit cuvantul a construi in loc de a detine.
            nu vreau sa am ultima replica, dar am impresia ca tu aplici in niste regimuri totalitare (ro in comunism, cuba acum) un principiu democratic (nu stiu cum se numeste, dar e ala cf. caruia daca ceva nu e explicit interzis atunci e permis). problema era cand vedeai lucrurile in realitate; era voie, dar de fapt trebuia sa dovedesti 100 de chestii. daca ar fi fost asa de simplu de avut o casa de vacanta, am fi avut inca din anii 70 mai multe „resedinte secundare” decat s-au construit in primii 10 ani dupa revolutie. banuiesc ca si in cuba e aceeasi situatie ca la noi in anii respectivi.
            si a propos de case de vacanta, in preajma anului 89 in tarile vecine si prietene procentul de populatie care avea o „datcha” era incomparabil mai mare decat in romania (cel putin in polonia, ungaria, cehoslovacia de-atunci).

  4. Marius Georgescu 17/03/2017 at 18:59 #

    După episodul 2, tot nu văd vreun motiv să vizitez Cuba-decît dacă vreau să înjur în spaniolă.Poate mă grăbesc cu concluziile…De fapt,de ce te-ai dus în Cuba ?

  5. Béranger/Ludditus 17/03/2017 at 22:07 #

    Întrebarea corectă: de ce nu te-ai dus în Cuba cât mai era Fidel în viață? Dacă ieream io ziarist interveneam și la mama lui Ștefan cel Mare să pot da ochii cu Fidel. Firește, Dollo nici măcar nu a citit „Fidel Castro: Biografía a dos voces” (eu am citit-o în engleză, „My Life: A Spoken Autobiography”), deci nu ar fi avut oricum nivelul necesar…

  6. Andrei 19/03/2017 at 14:30 #

    Daca aveai PlayStation stiai ca ING iti blocheaza automat tranzactiile :)). E bine macar ca ti-a venit mail-ul ala automat.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014