Mucenicul, când drogurile par mai OK ca Biblia

Adolescent în criză mistică și tulburări de personalitate + societate paralizată de incompetență, indiferență și corectitudine politică = rețeta unei drame cel puțin cinematografice. Filmul Mucenic, de vineri pe marile ecrane.

mucenicul3

(M)ucenicul e o adaptare rusească a unei piese nemțești, care „se joacă” și prin școlile noastre, doar că nu s-a ecranizat încă. Un elev de liceu o ia razna cu Biblia în mână și dă peste cap un sistem ce se dovedește complet incapabil să-i facă față, deși toată lumea se așteaptă ca măcar școala să fie pregătită pentru astfel de situații, că doar (și) ăsta ei rolul ei. Veniamin, un băiat dintr-o familie monoparentală – că tot se discută acum pe la noi dacă asta mai e familie, în lumina viitoarei Creștinonstituții – își ascunde criza adolescentină într-un acces de fundamentalism religios, cu puternice tulburări de personalitate. Cu mintea acaparată de citate din Biblie, el contestă tot ce se întâmplă la școală – faptul că fetele înoată în bikini la ora de sport, că profa de biologie le face și educație sexuală pe lângă teoria lui Darwin – iar acasă o torturează pe mă-sa cu acuzații de adulter și amenințări cu iadul pentru că a divorțat de taică-su. În paralel își exersează fără succes mila și potențialele puteri vindecătoare date de credință, ca să facă să-i crească piciorul unui coleg olog.

mucenicul2

Toate sună a comedie, de fapt parțial le și exploatează ca atare regizorul Kirill Serebrennikov, dar realitatea e că treaba e serioasă, chiar dacă societatea tinde s-o ia în râs. Mama băiatului, colegii, profesorii, toți sunt incapabili să înțeleagă de unde vine de fapt furia lui și ce a determinat criza asta mistică. Desigur, și în Rusia, ca și la noi, suntem lăsați să credem că de vină este modul în care e predată religia în școli și puternica influență a Bisericii ortodoxe asupra tuturor mediilor pe care le penetrează în societate. Nu că n-ar fi și asta parte din problemă, dar ce reușește filmul ăsta să arate, după părerea mea, este de fapt cât de nepregătiți suntem noi ceilalți pentru o astfel de situație, fie că ea e cauzată de religie, de droguri sau de orice alt element distrubator, folosit pe post de scânteie în butoiul cu pulbere al hormonilor adolescentini. Iar motivele sunt diverse, în funcție de personaj.

mama – o femeie de vârstă mijlocie, cocoșată de cele trei job-uri cu care încearcă să se descurce ca mamă singură, nu prea are timp de băiat, dar încearcă pe cât posibil să fie tolerantă cu el. Nu crede în Dumnezeu, nu merge la biserică și crede că fi-su e la fel, de vreme ce ea nu l-a bătut la cap cu religia. Inițial crede că nebuniile lui au legătură cu drogurile, și pare dispusă să accepte și asta ca pe o fatalitate. Măcar dacă ar fi fost asta! Apoi pretinde ca școala, care i-a băgat în cap copilului Biblia, să i-o și scoată, numai că acolo nu interesează pe aproape nimeni asta.

profa de biologie – psiholog, preocupată de metode noi de predare, progresistă, un pic dezechilibrată și ea emoțional, dar cine nu e? Nu vede de ce s-ar ascunde după deget făcând educație sexuală cu „denumirile latinești ale organelor”, cum îi cere pudibond directoarea, când tinerii de la clasă par deja cunoscători ai denumirilor populare. E încurcată cu proful de sport, genul cocalar cu trening și ștangă la purtător (traducerea rusească a ganterei pare a fi ștangă, ceea ce a stârnit râs în sală), căruia îi alunecă des ochii și mâinile și pe trupurile fragede ale elevelor.

mucenicul

directoarea școlii – ca și mâna ei dreaptă, fostă profesoară de materialism dialectic convertită în profă de istorie, sunt preocupate de păstratea funcțiilor și aparențelor, respectarea regulamentului și funcționarea școlii fără elemente turbulente, destabilizatoare, care să le tulbure tihna păhărelului de coniac savurat după ore, în intimitatea biroului directoral, în reverii bahice de tinerețe. Nici ele nu cred în Dumnezeu neapărat, că doar au fost o viață comuniste, dar dacă acum noua politică e cu biserica, nu dă bine să te pui contra. În plus, profa de biologie e mai tânără, sexy, deci provocatoare, și pare că ar fi și evreică, a dracu, prin urmare merită hărțuită și împiedicată să-și facă treaba. De aia problemele tânărului Veniamin par că se potrivesc mănușă pentru scopul lor de a o concedia pe profa de biologie.

preotul școlii – bine hrănit, aurit, cinic, preocupat de menținerea sfintelor privilegii și complet indiferent la ce se întâmplă în rest – încearcă să folosească criza lui Veniamin în folosul bisericii, dar constată că n-ar ajuta la nimic, puștiul e fanatic și periculos chiar și pentru biserică. Deci aghesmuiește, citează și el din Biblie și din broșurile pseudo-educative pe care le bagă pe gât oricui – probabil are normă de vânzare ca popii noștri la lumânări și calendare – și își vede de treabă.

Lucrurile sunt trenate, ignorate până când e prea târziu. Pentru că unii sunt preocupați mai degrabă de cum să pună în acord teoria lui Darwin cu Sfânta Scriptură, ca să mulțumească pe toată lumea, iar alții cred că și pentru astfel de probleme, ca și pentru droguri, există soluții instituționale: duci problema la dezintoxicare și dispare. Doar că dacă drogurile pot fi blamate, cum să acuzi religia, credința, biserica și nu în ultimul rând pe Dumnezeu? Mama lui Veniamin e conștientă că ceva e în neregulă cu copilul ei, care era unul normal până la Biblie, dar nu știe ce să facă și strigă la profesori. Profesorii îl folosesc ca să-și plătească polițe unul altuia, schimbă mai degrabă costumul de baie al fetelor, decât să-l ducă pe Veniamin la psiholog și în final se războiesc absurd peste un cadavru. Nu al lui Veniamin, însă.

Personajele astea sumarizează destul de bine și societatea românească, aruncată din brațele materialismului dialectic în cele ale materialismului creștin ortodox, dezvoltat pe fondul toleranței europene. O mână de șmecheri cu agendă personală conduc societatea după bunul plac, profitând de faptul că majoritatea nu e interesată, nu e atentă sau se teme să aibă o poziție tranșantă pe un subiect sensibil. Una din conseecințe este și ce trăim noi zilele astea pe tema Coaliția pentru familie, marșuri pentru viață, schimbarea Constituției etc, în care lumea bună se abține ipocrit de la vot, de la cuvânt, de la atitudine, ca să nu cumva să stârnească polemici cu „prietenii” pe care-i are în ambele tabere. Realitatea e că nu poți fi cu ambele tabere atunci când una dintre ele o ia razna și amenință să afecteze și viața celeilalte tabere. Și atunci ce faci?

De aia vă recomand să mergeți să vedeți filmul ăsta (intră de vineri în cinematografele din toată țara), chiar așa cu tușe groase cum e el. Ar trebui să vă dea de gândit. Mai ales finalul, care deși aparent e în coadă de pește, el conține totuși o soluție. Disperată. Eu cel puțin așa l-am văzut.

Etichete: , , , , , , , , , , ,

4 comentarii la “Mucenicul, când drogurile par mai OK ca Biblia” Subscribe

  1. Goran 29/03/2017 at 17:37 #

    Pare foarte interesant. Nu stiu de ce,dar articolul imi aminteste de vremurile cand eram dusi toata scoala la cinema si obligati sa platim/vizionam diverse filme. Muncenicul mi se pare un film interesant si poate chiar util la care sa fie dusi elevii (desi sper ca nu se mai practica genul acesta de „iesiri” in grup prin intermediul scolilor).

    • bogdan 30/03/2017 at 12:27 #

      @goran: inainte vreme eram trimisi sa vedem filme care preamareau Parttidul, acum tre sa preamarim CoRECTitudinea politica.
      @dollo: foarte ok recenzie, ma voi interesa daca il pot vedea pe meleagurile pe care stau. cred ca ai descris (sau filmul a descris?) foarte bine stuatia actuala, aia in care toti asteptam totul de la altii. ca in tarile postcomuniste are alte particularitati decat de ex. in tarile scandinave, asta e alta poveste.
      pe bune, coalitia pentru familie lupta si impotriva familiei monoparentale?

    • Dollo 30/03/2017 at 14:36 #

      @Goran – cred că mai degrabă autoritățile ar trebui „duse” să-l vadă. Elevii cam știu despre ce e vorba.
      @Bogdan – din ce am înțeles, modul în care se dorește modificarea Constituției face mai strictă definirea familiei, definiție în care nu se regăsesc familiile monoparentale – primele victime colaterale în sfântul război împotriva homosexualilor. E o întreagă indignare publică pe aici pe tema asta. Adepții definiției susțin, însă, că familia monoparentală nu-și va pierde beneficiile legale, chiar dacă se adoptă definiția asta, dar cine știe dacă nu cumva nu va trebui la un moment dat să demonstreze că e monoparentală dintr-un ghinion teribil, și nu din cauză că a păcătuit printr-un divorț…

      • bogdan 31/03/2017 at 11:24 #

        urmarisem partial actiunile ( ca sa nu le zic tampeniile) coalitiei pentru familie si reactiile societatii civile la ele…dar nu retinusem ca au ceva cu familia monoparentala. e drept cacand(pun intended) definesti ceva explicit, un istet poate zice ca implicit tot ce nu corespunde 100% e ilegal, in speta: familia e formata dintr-un barbat si o femeie, implicit orice altceva e ilegal.
        cel mai tare ma deranjaza la aceste dezbateri socio-politice dihotomia stricta: ori esti cu noi, ori meriti impuscat. si din pacate cam asta e punctul de vedere indiferent de ce parte a „baricadei” te afli.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.