Femeile nu mai vor copii, tinerii nu mai vor să fie maestros

Trei concepții despre Cuba, viață și libertate: Henri preferă să plătească totul, dar să fie liber să trăiască cum vrea, Reinaldo crede că educația și sănătatea gratuite sunt fundamentul societății cubaneze, Dianexi preferă siguranța sărăciei în fața criminalității crescute despre care a auzit că domină capitalismul

– Tata a fost negru, mama albă ca tine și noi suntem așa, patru frați și o soră, zice ajutorul de barman, îndemânându-mă să-i traduc cehoaicei din fața lui. Îi traduc în engleză din spaniola mea aproximativă, iar ea trage concluzia că tipul e de fapt tot negru. El e nemulțumit de ce a înțeles ea.

– Dar eu nu sunt negru, sunt mulato, încearcă s-o convingă pe cehoaică invitând-o să-i pipăie pielea de pe mână, de parcă așa s-ar simți mai bine culoarea.

– Adică… capucino? întreabă cehoaica neconvinsă.

Râdem toți, inclusiv capucinul. E aproape de miezul nopții, afară plouă și bate un vânt născut din încrucișarea unui front atmosferic polar, cu unul de aer cald, tropical, care au decis să se înfrunte taman deasupra celei mai frumoase insule a caraibilor cubanezi, Cayo Coco. După o săptămână de umblat de la Havana în jos, pe la Golful porcilor, Cienfuegos, Trinidad și împrejurimile lor revoluționare, planificasem să ne oprim măcar două zile pe insula Coco, să facem plajă și baie în apele verzulii. Numai că exact când străbăteam lunga șosea, construită de inginerul Pedro Daniel între continent și insulă, s-a dezlănțuit uraganul. Și a ținut așa două zile.

drum-cayo-jutias

Pe insula Coco, ca și pe sora ei de mai la nord, Santa Maria, sunt numai resorturi cu multe stele, unde petrec la all inclusiv străinii planetei, sătui de iarna de la ei de acasă. Am încercat să găsim o cameră pe la hotelurile astea, în speranța că vremea se va îndrepta, totuși. Nu s-a îndreptat nici vremea, nici cameră n-am găsit. A doua zi aveam să repetăm experiența pe insula Santa Maria, unde n-am găsit soarele, dar am găsit o cameră doar la cel mai scump hotel de pe insulă – 570 de CUC pe noapte. În rest, câte stele, atâtea sute de CUCi camera.

drum-cayo-jutias2 cayo-coco5 cayo-coco4 cayo-coco3 cayo-coco cayo-coco2 flamingo

Tot umblând pe insula Coco, oprindu-ne pe marginea drumului să admirăm păsările flamingo, am găsit un camping destinat numai cubanezilor, o aglomerare de căsuțe din piatră, vopsite alb-bleu, pe malul mării învolburate. Paznicul ne-a spus că nu avem voie să ne amestecăm cu cubanezii, dar că există unul și pentru străini, ceva mai încolo. Și așa am ajuns la Güira (e numele unui copac care face fructe considerate miraculoase pentru potență, dar în realitate ele sunt folosite la confecționat maracas – niște instrumente de cântat), un camping rustic cu vreo patru colibe ca în povești, acoperite cu frunze de palmieri, un mic bar-restaurant și o gospodărie tradițional cubaneză, pe care o custodia de plăcere Reinaldo, un pensionar de vreo 73 de ani, ca să vază și turiștii cum trăia cubanezul pe vremuri. Cam sufla vântul prin crăpăturile colibei și aveai senzația că o să rămâi fără acoperiș ca în povestea celor trei purceluși, dar până la urmă sa dovedit că pentru 25 de CUC am dormit binișor acolo, ba chiar ne-a fost dat să vedem pentru prima dată în viață o pasăre colibri testând polenul din florile de la ușa căsuței.

camping

„no pasta, no beef!”

În campingul ăsta ne-am regăsit seara la masă toți rebelii turismului de masă cubanez: doi români, două cehoaice, un italian, doi belgieni și doi nemți. Eva fusese în ultimii doi ani bucătăreasă pe yahtul unuia din bogații planetei (un elvețian care se ocupă cu fabricarea de arome artificiale) și i se terminase contractul exact aci, în Cuba. Se întâlnise cu prietena ei Ina la Varadero și s-au apucat să colinde Cuba ca și noi.

Italianul venise cu bicicleta de la Santiago, din sudul Cubei, și voia să ajungă la Havana, în extrema cealaltă. De 30 de zile de când pedala slăbise 6 kg și se plângea că nu mai are masă musculară de când mănâncă numai „aroz, aroz, aroz” (orez). Ar fi dat orice pentru o porție de pasta ca la mă-sa acasă, dar prima replică a barmanului, când ne-am așezat la masă a fost „no pasta, no beef!”. Ca să știm ce să comandăm.

Belgienii erau cu rucsacii în spate și aveau ambiția să circule doar cu autobuzele sau autostopul, dar recunoșteau că li se pare imposibil în Cuba, comparativ cu Columbia, de unde veneau, și unde cică erau rugați de companiile de transport să le ia autobuzele. Au zis, însă, că au 9 luni de „concediu”, deci timp berechet să aștepte autobuzul în Cuba, ceea ce a stârnit invidia sinceră a italianului, care era „parcador” de vapoare la Veneția, și avea concediu de muritor obișnuit. Nemții nu prea s-au amestecat cu noi, au venit târziu și au plecat repede la culcare, așa că am rămas între noi ăștia mai latino-estici: noi, cehoaicele, italianul și personalul cubanez al campingului. După cocktailurile de rigoare și masa destul de frugală, am continuat cu chips-uri de la pungă, bere, salsa și jocuri de cabană.

coliba

Am făcut schimb de impresii, noi europenii, despre experiența cubaneză. Părerile erau identice, ceea ce demonstra diferența dintre civilizația europeană și cea cubaneză. Eva ne-a zis că e dezamăgită de bucătăria cubaneză, că nu se aștepta ca măcar în privința fructelor și legumelor să nu fie o abundență de gusturi și arome, și tot ea mi-a elucidat și misterul langustei. Ea spunea că langustele se gătesc de vii ca să fie fragede, adică sunt ținute într-un tanc cu apă, vii, înainte de a fi aruncate în oala de fiert. Or cubanezii când apucă langusta de coadă o păstrează la congelator ca s-o vândă pe CUC la turistas, așa că evident ce ți se pune în farfurie ajunge să semene cu o talpă de adidas.

coliba2 in-coliba in-coliba2 italian soparla pom2

Italianul era exasperat și el de cât de mulți bani cheltuise de când era în Cuba, și nu prea mai era dispus să-i creadă pe cubanezi că sunt săraci: „eu nu cred că sunt săraci, nu ați văzut că tot timpul cer CUC, CUC la orice, și nu dau nicio chitanță, nimic, eu cred că joacă teatru!”.

Le-am împărtășit din experiențele noastre bune, de cazare – stătusem cu o noapte înainte la un hostel neașteptat de bun, în Moron, înainte de intrarea pe insulă, cu 25 de CUC, unde proprietarul vorbea engleza, arăta ca Ogică al nostru, cel etern pierzător la loto, și – calitatea supremă a locului – avea o presiune fantastică la robinet, ceea ce a făcut posibil să mă spăl pe cap pentru prima dată de când eram în Cuba. Asta cu presiunea apei i-a dat pe spate pe toți comesenii europeni, mai ales pe fete, că toți observaseră această problemă la băile cubaneze. Se laudă ei cu apă caldă și rece, dar realitatea e că pe țevile alea abia curge câte un firicel de apă, de zici că țeava suge apa în loc s-o scuipe.

În fine, seara a fost una dintre cele mai plăcute, dar nu asta avea să fie cea mai interesantă experiență de pe insulă, ci discuțiile cu doi cubanezi cum nu se poate mai diferiți, și care cred că cuprind între ei toată plaja de concepții despre viață și sistem pe care le poți găsi în Cuba contemporană. Henri – un șofer de decapotabilă cu care plimba turiști străini, încercase să fugă cu soția (medic) din Cuba și fuseseră returnați din Mexic după ce au pierdut tot ce aveau și au fost nevoiți s-o ia de la zero –  și Reinaldo, bâtrânul de 73 de ani care fusese scos din foame de revoluția lui Fidel și continua să creadă și azi că Cuba trăiește în cel mai drept dintre sisteme.

În familia cubaneză nu există droguri

reinaldo

Reinaldo e pensionar, dar face pe ghidul la muzeul țărănesc denumit „Ferma bunicului”, amplasat în campingul pentru străini. Cred că mai mult decât pentru bani, Reinaldo face asta din convingere, și din plăcerea de a vorbi cu oameni. Locuiește pe continent, în Moron, într-un cartier muncitoresc de blocuri colorate, și are o fiică și un ginere care administrează o fermă prin zonă. Poartă pălărie ca toți cubanezii, și la nevoie își pune la cingătoare și maceta tradițională. Nu e o costumație de muzeu ci una cât se poate de actuală în Cuba, majoritatea oamenilor de la țară pe care-i vezi poartă pălării pentru soare și macete ca să taie trestia sau bălăriile. Ca fost maratonist, Reinaldo e tare mândru când aude că sunt din România, țara Nadiei Comăneci, și se laudă față de colegii de la bar că a cunoscut pe cineva din țara Nadiei, dar ăia nu par deloc impresionați.

Nimic din ce îți arată Reinaldo în casa tradițional cubaneză nu e neașteptat. Toată omenirea a trecut prin faza budei în curte, a saltelei de paie, a opaițului sau a plugului cu boi. Chiar dacă acum în Cuba „96% din populație are curent electric”, după cum ni se laudă Reinaldo, în multe alte privințe Cuba a rămas mai aproape de vremurile alea decât de astea pe care le trăim. În spatele casei Reinaldo a improvizat o mică grădină de legume și a cultivat câțiva pomi de exemplificare: un lămâi, un arbore de cafea, niște mango, papaia etc. Are și două gâște și câteva găini. Când îi spunem că suntem încântați că am găsit camera aici în camping, că ni se pare revoltător de scump prețul de la hotelurile alea de patru-cinci stele, Reinaldo ne consolează ca un bunic: dar aici avem toate stelele deasupra noastră, e mult mai frumos 🙂

rancho-del-tio2 rancho-del-tio remedios

reinaldo2Reinaldo a crescut într-o familie cu 15 copii, pentru că părinții lui nu aveau televizor și asta era singura distracție seara când se urcau în pat, explică el șugubăț. Datorită triumfului revoluției, Reinaldo spune că a avut o viață mai bună, laolaltă cu întreaga țară. Înainte de revoluție speranța de viata era de 53 de ani, acum e 78. Dar populația Cubei nu mai crește, ci scade și îmbătrânește. El însuși are o singură fiică. Pentru că femeile studiază, muncesc, vor să fie independente și nu mai fac copii. Deși statul a dat legi pentru protejarea femeii, când e însărcinată, a creat centre maternale în care gravidele primesc atenție medicală și alimentară sporită pe perioada sarcinii. Apoi mama primește salariul 100% timp de un an după naștere, când stă cu copilul acasă. Grădinița e gratis, școala la fel, serviciile medicale sunt gratuite. La voi în România cum e cu copiii?

Avort legal și gratis, 1 peso prezervativul

Cu câteva zile înainte avusesem curiozitatea s-o întreb pe dansatoarea la care am stat în Trinidad, proaspătă mamă, care e politica de natalitate a Cubei, crezând că în penuria aia generală se mai face un soi de economie strategică și la contraceptive. Văzusem destul de mulți copii pe străzi și câteva dintre gazdele noastre aveau copii mici. Dansatoarea mi-a spus că nu se pune problema interzicerii contraceptivelor (a fost șocată când a auzit cum era la noi pe vremuri cu decretul), un prezervativ la farmacie costă acum 1 peso cubano (CUP), după ce multă vreme costase câțiva cenți. De asemenea avortul este perfect legal, dacă femeia nu dorește să ducă sarcina la final.  Ulterior am văzut în farmacii și reclame la el condon.

mujerÎi spun lui Reinaldo că tendința asta de emancipare a femeii e peste tot în lumea civilizată, și că asta nu e chiar o tragedie, că oricum pe pământ se nasc destui copii. Da, dar cine ne plătește pensia?, se îngrijorează el, la gândul că Cuba are deja cam 20% pensionari din cele 11 milioane de locuitori.
Pe urmă, altă îngrijorare a lui Reinaldo e că tinerilor nu le mai place sa fie maestros (profesori), deși asta e, în opinia lui, cea mai importantă meserie. Fără maestros nu pot fi doctori sau ingineri.

Poate pentru că salariul e mic? întreb eu ca și când n-aș ști. Da, e mic, recunoaște el, dar ai totul gratis: educație, sănătate.  La voi în țară cum e?

Îl întreb de ce e controlat accesul pe insulă – pe lângă cei 2 CUC la intrare și alți 2 la ieșire, probabil taxă pentru drumul construit în anii 80, ți se cere și pașaportul, iar unii oameni spuneau că nu oricărui cubanez îi e permis să ajungă pe insulă. Reinaldo susține că totul e pentru droguri. Să nu cumva să pătrundă droguri din afară în Cuba, pentru că sunt oameni răi care mai încearcă asta, dar în familia cubaneză nu există tineri care se droghează, datorită vigilenței autorităților care luptă contra acestui flagel mondial. Cred că Reinaldo ori m-a aburit, ori habar nu are, cert e că nimeni nu ne-a controlat portbagajul de exemplu, nici la intrarea pe Cayo Coco sau Cayo Santa Maria, nici la ieșire. Cât despre introducerea drogurilor pe calea apei, pe insulă, iarăși cred că e cam greu. Nu numai că nu am văzut bărci pentru plimbarea turiștilor, de exemplu, dar chiar și catamaranele de închiriat cu care sunt dotate aproape toate plajele administrate de câte un hotel, zac nefolosite pentru că ori nu au însoțitor, ori vine mai târziu.

La picioarele lui Reinaldo, câinele Pamfile, prezentat ca paznicul de nădejde al campingului, doarme buștean. Așa avea să doarmă toată seara în zgomotul făcut de turiștii europeni și barmanii locali.

 Cubanezii nu vor să muncească, vor bani obținuți ușor sau să le dea statul, dar nu vor să muncească

henri4

henriL-am lăsat pe Reinaldo să le explice aceleași lucruri unor turiști nemți și ne-am împiedicat la poarta campingului de frumoasa mașină a lui Henri, un Mercury din 1952. Tipul de 40+, foarte slab, tuns zero, cu ochelari de soare, îmbrăcat cu o cămașă Armani și jeans, se învârtea cu treabă în jurul portbagajului, așteptându-și clienții nemți care veniseră la Reinaldo. Din vorbă în vorbă, despre mașină, am ajuns și la cum a cumpărat-o, dacă are motor original și în final la povestea de arme și acte a lui Henri. „Suntem în Cuba, putem face orice!”, ne zice el râzând, într-o engleză destul de bună, răspunzând la întrebarea despre cum s-a putut adapta un motor de Kia la caroseria acelui Mercury. Majoritatea mașinilor vechi americane cu care sunt plimbați turiștii prin Cuba au motoare de Kia, Toyota sau ce s-a mai găsit pe piață, singurele elemente păstrate fiind cele de caroserie, deși la cele mai multe și tabla și geamurile abia se mai țin. Unele au geamurile lipite cu scotch, crăpate, ceea ce te face să te întrebi dacă nimerești într-un astfel de sicriu de epocă în cazul unui accident, cam ce poți păți.

Henri povestește că asta e a doua lui mașină, a cumpărat-o când a fost nevoit să se întoarcă în Cuba și să o ia de la zero.

– Eu am vizitat și alte țări și știu cum e afară,  am înțeles că asta nu e lumea, ce se întâmplă aici.

– Și de ce v-ați întors? îl întreb

– M-au forțat să mă întorc din Mexic. Am încercat să ajung în SUA. Am stat în Mexic un an, apoi în ambasada Cubei s-a întâmplat ceva și m-au forțat să mă întorc. Nu am vrut de fapt să stau nici în SUA, soția mea e medic internist și obținuse un post foarte bun în Ecuador, plătită cu 400 de dolari lunar, era perfect pentru Ecuador. Aici are 60 de CUC pe lună și nu ajung pentru nimic. Dar am avut probleme cu actele, cineva mi-a făcut acte greșit, am cheltuit toți banii acolo, pe avocați, ca să îndrept situația și în final am pierdut tot. Puteam să rămân acolo, dar ar fi însemnat să supraviețuiesc doar… așa că am preferat să mă întorc.

– Când a fost asta?

– În 2015.

– Da, dar aici aveți totul gratis, educație, sănătate…, mulți compatrioți spun asta, nu sunteți de acord cu ei?

– Da, așa e, dar eu aș prefera să plătesc totul și să am libertatea să trăiesc cum vreau eu. Nu e nevoie să fie capitalism, trebuie doar să fii liber să decizi cum vrei să trăiești. Eu știu că nu există regim ideal, nici la voi, nici la noi. Eu nu am problemele voastre, voi nu le aveți pe ale mele. Eu muncesc zi de zi, m-am întors din Mexic doar cu hainele de pe mine. Casa era devastată, goală înăuntru. A trebuit să refac totul. Mașina asta pe care o vedeți e nimic, înainte să plec aveam un Chevrolet 1957 cu aer condiționat, o bijuterie. L-am vândut ca să fac rost de bani pentru acte.

– Și vi s-a întâmplat ceva la întoarcere, ați suferit repercusiuni pentru că ați vrut să emigrați?

– Nu. Nimic. De a doua zi am început să muncesc, soția mea la fel.

– Totuși, lucrurile s-au mai schimbat și în Cuba în ultimii ani, de exemplu e posibil să iei credit de la bancă, pentru o afacere?

– Da, e posibil, dar eu nu aș lua. În Cuba nu există suficiente servicii și o aprovizionare constantă cu mărfuri care să-ți permită să derulezi o afacere normală. Cine are casa particular sau paladar o face din cârpeli, nu există un lanț normal de aprovizionare, previzibil. Eu lucrez cu turiști de ani de zile, știu cum să o fac, fac bani din asta, dar turismul aici nu funcționează așa cum ar trebui.

– Lucrurile se schimbă greu, și la noi în România a durat mult și încă nu e gata… Poate se vor schimba lucrurile și în Cuba…

– Chiar dacă se schimbă mâine lucrurile, mentalitățile nu se vor schimba. Oamenii gândesc că trebuie să primească de la stat totul gratis, nu sunt obișnuiți să muncească, nu înțeleg că dacă faci lucrurile mai bine, primești bani mai mulți, nu înțeleg conceptul de calitate. Cubanezii nu vor să muncească, vor bani obținuți ușor sau să le dea statul, dar nu vor să muncească. Iar mentalitățile se schimbă cel mai greu.

– Și cum de ați înțeles asta, de vreme ce ați fost educat tot în comunism, nu?

– Depinde de fiecare. Eu am lucrat ca barman, multă vreme cu turiști străini, am fost curios, am întrebat, am deschis ochii și urechile, comparat, cercetat…. Dar, știți care este convingerea mea? Că viața e frumoasă și trebuie trăită, chiar dacă e ca o electrocardiogramă. Ești când sus, când jos…

Dialogul a fost întrerupt de clienții lui Henri care s-au întors la mașină, iar el, ca un șofer galant, le-a deschis ușile. Apoi ne-a strigat râzând:

– Să nu mai spuneți ce v-am spus!

– Nuuu, doar pe Internet, îi răspund și eu râzând.

– Aaaa, OK, pe Internet e bine! se amuză el

Dragoste sau emigrare, o alegere dificilă

drum11

După ce am văzut că nu se schimbă vremea pe Cayo Coco, și nici a doua zi pe Cayo Santa Maria nu se împrăștiau norii, am decis să ne întoarcem pe continent și să înoptăm în Remedios, primul orășel de cum ieși de pe drumul ce leagă continetul de insulă. Numai că am luat în mașină două femei de pe insula Santa Maria, care lucrau la Hotelul Melia și voiau să ajungă acasă în Remedios. Dianexi, una dintre ele, însă, trebuia să ajungă la Santa Clara, adică 50 de km mai departe, ca să-și vadă fiul cel mic, care locuia cu bunica și îi era dor de mami. Noi plănuisem să ajungem a doua zi la Santa Clara, conform obiceiului că nu vrem să conducem noaptea și trebuia să găsim și cazare. Dar Dianexi, o siluetă corpolentă (de maseuză) și vorbăreață ca o cubaneză, ne-a tocat mărut de pe bancheta din spate tot drumul de pe insulă până la Remedios – că n-aveți ce vedea aici, că e un oraș dormitor, că Santa Clara e the real thing, că ne duce ea fix la casa particular a prietenei ei Luiza, cearceafuri albe și curate, apă caldă, mic dejun gustos – până când am acceptat să o ducem până la Santa Clara și să înoptăm și noi acolo la Luiza asta. Mărturisesc că am fost tentată mai degrabă de povestea ei și până la urmă am zis hai să facem pomana completă cu ea și s-o ducem până la copil.

Pe drum ne-a turuit toată viața, de la primul soț, la ultimul, plus tot felul de detalii despre viața cubanezilor și temerile lor, despre Jesus în care ea crede și Fidel n-a crezut decât în fața bolii, despre o mulțime de alte chestii pe care la un moment dat nici nu le mai înțelegeam.

Dianexi are 32 de ani, primul soț a emigrat în America, de unde o mai ajută cu bani la creșterea primului copil, deja mare acum. De 5 ani lucrează ca maseuză la Melia și are un salariu de 12 CUC. Noroc cu propina:

Când veniți la Melia dați o șpagă la personalul hotelului și puteți să faceți plajă și să mâncați sau să beți zicând că sunteți oaspeți ai hotelului, că nu vă zice nimeni nimic. Dacă mai veniți pe Santa Maria întrebați de Dianexi.

O întreb cum se descurcă totuși oamenii care nu au parte de propina sau alte forme de câștig suplimentar, doar cu salariile astea de mizerie. Zice că familiile în Cuba trăiesc la un loc ca să-și permită să mănânce din salariile și pensiile de la stat. Pun salarii și pensii la grămadă, părinți, frați, cumnați, verișori, și cumpără mâncare. Le trebuie cam 120-150 de CUC lunar ca să trăiască decent. Asta la oraș, că la țară e altceva. Mai ai ceva cultivat în curte, mai crești o orătanie. Nu ai voie să tai vaca, poți face pușcărie pentru asta, vaca trebuie doar mulsă și eventual sacrificată pentru turism. Cubanezul nu pune gura nici pe carne de vacă, nici pe langustă, și aia tot pentru turistas e. În plus față de ce ne-a spus Dianexi am remarcat și noi obiceiul de a lăsa găinile libere pe ulițe, să ciugulească ce se descurcă, la fel și porcii, caprele și uneori și vitele. Ca urmare, majoritatea păreau destul de subnutrite, probabil din lipsă de alimentație suplimentară cu cereale, cum se face pe la noi.

trinidad

În 2012, fratele lui Dianexi e fugit cu nevasta și copiii în SUA, unde e doctor. L-a ajutat un client de-al lui cu bani și invitație. Costă 12.000 de dolari rețeaua de ajuns acolo, prin Mexic, dar de când cu Trump nu se mai poate. Când a fugit fratele ei, era programat s-o ia și pe ea, dar ea s-a îndrăgostit „ca proasta” și a rămas aici. Dar dragostea nu a ținut, ce să vezi. Nenorocitul a fugit cu o cocinera (bucătăreasă) și nici în ziua de azi nu știe pe unde a ajuns. Cert e că ea a rămas cu un copil mic în Cuba și pe același salariu de mizerie. A lăsat copilul cu mă-sa la Santa Clara și ea s-a mutat la Remedios, ca să fie mai aproape de serviciu, dar nu prea îi place aici, că e plin de persoane de culoare.
Nu-i pare rău, totuși, că nu trăiește în America. Din ce-i povestește cumnata, acolo e jale. Cică sunt tratați foarte rău pentru că sunt cubanezi, sunt droguri pe străzi și crime. Aici turiștii care vin în Cuba sunt numai oameni drăguți, care se poartă frumos, vor să te cunoască și… evident dau propina. Dianexi nu înțelege cum turiștii pot fi așa de drăguți cu cubanezii în Cuba, și să-i desconsidere în alte țări, dar e sigură că ea preferă mai bine să nu aibă bani decât de un suc pentru copil, dar să se simtă în siguranță aici, în țara ei.

Și Dianexi visează să vadă cândva, măcar o singură țară străină, așa ca turistă, dar momentan Jesus are probabil alte planuri pentru ea.

Dar Luisa a fugit în America

După o turuială de aproape o oră, timp în care Dianexi și-a tăiat pielițele de la unghii și a abordat subiecte de la familia tradițională cubaneză la cum a rezolvat primăria din Remedios problema maidanezilor, dându-i de mâncare leilor de la zoo, am ajuns pe înserat la Santa Clara. Unde am aflat împreună, cu unimire, dar și bucurie (mai ales ea) că prietena ei Luisa fugise de un an în America, iar cine cumpărase casa ei nu primea oaspeți. Era deja noapte, ploua și aparent toate hostalurile erau pline. Dianexi ne-a lăsat în seama unuia de la o casa particular, care a promis că știe el unde au camere libere, și a plecat. Nu înainte de a ne spune că dacă trecem pe la Melia, să întrebăm de ea.

Am vizitat respectiva cameră, dar mirosea urât și era scump, plus că cerea 3 CUC pentru parcarea peste noapte. Am zis că mai căutăm. Un chelner care racola clienți în fața unui restaurant ne-a văzut că eram în căutarea a ceva și ne-a dus pe o stradă desfundată unde proprietarul i-a zis în spaniolă că are cameră cu 25 de CUC și el ne-a tradus 30, crezând că nu înțelegem. Și s-a oferit să ne păzească și mașina, dar tot contra cost. Până la urmă am găsit o cameră pe cont propriu la o fostă avocată, iar mașina parcată în fața casei a fost păzită de două „domnișoare Cucu” care nu dormeau, peste drum – 2 CUC în total.

Și la final o demonstrație de virtuozitate în spălarea paharelor și salsa, din partea „capucinului” de ajutor de barman 🙂

Din episodul următor și probabil ultimul:

  • Robert: tata a fost singurul cubanez care a câștigat premiul Nobel
  • Polițistul care ne-a cerut șpagă: în Cuba nu se cheamă corupție, decât dacă se dovedește că am avut un interes să o iau
  • Un pui de toxinfecție alimentară de la Palmares
  • În Varadero plătești cazarea înainte
  • Comunismul e o utopie – cum se trăiește în bula moștenitorilor nomenclaturii

Impresiile mele din Cuba lui 2017:

Cum e în Cuba

Cuba, primele țepe pentru turistas

Havana libre nu doarme

Vinales, seva eco-bio a Cubei

Un pueblo laborioso, revolucionario y culto

Femeile nu mai vor copii, tinerii nu mai vor să fie maestros

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

Cum se schimbă constituția. În Cuba

 

Etichete: , , , , , , ,

7 comentarii la “Femeile nu mai vor copii, tinerii nu mai vor să fie maestros” Subscribe

  1. Marius Georgescu 27/03/2017 at 12:20 #

    Tablouri pline de viață.Regăsesc cu delicii stilistice ziarizda de calitate.Da-i așa o lume jalnică în Cuba ta, parcă ar fi România anilor 50,mixată cu cea a anilor 90…

  2. john doer 28/03/2017 at 10:49 #

    interesanta si calatoria si povestile – felicitari si pentru umblat si pentru scris
    ps: a propos insa de ‘ne/facutul copiiilor’, ziceti dvs „și că asta nu e chiar o tragedie, că oricum pe pământ se nasc destui copii”
    se nasc in tara altora (China, India, Pakistan, de ex) dar revenind cu picioarele in EU/RO, aici ne lafaim in mijlocul unui declin demografic care inca nu isi arata adevarata fata
    dar nu e greu de anticipat, cu cifrele in fata, care vor fi efectele peste 20, 40 si respectiv 60 de ani si peste cei vor mai fi in viata in RO/EU atunci
    intrebarea lui tataie e legitima: cine va plati pensia? si cine le va plati pensia celor care au ales sa nu ‘faca’ niciun copil, daca asta se va intampla intr-un context de declin demografic? va fi corect sa stai atunci cu mana intinsa la pensia generata de copiii altora?

    • H. 29/03/2017 at 02:00 #

      Cine va plăti pensia? La asta nu a existat NICIODATĂ un alt răspuns decît: imigranții!
      Așa e în toate țările care își permit să plătească pensii decente.
      Tot din acest motiv, America o să și-o ia în goarnă dacă nu-i pun botniță lui Trump: America nu poate fi ”great again” fără imigranții care fac muncile nedorite de cei cu ”pedigre”. Așa a devenit ”great” orice stat care a fost vreodată ”great”.

      • H. 29/03/2017 at 02:10 #

        Am uitat să exclud din calcul țările care au (deocamdată!) vreo resursă naturală foarte căutată. În cazul acestora, e o chestiune de timp. Deși unele (Arabia Saudită, de ex) fac efoturi de a-și înfrumuseța țara (pt turism, poate, dar și pt a atrage imigranți), e previzibil ca în 100 de ani de la terminarea resurselor să ajungă mai rău decît ruinele de la Petra!

    • Dollo 30/03/2017 at 14:48 #

      Dragă John, am demult un răspuns la această întrebare, cam de când am decis să nu fac copii ca să-mi plătească pensia. Îmi aștern singură bătrânețea, dacă o fi s-o apuc. Ceea ce le sugerez să facă și altora.

  3. Béranger/Ludditus 29/03/2017 at 14:58 #

    Fascinantă Cuba.

    Hotelul ăla de 570 CUC pe noapte este Royalton Cayo Santa Maria? Căci Hotel Playa Cayo și altele sunt mai ieftine. Dar prețul ăla e dacă te prezinți la recepție; cu rezervare prealabilă prețurile încep la 295 EUR pe Booking.com. Oricum, la Hotel Negresco e mai scump, nu am găsit online sub 701 EUR pe noapte nici cu miliția.

    El condón era noua marcă cubaneză Vigor, sau tradiționalele Momentos, Hecho en China?

    Güira sau nu, e ceva ce ai ratat la vizita pe care ai făcut-o: La Perla!

    Știam că sunt insule și stațiuni în care nu oricărui cubanez îi e permis să ajungă, fiind ele pentru străini, pentru ștabi și pentru cubanezii cu cuci (deși bănuiesc că există localnici tolerați). E și asta o discriminare despre care Ramonet s-a făcut că uită să-l întrebe pe Fidel.

    Ce nu am înțeles: șopârlele alea nu-s comestibile?

    • Dollo 30/03/2017 at 14:44 #

      Dap, ăla e hotelul. Și da, firește că toate prețurile sunt de recepție.
      Nu știu ce mărci erau prezervativele, reclama era generică, nu am văzut prezervativele expuse, de altfel în toate farmaciile în care am intrat era mereu câte o coadă, iar produsele expuse erau foarte puține. Nu am avut răbdare să stau să cer, că aveam aduse de acasă 😛
      Pe Cayo Coco și Santa Maria nu există localnici deloc, de aia nici nu găsești casa particular. Singurii cubanezi admiși sunt angajații și eventual cei care vin în concediu, dar aici nu m-am lămurit pe ce criterii. Toți cei pe care i-am întrebat vorbeau de „specia asta” cu termenul „doar anumiți cubanezi”. Oricum, campingul lor părea destul de gol, iar explicația oficială era că vremea aia pentru ei nu e de plajă, de aia ne lasă nouă insulele în perioada asta.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.