Gheorghe are 56 de ani și Parkinson. L-a descoperit pe Dumnezeu cam atunci când și-a pierdut actele, așa că acum trăiește de azi pe mâine, din mila publică, pe unul dintre cele mai scumpe terenuri din buricul Capitalei, care valorează cel puțin 1000 de euro mp. Așa numita Esplanada trebuia să fie de mai bine de 15 ani un mare proiect imobiliar pe 10 hectare din Bulevardul Unirii, fostă Victoria Socialismului, lângă Biblioteca și Opera Națională. Pentru că a venit criza imobiliară, iar Guvernul Boc nu s-a mai înțeles cu firma ungurească Trigranit, proiectul a rămas o frumoasă iluzie. N-a fost să fie, taman ca visul lui Ceaușescu de a ctitori acolo Cântarea României. Sau ca viața de familie a lui Gheorghe. A avut nevastă, a avut copii, dar zice că au vândut tot ce aveau la Roman și au plecat din țară. Pe el l-au lăsat să se lupte cu patima alcoolului și cu sărăcia națională.
Gheorghe a lucrat la Danubiana, pe vremea când se produceau cauciucuri în România, dar nu poate să demonstreze nimic din toate astea pentru că nu mai are niciun act. Nici buletin, nici carte sau putere de muncă, nici venit. Deci nimic.
Practic Gheorghe nu există, precum căprioarele promise de Oprescu în campania electorală din 2008, când pretindea că o să transforme Esplanada într-un parc pe care să zburde căprioarele. Au zburdat mulți ani maidanezii, în schimb, pe Esplanada, până au dispărut misterios și ei. Gheorghe pretinde că stă aici de peste doi ani, dar eu l-am descoperit de curând, datorită copacilor desfrunziți probabil. Altfel colibele construite de oamenii care stăteau pe terenul ăla erau destul de bine ascunse privitorilor de pe drum. Când am trecut prin zonă i-am zărit coliba pavoazată cu icoane, ce se profila interesant pe fundalul de sticlă al Bibliotecii Naționale, și i-am bătut la ușă, curioasă ce-i cu el. M-a invitat înăuntru într-o ambianță incredibil de chivernisită: un pat, un godin, o icoană, o oglindă, câteva scoarțe pe pereții din placaj, mochetă pe jos, un aparat de radio portabil pe o masă acoperită cu o față de masă curată, mici rafturi și tot felul de obiecte inutile (cum ar fi un aparat de aer condiționat sau un calorifer electric) pe care Gheorghe le-a acceptat de la oameni, deși evident nu are ce să facă cu ele. Nu avea curent sau apă.
În spatele colibei (la drept vorbind suficient de mare cât o cameră de hotel de 3 stele la Londra), o cărare ducea spre alte construcții similare, în care trăiau vreo trei familii. Unii cu copii de școală. Gheorghe mi-a mărturisit atunci că nu așteaptă nimic de la nimeni. Înțelege că primăria nu e datoare să-i rezolve lui situația, câtă vreme nu are nici acte și nici nu e din oraș, totuși pentru că aici l-a prins descoperirea asta mistică, stă aici cât o putea, după care, Dumnezeu cu mila.
Am plecat atunci din coliba lui cu gândul să revin să-i aduc măcar ceva de mâncare, de vreme ce în mod evident nu aveam cum să-l ajut cu mai mult. Am ajuns abia azi cu ceva și pentru ceilalți vecini ai lui, mai ales cu niște fructe pentru copii, dar am constatat cu surprindere că totul fusese ras. În locul colibelor tronau mormane de gunoaie, resturi arse de saltele și alte placaje cu care oamenii își încropiseră adăposturi. Nimic nu mai rămăsese din coliba lui Gheorghe. Rafael, unul dintre bărbații care stătuse într-o colibă vecină, căuta azi alte placaje ca să-și acopere salteaua pe care are să doarmă la noapte. Pe aia de noaptea trecută a găsit-o arsă când s-a întors de la muncă. Zice că lucrează cu ziua pe la florăresele din Piața Unirii. Nu știe cine i-a ars salteaua, dar e amărât că s-a întâmplat evacuarea asta taman înainte de Paște. Povestește că a venit poliția locală și cu oameni de la primărie și le-au demolat colibele, pe motiv că s-au plâns oamenii din blocurile vecine că s-ar fi dat niște spargeri. Rafael e de părere că motivul nu a fost ăsta, ci că acele colibe erau prea vizibile din stradă. Știe doar că unii dintre vecinii lui au primit o casă într-o comună limitrofă, donată de un cetățean care mai trecea pe acolo. El nu are unde să se ducă, nu vrea la adăpostul primăriei, unde știe că dorm câte trei în pat.
Gheorghe zice că a fost lăsat de polițiști să-și încropească un adăpost ceva mai ascuns, printre arbuști, cu condiția să nu se vadă din stradă. De aia l-a camuflat cu crengi de copac, peste așternuturile din vechiul pat, acum transformate de nevoie în cort. Înăuntru nu mai e nimic din fosta lui colibă, doar o saltea și niște pături. Noroc că vine vara.
Pe terenul de 10 hectare din inima orașului e o mică junglă de vegetație spontană, crescută printre ruinele fostelor fundații turnate înainte de 89 și abandonate, și multe gunoaie. Pe trei laturi, Esplanada e străjuită de artere circulate: Bulevardul Octavian Goga, Nerva Traian și Bulevardul Unirii, pe care Primăria sectorului 3 a cheltuit în ultimii ani peste 10 milioane de euro ca să-l amenajeze cu maluri înalte, flori scumpe, marmură și gresie alunecoasă. Pe a patra latură terenul se învecinează cu Pasajul Timpuri Noi, și din cauza unor litigii cu foștii proprietari expropiați de acolo, nu s-a mai asfaltat breteaua de șosea dintre pasaj și Esplanada. Totuși de-a lungul anilor breteaua asta a devenit un soi de depou pentru taximetriști, care vin aici să-și facă nevoile sau să-și rezolve diverse afaceri între ei. E o zonă în care cu siguranță se petrec mai multe decât lasă să se vadă boscheții. Este până la urmă o foarte scumpă groapă de gunoi în mijlocul orașului, care atrage tot ce aruncă societatea.
De când l-am cunoscut pe Gheorghe și pe vecinii lui am oscilat dacă să scriu sau nu despre ei. Sunt evident niște oameni de care societatea și autoritățile nu se sinchisesc. Poate pe bună dreptate unii ar zice că dorm așa cum și-au așternut. Totuși, nu pot să nu mă întreb de ce putem cheltui atât de mulți bani publici pe ctitorit biserici și pe înălțat statui (20 de milioane de euro numai anul ăsta din bugetul Capitalei), dar nu putem avea niște proceduri clare și accesibile pentru cazuri ca Gheorghe sau ca evacuații de pe strada Sfinților. Modul în care gestionăm fenomenul oamenilor fără adăpost dă măsura evoluției noastre ca societate. Putem să ne păcălim că suntem civilizați, că avem domnia legii, drepturi, anticorupție, sisteme sociale de protecție, apă caldă, Internet, supermarketuri și plată contactless, bla, bla, dar ne încurcăm într-o problemă simplă: un om rămas pe drumuri. Dacă de maidanezi am scăpat într-un mod barbar, otrăvindu-i pe străzi în ultimă instanță, de oamenii fără adăpost ne facem că scăpăm alungându-i de pe unde se aciuează, doar ca să nu figureze la noi în gestiune. Esplanada nu e în gestiunea primăriei, ci a guvernului, dar realitatea e că niciuna dintre cele două instituții nu are interesul să rezolve cazuri ca astea. De aia trimit poliția ca să-i măture în boscheți, să nu mai fie așa vizibili de la stradă, unde trebuie să avem numai fațade frumoase, văruite, cu flori și culori vesele.
Din păcate pentru concursul de fațade și balcoane, demarat ieri de doamna primar general Gabriela Firea, în cinstea Paștelui, frumoasa fațadă cu accente religios tradiționale a colibei lui Gheorghe tocmai a fost demolată de poliția locală. În Săptămâna Patimilor. Pașteți fericiți!
daca vi se pare normal sa existe colibe si oameni dormind pe strazi in centrul orasului, mai bine ii iei la tine acasa sau cel in putin in cartierul tau. ca sa poti admira mai bine arhitectura acestor edificii monumentale, impreuna cu privelistea luxurianta plina de gunoaie din jur, mirosul „parfumat” si maidanezii care iti sunt atat de dragi. baga-ti-i pe toti la tine in casa. sper sa mai vina o data politia sa ii scoata de tot de acolo
Păi așa reiese din text, că mi se pare normal? Și da, sunt la mine în cartier.
Noua generatie…compasiune zero, putere de sinteza si intelegere sub zero. 🙂 Asta se cultiva – eu, eu, eu! Nu prea intelegi tu, draga „jungle girls”, ca nu poti fi bogat intr-o tara saraca, vorba unui clasic in viata.
Dollo,cred că nici un stat,oricît de bogat,nu poate elimina boschetarii.Iar exasperarea comentariului de mai sus o cam înțeleg.Nu cred că ți-ar plăcea să treci pe lîngă peisaje d-astea pitorești zilnic…să fim serioși.Vrei sa se transforme Bucureștiul într-un Calais mai micuț,cu locatari mai puțin bronzați ?Mila e una,urbanismul civilizat-altceva.
Pesemne că textul meu induce impresia asta, totuși nu am zis nicăieri că mi se pare normal să avem boschetari. Nicidecum. Am zis tocmai că nu avem soluții pentru ei, așa cum ar fi normal. Ți se pare mai OK totuși să-i alungi cu poliția, să se ducă unde or ști, doar ca să nu se vadă din stradă? Da, sunt la mine în cartier, trec aproape zilnic pe acolo și tocmai, nu mi se pare normal, dar nici să-i hăituiască ca pe animale nu mi se pare. Apoi, nu e vorba aici de milă versus urbanism. Acolo e un maidan care așteaptă demult urbanismul, iar el nu vine, așa cum nu vine nici ajutorul pentru oamenii ăia.
De ce ar trebui să vină alt ajutor în afară de căminele pt boschetari-pe care ei le cam refuză,înțeleg ?…Sigur că soluția alungării cu poliția nu rezolvă problema decît temporar dar crezi că pot fi administrate cămine pentru toți boschetarii Romăniei ?
Compasiunea personală poate co-exista cu sila de a vedea sau mirosi(da,în tramvaie!) astfel de deșeuri umane.Ele există peste tot unde există alcoolism,iresponsabilitate și sărăcie.
Care ar fi soluția ta,dacă ai fi primar ?
Tocmai că nu există suficiente adăoposturi pentru câte cazuri avem. Deci într-o primă fază mai multe locuri în adăoposturi. Nici ei nu le-ar refuza dacă alea chiar ar fi locuibile. Soluțiile trebuie să fie combinate: pentru persoane singure – pentru familii. Cazul din Sfinților mi-a demonstrat că noi nu ave de fapt sistemul funcțional. Acolo nu era vorba de boschetari, ci de oameni evacuați. Despre evacuați ce părere ai, tot deșeuri? Și apropos, știi că în București nu mai există nicio baie publică? Am înțeles că și Grivița s-ar fi închis. Deci dacă ar vrea, unde să se spele?
Deci pe scurt: sistem de protecție socială funcțional (care să-i ajute pe oameni să-și facă acte sau să-și găsească de lucru, ca să poată accesa o locuință cu chirie), soluții locative pe termen scurt și mediu (de avarie), pe termen lung locuințe subvenționate. În plus, soluții de eradicare a sărăciei, dar aici deja intrăm în altă ligă.
Nu e vorba de fonduri, sunt sigură că-ți dai seama de asta.
De acord cu locuințele subvenționate.Cît despre cămine mai multe,sînt convins că știi că, acolo unde există,ele nu pot împiedica dorința unora de independență…Acte-da,cu condiția ca cei ajutați să și vrea/poată munci,ca să-și plătească chiria.
Cei evacuați sînt,în majoritate,squatteri.La ce te aștepți,să dea statul locuințe sociale tuturor celor care le-au băut sau le-au jucat la păcănele ?!
N-am zis că toți evacuații sînt deșeuri dar o mare parte-DA.Experiența mea de jurnalist m-a învățat să nu compătimesc orice drogat,doar pt că nu are unde sta.Dur,nu ?
Se pare că tu-ți imaginezi că statul ar trebui să repare orice iresponsabilitate,după modelul norvegian etc.Personal,cînd îmi mută nasul, prin autobuze, îmi dispare orice înțelegere.Sigur,cei care nu mai folosesc ITB-ul pot fi cît de compasivi vor…:)
Ai un exemplu ce functioneaza (cel norvegian). Si un esec total (cel romanesc.). Si tu sustii ca solutia romaneasca e mai buna.
Ok.
totuși de ce acte doar pt cei care pot/vor să muncească? ceilalți nu au dreptul la recunoașterea existenței lor?
persoana din articol, dacă ar avea acte, ar avea dreptul la o pensie de pe urma anilor de muncă chiar dacă în momentul ăsta nu mai vrea sau nu mai poate să muncească.
un bebeluș născut în astfel de condiții nu poate și nu se poate pune problema să muncească. el n-are dreptul la acte de identitate?
Ba da.Dar cine-i de vină că n-au acte-bebelușul sau boschetarul ?tot statul ?…Putem fi de acord că ajutoarele sociale nu se pot distribui decit celor cu acte de identitate ?
Sau ar trebui să încaseze bani orice doritor ?
Singura fabrică de anvelope comunistă închisă este Danubiana, care a dat faliment deodată cu Gelu Tofan. Pe celelalte două, Silvania din Zalău și Victoria din Florești, Tofan a reușit să le vândă grupului Michelin, iar acum acolo se produc anvelope din gama grupului Michelin.
În plus, au mai venit și alții care și-au construit fabrici noi, greenfield: Pirelli la Slatina și Continental la Timișoara. Doar nu credeți că toate milioanele de mașini de pe șoselele României se încalță doar din import! 🙂
„Au fost demolate în Săptămâna Patimilor, de poliția locală, pentru că stricau aspectul de maidan plin de gunoaie al Esplanadei – fostul parc cu căprioare din capul lui Oprescu”
Am citit de 7 ori fraza asta și tot anacolut iese. Cum puii mei ar putea poliția locală să demoleze ceva din capul lui Oprescu??