După ce au ieșit în stradă cu diverse ocazii în ultimii ani (Roșia Montană, Colectiv, Ordonanța 13) mai mulți oameni de bine, în opt județe ale țării, s-au adunat în niște grupuri civice. Unii au rezistat și insistat, transformându-se în organizații neguvernamentale (ONG), alții au rămas doar în grup informal, cu urechile ciulite în caz că e nevoie să iasă iar în stradă. Ieri s-au adunat la București, lansând o construcție interesantă, care merită urmărită, dar mai ales susținută în perioada următoare: Contract România. Un soi de Tea Party românesc, cu ceai oferit gratis de studentul ăla care venea pe ger în piață, cu oala și termosul, ca să ne încălzească. Lecția învățată de ei, și pe care vor să ne-o predea tuturor, e una cât se poate de banală: numai uniți suntem puternici.
Contract România e o rețea de organizații și grupuri civice de inițiativă (18 în total) care au reușit să pună pe hârtie un set de valori comune pe care le susțin (în esență anticorupție, justiție independentă, libertăți individuale și stat laic) și, mai mult decât atât, au enunțat și o serie de căi prin care urmăresc să ajungă la România aia în care vrem să trăim, dar nu prea știm cum să facem. Ele pot fi citite aici pe larg. Pe scurt ar fi așa:
Contractul pentru România și cele 9 puncte principale ale sale
- Consolidarea independenței justiției și continuarea luptei împotriva corupției pe coordonatele reformei începute în 2005;
- Reformă constituțională în vederea consolidării i) libertăților individuale, ii) integrității funcției publice și iii) respectării drepturilor fundamentale;
- Reforma legislației electorale și a finanțării partidelor politice în sensul liberalizării și transparentizării competiției politice;
- Guvernarea deschisă și transparența actului de guvernare locală sau centrală, participarea comunităților la decizia publică;
- Economia bazată pe investiții private și pe legislație fiscală relaxată și predictibilă;
- Reforma sistemului de sănătate prin creșterea transparenței și concurenței în domeniu;
- Educația ca pregătire pentru viață, educația care motivează și inspiră;
- Păstrarea fermă și fără echivoc a orientării euroatlantice a țării;
- Protejarea mediului
După părerea mea e primul program închegat, emanat de societate în România. Este răspunsul articulat la întrebarea obsesivă cu care unii dintre noi am rămas după protestele din februarie: OK, am ieșit, am strigat, ne-am indignat, acum ce facem? Și mai ales cum? (pentru unii răspunsul nu e intrarea în politică, deși și activismul ăsta tot o politică este)
Este de asemenea un manifest care ar trebui să contracareze populisme de genul să vedem ce zice electoratul sau electoratul nu vrea, nu e pregătit, nu-l putem șoca cu asta. Uite că electoratul, sau cel puțin o parte a lui, știe ce vrea și o spune răspicat. E drept că deocamdată sunt numai 8 județe în construcția asta, dar poarta e deschisă și spre alții. În februarie au fost proteste în peste 200 de localități din toată lumea, Contract România așteaptă să i se alăture și grupuri de inițiativă din diaspora.
Ce mi se pare încurajator la această construcție este faptul că e organică. Oricât le-ar plăcea unora să creadă că protestatarii sunt plătiți de Soros și oculta mondială, unirea acestor grupuri civice demonstrează o mișcare sănătoasă în orice democrație, pornită de jos, de oameni uniți local de niște nevoi și aspirații, care se duc peste politicieni și-i bat la cap să facă lucrurile așa cum trebuie.
Dacă vă uitați la reprezentanții veniți ieri la București o să vedeți niște personaje cât se poate de normale, smulse din stilul lor banal de viață și obligate să se adune cu alții ca ei, ca să-i ia de guler pe politicieni:
Este un soi de al doilea val în construirea societății civile românești, de data asta din convingere democratică, după ce în anii 90 unii își făceau asociații și fundații ca să-și tragă sedii, donații sau să importe mașini fără taxe. De asta, dar nu numai, a fost compromisă ideea de ONG, ducând în derizoriu și conceptul de societate civilă. Cum zicea unul dintre reprezentanții grupurilor venite azi la București, că nu credea neapărat în ONG-uri până când n-a fost la proteste și și-a făcut și el unul. Ne-a luat ceva mai mult timp ca să ajungem aici, decât celebrii 20 de ani ai lui Brucan, am făcut-o inventând de fiecare dată apa caldă și roata, deși puteam să ardem etapele și să le luăm de-a gata, dar pesemne că asta e cea mai sănătoasă cale spre progres: să ți-l construiești pas cu pas ca să nu-ți bați joc de el când ajungi acolo.
Lăsând tonul optimist la o parte, aș avea următoarele observații despre noua coaliție civică, pe care sunt sigură că le văd și alții, dar na, simt și eu nevoia să le punctez:
- Dincolo de entuziasmul inerent începutului, rămâne munca migăloasă și descurajantă de cele mai multe ori cu ceea ce toți clamăm că ar fi dracul: sistemul. Deși este o construcție remarcabilă, într-o Românie pe care o credeam tot mai dezbinată, Contract România nu e totuși o floricică crescută în pustiu. România are, de bine de rău, o societate civilă, așa fragilă și fragmentată cum a ajuns ea în ăștia 27 de ani. Sunt pe piață, de ani de zile, organizații care muncesc cu tenacitate la unele dintre dezideratele enunțate în contractul ăsta pentru România, chiar dacă poate nu se vede. Ba au făcut și desfăcut de-a lungul vremii coaliții, naționale sau europene. Ca una care doar de câțiva ani e implicată în asta pot să spun că nu e deloc așa simplu cum pare din enunț, dar ne bucurăm că mai intră și alții pe piață. În chestiunea asta a acțiunii cetățenenști întotdeauna e loc și pentru alții, pentru cât mai mulți. Pentru că, așa cum spunea la conferința de ieri Preston Savarese, reprezentantul „licuriciului cel mare”: „e mult mai greu să faci ceva decât să fii contra unui lucru. Veți face greșeli, compromisuri, veți avea discuții despre priorități și conflicte între personalități, însă e mai bine să faci ceva decât să nu faci nimic. Așadar, alegeți-vă bine luptele și luați-vă obiective pe termen lung.”
- Unii vor identifica un minus în implicarea în anumite grupuri din rețea a unor persoane care au făcut parte din diverse partide sau mișcări asociate cu numele unui politician sau altul. Asta e o chestie cu potențial de dezbinare, pe care mi-ar plăcea ca grupurile astea civice să o depășească. Toți avem un trecut la ora asta, fie și numai acela de a fi crezut prostește într-o idee sau într-un om care ni s-a părut providențial la vremea lui. Asta n-ar trebui să ne împiedice să credem mai departe în faptul că binili va învinge. Pentru că însăși esența acestei construcții lansată ieri este refuzul de a te lăsa dezamăgit.
- Diversitatea preocupărilor acestor organizații este și ea de natură să dezbine la un moment dat, așa cum vedem că se întâmplă în prezent cu membrii USR de exemplu. Cele 9 puncte ale contractului acoperă, din câte mi-am dat seama, tot atâtea domenii de interes ale unor grupuri: unii sunt cu mediu (probabil uniți de Roșia Montană), alții cu educația, alții cu justiția (Ordonanța 13), alții cu sănătatea (Colectiv). Văd că declarativ sunt toți pentru un stat laic, libertate de credință și au între ei și grupuri LGBT. Deci au acoperit chiar și această temă sensibilă pe care nu și-o asumase nimeni momentan. Dar să nu subestimăm potențialul dezbinator al politicului, care odată se încordează și vine cu o falsă temă de dezbatere, doar ca să-și scape fundul corupt.
- Nu în ultimul rând va fi și aici vorba despre bani. Pentru că orice entuziasm inițial pălește în timp, iar implicarea, persuasiunea, studiile, proiectele, politicile pe care rețeaua vrea să le împingă pe masa politicienilor vor costa și bani nu numai timp și bună credință. Nu s-a spus nimic la lansare despre nevoia de susținere financiară, probabil asta e treaba fiecărui grup sau organizație în parte, să găsească și să acceseze diverse surse de finanțare. Spun iar, din experiența proprie, că finanțările se găsesc greu, sunt sporadice și nu se pliază ele pe nevoile tale, ca organizație, ci e viceversa. Iar din voluntariat nu se trăiește, doar se trec niște hopuri. Un reprezentant al unui grup spunea că după o viață de muncă și-a dat seama că banii din cont nu le vor oferi viața dorită copiilor lui. „Nu poți, doar cu bani, să ai o țară mai bună!”, explica el. E adevărat, banii ar trebui să se întâlnească cu voința cetățenilor și cu buna credință a politicienilor.
În concluzie, a crescut inima în mine când i-am văzut pe oamenii ăștia, pentru că și-au lăsat dezamăgirile și deznădejdile la o parte și s-au unit ca să-și facă țara mai bună. Pentru că și-au dat seama că UE îți dă, dar nu-ți bagă în traistă, iar calea spre succes e aia de a milita pentru ceva, nu numai contra. Adică să punem mâna să facem noi ceva, atunci când nu ne convine ce ne/nu face altul. Și pare că din punctul ăsta de vedere petrecerea abia începe. România o să aibă, în sfârșit, mai mulți cetățeni, nu doar nemulțumiți de ocazie!
Extrem de interesant! Succes.
Inginerul practic din mine întreabă cum pot fi donați niște bani întru sprijin financiar. Pare a fi genul de cauză care merită mici sacrificii personale.
Cu bune urări
Multumim pentru intentie, domnule Bragarea.
Cateva dintre grupurile civice din Contract Romania sunt deja infiintate ca organizatii nonguvernamentale si pot primi donatii. Detaliile de contact ale tuturor le gasiti pe http://www.contractromania.ro
Diana Voicu, de la Initiativa Romania, organizatie membra a acestei retele lansate ieri.
De ce Tea Party de R…?
Cred ca Dollores a facut o paralela (intrucatva o asemanare, desi de la distanta) cu asta:
https://en.wikipedia.org/wiki/Tea_Party_movement
Ca de obicei la obiect, fără digresiuni inutile – deci am fost INFORMAT, nu ”încîntat”.
Un principiu ce ar trebui să stea la baza întregii acțiuni de o MANIERĂ DESPOTICĂ: gîndire clară și ordonată, sau ”Să nu amesteci faptele cu ipotezele, nu există nimic mai rău” (Stanislaw Lem).
Legat de tipul care ”spunea că după o viață de muncă și-a dat seama că banii din cont nu le vor oferi viața dorită copiilor lui. „Nu poți, doar cu bani, să ai o țară mai bună!” vă plictisesc cu o istorioară personală.
Cîndva, mult înainte de 1989, am citit în Marele Larousse Ilustrat (ediția 1905 !) despre un britanic care s-a lansat în afaceri exclusiv pentru a-și crea baza materială indispensabilă intrării în viața politică ca INDEPENDENT. Avea de impus o singură idee (din sfera comercială) și, pînă la urmă, a reușit. La final era ruinat, dar a reușit să moară demn grație unor stipendii post-factum din partea unor colegi de parlament și de luptă.
Exact după exemplul ăsta m-am luat cînd am decis (în 1992) să devin ”antreprenor”. Din păcate, deși m-am ”reciclat” din inginer în contabil (și nu numai), nu mi-am dat seama, decît prea tîrziu, că nu trăiesc în Anglia secolului XIX ci în România post bolșevico-fanariotă, a cărei administrație URĂȘTE tocmai libera inițiativă.
Fiindcă ”Birocraţia ucide iniţiativa. Nimic nu URĂSC birocraţii mai mult decit inovaţia, îndeosebi inovaţia care produce rezultate mai bune decit vechile rutine tradiţionale. Îmbunǎtǎţirile îi fac întotdeauna sǎ parǎ inepţi pe cei aflaţi în vîrful piramidei. Şi cui îi face plǎcere sǎ parǎ inept ?”
Aplicarea PROCEDURII PRIN ELIMINARE în arta guvernǎrii – Arhivele Bene Gesserit (Frank Herbert – „Ereticii DUNEI” pag.217)