Multiculturalitatea de după diversitate

La unii curcubeul diversității a fost pe cerul gurii, după nenumăratele bucate degustate la festivalul multiculturalității din Parcul IOR

ior2

De Constantin și Elena mama a zis că nu vrea să gătească nimic, ci are poftă să mănânce mici undeva la o terasă. Cum nu știam niciuna în apropiere de casa ei, am intrat în parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR) cu ideea că sigur încinge vreunul grătarul pe malul lacului. Și nu m-am înșelat, a fost nu unul ci mai mulți, nu numai cu mici, ci și cu shaorme, cevapcici, kebap, șuberek, baclavale sarailii și tot felul de însemne ale lumii multe și culte în care ne învârtim noi, românii, aci la porțile orientului. A fost Festivalul multiculturalității în sectorul 3, un fel de pomana porcului de după marșul diversității de ieri, de la șosea. Curcubeul la noi fiind, cum altfel, pe cerul gurii 😉

ior13 ior12 ior16 ior14 ior6 ior5 ior7

N-am nimic de rău de zis de toată tevatura, dimpotrivă, doar câteva observații pe marginea zilei și locului:

  • Festivalul multiculturalității a fost separat strict de tradițiile neaoșe românești. Cine nu știe topografia locului, Parcul IOR e tăiat în două de un pod peste lac. Tarabele cu tradiționalii cârnați, pește la grătar, plăcinte poale-n brâu și tot felul de dulcegării chipurile de casă, plus standurile cu ii lucrate manual au fost amplasate pe un mal, iar turcii, sârbii, tătarii și mexicanii (alte popoare n-am mai identificat) s-au desfășurat pe malul ăstălalt. În felul ăsta toată lumea a dat năvală la shaorme și la fesuri turcești, în timp ce la tradițiile românești se cam făcea focul de pomană;
  • Partea mai interesantă a multiculturalilor era pregătirea propriu-zisă a bucatelor, la fața locului, de către femei și bărbați, în funcție de diviziunea muncii în gospodărie, căci fiecare stand părea mai degrabă o gospodărie;
  • ior10Mama a poftit la o porție de cartofi din ăia mâncați din pălărie mexicană, plus un fes turcesc, apoi s-a plâns că vrea la budă și că o dor picioarele. În fapt s-a alintat copilărește, că tocmai băgase patru mici cu pâine și muștar în zona românească a parcului, pentru că cevapcicii de la multiculturali i s-au părut meschini („zici că sunt limbi de pisică, nu mici!”). Alintăturile mamei m-au făcut să mă gândesc că a venit perioada aia din viață în care bătrânii devin copiii copiilor lor, și le fac toate fițele pe care le-au suportat și ei în tinerețe. Asta m-a făcut mai tolerantă.
  • ior18Toleranța a fost extinsă și asupra administrației parcului – recte primăria domnului Negoiță – pe care trebuie s-o felicit pentru că a construit câteva WC-uri în parc, foarte civilizate (hârtie, săpun, apă, curat, faianță, gresie, cabină pentru persoane cu handicap), deși cel amplasat în zona festivalului s-a dovedit insuficient, cu toate cele câteva bude din alea ecologice alături. Sunt curioasă cât o să reziste WC-urile astea construite în parc până când vor deveni insalubre sau până când vor fi concesionate unor întreprinzători care să amenajeze restaurante în ele, după modelul de succes din 90 încoace 🙂
  • Tot un plus trebuie să-i mai dau primăriei (Duamne, ce-o fi cu mine?!) pentru aspectul general al parcului. Deși ar putea să aibă mai puține chioșcuri cu gustări și băutură, și ar fi perfect. Când o să finalizeze și colega domnului Negoiță, doamna Firea, linia tramvaiului de pe Camil Resu, Titanul o să fie un cartier civilizat. Ar trebui să se gândească, însă, la niște parcări suplimentare, poate ceva supraetajat, pentru că deja împrejurimile parcului sunt sufocate de mașini parcate una peste alta.
  • Altfel, Parcul IOR pare un exemplu ideal de investiție care mulțumește pe toată lumea, nu pricep de ce nu vor primăriile să facă mai multe: și-au făcut și edilii de cap cu amenajări scumpe (ambele administrații Negoiță, deci și PDL și PSD), achiziții, licitații, concesiuni, a ieșit și ceva frumos, care bucură ochiul, nasul și iată, chiar gura alegătorului, când își scoate famelia la plimbare, în week-end. Și e suficient de mare încât să aibă loc în el și ăștia care preferă bâlciul, și ăia care vor un pic de liniște, la loc cu verdeață. Aferim!
  • Hai că mai tolerantă de atât deja bate la ochi! 😉

ior19 ior17 ior15 ior11 ior8 ior

ior1 ior9

Etichete: , , , , , , , , , , ,

One Response la “Multiculturalitatea de după diversitate” Subscribe

  1. Cosmin 23/05/2017 at 17:23 #

    80-90% din ce se vede-n parcul IOR a rămas de pe vremea lui Negoiță Întâiul. Ăsta al doilea a trântit mall-ul peste, în rest… Nu mai știu Insula Pensionarilor, posibil să fi fost refăcută în mandatul pesedistuliu.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.