Povestea de duminică

Despre un azilant care face două crime, despre iresponsabilitatea industriei farmaceutice, despre incredibila toleranță a părinților care-și pierd fiica și o carte care a ieșit din asta. În Olanda.

Am dat aseară peste povestea asta, aici. Eddy Hekman, psiholog olandez, povestește despre cum el și soția lui au reușit nu numai să-l ierte pe ucigașul fiicei lor, dar să-i fie și alături, timp de cinci ani în închisoare, apoi în clinica de psihiatrie în care a fost transferat după. Au scris împreună o carte despre asta. Articolul m-a făcut să caut mai multe informații despre caz, dar din păcate nu am găsit multe în engleză, ci doar știri și emisiuni TV în olandeză, despre incredibila poveste. Cartea nu pare să se fi tradus încă în altă limbă, dar tare mi-ar plăcea s-o citesc când s-o traduce.

olanda-caz

 

Am mai găsit și aici amănunte. Renske și Samarie s-au cunoscut într-un tren, așa cum povestește tatăl, au avut o relație frumoasă timp de doi ani, care s-a sfârșit tragic în 2011 când el a omorât-o în bătaie cu un stingător. Când a venit poliția, Samarie a luat pistolul unuia dintre polițiști și l-a omorât. Apoi a fost și el împușcat și arestat. Samarie era solicitant de azil din Africa, lua medicamente antidepresive și tocmai aflase că nu i se aprobase cererea de azil. În închisoare Samarie a fost vizitat permanent de părinții lui Renske, iar cei trei au trecut împreună prin durerea pierderii fetei. Împreună. Părinții cu ucigașul fiicei lor.

carte2We continue to visit and support Samarie. It’s not about whether we forgive him. What happened can never be erased, for him or for us. I can understand people thinking it’s unbelievable that we can even look each other in the eye, but this is our way of dealing with it. I’ve never thought it was the wrong decision. Eddy Hekman

Ce a stat la baza reacției incredibile a părinților fetei mi se pare o combinație interesantă între bunătate și educație, plus o tușă esențială de informare, care l-a dus tocmai pe tatăl victimei la ipoteza cauzei acestei crime: efectele secundare ale medicației antidepresive. Hekman a căutat și găsit cazuri similare de agresivitate inexplicabilă la pacienți care luau același gen de medicamente ca Samarie și din câte înțeleg atinge în carte și acest aspect, al iresponsabilității industriei farmaceutice, care subestimează efectele secundare ale medicamentelor. Câți părinți ar avea tăria lui Hekman de a face toate astea? Câți părinți l-ar descrie așa pe ucigașul copilului lor? O fi și pregătirea lui Hekman, o fi și felul de a fi al olandezilor, ce să zic, un nivel de umanitate la care umanitatea în general nu a ajuns.

Aș vrea să citesc cartea scrisă de Hekman pentru că aș vrea să înțeleg și eu care ar fi resortul acestui ingredient atât de rar, toleranța. Și poate că ar fi o carte de citit duminica, atunci când mulți dintre oamenii de pe pământul ăsta se duc, smeriți, la biserică. Orice religie ar predica ea. Oare ce efect ar avea cartea asta dacă ar fi citită de vaxeri/antivaxeri, de anti CpF/pro CpF, de multiculturali/antimigranți, de ambele tabere pro/contra orice?

Etichete: , , , , ,

35 comentarii la “Povestea de duminică” Subscribe

  1. Andreea 31/05/2017 at 06:25 #

    Mda, Evul Mediu se pare ca nu e chiar atat de departe in urma. Cum dam de o situatie noua si diferita, cum punem mana pe furci si topoare, fie ele si virtuale.

    Fereasca sfantu’ sa fim putin curiosi, sa incercam sa intelegem reactia parintilor, ce resorturi psihice i-au determinat sa isi gaseasca linistea intr-o astfel de atitudine. Ca nu zice nimeni ca asta trebuie sa fie atitudinea in cazul oricarei crime, doar ca e un caz de toleranta extrema si e interesant de analizat, dincolo de informatia initiala data de Dollo.

    • Motanul 31/05/2017 at 16:18 #

      O vai! Daca judeci cu un ochi critic o situație, mai ales când sunt informații lipsa, ești din evul mediu? Vai de capul tău!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii