Povestea de duminică

Despre un azilant care face două crime, despre iresponsabilitatea industriei farmaceutice, despre incredibila toleranță a părinților care-și pierd fiica și o carte care a ieșit din asta. În Olanda.

Am dat aseară peste povestea asta, aici. Eddy Hekman, psiholog olandez, povestește despre cum el și soția lui au reușit nu numai să-l ierte pe ucigașul fiicei lor, dar să-i fie și alături, timp de cinci ani în închisoare, apoi în clinica de psihiatrie în care a fost transferat după. Au scris împreună o carte despre asta. Articolul m-a făcut să caut mai multe informații despre caz, dar din păcate nu am găsit multe în engleză, ci doar știri și emisiuni TV în olandeză, despre incredibila poveste. Cartea nu pare să se fi tradus încă în altă limbă, dar tare mi-ar plăcea s-o citesc când s-o traduce.

olanda-caz

 

Am mai găsit și aici amănunte. Renske și Samarie s-au cunoscut într-un tren, așa cum povestește tatăl, au avut o relație frumoasă timp de doi ani, care s-a sfârșit tragic în 2011 când el a omorât-o în bătaie cu un stingător. Când a venit poliția, Samarie a luat pistolul unuia dintre polițiști și l-a omorât. Apoi a fost și el împușcat și arestat. Samarie era solicitant de azil din Africa, lua medicamente antidepresive și tocmai aflase că nu i se aprobase cererea de azil. În închisoare Samarie a fost vizitat permanent de părinții lui Renske, iar cei trei au trecut împreună prin durerea pierderii fetei. Împreună. Părinții cu ucigașul fiicei lor.

carte2We continue to visit and support Samarie. It’s not about whether we forgive him. What happened can never be erased, for him or for us. I can understand people thinking it’s unbelievable that we can even look each other in the eye, but this is our way of dealing with it. I’ve never thought it was the wrong decision. Eddy Hekman

Ce a stat la baza reacției incredibile a părinților fetei mi se pare o combinație interesantă între bunătate și educație, plus o tușă esențială de informare, care l-a dus tocmai pe tatăl victimei la ipoteza cauzei acestei crime: efectele secundare ale medicației antidepresive. Hekman a căutat și găsit cazuri similare de agresivitate inexplicabilă la pacienți care luau același gen de medicamente ca Samarie și din câte înțeleg atinge în carte și acest aspect, al iresponsabilității industriei farmaceutice, care subestimează efectele secundare ale medicamentelor. Câți părinți ar avea tăria lui Hekman de a face toate astea? Câți părinți l-ar descrie așa pe ucigașul copilului lor? O fi și pregătirea lui Hekman, o fi și felul de a fi al olandezilor, ce să zic, un nivel de umanitate la care umanitatea în general nu a ajuns.

Aș vrea să citesc cartea scrisă de Hekman pentru că aș vrea să înțeleg și eu care ar fi resortul acestui ingredient atât de rar, toleranța. Și poate că ar fi o carte de citit duminica, atunci când mulți dintre oamenii de pe pământul ăsta se duc, smeriți, la biserică. Orice religie ar predica ea. Oare ce efect ar avea cartea asta dacă ar fi citită de vaxeri/antivaxeri, de anti CpF/pro CpF, de multiculturali/antimigranți, de ambele tabere pro/contra orice?

Etichete: , , , , ,

35 comentarii la “Povestea de duminică” Subscribe

  1. Andreea 31/05/2017 at 06:25 #

    Mda, Evul Mediu se pare ca nu e chiar atat de departe in urma. Cum dam de o situatie noua si diferita, cum punem mana pe furci si topoare, fie ele si virtuale.

    Fereasca sfantu’ sa fim putin curiosi, sa incercam sa intelegem reactia parintilor, ce resorturi psihice i-au determinat sa isi gaseasca linistea intr-o astfel de atitudine. Ca nu zice nimeni ca asta trebuie sa fie atitudinea in cazul oricarei crime, doar ca e un caz de toleranta extrema si e interesant de analizat, dincolo de informatia initiala data de Dollo.

    • Motanul 31/05/2017 at 16:18 #

      O vai! Daca judeci cu un ochi critic o situație, mai ales când sunt informații lipsa, ești din evul mediu? Vai de capul tău!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.