Povestea de duminică

Despre un azilant care face două crime, despre iresponsabilitatea industriei farmaceutice, despre incredibila toleranță a părinților care-și pierd fiica și o carte care a ieșit din asta. În Olanda.

Am dat aseară peste povestea asta, aici. Eddy Hekman, psiholog olandez, povestește despre cum el și soția lui au reușit nu numai să-l ierte pe ucigașul fiicei lor, dar să-i fie și alături, timp de cinci ani în închisoare, apoi în clinica de psihiatrie în care a fost transferat după. Au scris împreună o carte despre asta. Articolul m-a făcut să caut mai multe informații despre caz, dar din păcate nu am găsit multe în engleză, ci doar știri și emisiuni TV în olandeză, despre incredibila poveste. Cartea nu pare să se fi tradus încă în altă limbă, dar tare mi-ar plăcea s-o citesc când s-o traduce.

olanda-caz

 

Am mai găsit și aici amănunte. Renske și Samarie s-au cunoscut într-un tren, așa cum povestește tatăl, au avut o relație frumoasă timp de doi ani, care s-a sfârșit tragic în 2011 când el a omorât-o în bătaie cu un stingător. Când a venit poliția, Samarie a luat pistolul unuia dintre polițiști și l-a omorât. Apoi a fost și el împușcat și arestat. Samarie era solicitant de azil din Africa, lua medicamente antidepresive și tocmai aflase că nu i se aprobase cererea de azil. În închisoare Samarie a fost vizitat permanent de părinții lui Renske, iar cei trei au trecut împreună prin durerea pierderii fetei. Împreună. Părinții cu ucigașul fiicei lor.

carte2We continue to visit and support Samarie. It’s not about whether we forgive him. What happened can never be erased, for him or for us. I can understand people thinking it’s unbelievable that we can even look each other in the eye, but this is our way of dealing with it. I’ve never thought it was the wrong decision. Eddy Hekman

Ce a stat la baza reacției incredibile a părinților fetei mi se pare o combinație interesantă între bunătate și educație, plus o tușă esențială de informare, care l-a dus tocmai pe tatăl victimei la ipoteza cauzei acestei crime: efectele secundare ale medicației antidepresive. Hekman a căutat și găsit cazuri similare de agresivitate inexplicabilă la pacienți care luau același gen de medicamente ca Samarie și din câte înțeleg atinge în carte și acest aspect, al iresponsabilității industriei farmaceutice, care subestimează efectele secundare ale medicamentelor. Câți părinți ar avea tăria lui Hekman de a face toate astea? Câți părinți l-ar descrie așa pe ucigașul copilului lor? O fi și pregătirea lui Hekman, o fi și felul de a fi al olandezilor, ce să zic, un nivel de umanitate la care umanitatea în general nu a ajuns.

Aș vrea să citesc cartea scrisă de Hekman pentru că aș vrea să înțeleg și eu care ar fi resortul acestui ingredient atât de rar, toleranța. Și poate că ar fi o carte de citit duminica, atunci când mulți dintre oamenii de pe pământul ăsta se duc, smeriți, la biserică. Orice religie ar predica ea. Oare ce efect ar avea cartea asta dacă ar fi citită de vaxeri/antivaxeri, de anti CpF/pro CpF, de multiculturali/antimigranți, de ambele tabere pro/contra orice?

Etichete: , , , , ,

35 comentarii la “Povestea de duminică” Subscribe

  1. Andreea 31/05/2017 at 06:25 #

    Mda, Evul Mediu se pare ca nu e chiar atat de departe in urma. Cum dam de o situatie noua si diferita, cum punem mana pe furci si topoare, fie ele si virtuale.

    Fereasca sfantu’ sa fim putin curiosi, sa incercam sa intelegem reactia parintilor, ce resorturi psihice i-au determinat sa isi gaseasca linistea intr-o astfel de atitudine. Ca nu zice nimeni ca asta trebuie sa fie atitudinea in cazul oricarei crime, doar ca e un caz de toleranta extrema si e interesant de analizat, dincolo de informatia initiala data de Dollo.

    • Motanul 31/05/2017 at 16:18 #

      O vai! Daca judeci cu un ochi critic o situație, mai ales când sunt informații lipsa, ești din evul mediu? Vai de capul tău!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉