Acum ceva vreme, vine nursa cu vreo două pachete de șervețele umede și mi le pune în față pe masă. Cado!
– Ce e cu astea?
– Păi, nu vrei? zice, am mai multe.
– Nu, ce să fac cu ele? Le-ai furat de la spital? o întreb.
Râde încurcată și zice că nu ea, ci colegele. Sunt pachete standard pe care spitalul le oferă pacienților, iar ele, asistentele, au scos din toate pachetele astea standard pachetele cu șervețele și și le-au împărțit între ele. Au fost o sută de pachete, împărțite la zece asistente … și uite așa s-a trezit nursa cu zece pachete din astea în rucsac. Și ce era să facă, le-a luat acasă!
Îi zic că mi se pare o greșeală că le-a luat, mai ales că în spital sunt supravegheați prin camere video, și e păcat să-și piardă job-ul dintr-o prostie. Mai ales că pachețelele astea cu șervețele umede costă câțiva lei în magazin, dacă chiar ar avea nevoie. E un furt absurd.
Ea pare că se rușinează, dar mama sare împăciuitoare, că lasă că oricum spitalul nu e de stat, deci cum ar veni nu se pune că e furt. Îi explic că tot așa se cheamă și când iei din avutul altuia.
– Păi și ea ce să facă dacă alea i-au băgat pachetele în rucsac, dacă nu le lua, o luau colegele la ochi, nu? crede mama.
– Și dacă una dintre colege este iscoada conducerii, cum o să fie când o să le prindă și o să intre și ea la un loc cu celelalte, doar pentru că n-a avut curaj să lase șervețelele alea acolo?
– E, lasă că nu moare nimeni dintr-un pachet de șervețele!
– Așa zice toată lumea, că nu se vede, că nu mă vede, că nu e mare lucru, și după aia ne mai mirăm că fură ăștia din politică. Păi dacă sunt ca noi, cum vrei să facă? Iar ei nu fură șervețele, fură spitalul cu totul. Dar până la urmă de ce mai te deranjează când auzi de ăștia la televizor că fură?
Discuția s-a încheiat fără o concluzie, a trecut vremea, iar azi văd pe masă un pachet de șervețele din alea de hârtie, împăturite, care se pun în dispozitivele de la toalete, ca să te ștergi pe mâini după ce te speli. Mama cumpără de regulă role de hârtie de la supermarket, așa că bănuiesc că astea sunt aduse tot de nursă de la spital. Mama se dă de gol și zice:
– Aoleu, am uitat să ascundem astea de pe masă, că am zis să nu le mai vezi tu…
– De ce?
– Păi dacă ne tot faci morală. Ni s-au terminat șervețelele și am întrebat-o: mă, dar tu nu mai aduci șervete din alea de la servici? Și ea a zis că dacă ai certat-o tu, i-a fost rușine să mai aducă. I-am zis că lasă, că le ascundem de tine, dar uite am uitat.
– Păi de ce nu o lași să îi fie rușine și să nu mai ia? Tu ești mai bătrână și o înveți la prostii, iar ea e la începutul vieții, de ce o încurajezi să fure?
– Ei, bine că ești tu deșteaptă, ia lasă-ne în pace nu ne mai bate la cap. Toată lumea face așa! Ia să nu-i mai zici nimic!
Nu i-am mai zis, că m-am simțit ca un Băsescu cerând grațierea pentru faptele trecute de corupție, pe motiv că așa era atunci, dar acuzându-i pe ăștia tineri care greșesc abia de acum încolo. V-am mai povestit că mama aducea de la servici tot felul de chestii. Pe vremuri, în intreprinderile comuniste se producea practic orice nu se găsea în comerț sau chiar dacă se găsea, era mai bun ăla furat din avutul obștesc. Mai târziu, imediat după liceu, când m-am angajat și eu într-o tipografie, desigur că aduceam acasă, ca toți colegii mei, hârtie de scris sau de ambalat, sau chiar cerneală tipografică – era prin anii 90 moda vopsirii ouălor cu cerneală tipografică. Mi se părea firesc, nu-mi spunea nimeni niciodată că asta ar fi furt sau ceva greșit, nici nu eram controlați în geantă la plecare. Toată lumea făcea așa. Filosofia lui „dacă lucrezi cu miere, imposibil să nu te lingi pe degete”.
Nu știu cum o fi la alte popoare, dar la noi ăștia trecuți prin avutul întregului popor, mentalitatea asta încă funcționează. Și cred că așteptăm degeaba să moară ăia afectați de comunism și să crească ăștia tineri. Că nici ăștia tineri nu sunt făcuți de nemți. Cred că și când vor veni roboții ăia să ne fure joburile, la noi or să ajungă tot unii care se vor bucura la niscai ulei sustras (că dacă nu curge, pică…), cu care să-și ungă seara încheieturile în fața televizoarelor, după o zi la scârbiciu, unde al dracu patron i-a călărit pe un salariu de nimic.
*Poza e furată de aici
Ai dreptate.O felie de viata adevarata,cu morala la purtator.Mi-a placut.
Adevarat!, dar… „nursa”? Ce e aia? Asistenta, infirmiera, sora… Ce nu e bine la aceste cuvinte, de este nevoie de „nursă”? Și cum se declină?
o nursă, nursei, pe nursă, nurso!
nurse, nursele, nurselor… WTF!?
Mea culpa, am scris demult despre „etimologia” numelui ăsta și am uitat să pun link ca să înțeleagă și alții 🙂
voila: https://www.dollo.ro/2011/08/absolvind-%C8%99coala-de-%E2%80%9Enurse%E2%80%9D/
Mie articolul asta mi-a stârnit niște amintiri.
Prima: După 90 am stat in gazda la o asistenta medicală la un cămin de copii in Baia Mare, pe vremea când încă se trimiteau „ajutoare” din afara.
Intr-o zi caut ceva după patul din camera mea și găsesc sub pat baxuri de napolitane străine. Probabil „cota” ei parte. Uitase de ele și probabil erau si expirate. Am anunțat-o de descoperire și s-a apucat sa mănânce din ele cu bărbatu-so. Mi-a zis relaxata ca sunt din ajutoare. M-a îmbiat și pe mine, dar am refuzat.
A doua: pe timpul comunismului, in primele săptămâni din Septembrie, făceam „practica agricolă”, adică munca forțată la CAP. De obicei mergeam la cules de mere la livada dintr-un sat vecin. Dar intr-un an, ne-au dus la cules căpșuni. Toți copii și-au pus căpșuni in pungulitele in care avuseseră merindea adusă de acasă (nu ne dădeau nici de mâncare deși lucram vreo 8 ore pe zi. La 12-13 ani!). A venit un inginer furios ca fura copiii căpșunile și ne-a pus sa le „predam”. A plecat după și copiii au reînceput sa-și umple iar pungulitele cu căpșuni. Eu am refuzat sa mai îmi pun căpșunile in punga și am oprit-o și pe sora-mea. Dar i-am blestemat pe comuniști și ca noroc ca s-a îndeplinit blestemul!
P.S. Nevasta-mea mi-a povestit o experiența asemănătoare din perioada respectiva. Pe ei i-au dus la cules roșii la „practica agricolă”. Colegii ei au mâncat roșii nespălate, ea fiind extra pedantă, nemâncand nimic nespălat, a răbdat foamea. Numai bine ca după aia majoritatea colegilor ei a făcut hepatita (probabil a fost o otrăvire cu ierbicide).
Eu la practica agricolă am mâncat doar morcovii pe care îi scoteam din pământ cu mâinile goale. În rest ne duceau la sortat cartofi și acolo nu puteaăm să-i mâncăm cruzi, așa că tot la sendvișul de acasă era nădejdea.
Mă scuzi, dar nu mă pot abține:
Două țărănci pe câmp la cules morcovi. Una dintre ele scoate un morcov enorm și noduros și zice:
– Uite așa are scula Badea Gheorghe al meu!
– Așa de mare?!!!!
– Nu, așa de murdară!
„era prin anii 90 moda vopsirii ouălor cu cerneală tipografică” – plină de plumb și, prin urmare, toxică. Mă mir că tocmai cei care lucrau în domeniu nu știau asta.
În rest, cu privire la toleranța micului furt pe vremuri, atât furtul cât și toleranța lui proveneau din faptul că nu găseai în comerțul socialist respectivele produse, sau dacă le găseai erau slabe calitativ ori trebuia să le obții „pe sub mână”. Toată toleranța asta s-a perpetuat până azi. De asta avem azi ca normalitate apologia furtului: „Da, mă, a furat, dar a ajutat săracii și a dat bani și la biserici.”
Totuși, aceste mici furturi au fost un mizilic pe lângă ce-a urmat după căderea comunismului (în picioare, prin Ion Iliescu & co., dar asta e alt subiect), când s-a furat cu camioanele, cu vagoanele, cu acte în regulă. Tatăl meu îmi povestea despre întreprinderea la care lucrase, și care avea o locomotivă diesel proprie, cu doar câteva sute de ore de funcționare, locomotivă care a dispărut efectiv din remiză și din inventare.
Comunismul era o nebunie pura, asa ca oamenii s-au molipsit probabil! 🙂
Socrul mi-a povestit ca la el la fabrica s-au adus niste strunguri scumpe din Cehia care stateau impachetate in curte, pentru ca desi n-aveau nevoie de ele, fabrica le-a cumparat pentru ca asa era planul. Mai tin si eu minte ca trebuia sa cumpar carti de Jules Verne la pachet cu carti de crosetat. Sau cand trebuia sa cumperi oua (parca) la pachet cu cuie.
Poate ca furtul era o forma de protest ;).
Locomotiva respectivă nu fusese achiziționată pentru a îndeplini planul, ci se mutau cu ajutorul ei sau se transportau pe o linie directă cu gara, produse finite sau materii prime și materiale care veneau sau trebuiau transportate pe calea ferată.
Putem spune și că furtul era o formă de protest, pentru că de multe ori oamenii luau ce le pica în mână, fără alegere, numai cu gândul că poate o să le fie util cândva.
Mi-a trecut și mie ideea asta despre presupusa otrăvire cu plumb a ouălor, dar mi-am dat seama că nu prea stă în picioare. Tipografii, da se îmbolnăveau, pentru că literele erau de plumb și le manevrau zilnic. Dar cerneala nu avea de ce să fie contaminată, că se consuma permanent! (Asta nu înseamnă că ingredientele sale erau „bio” sau măcar comestibile!)
Apologia furtului vine ceva mai de demult: vezi Andrii Popa, Iancu Jianu, Toma Alimoș, Pintea Viteazul și așa mai departe…
Bwahahaha , la mine la munca avem perchezitie corporala la fiecare pauza de lulea 🙂 . Suntem cu constiinta cristalina .
După ’89, mulți spuneau că prognoza lui Brucan e pesimistă (iar eu le dădeam dreptate).
Azi, sunt mulți care spun că pînă cînd genereția părinților noștri nu va dispărea, țara asta nu va putea evolua cu adevărat. De nevoie, trebuie să le dau dreptate și lor: tot neamul meu pre-generație parcă s-au vorbit și pus de acord, toți sunt votanți PSD! Firește, am încercat să discut cu ei (și toți cu care intru în contact au studii superioare!). Pur și simplu n-ai cu cine:
– Păi, ăștia măcar ne măresc pensiile!
– Tată, dar tu înțelegi, ca ei să mărească pensiile trebuie să ia acei bani de undeva. Vor lua de la mine 1000 ron ca să-ți dea ție ăia 100!
– Nu-i adevărat, lasă că vedem, statul mereu are de unde da…
– Păi dacă îți imaginezi că statul va tipări mai mulți bani ca să aibă de pensii, e încă și mai rău: mă ”fură” pe mine cu 1000 iar tu tot atît vei cumpăra cu pensia ta mărită cu 100 de lei…
– Nu, nu, statul dă, n-ai treabă tu…
Taică-miu a fost profesor de geografie și istorie (și chiar a absolvit aceste două facultăți: geografia la ”zi” iar istoria la ”seral”). Sunt convins că la nivel rațional e de acord cu mine (nu poți da într-o parte fără să iei din altă parte) însă probabil (îmi imaginez eu) că ajuns să reprime inconștient asemenea judecăți deorece a trăit aproape toată viața într-un sistem în care ”furtul din avutul obștesc” era o necesitate (măcar că el, ca proferor la țară, n-avea ce fura – și, trebuie s-o recunosc, nu a avut niciodată ”talent” pt așa ceva în ciuda nesfîrșitelor reproșuri ale mamei mele). Însă nu blama pe nimeni care ”fura”, i se părea un act normal și îndrăznesc să presupun că îi invidia oarecum pe cei care își asumau riscul s-o facă). ’89 l-a prins cu un salariu de 3000+ lei. Deși nu prea aveai ce cumpăra cu banii pe vremea lui Ceau, ai mei (maică-mea, tot cadru didactic, cîștiga și ea cam 2500), tot nu le ajungeau banii (se împrumutau de la lună la lună) căci aveau 3 copii și mereu cîte ceva acareturi de construit (pe care azi ar vrea să le vîndă și nu pot obține nici măcar 15k euro). Iar după ’89 au urmat timpuri încă și mai grele. Mulți mă întreabă ”cum de n-ai reușit să-i explici lui taică-tu capcanele programelor electorale populiste?” Păi iacă-așa: teoretic ar trebui să le știe singur (că toți, din ’89 încoace promit verzi și uscate în campania electorală). Însă s-a-ntîmplat ca generația părinților noștri să fie în floarea vieții, cînd toate au gustul și mirosul cel mai bun, fix în perioada de aur a comunismului din Ro (’70-’80). Mai mult, fix în acea vreme începeau să-și arate roadele investițiile făcute în anii premergători (de ajuns să pomenim electrificarea majorității satelor) Cum să combați asta? Le spui că toate acestea s-au făcut (și încă și mai mult) în statele ne-comuniste (de ex Italia, care se afla într-o stare cel puțin la fel de precară)? Realizezi rapid că de fapt nu contează ci faptul că pe atunci erau tineri și aveau visuri care, în mare, se îndeplineau.
Din acest motiv, pînă cînd generația părinților noștri nu va dispărea, această țară nu va putea progresa prea mult, Știu, sună cinic, dar acesta-i adevărul.
Las’ că nici cu generația noastră nu mi-e rușine. Fratemeu are cu 9 ani mai mult ca mine și e mic antreprenor (are un angajat). Și votează ALDE și urmărește Antena 3 (nu se dă pe net, n-are vreme că muncește!)
Da, da, am și eu un coleg de-o vârstă cu mine, care crede că e foarte bine că a ieșit PSD-ul, pentru că e important să dea bani și celor care nu au unde munci, să nu cumva să îți dea în cap pe stradă.
Când mă apuc să-i explic că sunt locuri de muncă neocupate și că unii preferă să stea pe ajutor social și agricultură de subzistență, îmi spune că oamenii au dreptate, că la multinaționale e sclavie curată pe minimum pe economie. Dacă-i explic că tot un român de-al nostru e ceva directoraș în multinaționalele astea și se bate cu cărămida-n piept că el reduce costurile dar să ia bonus procentaj din economiile realizate, o dă pe „fomiști de-ăia de-au ieșit la proteste în fața Guvernului”.
Vorba aia: „… dar mulți, Măria Ta!”
Iată un articol excelent, care s-ar fi potrivit foarte bine drept comentariu la articolul sub care ne-am dat cu toții cu părerea despre cum a îmbunătățit comunismul și/sau industrializarea nivelul de trai și perspectivele mamei lui Dollo (dar pe care, fatalitate, nu-l găsesc acum) :
http://www.contributors.ro/economie/unde-sunt-fabricile-lui-ceausescu/