Ce am aflat azi #1

Legătura dintre droguri și Gabriela Firea

– că tratamentul pentru dependența de droguri costă de 4 ori mai puțin decât cei 2400 de lei cât ne costă lunar un deținut. Iar statul român preferă să pedepsească scump și aspru (în 2015, 42 de oameni au ajuns la pușcărie pentru un joint) – de aici

– că oamenii ăia care strâng semnături pentru demiterea primarilor Bucureștilor au ajuns abia la 2% din numărul total de peste 400.000 de semnături pe care trebuie să le adune, ca să poată să-i ceară prefectului să facă referendum de demitere. Primarul Gabriela Firea a fost aleasă de 246.553 de cetățeni (adică de 42,97% dintre cei 33% care s-au prezentat la urne) – de aici puteți să descărcați formulare pentru strâns semnături printre colegi, rude și prieteni, dacă vi se pare că Firea și colegii ei de la sectoare nu fac treabă. Nu există un termen, dar realist vorbind dacă nu se strâng până la toamnă e puțin probabil să merite continuat.

Mi-am propus să fac în fiecare zi un exercițiu contabilicesc. Să scriu aici ce am aflat nou în fiecare zi. Ziua mea de azi a fost foarte plină, demobilizantă ca multe din ultima vreme, dar mi se pare că doar astea două informații merită adunate.

Poza este din plenul Senatului, unde am fost practic degeaba.

Tags: , , , ,

7 Responses to “Ce am aflat azi #1” Subscribe

  1. Marius Georgescu 27/06/2017 at 06:44 #

    Unde faceți clubul de carte ?:)

    • Dollo 27/06/2017 at 08:48 #

      Nu am stabilit, dacă ai vreo propunere de terasă cu spritz bun și ieftin, suntem deschiși.

      • Marius Georgescu 27/06/2017 at 11:19 #

        Atîta timp cît e prin centru…Verona ?

  2. Valentin 27/06/2017 at 07:41 #

    as observa ca demersul privind actuala administratie are putine sanse sa conduca la ceva semnificativ atata vreme cat doamna Firea este cam singurul jucator de pe teren – si implicit contabilizeaza si cele bune si cele rele; este greu de crezut ca bucurestenii se vor mobiliza impotriva unei persoane reale pentru a sprijini o abstractiune, oricat de generoasa ar fi aceasta; cred ca nici la Vatican nu se intampla asa ceva. O zi minunata…

    • Dollo 27/06/2017 at 08:47 #

      Așa e, alternativa practic nu există, dar asta nu înseamnă că n-ar trebui încercat. Măcar și doar pentru a transmite un mesaj. Nici eu nu-mi fac iluzii să dacă nu au catadicsit să iasă la vot, bucureștenii vor face un efort și mai mare de a încerca o demitere forțată a cuiva pe care nu l-au ales, dar care joacă perfect rolul de ciuca miștourilor pe feisbuc

      • Marius Georgescu 27/06/2017 at 11:18 #

        Cît idealism…

        • fefe 28/06/2017 at 14:26 #

          Alternativa exista. Exista o gramada de oameni cinstiti care ar putea sa faca macar cu o farama mai bine decat fac astia acum. Nu trebuie nu stiu ce competente speciale, ci un pic de alfabetizare sociala si buna credinta ca sa faci fata intr-un astfel de post. Nu e asa de greu sa spargi milioane si milioane de euro in fiecare zi, nu trebuie nu stiu ce experienta vasta.
          Problema e ca din natia romana nu a ramas decat o masa de trogloditi si cativa prinsi de lehamite calariti de o gasca de banditi.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca Națională Samsung

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor