Piața Washington, în care un bărbat scrie despre femei și e lăudat pentru asta

Henry James, varianta masculină a lui Jane Austen, n-a reușit să producă decât o carte cam banală chiar și pentru America secolului trecut.

piata-washingtonDebutul seriei de vară de la clubul de carte nu ajunge la înălțimea așteptărilor cu care am votat cărțile de tura asta. Piața Washington, a lui Henry James, nu e nici bună, nici proastă, nici frumoasă, nici urâtă, nici profundă, nici superficială, e o carte simpluță, cam ca eroina ei, duduia Caterina. Ea nu are așteptări, dar cu toate astea tot se lasă amăgită și dezamăgită de, cum altfel, un bărbat.

Piața Washington este locul în care își făceau case semibogații New York-ului la 1800, printre care și doctorul Slope, însurat cu o frumoasă bogată și deșteaptă, care însă a murit repede, nu înainte de a-i naște un copil mort și o fiică anostă, Caterina asta. Silit să se descurce cu ce i-a rămas (ar fi vrut un băiat), doctorul a dat-o pe fii-sa pe mâinile nepricepute ale uneia dintre surorile lui, madam Penniman, văduva unui popă sărac, dar gargaragiu. Tanti Penniman e o țățică romantică colportoare și un pic codoașă, al cărei unic efect benefic asupra nepoatei a fost acela că a silit-o să fie discretă, tăcută și tenace, exact ceea ce nu se prea aștepta nimeni de la ea.

Fata crește sănătos, nu dezvoltă intelectul așteptat de mult prea exigentul tată, în schimb face o pasiune pentru un frumos om de lume, care-și tocase averea ca să acumuleze experiențe. Acum căuta, evident, o soluție de redresare economică, iar duduia Caterina părea victima perfectă. Tatăl se opune, fata se încăpățânează, tatăl amenință cu dezmoștenirea, tânărul se sperie să nu ia țeapă și se retrage, fata suferă. Deznodământul nu e aici, ci fast forward, după 20 și ceva de ani,când ăștia se revăd după moartea tatălui. Finalul e cel mai realist fragment din carte.

Romanul a fost ecranizat pe la 1949 și într-un film de Hollywood, Moștenitoarea, jucată de Olivia de Havilland, celebra Melanie din Pe aripile vântului. Caterina nu-i chiar ca Melanie, dar are ceva din tenacitatea acelei femei atât de bine conturate de Margaret Mitchell. Nu țin să văd filmul, pentru că mi s-a părut suficientă cartea.  Aș înclina s-o etichetez ca prea slabă până și pentru 1880, când a fost scrisă. Și spun asta nu prin comparație cu alte cărți ale autorului (că nu am avut onoarea până acum), ci raportat la renumele acestuia (ce să vezi, americanii știu să se vândă dintotdeauna) și chiar la alte romane scrise în epocă și despre același subiect.

Este, după mine, o încercare stângace de a descrie epoca și oamenii ei, într-un limbaj mai degrabă pamfletar decât romanesc. Autorul, mascul, descrie toate personajele feminine persiflându-le, singurii favorizați fiind bărbații. De asemenea singurele femei cât de cât inteligente sunt soția moartă a doctorului și una din surorile lui, dar care nu merită un rol important. Intriga e simplistă, dialogurile – plictisitoare, faptele și chiar personajele – neverosimile pe alocuri. Mărturisesc că începând s-o citesc și înaintând rapid prin ea m-am întrebat dacă asta e chiar ce am citit în descrierea editurii – „Piata Washington este probabil singurul roman in care un barbat a patruns cu succes pe terenul Feminitatii si a produs o proza comparabila cu aceea a lui Jane Austen.“ – sau nu cumva cineva ne-a înlocuit capodopera cu o făcătură din revista Povestea mea.

O să ziceți că astea erau timpurile, însă nu e chiar așa. Dacă tot comparăm cu Jane Austen, deși nu prea suferă comparație după mine, cu aproape o sută de ani mai devreme, Jane Austen scria romane despre relațiile din societatea anglo-saxonă cu multe clase peste domnul James aici de față. Iar dacă e să rămânem în spațiul american, găsim și acolo autori de capodopere, întâmplător îmi vine tot o femeie, că tot aminteam de Pe aripile vântului, roman care se petrece tot pe la 1800, în timpul și după războiul civil din SUA. Iar dacă o femeie a putut să scrie un astfel de roman, în care a împletit războiul cu dragostea, pasiunea, ironia, drama, umorul, sigur și un bărbat, cu superioritatea-i caracteristică, ar fi putut mai bine decât Piața Washington.

Putem discuta mai multe despre subiect duminică, 2 iulie, de  la orele 8 seara, la Deschis gastrobar (Splaiul Unirii, clădire veche de fostă fabrică) pe terasă.

 

Etichete: , , , , ,

11 comentarii la “Piața Washington, în care un bărbat scrie despre femei și e lăudat pentru asta” Subscribe

  1. Ludditus 28/06/2017 at 21:48 #

    Nu am citit „Washington Square” știind că autorul însuși nu era tocmai mândru de lucrare, probabil și din cauza comparației care s-a făcut cu Jane Austen. Firește că sunt de calibre diferite.

    Pentru relații interumane complexe, ar trebui citit „The Golden Bowl”. În rest, poate „The Portrait of a Lady”.

    Aș mai citi „The Bostonians” tocmai pentru că Mark Twain a desființat-o, „The Europeans” pentru că am auzit că e nostimă, și poate și altele, dar nu mă omor după H.J.

    • Dollo 28/06/2017 at 22:17 #

      Nu sunt dornică să mai dau șanse autorilor care nu-mi plac din prima, dar avem pe cineva la club care face asta. O să-i recomand 🙂

      • adobrero 29/06/2017 at 13:24 #

        Ce sa vezi, deja ma lupt cu „Ambasadorii” si simt infrangerea pe-aproape!

  2. Ludditus 28/06/2017 at 21:50 #

    Ah, cum îți pare „The Age of Innocence”, de Edith Wharton?

    • Dollo 28/06/2017 at 22:18 #

      Deja am văzut filmul, too late 🙂

  3. Marius Georgescu 29/06/2017 at 05:38 #

    Eu aș veni.Propun Terasa Verona-Cărturești.

    • Dollo 29/06/2017 at 09:32 #

      OK, să mai vedem și ce alte locuri se propun, am mai fost pe acolo

  4. Stefan Bragarea 29/06/2017 at 06:40 #

    Doamnă Benezic, vă citesc de ceva vreme și nu încetați să mă surprindeți.
    De ce credeți că viermișorul pe care îl ascundem în pantaloni ne conferă vreo superioritate nouă, bărbaților?
    Nu avem nici o ”superioritate caracteristică” iar falocrația este o imensă tâmpenie.
    Iar a spune că ”Henry James este varianta masculină a lui Jane Austen” mi se pare exagerat. Diferența de valoare este certă și nu este în favoarea lui Henry James.
    Altfel, s-auzim numai de bine!

    • Dollo 29/06/2017 at 09:44 #

      Cred că v-am mai zis și cu alte ocazii, învățați să mă citiți și printre rânduri, domnule Bragarea 😉 Chiar dacă nu pun mereu emoticons sau ghilimele, uneori mai încerc și eu ironii fine. Se pare că nu-mi iees întotdeauna, de vreme ce dvs credeți că eu cred în superioritatea bărbaților 😉
      Comparația cu Austen nu am făcut-o eu, ci editura. Am zis în text că de la acea prezentare a editurii am pornit.

      • Stefan Bragarea 29/06/2017 at 09:56 #

        Doamnă Benezic începând de astăzi vă voi citi doar printre rânduri…

        • Stefan Bragarea 29/06/2017 at 09:58 #

          By the way, sunt bănățean de origine și prin educaație, deci destul de lipsit de umor

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților