Încă o zi

Al doilea telefon a venit de la un fost amant din tinerețe, cu care se tot amenință că vor ieși la bere când mai trece el prin oraș. Adevărul e că nu s-au văzut de cel puțin trei-patru ani, iar anul ăsta de ziua lui tot el i-a scris ca să-i amintească că e ziua lui și poate să-i ureze una, alta ;)

Telefonul sună la prima oră. Se dezmeticește prea greu ca să facă diferența între alarmă și tonul de apel, deși cele două sunete sunt cum nu se poate mai diferite. Era telefonul, nu alarma, așa că apelantul a închis. Numele unui fost iubit a pâlpâit pe ecranul tulbure, la fel ca și „era să fie” relația lor de acum câțiva ani, înainte de a se transforma într-un semn roșu de apel ratat.

Dacă tot s-a trezit, a deschis FB, ca în fiecare dimineață înainte de tras perdelele, făcut pipi și preparat cafeaua cu lapte. Un mesaj pe contul deschis recent – prin care încearcă să fugă de bula din celălalt cont – îi urează să aibă parte de una, alta, în general chestii despre care urătorul crede că sunt importante pentru ea. Nu sunt, dar știe cât de greu e să-i urezi ceva unui om de ziua lui. Tocmai de aia urăște genul ăsta de interacțiuni de complezență. Nu și-a lăsat data nașterii pe site, ca să nu fie obligată să dea like și emoticons la toată lista care s-ar fi simțit datoare să-i spună că e alături de ea în această zi importantă.

La cafea mai vine un mesaj: să ai un an frumos ca tine! Răspunde șugubăț că preferă să fie deștept 😛 Se amuză singură. Deschide laptopul și-i permite pentru câteva minute și celeilalte bule s-o ureze. Sănătate, viață lungă, fericire! În rest, lumea se învârte ca și când n-ar fi ziua ei. E o zi ca oricare, doar că ea e mai bătrână cu un an. Sănătoasă e, viață lungă nu-și dorește, fericirea o prizează în doze mici, că nu se știe totuși cât durează și viața asta.

Sună iar telefonul. Un număr necunoscut. Răspunde cu vocea veselă și tânără. De la primul alo îl recunoaște pe domnul V, vecinul de 94 de ani a cărui fiică e născută în aceeași zi cu ea, dar cu vreo 15 ani mai devreme. „Țin să te felicit cu ocazia împlinirii a 47 de ani și să-ți urez sănătate, viață îndelungată și tot binele din lume!” Domnul V. a greșit numărătoare anilor, dar nu contează. Îi răspunde cu duioșie și-l întreabă de sănătate. Nu face bine, de când a căzut acum un an a mers din rău în mai rău.  Nu mai poate ieși din apartament decât până la cutia poștală. Fii-sa îl mai scoate din când în când, dar altfel nu are bază în picioare. Azi tocmai a avut un ghinion, a vărsat filtrul cu apă pe care-l are pregătit în fiecare dimineață în bucătărie, ca să bea cei doi litri de apă recomandați de medic. Nu a văzut că e apă pe jos decât când i s-au udat papucii. Nici cu ochii nu mai vede bine, de la cataractă. Când i s-au udat papucii se dusese să-și prepare paharul zilnic de vitamina C efervescentă, pe care i-a recomandat-o medicul. Pentru vedere. Tot atunci și-a dat seama că mai are o urgență: trebuia să ajungă repede la WC. A avut de ales între pipi și filtrul de apă vărsat. A ales pipi într-un moment dramatic, ca să nu îl pască și al doilea ghinion pe ziua de azi: să facă pe el.

Al doilea telefon a venit de la un fost amant din tinerețe, cu care se tot amenință că vor ieși la bere când mai trece el prin oraș. Adevărul e că nu s-au văzut de cel puțin trei-patru ani, iar anul ăsta de ziua lui tot el i-a scris ca să-i amintească că e ziua lui și poate să-i ureze una, alta 😉 A urmat verișoara cu care nu vorbește decât la aniversări, deși în tinerețe erau destul de apropiate. La un moment s-au răcit fără motiv. Reușesc neașteptat să umple câteva zeci de minute cu vorbe. Se chinuie să-și amintească dacă de ziua ei ea a sunat-o sau nu. Știe sigur că l-a sunat pe bărbat-su de o sfântă Mărie și ăla a luat-o la mișto că și-a adus și ea aminte de marianii familiei.

Maică-sa o tot bătea la cap într-o vreme cu obligațiile astea. Sun-o și tu pe cutărica, că e ziua ei. Niciodată n-a înțeles de ce trebuie să facă asta. Când a înțeles că e important pentru oameni și-a notat câteva date în google calendar. Dar tot i se pare că uneori urările și tonul vesel pe care trebuie musai făcute sunt ca niște zgârieturi pe un disc de vinil.

Câteva mesaje pe FB și emailuri mai târziu, a sunat iar fostul „era să fie”. Discuție prietenos-normală, de suprafață, cocoțată pe un munte de lucruri moarte, nespuse la timpul lor și care nu vor fi spuse niciodată. Bifat și asta.

Masa cu familia restrânsă s-a derulat spre amiază, fără clasica poveste despre cum s-a chinuit maică-sa s-o nască, după câteva ore de travaliu neasistat, ca pe vremea comuniștilor, când moașele strigau la ea să nu mai ragă ca vaca, că i-a plăcut când s-a f…. Culmea e că tot s-a vorbit de nașteri, mameloane neformate, lactație și maternități din cauza unui alt telefon neașteptat cu urări, de la o rudă de la țară. Tocmai îi născuse nora.

Urările s-au rărit și oprit către seară, odată cu ultimele emailuri primite de la foști colegi care au dat reply all după ce le-a amintit cineva cu memorie de elefant că e ziua ei. Genul de coleg care nu uită nimic, niciun conflict, nicio faptă bună rămasă nepedepsită. Întotdeauna a privit cu indiferență alambicatele strădanii ale colectivului de a strânge bani pentru cadoul câte unuia, și eforturile sărbătoritul de a părea surprins și totodată neobligat de a face cinste. Și totuși nu e mizantroapă.

Ziua s-a încheiat calm ca un pahar cu șampanie uitat, din care s-au evaporat toate bulele. A mai trecut un an. Lumea se învârte la fel. Parcă un pic prea repede.

Etichete: , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.