Cum se schimbă constituția. În Cuba

11.000 de cubanezi au semnat pentru modificarea Constituției. În replică, alte 8 milioane de cubanezi au semnat o contra-propunere de revizuire pe care Marea Adunare Națională nu a putut s-o refuze. Un fel de reînnoire a jurămintelor, după 50 de ani, pentru revoluția lui Fidel Castro

fidel

Când m-am dus în Cuba nu știam despre Fidel Castro decât generalități. Am aflat mai multe despre triunfo de la revolucion acolo, unde poza lui, ca și a lui Che, e lipită pe mulți pereți, iar citate din vorbele lui de duh se scorojesc pe panouri publicitare în soare, pe drumurile sau în satele sărăcăcioase ale Cubei. Vizitând fosta plantație de trestie, care i-a servit drept cartier general lui Fidel în ofensiva contra americanilor care au invadat Golful Porcilor, Muzeul revoluției din Havana sau diverse alte locuri în care sunt expuse rămășițe ale luptelor purtate de cubanezi pentru propășire, chiar și acolo am privit totul cu condescendența românului trăit într-un regim totalitar, care știe să facă diferența între propaganda de partid și realitățile cotidiene. Or fi valorile socialismului înălțătoare, dar când stai la coadă la cartofi, îți lipsesc bunuri elementare, nu de lux, iar viața ta înseamnă tot ce-ți poate permite salariul de 10 dolari lunar, e ceva putred în paradisul ăsta caraibean.

magazin racheta

Am citit însă în ultimele săptămâni cartea My life – a spoken autobiography, în care Castro i-a povestit unui ziarist, Ignacio Ramonet, viața lui, cu puțin timp înainte să fie silit să se retragă de la cârma Cubei, din motive de sănătate. Nu e o autobiografie clasică, în sensul că nu a scris-o Fidel cu mâna lui tremurândă, ci e un interviu fluviu cu respectivul ziarist, care a avut grijă să nu-l enerveze cu întrebări prea incomode. Cartea mustește de subiectivism, dar cu toate astea pe mine m-a captivat. M-am gândit să-i fac aici o cronică mai extinsă din două motive: e un soi de fișă a cărții pentru propria-mi memorie, și pentru că de când am terminat-o am tot încercat să-i incit și pe alții s-o citească și am primit refuzuri și priviri piezișe. Mi se pare o greșeală să ignori existența, povestea și mai ales ideile unui astfel de personaj. Mai ales că sunt al naibii de actuale.

Fidel a fost un lider incontestabil, un om cultivat, inteligent, cu umor și mai ales un bun povestitor. Fără să-l fi detestat înainte sau în timpul vizitei mele în Cuba, mărturisesc că lectura asta mi l-a făcut simpatic și mi-a ițit niscai sentimente antimperialiste pe alocuri. Trebuie să recunosc că și după ce am văzut Autobiografia lui Ceaușescu, de Andrei Ujică, am avut senzații stranii de dedublare, iar Ceaușescu nu era Fidel 😉

Copilăria și foamea

scoala

Spre deosebire de Ceaușescu, pe calapodul căruia probabil suntem mulți tentați să-i judecăm pe liderii comuniști ai altor țări, Fidel Castro provenea dintr-o familie înstărită, de proprietari de teren și plantații de trestie de zahăr. Tăică-su e zugrăvit destul de romantic, ca un luptător pentru independența Cubei și abolirea sclaviei, deși era spaniol de origine. Nici el, nici maică-sa nu fuseseră niște intelectuali, dimpotrivă, mai degrabă niște self made man&woman, care și-au trimis copiii la studii tocmai pentru că au înțeles importanța educației.

În primii ani de școală Castro e trimis de acasă (din provincia Biran), să trăiască în casa unei învățătoare din Santiago de Cuba, chipurile ca să fie educat și dat la școală la oraș. Numai că timp de mai mulți ani învățătoarea și familia ei îi exploatează pe frații Castro (la un moment dat erau trei dintre copiii familiei în casa învățătoarei) fără să le ofere în schimb educația pentru care plăteau părinții lor. Familia învățătoarei trăia din taxele plătite de părinții lui Fidel, însă copiii nu erau înscriși la școală. Ba erau și înfometați în casa aia, unde se numărau boabele de orez în farfurie. Când era evident că deveniseră subnutriți, a venit maică-sa și i-a luat acasă, i-a respus pe picioare și apoi i-a trimis înapoi, de data asta cu obligația să fie trimiși la școală.

Fidel a urmat diverse școli destinate albilor, în general ținute de Biserica Catolică, până a ajuns la Universitate în Havana, unde a studiat dreptul, diplomația și ceva științe sociale parcă. Segregarea asta din școli i-a deschis ochii precocului Fidel asupra discriminării practicate chiar de biserică. Ba în subsidiar pare să fi contribuit un pic și la agnosticismul lui Castro.

… in Genesis, that after the flood, Noah planted a vineyard, planted grapes and made wine, and he drank a little more than he should have and one of his sons made fun of his father and Noah cursed him! He condemned him to be a slave and to be black! That’s one of the things that are in the Bible that I think the Church itself ought to rectify some day, because it sounds as if being black is a curse from God … As it’s a curse, a punishment, to be a woman, and to be the one that’s responsible for original sin. (…) I believe that with the wisdom possessed by an institution that has endured for 2,000 years, they should contribute to the notion of women’s equality, to women’s not being blamed for all the suffering in the world, to getting rid of the idea that being black is a punishment from God, just because a son of Noah made a little fun of his father.

Cu 12 oameni poți să cucerești Cuba

Deja în studenție, Fidel îl citise pe Marx și ajunsese singur la convingerea că capitalismul e un sistem absurd și opresiv, în schimb credea cu idealism în socialism. Se autodefinește ca „un comunist utopic”, adică era conștient că nu-și baza convingerile pe ceva istoric sau științific, în schimb nu putea să nu vadă că era înconjurat de inechități, sărăcie, injustiție, chestii care săpau la temelie progresul societății. Înainte să-i descopere pe Marx și Lenin, îl citise pe Jose Marti, despre care Fidel zice că a luptat cu imperialismul capitalist mult înaintea lui Lenin, fondând Cuban Revolutionary Party și luptând pentru independența Cubei și abolirea sclaviei.

În 1952 încearcă prima lui mișcare revoluționară, organizează un atac asupra unei baze militare la Moncada (sud estul Cubei), cu gândul ca din asta să pornească o mișcare revoluționară de răsturnare a regimului dictatorial al lui Batista. Nu-i iese, e prins și condamnat pentru mai mulți ani, dar eliberat după vreo doi. Înainte de Moncada, la 22 de ani se însurase cu o cubaneză de familie bună, se duseseră la New York în luna de miere, și deși nu spune exact asta în interviu, deduc că primele lui contacte cu diaspora cubaneză din America, pe care ulterior a muls-o de bani ca să-și finanțeze revoluția, atunci s-au inițiat.

Pușcăria pare să nu fi fost chiar rea, Castro pretinde că acolo a citit cel mai mult (ce biblioteci trebuie să fi avut pușcăriile Cubaneze de a reușit Fidel să citească aproape toți clasicii și marii revoluționari ai lumii după gratii 😉 !) Când e eliberat fuge în Mexic, unde stă câțiva ani și coagulează nucleul revoluționar cu care urmează să revină și să pună mâna pe Cuba câțiva ani mai târziu. Acolo îl cunoaște și pe Che Guevara.

În 1956, împreună cu alți 80 de oameni antrenați în Mexic, printre care frate-su Raul și Che, Fidel debarcă de pe celebra Granma (o replică a bărcii e expusă azi la Muzeul revoluției din Havana, într-un mare acvariu, de parcă ar fi bijuteriile coroanei) și începe războiul de gherilă în munții Sierra Maestra. La câteva zile de la debarcare sunt împrăștiați și decimați de armata lui Batista, dar reușesc cumva să se readune într-un grup de 12 oameni cu tot atâtea puști, cu care practic începe revoluția cubaneză. Fidel îl citează pe Cespedes, tatăl independenței cubaneze pe la 1800 – „cu 12 oameni poți să cucerești Cuba” – și cam așa s-a întâmplat, pas cu pas, sat cu sat, cei 12 rămași de pe Granma s-au înmulțit și au reușit până în 1959 să cucerească Cuba și să-l facă pe Batista să fugă în Republica Dominicană.

che

De ce au renunțat revoluționarii la bărbi

Cartea are și pasaje frivole, de exemplu despre pasiunea făcută de premierul Spaniei, Felipe Gonzales, pentru o mulatră dansatoare la cabaretul Tropicana (because you Europeans steal brains … persiflează Fidel)  Ramonet nu îl întreabă pe Fidel nimic despre familia și copiii lui. În schimb îl roade curiozitatea care era treaba cu bărbile revoluționarilor, deși era evident că era o alegere comodă. Într-un război de gherilă nu stai să te razi toată ziua ca la armată, iar el îi răspunde că bărbile aveau să fie, dincolo de alegerea asta comodă, și un element distinctiv al revoluționarilor, pentru țăranii care uneori nu știau cu cine au de-a face, și o cale de apărare împotriva spionilor infiltrați (le trebuiau 6 luni să-și lase bărbi ca să poată semăna cu revoluționarii). După revoluție unii (Fidel printre ei) au păstrat bărbile ca simbol, bașca că economiseau 15 minute zilnic, săpun, apă și aftershave, însă mulți au renunțat la bărbi dintr-un motiv incredibil de cochet: în barbă apar primele fire albe.

fidel-muzeu

Fidel a intrat, cum s-ar zice, pe umerii mulțimii în Havana, după un război de gherilă care le-a creat faimă de haiduci (bărboși) membrilor mișcării „26 iulie” (așa s-a numit formațiunea lui Fidel, după data la care fusese atacul de la Moncada). Fidel povestește că în anii ăia de gherilă diferența a fost făcută de etica luptătorilor săi, etică ce ar sta și acum la baza socialismului cubanez. Faptul că revoluționarii își plăteau până la ultimul pesos alimentele sau alte ajutoare primite de la țărani, spre deosebire de soldații lui Batista care prădau, violau, incendiau, asta a contribuit la susținerea masivă a mișcării. La care ulterior s-au adăugat celelalte cuceriri revoluționare în timp. De unde aveau bani revoluționarii nu ne spune Fidel, nici Ramonet nu-l întreabă, dar din notele de la finalul cărții aflăm că înainte de revoluție Fidel a făcut câteva acțiuni de strângeri de fonduri în comunitățile cubaneze din SUA. Diaspora avea să-i fie ulterior cea mai acerbă opoziție, până la moarte.

Legea care-i obligă pe cubanezi să-și ajute nevestele în gospodărie

Tot din notele alea de final aflăm și alte subiecte ocolite în timpul interviului: de a doua căsătorie a lui Fidel cu o învățătoare cu care făcuse vreo 5-6 copii înainte, că mai avea un copil din prima căsătorie și încă unul dintr-o relație pasageră cu altcineva. Fiica născută din această relație ar fi fugit din Cuba și s-ar fi alăturat opozanților tatălui ei din Florida. De altfel admirația liderului pentru femei – ca tovarășe de nădejde ale revoluției, firește – răzbate din carte, când Fidel povestește că au reușit să combată așa de bine discriminarea femeilor în Cuba încât se gândește că acum bărbații vor fi cei care vor avea nevoie de protecție.

Fighting discrimination against women was tough; we even had to pass a law regulating morality, in a sense, the Family Law, stipulating a man’s obligation to share household chores, cooking, childcare, with his wife. The immense majority of young people entering the universities was female. (…) Since women also have childbirth as a natural function, we give them, if they have children, a year off to raise their baby – not to encourage them to have more children, but because the best thing that can happen to a child when he comes into the world is to have his mother’s influence, and his mother’s milk.

Once women were terribly discriminated against, with access to only the most humiliating work; today, they are, by their own will and hard work, a decisive and prestigious segment of a society in which, as I’ve said, they constitute 65 per cent of the technical and scientific labour force. Women have made their own way – they’re a force to be reckoned with. What we may need to have in the future is a Federation of Cuban Men!

Un alt subiectul asupra căruia nu insistă suficient Ramonet este reforma agrară cubaneză, care a fost oarecum diferită de a noastră, în sensul că teoretic revoluția le-a dat oamenilor pământ ca să-l lucreze singuri, chiar dacă statul le lua totuși mare parte din recoltă, și nu s-a făcut colectivizare forțată ca la noi. Una din întrebările pe care eu aș fi pus-o ar fi fost: dar ce-a zis tac-tu, de reforma agrară, ce reacție a avut când l-ai lăsat fără latifundio? Am aflat, însă, tot din notele de final că taică-su a murit înainte să apuce momentul ăla istoric, dar tot l-aș fi întrebat, însă, ce reacție a avut maică-sa. Nu vom ști niciodată, în restul cărții Fidel nu mai amintește deloc de părinții lui, după capitolul inițial dedicat copilăriei.

vinales21

Și tot legat de agricultură, Fidel povestește despre perioada grea de după căderea URSS, când nu mai aveau cui să vândă tonele de zahăr, așa că mai mult ardeau petrolul degeaba ca să recolteze trestia de pe câmp. Nimeni nu avea curajul însă, să-i spună asta, pentru că declaraseră și ei un soi de întrecere socialistă și voiau să atingă recordul de zece milioane de tone. N-au ajuns, iar într-o zi Fidel zice că a sunat la Ministerul economiei și i-a întrebat pe ăia cât costă recoltarea unui hectar de trestie sau tona. Nu știa nimeni – zice el – sau nu aveau curaj să-i spună. Când și-au adunat cifrele și au văzut dezastrul, Fidel a ordonat, ca un adevărat comandante, să nu se mai recolteze restul de trestie. Evident a apărut problema șomajului în agricultură, oameni între 17 și 30 de ani care nu mai aveau ce face. Statul le-a făcut loc la școală, unde au fost trimiși forțat să studieze, fiind și plătiți pentru asta.

Între ruși și americani, trădați de amândoi

Dincolo de propaganda evidentă, aproape toate convingerile exprimate de Fidel în cartea asta au, în teorie, la bază un umanism incontestabil, o viziune modernă, internaționalistă, niște principii pe care unii le descoperă abia acum sau le contestă vehement. Că rezultatul nu a ieșit așa cum era teoria, are mai multe cauze. Una ar fi ghinionul de a te afla în proximitatea celui mai mare imperiu care dorește să te domine sau să te distrugă. Cel puțin așa vedea lucrurile Castro. Faptul că americanii nu au reușit, vreme de atâția președinți, să-l dea jos pe Castro și să răstoarne comunismul în Cuba, este o dovadă, în opinia lui Castro, că dorința populației a fost covârșitor aceeași cu a liderului ei.

muzeu-revolutie

America descrisă de Castro este abuzivă, diabolică, manipulativă: că americanii au vrut să invadeze Cuba imediat după triumful revoluției; nu au reușit atunci, au încercat câțiva ani mai târziu, când Brejnev a instalat rachete nucleare în Cuba, ca să-i șantajeze pe americani pentru rachetele pe care le aveau și ei în Europa. Când se pregăteau să moară cu arma în mână în fața dușmanului imperialist, cubanezii au fost trași pe sfoară de rușii care s-au înțeles cu americanii, fără să le spună, și și-au retras rachetele. Castro s-a ofticat, dar a mers mai departe. Și americanii la fel, i-au amăgit pe cubanezi că le dau 20.000 de vize anual, dar de fapt abia aprobau 1500. Cubanezii încercau să fugă cu barca și se înecau pe capete, iar cel blamat era Castro și puterea asupritoare comunistă. Au urmat ani în care se deturnau avioane și bărci cubaneze ca să-i ducă pe unii și alții în SUA, iar astea deși se puteau încadra la acte de terorism, Fidel susține că americanii nu i-au pedepsit niciodată pe deturnători. Apoi au fost câteva ocazii în care Bush a inclus Cuba printre țările teroriste, deși Fidel spunea că niciodată nu au apelat la aceste mijloace criminale de acțiune.

Toate erau, firește, șicane în războiul ideologic dintre cele două sisteme. Castro povestește cum a fost nevoit să apară de câteva ori la TV și să le explice oamenilor că zvonurile lansate de contrarevoluționarii sprijiniți de americani sunt false, că nu va exporta copii în Rusia, că nu va obliga albi să se căsătorească cu negri etc. Toate astea, combinate cu lunga blocadă economică impusă de americani asupra micii insule din coasta ei, resursele proprii limitate și la un moment dat prăbușirea singurului susținător – blocul comunist și URSS – au îngreunat și mai mult viața cubanezilor.

Desigur, unii ar spune că valorile comuniste în sine nu sunt viabile, iar mulți dintre noi am simțit asta pe pielea noastră. Castro nu e de acord și spune că prăbușirea URSS are la bază doar un bad management combinat cu abuzuri care nu s-au petrecut niciodată în Cuba și deci nu există motive pentru ca socialismul cubanez să aibă aceeași soartă.

In the Soviet Union, historical phenomena occurred that haven’t occurred here. Stalinism didn’t occur here; in our country, there was never a phenomenon of that nature – the abuse of power, the cult of personality, statues and all that sort of thing. Here, from the very first days of the Revolution, a law was proclaimed that forbade giving streets, or public buildings, or bridges or whatever, or statues, living leaders’ names. Here, there are no official portraits hanging in public offices; we’ve always been very much against the cult of personality. That’s something we haven’t had here. There’s no reason for us to rectify mistakes that were made somewhere else. Here, there was no forced collectivization – that phenomenon never occurred in this country. We’ve always respected one principle: Socialism is constructed by free men who want to make a new society. There’s no reason for us to rectify mistakes that were never made.

Totuși, nu în ultimul rând, de vină pentru diferența dintre teorie și practică este chiar omul. Care nu reușește să se ridice la înălțimea ideologică programatică a omului nou și vrea să fie un simplu consumerist capitalist. Omul și esența lui coruptă, pe care revoluția nu a reușit să o schimbe în totalitate, prin educație:

bani

Despre corupție

Capitalism is the creator of all sorts of germs; capitalism created the mafia. All those germs of corruption are present. They exist in Socialism, too, because people have needs – what you have to do is plant values, promote them. We fought – and we still fight, a lot – because a revolution begins by doing away with all laws. I remember that we discovered that there was a culture of the rich and a culture of the poor. The culture of the rich, very honest people: I buy, I pay. The culture of the poor: how can I get this here [in Cuba]? How can I steal this from the rich guy or whomever? Many good, patriotic humble families would tell their son who was working, for example, in the hotel industry: ‘Listen, bring home a sheet, bring home a pillow, bring me this, bring me that.’ Those attitudes are born out of a culture of poverty Citește mai mult , and [even] when you carry out social changes to change all that, the old habits last a long time. If this Socialism were to disappear in Cuba, then those mafias would have sprung up again here, too, and to a very, very high degree, as would all the worst parts of capitalism, including drugs and crime. There are entire sectors in our society that we haven’t been able to change yet, and the enthusiasm we have is that we see very clearly how they can be changed through a real revolution in education. But be that as it may, a human being is a human being; we can’t idealize him. Fortunately, I work from the position of a tremendous confidence that this human being, with all his defects and limitations, has enough smarts, if you will, to preserve himself, and has enough intelligence to improve himself. If I didn’t believe that, there’d be no reason to fight to the death. I’d say, ‘Listen, there’s no hope for this; this is going to hell in a handbasket no matter what.’ So you just do all the comparisons you can, and I think that one reason or another can explain what there’s apparently no justification for; there are phenomena of another nature.

Prin urmare, Castro răspunde așa la întrebarea de ce pleacă cubanezii din cuba?

Over 90 per cent of the people who have left Cuba have done so, like Mexicans and so on do, for economic reasons, although not because they don’t have jobs or don’t have an education or don’t have medical care or don’t have a sure source of food for virtually free, extremely low prices. They leave because they want a car, because they want to live in a consumer society, that society that advertising makes look so appealing. You could ask the same question of the Chinese, too: why do they leave, why do they emigrate? Everybody talks about the great progress being made by China – real, objective, substantial advances. I’m not just talking about the Revolution’s achievements – [people’s right to] land and many more rights and opportunities – I’m talking about a China that’s growing at a rate of 10 per cent a year – and yet, every so often here comes a boat with 800 or 1,000 Chinese being smuggled out of the country.

magazin-cienfuegos5 magazin-cienfuegos magazin

Homosexuali, credincioși, negri – unități militare de ajutorare a producției

Sunt câteva critici la care Castro acceptă să răspundă în fața lui Ramonet. Dar explicațiile par mai degrabă hilare, dacă n-ar fi afectat la vremea lor viețile unor oameni. De exemplu cum a tratat revoluția chestiunea homsexualilor, a negrilor (deja discriminați de biserică, dar nu numai) și a credincioșilor din diferite culte.

Problema a apărut când a fost instituit serviciul militar obligatoriu, pentru că era nevoie de oameni care să apere țara de pericolul american. Numai că nu orice bărbat putea fi un militar, ci doar cei cu cel puțin liceul la bază. Și atunci cine să mai muncească? Patria avea nevoie și de brațe de muncă, nu numai înarmate. Așa s-au creat, la ideea lui Che, care se pare că era ceva mai dictatorial decât Fidel, celebrele UM-uri de ajutorare a producției. În esență niște lagăre de muncă forțată, pentru acele categorii de oameni care nu puteau fi recrutați în armată: homosexualii, adepții unor culte, negrii care nu aveau educația necesară. Și nu, nu erau pedepsiți, zice Fidel, dimpotrivă, li se oferea posibilitatea de a munci și de a-și ajuta țara 😉

Despre UM de producție

With those three categories of people who for one reason or another were excluded [from duty], the Unidades Militares de Ayuda a la Production (UMAPs, or Military Units to Aid Production) were created, where people in those three categories were sent. That’s what happened. Those units were created all across the country, and they did certain kinds of work, mainly helping out in agriculture. That is, it was not just the category of homosexuals that was affected, although certainly part of them, those who were called up for compulsory military service, because it was an obligation that everyone in the country was taking part in. That’s how the problem came about, and it is true that they weren’t internment camps, or punishment units – on the contrary, we tried to raise the morale of the people who were sent to the camps, present them with an opportunity to work, to help the country in those difficult times. (…) Of course later, in a visit I made to Camaguey, touring Citește mai mult one of the agricultural installations, I became aware of the distortion the original plan had been subjected to, because I can’t deny that there were prejudices against the homosexuals. I personally asked for a review of that issue. Those units lasted only about three years. After the triumph of the Revolution, we were pretty ignorant about the phenomenon of racial discrimination, because we thought all we had to do was establish equality under the law, and that it would be applied, without discussion. I can most assuredly tell you that the Revolution never encouraged those prejudices. On the contrary, we encouraged a struggle against various kinds of prejudice. With respect to women, there were prejudices, very strong ones, and with respect to homosexuals, too. At this point I’m not going to defend myself against all that – the part of the responsibility that I bear, I accept. I certainly had other ideas with respect to that problem. I had opinions, and for my part I instinctively opposed, and had always opposed, any abuse, any discrimination, because that society which had been based on injustice was saturated with prejudice.

Castro pare că recunoaște numai greșelile despre care susține cu siguranță că au fost îndreptate, că în societatea cubaneză nu mai există prejudecățile care au dus la abuzurile din primii ani ai revoluției. Se face că nu înțelege sau nu știe cum e la alții în privința subiectelor delicate, cum ar fi condamnarea la moarte, pedeapsă pe care Cuba nu a abolit-o, dar zice Fidel, nici nu o folosesc decât foarte rar. Totuși, unii dintre ultimii executați, prin 2003, au fost chiar niște înalți oficiali din Comitetul de miniștri, acuzați că făceau trafic de droguri prin firmele folosite de stat ca să tranzacționeze diverse bunuri necesare economiei socialiste.

M-au tot lovit de-a lungul cărții diverse subiecte destul de actuale și la noi, legate de mentalități, de schimbarea lor, de ideologii, de principii care, enunțate de Castro, sună foarte modern și democratic, dar coabitează aproape imposibil în aceeași frază cu declarații belicoase la adresa imperialismului american acuzat de tot felul de abuzuri nu numai la adresa Cubei. Trebuie să recunosc că și din punctul ăsta de vedere cartea e un pic stranie pentru un european pro occidental, pro american, pro NATO, pro libertăți civile etc.

Varela Project – modificarea constituției

Una din poveștile amuzante, dacă n-ar fi la fel de tristă ca a noastră, este procedura de modificare a constituției cubaneze. S-a întâmplat în 2002 când un activist anticomunist din Cuba, Oswaldo Paya (care a murit ulterior într-un accident de mașină), a adunat 11.000 de semnături pentru un referendum care să permită apariția afacerilor private în Cuba, să garanteze libertatea de expresie și de asociere etc. Acțiunea a purtat numele unui celebru preot catolic, Felix Varela, pe care catolicii voiau să-l sanctifice, și care la viața lui militase pentru același gen de valori democratice. Cu siguranță a fost nevoie de mult curaj din partea cetățenilor pentru colectarea celor 11.000 de semnături (Paya cică ar mai fi adunat alte 14.000 suplimentar, deși constituția cubaneză nu prevede decât 11.000), despre care Castro povestește cu condescendență și nemulțumire vădită.

capitoliu

Că de fapt nici nu erau bune semnăturile alea, că oamenii care au semnat ar fi fost mituiți cu promisiuni de vize de americani, că le-au verificat și nu au putut să îi identifice pe toți semnatarii, că au semnat agramat, deși în Cuba e eradicat analfabetismul, iar în final oricum Consiliul de miniștri a analizat propunerea și a respins-o. Dar nu pentru că nu ar fi fost legală ci pentru că într-un timp record, larga majoritate a populației (o frază preferată de Fidel) s-a mobilizat și a adunat nu mai puțin de 8 milioane de semnături pentru ca în Constituția Cubei să scrie că regimul socialist din Cuba este ireversibil. Iar marea Adunare Națională, firește, nu a putut să fie insensibilă la dorința poporului.

Despre modificarea Constituției

The initiative was rejected. We rejected the idea of proposing a constitutional change, with much more logic, I think I mentioned, if you take into account that a few weeks earlier, more than 8 million people, 99.05 per cent of all people eligible to vote, had signed a document and presented it to the National Assembly declaring that the Socialist nature of the Revolution was ‘irrevocable’. All the National Assembly’s established rights would be respected except the right to revoke the Socialist nature of the Revolution, which is contained in that constitution. It was the response to the demand made by United States president George Bush in his speech on 20 May 2002 in Miami. The amendment was presented by all the people’s organizations, signed by that number of citizens, in their own handwriting, because here everyone knows how to read and write. (…) Those who think that the National Assembly is a bunch of idiots, unconditional supporters of our ideas and initiatives!, Citește mai mult and so on – let them think what they like! But we have a very high opinion of the women and men who are in the National Assembly, and we respect their judgement. For example, there is a group of religious persons in the Assembly who are against capital punishment. They do not support any law that specifies that sentence, which is why some of these laws under which capital punishment might be applied haven’t been passed unanimously. There are some exceptions there, and we totally respect them, because they express the will of the immense majority of the National Assembly and, generally speaking, what’s even more difficult in this question of the death penalty, public opinion.

Castro admite la un moment dat, mai spre finalul cărții, că totuși acest ireversibil socialism va putea fi modificat numai printr-o altă revoluție. Rămâne de văzut dacă, ocupați cu noile afaceri private la care le-a dat dreptul Raul Castro, cubanezii vor mai avea curând chef de o nouă revoluție.

Pentru că sunt multe fragmente pe care eu le-am găsit interesante, dar nu o mai lungesc cu comentariile, vă las să mai citiți câteva mostre de castrism, că poate vă deschid apetitul pentru carte.

Oh, but power is power! The most difficult, most important fight that anyone with power faces is the fight against himself, the struggle for self-control. That may be one of the toughest ones … I’ve seen people become full of themselves and use power in the wrong way: the tendency towards the use of power in the wrong way is something you have to be on constant watch for.

Despre consumerism, capitalism, globalism neoliberal

People struggle against underdevelopment, disease, illiteracy, but what we might call the global solution to humanity’s problems has not yet been found. Humanity’s problems cannot be solved on the basis of individual nations, because today more than ever before, domination is achieved on a global basis: that ‘neoliberal globalization’ we were talking about, which is backed by the power of the empire and its allies. The WTO [World Trade Organization], the World Bank, the International Monetary Fund establish the rules for a situation of de facto domination and exploitation which is equal to Citește mai mult or worse than the most dreadful consequences of colonial slavery. Well, I’d tell them that the consumer society is one of the most frightening, terrifying inventions of developed capitalism today in this phase of neoliberal globalization. It is disastrous, just awful, because I try to imagine 1.3 billion Chinese with the per capita number of cars that the United States has … I can’t imagine India, with its more than 1 billion inhabitants, living in a consumer society; I can’t imagine the 600 million people who live in sub-Saharan Africa, who don’t even have electricity and in some places more than 80 per cent of whom don’t know how to read and write, in a consumer society. But quality of life lies in knowledge, in culture. Values are what constitute true quality of life, the supreme quality of life, even above food, shelter and clothing.

All around the world, countries are developing strong national sentiments. And that’s not good; it’s time that our worries and concerns be not just national, but global. Now, the world has to develop internationalist sentiments, because we wouldn’t be internationalists, or possess a doctrine of worldwide solidarity if we began to blame other nations. That’s like blaming the entire German people for the horrors of Nazism, and I’ll tell you, at a certain point many people in Germany supported that dreadful cause.

copii

Despre canonizarea lui Varela

When the idea of canonizing Varela came up, many of us were suspicious; we began to see an attempt to turn a respected, admired lay figure into a religious figure, into a saint. I mean, I wouldn’t necessarily object to that, but – and I say this with all respect – a lot of other Cubans would have to be canonized, too. For example, they’d have to canonize Che, because if you’re going to sanctify patriots because of their goodness, their spirit of sacrifice, their ability to be a martyr in the cause of humanity and die for a cause, then there would be a lot of people to sanctify Citește mai mult . Many of the combatants at the Moncada barracks also were of one religion or another and died fighting against tyranny, died fighting against a repressive regime, and others died fighting for their country against the imperialist attack at Playa Giron. I don’t want to stick my nose into the Church’s business, but I was a little suspicious, as you may imagine, and yet we never made the slightest protest, we never questioned a thing about it. Really, Varela is a lay figure, a patriot, and he should remain that way. Are we going to turn Varela, who is a figure that belongs to all of us, into a saint that belongs to just one church, however respected and respectable it may be? That wouldn’t make us very happy. 

Despre deținuții politici

We ourselves call them counter-revolutionaries, but we don’t deny that counter-revolution is a political act, even if Jimenez de Asua, the great Spanish jurist, said it wasn’t. He said that ‘political prisoners’ were those who were arrested for promoting revolutionary changes and advances in a society, and that those who fought to move the society backward were not political prisoners. I’d agree with him, but concepts are concepts. We’ve always used the word ‘counter-revolution Citește mai mult , but they’ve all insisted on being called political prisoners or prisoners because they were ‘dissidents’. I maintain that they all broke the law, and that there are more of them yet. The Revolution has its laws, but out of generosity it doesn’t always apply them, so it almost deserves a monument.

Despre libertatea presei

Sometimes there’s a fear of reporting on something because people think it might be helpful to the enemy. And we’ve discovered that in the struggle against negative events and actions, the work of the press is very important. And we’ve encouraged a critical spirit. I have been stimulating [that critical spirit] to the maximum, because it’s fundamental to perfecting our system. If what you call freedom of the press is the right to mount a counterrevolution and allowing Cuba’s enemies to speak and write freely against Socialism and against the Revolution, to write slanders and lies and create conditioned reflexes, I’d have to say that we are not in favour of that ‘freedom’. (…) In those ‘free’ media, who speaks? What do they speak about? Who writes? What’s spoken about is what the owners of the newspapers or television stations want. And the people who write are the people they choose. You know that. People talk about ‘freedom of expression’, but actually Citește mai mult what’s being defended, basically, is the right of private property belonging to the mass media. Here in Cuba, I’ll tell you quite frankly, there is no private property as it applies to the mass media. But the various mass organizations do have their own media: the students have theirs, the workers, the unions, the campesinos, even the military. Everyone has his own organ of information, and believe me, they very freely publish everything they think it’s necessary to publish. Instead of questioning our ways [of dealing with this], which are the result, the consequence, of more than forty years of resisting our powerful neighbour, the question that should be asked of our citizens is whether they feel free or not. I say to those organs of information that call themselves free and critical but depend on advertising and never criticize their advertisers: why does the political and social system you defend spend so many billions of dollars on advertising? So much could be done with just one billion of the dollars that are wasted on advertising! Here you have a country in whose GDP [Gross Domestic Product] you won’t find one penny for advertising – not in newspapers, or on television, or on the radio – in Cuba not one cent is spent on commercial advertising. (…) Are people going to talk about ‘freedom of expression’ in countries where 20 per cent, 30 per cent of people are wholly illiterate and 50 per cent are functionally illiterate? With what criteria, with what knowledge, do they give an opinion, and where do they give it? If when many educated, intelligent people want to publish an article there’s nowhere to publish it, and it’s ignored, trampled upon and discredited? The big media have been turned into instruments of manipulation. 

La final, Ramonet îl întreabă pe Castro cum crede că îl va judeca istoria. Castro îi spune că nu îl preocupă asta, pentru peste 100 sau 1000 de ani omenirea va fi avansat atât de mult (speră el) încât oamenii vor privi înapoi spre perioada asta cu milă, ca la niște triburi de barbari, necivilizați, despre care nu merită să-ți amintească nimeni. Punctează că de Napoleon oamenii au auzit mai degrabă de la coniacul care-i poartă numele, nu de ce mare figură istorică a fost el. Iar Columb dacă ar fi nimerit direct în China, unde credea el că ajunge, n-ar mai fi auzit nimeni de el după primele 15 minute.

If Christopher Columbus had been right and there hadn’t been a continent in the way, he’d have reached China and then, if he’d wanted to, he could have tried to conquer it with twelve horses, as I believe they did in Cuba, and a few harquebuses. But he’d have met up with Mongol armies of hundreds of thousands of soldiers on horseback – Columbus would never have been heard of again as a guy who had the bad luck and crazy idea of reaching China he’d have disappeared within fifteen minutes of getting there, if he’d really tried to take possession. You see, if he’d gone like Marco Polo, he’d have been welcomed; if he’d taken possession in the name of the King of Spain, with cross and sword, he’d have lasted about fifteen minutes, and Cortes and all the others, likewise.

But other figures, history doesn’t usually talk about. The great scientists, the great inventors, researchers who have made such important contributions to mankind … History, you can say, doesn’t talk about them; maybe a few people remember them … but political leaders haven’t made enough contributions to be remembered.

Castro spunea că se încăpățânează să rămână faimos pentru că moare fără să dețină vreun pesos convertible – deși ar fi pus ceva de-o parte din celebrul lui salariu de 30 de dolari și i s-au oferit milioane ca să-și scrie memoriile – un om împăcat cu el însuși și cu conștiința că și-a condus țara pe culmi de progres și civilizație.

We live in the best time in our history, with the greatest hope ever, and you see it everywhere. It’s true, it’s correct, I’d be willing to agree with the charge that we committed some errors of idealism, maybe we tried to go too far too fast, maybe we underestimated strength, the weight of habit and other factors. But no country has faced any adversary so powerful, so rich, its publicity machinery, its blockade, combined with the sudden disintegration of its point of support – the USSR disappeared and we were left alone, and we never wavered. Yes, we had the support of most of the people – I won’t say all, because some became discouraged – but we have witnessed things that this country has done, how it has resisted, how it has advanced, how unemployment has fallen, how awareness has grown. I said once that one of our own greatest errors in the beginning, and many times down through the years of the Revolution, was to believe that somebody knew how Socialism ought to be constructed. Today we have ideas that are, in my opinion, quite clear about how Socialism should be built, but we need many very clear ideas and many questions about how the future of Socialism can be, or will be, preserved.

fidel-cascaLa Moncada, Fidel avea 27 de ani. Când a început revoluția, avea 30. Calitățile incontestabile de lider, chiar dacă idealist, l-au făcut pe Castro să reziste în fruntea Cubei timp de aproape 60 de ani și să-i îngroape, practic, pe toți opozanții, pe toți dușmanii care i-au dorit, programat, comandat moartea. Chiar dacă nu poți fi de acord cu el în multe puncte, citindu-i opiniile și convingerile nu poți să nu te întrebi, dacă nu cumva un mundo mejor es possible? 😉

Pe de altă parte, vizitând Cuba de azi, nu poți să nu vezi și mai acut discrepanțele majore dintre idealurile revoluției și realitățile cotidiene.

La 13 August 2005, Fidel Castro împlinea 79 de ani. Ziarul oficial Granma a publicat o scrisoare deschisă pe prima pagină. în care transmitea un mesaj de „imensă afecțiune și admirație pe care copilul o simte față de nobilul, înțeleptul și curajosul părinte”. Scrisoarea era semnată „Poporul tău”.  (din notele de final ale cărții)

Ce am mai scris din Cuba:

Cum e în Cuba

Cuba, primele țepe pentru turistas

Havana libre nu doarme

Vinales, seva eco-bio a Cubei

Un pueblo laborioso, revolucionario y culto

Femeile nu mai vor copii, tinerii nu mai vor să fie maestros

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

Etichete: , , , , , , , , , , ,

13 comentarii la “Cum se schimbă constituția. În Cuba” Subscribe

  1. mihai 06/07/2017 at 15:45 #

    Ioi, săracul! Cred că textul ăsta exemplifică cel mai bine expresia „a-i lipsi o doagă”. Nu mai multe, pe restul le are în regulă, și sunt de cea mai bună calitate.

    Înclin chiar și să fiu de acord cu părerile lui referitoare la comportamentul extern al SUA: în opinia mea e bine să-ți fie aliat, nu-i deloc bine să-ți fie inamic.

    Păcat că și-a bazat măsura succesului țării pe doar câțiva indicatori macro înguști (alfabetizarea, accesul la servicii medicale și de educație) și nu a cugetat mai mult la motivele care-i fac pe oameni să-și dorească consumerismul…

    • Dollo 06/07/2017 at 22:41 #

      Cred că nu a avut prea mult de ales, în plus asta înseamnă să crezi cu adevărat în propriile idei: dacă reușești să educi omul, el se va ridica deasupra necesităților frivole. Sau nu 😉

  2. Ludditus 06/07/2017 at 16:35 #

    1. Vezi că most people nu vor înțelege nici ce, nici de ce ai scris ce ai scris mai sus.

    2. Firește, cartea e mai complicată de-atât (mesajul e pentru cei care nu au citit-o).

    3. Cred că ediția ta e cu revizia din 2007, iar eu am citit un paperback revizuit în 2008 (ediție UK, nu US). Cred că au mai adăugat note, pentru că în ediția ta nu găsesc istorisit pe larg următorul episod, despre care îmi amintesc că citisem cu lux de detalii (poate nu în cartea asta?):

    «27 June 1996: The International Civil Aviation Organization (ICAO), an agency of the United Nations, publishes a report stating that the two Cessna-337 planes belonging to Brothers to the Rescue were shot down over international waters. Havana maintains that they were shot down within Cuba’s twenty-mile territorial limit.»

    E vorba de o provocare ordinară și de incursiuni-pirat repetate în teritoriul cubanez.

    4. Printre numeroasele acțiuni teroriste anticubaneze, în aceeași cronologie succintă am găsit și asta:

    «April – September 1997: A series of bombings and other acts against hotels in Havana and Varadero are carried out by Miami terrorist groups. [Hotels affected are the Melia Cohiba, Capri, Nacional, Sol, Palmeras, Triton, Chateau-Miramar and Copacabana. At the Copacabana (1st ed.)] Fabio di Celmo, a young Italian tourist, is killed.»

    • Dollo 06/07/2017 at 22:38 #

      Da, păi n-am scris pentru most people, am preferat să citez mai mult pentru ăia unii care sigur o vor citi. Nu cred că e genul de lectură pentru mulți, sunt curioasă chiar și câți de la clubul de carte o vor duce până la capăt 🙂 Dar știi cum e, nu poți trece oamenii strada cu forța. Și da, e mai complicată decât am reușit eu să o descriu, mie mi-a zdruncinat câteva chestii.
      Nu mi-a rămas în minte episodul cu Cessna, însă parcă atacurile de la hoteluri au fost și în ediția mea.

  3. Marius Georgescu 07/07/2017 at 07:52 #

    Citindu-te printre randuri-cum iti place tie…-sentimentul de admiratie pentru un dictator odios, pe care-l resimti,e suficient sa ma faca sa ma gandesc la smintelile contemporane ale stangii.Ca ti-a stirnit sentimente anti-imperialiste-cum declari-nu mai inteleg.
    E deajuns o biografie complezenta a unui ziarist de extrema stanga(Ramonet) ca sa te faca sa vezi lumea(America etc…)prin filtrul bolnav al utopiei comuniste?
    Pentru cineva ca tine, care a prins ceausismul,e cel putin surprinzator….A crede macar pe sfert aberatiile afirmate de un ideolog fascinat de propria-i putere,cu care a nenorocit o tara precum Cuba,mi se pare de o naivitate greu de explicat,la o femeie desteapta.
    Iar fascinatia pentru Fidel,care te-a impins sa propui cartea la club,mi se pare un sindrom clar de confuzie ideologica,explicabila-poate…- la stanga-caviar, nu la un jurnalist adult.
    Se pare ca mirajul stangii anti-imperialiste a mai facut o victima…Pacat,te citeam cu placere.

    • Dollo 07/07/2017 at 12:19 #

      Din păcate este un comentariu superficial al unui om care discută despre ceva ce nu a citit, dar are deja o părere formată. Este, dacă vrei, o explicație și pentru modul dezastruos în care au decurs unele interacțiuni dintre noi. Orbirea dată de impresia că știm totul și nu trebuie să mai citim nimic face victime la fel de des ca și mirajul stângii anti imperialiste.

  4. Stefan Bragarea 07/07/2017 at 09:38 #

    Doamnă Benezic
    Fără legătură cu subiectul ”Cuba” ci legat de ”Ce își doresc femeile de la bărbați” am primit recent (din Canada) un material plin de umor legat de ”Ce își doresc bărbații de la femei”.
    Dacă îmi transmiteți o adresă la care puteți primi e-mail-uri îmi va face plăcere să vi-l transmit.
    Cu bune urări

    • Dollo 07/07/2017 at 12:14 #

      Mi-l puteți trimite pe adresa de contact a blogului. Îl aștept cu nerăbdare 🙂

      • Stefan Bragarea 07/07/2017 at 12:25 #

        Probabil sunt mai prost decât îmi imaginam…
        Care este adresa de contact pentru ”dollo.ro”?

  5. Alina M 07/07/2017 at 14:14 #

    Din pasajele pe care le-ai citat în articol, Fidel Castro seamănă cu personajul Light din Death Note: plin de bune intenții încearcă să creeze o lume mai bună, după propriile convingeri și repere morale. Din păcate, acestea se dovedesc insuficient de morale/etice pentru o parte dintre oameni, astfel că aceștia opun rezistență noii lumi. Modelatorul încearcă să-și impună voința, deseori acționând nedrept față de cei ce se împotrivesc, acționând el însuși ne-etic. Oamenii văd asta, îl etichetează ca injust, dictator, abuzator, ipocrit, etc., moment din care e sigur că de-atunci încolo întotdeauna va exista o mână de dizidenți.

    E rețeta clasică spre insucces. O să citesc cartea pentru că pare o lectură foarte utilă despre cum putem genera nefericire, cu toate bunele noastre intenții, doar pentru că avem impresia că suntem adepții celui mai bun sistem de valori sau pentru că l-am îmbunătățit suficient.

    Probabil că vom scăpa de pericolul ascensiunii unor astfel de oameni atunci când nu vom mai tânji după personaje providențiale, dar la câți îl așteaptă pe Mesia, într-o formă sau alta, probabil că mai trec câteva mii de ani până vom accepta că nimeni nu e perfect, deci e datoria noastră să tindem spre perfecțiune fără s-o impunem semenilor.

    • Dollo 07/07/2017 at 14:21 #

      Speram să înțeleagă cineva și ultimul fragment din notele de la final, cel referitor la aniversarea lui Fidel în ziarul Granma. Acolo este o cheie despre ascensiunea și menținerea la putere a oamenilor providențiali.

  6. Stelian 07/07/2017 at 16:05 #

    Am preferat celelalte articole despre Cuba, fiindca am avut comparatia cu povestirile amicilor ce se duc in Cuba in statiunile pentru turistii straini.
    Cred ca intr-o autobiografie si Stalin apare uman, dupa cum Ceausescu aparea uman in biografia scrisa de Castellet.
    Oare ce i-ar putea opune Kim al III-lea cartii Tara cu un singur gras.
    Numai pentru faptul ca sustine ca el detine adevarul absolut comunismul este o ciuma.
    Nu e democratia perfecta, dar se organizeaza alegeri cu mai multi candidati, majoritatile sunt de la 40% in sus, dar n-ajung niciodata la 99,86% (atit e raportul dintre 11000 si 8 milioane).
    Nici un partid nu se vrea forta calauzitoare, conducatoare si nici nu sta la granita cu pustile indreptate spre interior..

    • Dollo 07/07/2017 at 17:06 #

      Nu știu ce i-ar opune Kim cărții lui Adelin, că în Coreea nu am fost, dar știu că în Cuba nu m-a oprit nimeni să fac poze și să vorbesc cu oameni liber, pe care i-am luat cu mașina sau în casele cărora am stat. Așa cum v-am povestit acea variantă a Cubei am găsit că e interesant să citesc și să împărtășesc și varianta liderului. Mie mi s-a părut interesantă. Nu propovăduiesc comunismul după asta, nu mă apuc să dau cu pietre în America, doar mi-am lărgit eu mie niște păreri în cap. Cititul unei cărți e o alegere personală. Sunt foarte puține situații în care pot să spun că o carte citită nu m-a îmbogățit cu nimic.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.