A fost o minivacanță la cort. Pentru că locul de care m-am îndrăgostit în urmă cu cinci ani, și în care îmi caut an de an nirvana, pare să fi devenit foarte popular în ultima vreme, așa că nu am reușit să găsesc o cameră. Este interesant că tot mai mulți oameni caută liniștea și natura, dar prin suprafrecventare reușesc să-și strice reciproc exact acel ceva pe care-l caută. Probabil și eu mi l-am stricat scriind despre acest loc și încurajând oamenii să meargă acolo. Cu următorul paradis pe care-l voi descoperi nu voi mai face la fel, asta e sigur.
Revenind la premiera de anul ăsta – după ce am intrat în deceniul 4 al vieții mi-am setat această condiție: să experimentez locuri și lucruri noi an de an – a fost așadar un soi de fantezie mai veche devenită realitate de nevoie. Viața la cort nu e chiar idealul meu, dar nu e nici așa de rău pe cât mă speriasem în prima seară. Din ce am văzut la oamenii care au campat în jur (unii mult prea aproape pentru gustul meu) corturismul ăsta e o industrie ca oricare, oamenii sunt pregătiți până în cele mai neașteptate detalii pentru a rezista cât mai mult în stilul ăsta vitreg de viață.
Eu nu am fost chiar pregătită pentru asta, așa că după câteva nopți dormite pe o saltea gonflabilă destul de improprie am rămas cu niscai dureri de spate. Deh, o fi și vârsta, nu neg. Neașteptat, nu am fost oripilată de fauna zonei, deși am auzit într-o noapte o damă isterizată că a dat peste un gândac uriaș. Noi abia la plecare am găsit ditamai păianjenul într-o sacoșă, dar în rest a fost OK.
Cealaltă mare problemă a fost lipsa de antrenament a vezicii, care ca în legile lui Murphy a dat semne de nerăbdare în cele mai neașteptat ore mici ale nopții. Buda și dușurile fiind la câteva sute de metri distanță de cort. Că tot veni vorba de duș, folosirea în comun a acelorași două dușuri și două toalete, pentru câteva zeci de oameni, a fost o încercare grea a bunului simț. M-aș fi așteptat ca, măcar la femei, să nu fii nevoit să intri într-o cabină de duș plină de nisipul și urmele lăsate de cea/cele dinaintea ta (plus ambalaje diverse). Nu e chiar așa un capăt de lume să dai cu dușul după ce termini, ca să cureți cu apa caldă propriile urme, așa cum presupun că face fiecare acasă, și să-ți aduni gunoiul la plecare. În acest camping (n-am mai fost în altele) nu s-a întâmplat niciodată să nimeresc la un duș curat. Singurul moment al zilei în care erau curate era dimineața devreme când venea femeia de serviciu. În rest, prăpăd. Și eram acolo cel puțin două nații. Ambele la fel de nesimțite. Iar ca amănunt esențial: camparea era gratuită, grupurile sanitare erau puse la dispoziția turiștilor de o terasă din zonă.
Trecând peste detaliile astea mundane, am avut totuși parte de câteva experiențe minunate, care nu au costat nimic, însă valorează o avere: câteva răsărituri maiestuoase, adulmecarea unui lan de grâu în bătaia brizei, o plimbare prin câmpul plin de greieri și mirosind a nuci verzi (da, am furat și câteva nuci pentru că erau ale nimănui), câteva băi în apa de safir, câteva savori gustative la terasa care reușește, an de an, să refacă atmosfera optzecistă a vacanțelor comuniste la căsuțe. Pentru că în fond marele secret al acestui loc este exact părăsirea, degradarea acelor vremelnice amenajări comuniste pentru clasa muncitoare, pe care natura le reia în stăpânire treptat și le redă frumusețea sălbatică.
Pentru că nu mă pot abține să nu împart ce mi-a plăcut, recidivez. Bucurați-vă!
pot imprumuta fotografia cu marea si florile albastre? evident, o sa citez sursa 🙂
Desigur
Doamnă Benezic, adevărat numai în parte. Dacă folosesc la munte aproape exclusiv cortul, la mare evit. Motivul principal fiind exact micile comodități – dușuri, toalete și muzică exagerat de sonoră.
Încercați bicicleta. Avantajele sunt că puteți schimba zilnic peisajul și ambianța.
Oricum, fotogramele sunt minunate. By the way, pe când o încercare de forțe în literatura mare?
Păi și la munte ce faceți, în tufiș? Vi se pare mai civilizat așa? Bicicletă folosesc pe distanțe scurte, nu pot să fac sute de km cu bicla pentru o plajă de câteva zile. La fel și cu literatura, cred că e destul de poluată de alții, n-o mai chinui și eu 🙂
Doamnă Benezic
Nu ajung cu bicicleta pe litoral (sunt prea bătrân pentru asta) ci cu mașina. Dar plimbările le fac cu bicicleta – credeți-mă se acoperă mult mai mult teren, peisaj, etc.
Acum, sincer să fiu, la munte, nu la tufiș ci la copac – în acest sens am un mare avantaj față de dvs.
OK, am înțeles argumentul dvs legat de poluarea literaturii. De curând am redescoperit Ken Follett – de astfel de poluare să tot avem parte.
Cu bune urări
Vaaai, ai stat gratis 🙂 am fost şi eu acolo în we, (tot prima oară cu cortul, adult fiind, am mai stat în copilărie), tariful e 4 leva pe noapte de persoană pentru acele grupuri sanitare „minunate”, însă probabil că ai fost client bun la terasă şi de aia patronul s-a făcut că plouă…
Cine v-a cerut bani? Că pe noi nu ne-a întrebat nimeni nimic. Am pus cortul după ce i-am întrebat pe unii care erau acolo înaintea noastră dacă se plătește undeva și unde sunt dușurile. Ne-au zis că nu se plătește, ne-au indicat dușurile și ne-au spus că sunt very friendly people
Very friendly people – înainte sau după ?
E drept că nu ne-a cerut nimeni, dar ştiam din alţi ani că se plăteşte şi i-am auzit pe unii de lângă noi că ziceau ceva de 4 leva, aşa că ne-am dus la plecare să ne luăm rămas bun de la patron (am mai stat anii trecuţi. în extrasezon, în camerele duble din spatele terasei, pe care le închiriază şi care în sezon sunt ocupate tot timpul) şi l-am întrebat cât îi datorăm.
Mi se pare ca nici el nu-și face cunoscut tariful. Ar trebui să fie ceva afișat. Ori nu scrie nimic nicăieri. Noi am considerat că am plătit cumva serviciul de grup sanitar mâncând de la el sau cumpărând diverse.
Dollo, am o întrebare/provocare pt tine:
Deși blogul tău întreține (și) discuții despre politică (și îndrăznesc să afirm că pe acestea le apreciezi cel mai mult), lui îi lipsește o funcționalitate de bază: cum mulți nu pot sta ”călare” pe sait astfel încît să fie la curent cu ce se comentează acolo), ar fi foarte util să ai o rubrică pt ultimele comementarii postate.
De ex, eu am răspuns (cu mare întîrziere, căci așa mi-a fost timpul) acum cîteva zile unor citori de-ai tăi pe care îi apreciez (nu trebuie să fiu de acord cu ei chiar în toate cele ca să fie așa). Întrebarea e: cum află ei că eu le-am răpuns?
Nu-ți cer să-ți transformi pagina ta de ce vrei tu să fie în forum de discuții. Însă, dacă te gîdilă idea, asumă-ți-o!
Încă ceva:
Nu trebuie reinventată roata: toate cele pot fi ca și pînă acum, doar că într-o laterală (uzual, dreapta) ar trebui să ai o rubrică (cu linkuri) de ”last coments”. Asta, firește, ca feature, în caz că vă tentează provocarea de a media un spital de nebuni!
Însă, cel puțin pt o vreme, e probabil că vei crește destul de mult prin niște clasamente (care mie mi se par aiurea, dar se pare că voi puteți avea niște avantaje din acestea: cu atît mai bine, nu mă deranjează chiar deloc).
Dragă H, există mai multe moduri de a afla cine ți-a răspuns la comentarii. Unul ar fi să te abonezi la comentarii la acel text la care ai comentat sau ai interes să urmărești ce se comentează la el. Trebuie să bifezi tu asta, nu o pot face eu pentru tine.
A doua cale e să schimbi tot tu categoria din caseta din dreapta, acolo unde sunt ultimele articole și cele mai citite, a treia categorie e cu ultimele comentarii.
Mai mult decât atât nu cred ca e nevoie.
Nu știu de ce crezi că apreciez mai mult unele comentarii decât altele. Nu am o ierarhie și nici un interes. Nici să urc in topuri, nici timp să moderez forumuri. Daca as avea timp as scrie mai des.
Sper ca ți-am răspuns.
Știe cineva cum se numește floarea cu petale mov și receptacul asemănător cu cel de la Centaurea?
Nu, dar e imortelă, încă arată la fel alături de spicele de grâu 🙂
Mersi de pont, am căutat printre imortele și am găsit că e Xeranthemum.
Fix dusul si buda sunt motivele pentru care eu si doamna outlaw evitam campingurile. O rulota ar fi ideala, dar autopropulsata, nu tractata.