Și, simțiți ceva, doamnă?

O dimineață la Institutul de Geriatrie Ana Aslan, cândva izvorul tinereții fără bătrânețe al multor VIP-uri internaționale, azi doar un sanatoriu de stat cu organizarea și clientela aferente

ana-aslan2

Trei femei fac schimb de experiențe geriatrice pe scaunele de la ușa cabinetului de internări. Toate trei au beneficiat deja de serviciile diverselor stațiuni de tratament din țară și acum le compară cu astea de aici, de la izvorul tinereții fără bătrânețe – Institutul de Geriatrie Ana Aslan.

– De 15 ani am fost și pe la Techirghiol, și pe la Lacul sărat, da pe unde n-am fost… Da’ io sunt și bătrână, am 86 de ani… zice doamna cu ochelari ca fundurile de sifoane, care se ține bine de un baston cu ventuză de cauciuc înfipt în gresia ciobită a sălii de așteptare.

– E, doamnă, toate suntem bătrâne, că altfel n-am fi aicea. Uite io am și glaucom și cataractă…, îi zice una mai tânără, dar se vede treaba, mai avariată.

– Și pe mine m-a găsit cu inima, doamnă, și am și pulsul mărit, zice a treia. Da’ ce faceți, luați ceva pentru glaucom? Picături?, se interesează ea. Până atunci se plânsese că e silită să aștepte doctorul de gardă ca să primească cameră, deși în alți ani treaba mersese ca unsă la internări, nu ca azi. Discuția cu celelalte două a făcut-o să mai uite de așteptare.

– Daaa, picături, doamnă, și aștept să mă și operez de cataractă, continuă femeia cu vederea slăbită.

– Ete, fleoșc, picături!, comentează sceptică bătrâna cu bastonul.

– Dar să știți că ajută, că nu avansează boala, sar celelalte două s-o convingă.

Bătrâna strâmbă din nas. La 86 deja s-a obișnuit pe bâjbâite. Nu asta o deranjează mai mult:

– Păi și ce, crezi că io văd? Uite nici nu vă văd cum sunteți, dar ochii nu mă dor, mă dor picioarele.

– Păi măcar să dea Dumnezeu să apuc și eu etatea dumneavoastră, și să nu văd atunci, explică femeia cu glaucomul rațiunea tratamentului cu picături.

Între timp apare un cuplu care era în al zecelea an de tratament la Ana Aslan. Domnul era nemulțumit că anul ăsta organizarea lasă de dorit. Te țin pe holul de la internări, în așteptarea medicului de gardă, care nu se știe când vine, ci doar că „o să vină”, în loc să-ți dea cameră și să aștepți acolo, civilizat, să te primească doctorul și să-ți prescrie procedurile. Așa fusese până acum. De pe celălalt rând de scaune, o doamnă însoțită de un troler uriaș, negru, dă din cap cu aceeași nemulțumire.

– Dar în afară de organizarea deficitară, măcar procedurile sunt bune aici? întreb și eu pentru mama, care în continuare nu era atentă la conversație. În anii trecuți fusese și ea pe la Techirghiol și o auzisem că procedurile deveneau „bune” abia atunci când le băga ceva în buzunar asistentelor. „Cum le bagi zece lei în buzunar, cum bagă curent mai mult!”, zicea mama.

– Sunt foarte bune procedurile aici, față de alte locuri în care am mai fost, aici chiar sunt bune, îmi răspunde soția domnului nemulțumit.

– Și, simțiți ceva, doamnă?, o întreabă femeia cu glaucomul, care deși spusese că vine al treilea an, părea încă neconvertită la secta sfinților electro și kineto.

– Foarte bine ne simțim după ce venim aici, răspunde doamna pentru întreg cuplul.

– Da, și dacă le dai ceva îți dau și mai multe, completează doamna de lângă.

– E, mai multe, trei proceduri am avut anul trecut, își amintește femeia cu glaucomul.

– Imposibil, cel puțin patru trebuie să fie, se miră soția domnului.

– Patru, dar una e masaj sau educație fizică. Mie nu-mi place masajul, și ce să fac eu cu educația fizică?, continuă femeia cu glaucomul.

– Dar e foarte bun masajul! Și educația fizică…, răspunde doamna cu soțul, mai mult pentru ea, un pic nostalgică.

– O fi, dar mie să nu-mi dea să fac eu ceva, numa să stau și să mi se facă vreau, că de aia am venit la tratament. Să-mi facă parafină, nămol…

– Păi n-o să aveți, doamnă, parte de nămol destul după ce muriți?! se face plăcut și domnul în conversație.

ana-aslan

Mama nu aude decât jumate și doar cu una dintre urechi, așa că face opinie separată pe ultimul scaun. Pe mine mă amuză conversația. Stăm deja de vreo jumătate de oră la ușa asta, la care am fost chemate de la 9 dimineața, dar la fel ca noi au fost toți. Oameni cu trolere și tot felul de alte bagaje, unii veniți de ieri în București din nordul țării, alții aruncați dis de dimineață de vreun taxi în păduricea asta a Corbeancăi, din Otopeni, unde pe vremuri trebuie să se fi plimbat între pavilioanele sanatoriului minune alde Salvador Dali, Jacqueline Kennedy sau Charlie Chaplin, veniți, după cum spune legenda, la izvorul tinereții descoperit de Ana Aslan. Cum trebuie să fi sunat discuțiile între ei, la ușă la electro sau la împachetări cu parafină. Tu cât dai la asistentă, măi Salvadoare, ca să-ți bage curent din ăla bunu? Mare diferență nu cred să fi fost, că doar bătrânețea e la fel de urâtă pentru fiecare. Poate doar pavilioanele alea să fi fost ceva mai arătoase.

Azi locul arată ca orice spital de stat, ținut din inerție în picioare, mai mult decât din rentabilitate. Rentabil o fi el, la cât de solicitate-i sunt serviciile, dar asta nu se vede cu ochiul liber. Camerele sunt curate, însă mobilierul pare să-l fi apucat chiar pe Chaplin în viață. Am ajuns acolo din întâmplare, după ce mama a aflat că un vecin de-al ei s-a internat pe neașteptate în locul altcuiva. „Oare nu om putea să aflăm care sunt condițiile, să mai merg și eu la niște proceduri din astea de reumatism?” m-a pus mama cu ochii pe jar. Am sunat la numărul de pe site, mi s-a dat legătura la internări și asta a fost. Doamna de acolo mi-a zis că în mod normal e o listă de așteptare, dar că am noroc că tocmai a renunțat cineva.

Așa că am dat în zor în ultimele zile să facem rost de toată hârțogăraia necesară: trimitere de la medicul de familie – „să scrie către geriatrie, nu altfel” – talon de pensie, card de sănătate, buletin, un prosop și niște haine cât mai lejere. Plus 50 de lei pe zi, prețul cazării. Restul e decontat de casa de asigurări de sănătate. Când am reușit să intrăm la asistenta de la internări am avut prima dilemă.

– Dacă a fost atât de drăguță, oare trebuie să-i dăm ceva? se întreabă mama.

– Nu cred, în fond eu doar am întrebat de condițiile de internare, ea a zis că are un loc liber…

– E, hai să-i dăm măcar o ciocolată. Mama avea la ea una pentru orice eventualitate. Plus o sută de lei schimbată în hârtii de câte zece lei. Ca să bage asistentele alea curent mai cu simț de răspundere. Mi s-a părut că doamna nu a fost prea încântată de ciocolată. Poate că totuși nu trebuia să facem asta. Femeia fusese extrem de amabilă și-și făcuse treaba în mod normal, dar ce mai e normalitatea zilele astea? La fel de drăguță a fost și asistenta șefă de pe secția în care au repartizat-o pe mama. Mie una mi s-ar fi părut o jignire să-i băgăm bani în buzunar.

Mai târziu, când am ajuns deja în cameră, cineva tot cu vechime pe acolo ne-a zis că trebuia să-i dăm 50 de lei femeii de la internări. „Dacă vreți să vă mai dea și la anul loc!”. Când am plecat m-am împiedicat pe hol de aceeași doamnă supărată, cu trolerul negru. Stătea tot lângă ușa de la internări.

– Tot nu v-a văzut medicul de gardă? o întreb. Era aproape prânzul. Îi tremura vocea de indignare.

– Nu mă internează, doamnă, pentru o greșeală pe trimiterea de la medicul de familie. În loc să scrie către geriatrie a scris către IGG Ana Aslan. Și nu vor să mă interneze că e greșită trimiterea. Mi-a crescut tensiunea de supărare. Am sunat-o pe doctorița de familie și i-am zis că nu-și cunoaște meseria. Cum a putut să-mi facă așa ceva?

– Păi și nu vă pot totuși interna pe încredere și să meargă cineva în oraș ca să vă refacă trimiterea? o întreb.

– M-a costat un milion taxiul până aici. Chiar așa, pentru o trimitere greșită să mai dau iar atâția bani la taxi? se lamentează femeia.

– Așa am pățit și eu acum un an, se bagă în vorbă alta. E vorba de cardul de sănătate, nu îi dă altcuiva trimitere fără cardul ei, și cardul trebuie să stea aici în spital până o externează. Niște oameni au venit tocmai de la Suceava și tot așa, a trebuit să plece înapoi din cauza unei greșeli ca asta. Medicii ăștia nu-și cunosc meseria, aia e, nu știu ce să scrie pe trimiterile astea!

Îi zic femeii că o duc eu în oraș, gratis, că tot mă întorc. Începe să plângă. Până la urmă, cât m-am mai învârtit eu pe acolo a venit o asistentă și i-a spus că rezolvă, o s-o interneze. Către seară am sunat-o pe mama ca să mă asigur că totul e în regulă. Când am plecat încă nu apucase să intre la doctor ca să fie consultată și să i se recomande ce proceduri să facă. La telefon era veselă și relaxată.

– Gata, zice, sunt aranjată. Am fost chiar la doi doctori, nu la unul singur.

– Și ce ți-au făcut?

– Păi primul nu mi-a făcut nimic, doar niște injecții, de aia nu i-am dat nici eu nimic. Al doilea mi-a scris patru proceduri. I-am pus și eu niște bani pe masă, așa direct, fără plic.

– Haide măi mamă, de ce?

– I-a luat, i-a băgat într-un șifonier, și după aia s-a întors și mi-a mai scris două proceduri. După aia deja m-a băgat la electrice și am fost și la masă. Numai ăla de la masaj mi-a zis că nu poate să-mi facă decât de luni încolo. Mi-a zis că să vin cu o cremă sau cu ulei. „Și de unde să iau eu cremă în pădurea asta?” l-am întrebat. A, zice, păi dacă nu aveți o să vă dăm noi. O să văd eu de luni cum se comportă, dar stai fără grijă, sunt aranjată. Eu mă descurc, nu ca domnul V (vecinul) care a zis că nu le-a dat nimic și că abia la externare se gândește să-i dea ceva doctorului. Păi atunci de ce să-i mai dai? Îi dai acuma, ca să-ți facă tratamentul ca lumea…

– Nu mai exagera, voi îi înghesuiți pe ăștia cu bani, fără să vă ceară și tot voi vă plângeți. Ai văzut că femeile astea s-au purtat frumos și fără să le dai nimic.

– Mda, lasă că știu eu…

Spre deosebire de dimineață, când avea emoții și părea cam speriată, acum mama părea în elementul ei. De îndată ce a putut să plaseze niscai șpagă s-a simțit mult mai confortabil. Sistemul e în siguranță.

Etichete: , , , , , , , ,

3 comentarii la “Și, simțiți ceva, doamnă?” Subscribe

  1. mihai 03/08/2017 at 10:39 #

    Maică-mea, fie-i țărâna ușoară, considera că e ok să primească atenții de la pacienții recunoscători, dar nu e ok condiționarea actului medical. Cu alte cuvinte, meseria și-a făcut-o la fel și când i s-a dat, și când nu.

    De cealaltă parte, la final când a avut și ea nevoie de medici, a justificat sumele pe care le-a dat cu argumentul că medicina e oricum plătită prost iar performanța se susține cu cheltuieli mari.

    Totuși, aceeași persoană (maică-mea), deși un medic de provincie foarte bun și cu un oarecare renume local, pe plan personal a fost poate cel mai fățarnic om pe care am avut ocazia să-l cunosc, așa că nu am nicio garanție cu privire la gradul de adevăr al afirmațiilor ei de mai sus…

  2. mihai 03/08/2017 at 12:38 #

    Offtopic, dar important pentru toți cei care lucrează în IT sau în apărarea drepturilor omului: Turcia nu mai e o bună destinație. Nici de vacanță, nici de delegație, deloc.
    https://www.vice.com/ro/article/evdjq7/de-ce-ne-afecteaza-pe-toti-arestarea-expertilor-it-din-turcia

  3. Stefan 22/10/2018 at 13:45 #

    Bag de seama ca asa e la Ana Aslan aceeasi procedura si aceeasi 50 de lei si aceasi persoana care se „retrage „

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.