„O carte e o armă încărcată în casa vecină. Arde-o! … cine știe cine ar putea fi ținta unui om prea citit?!”, zice Ray Bradbury în celebra lui Fahrenheit 451. O carte, filmul făcut după ea și chiar statuile oamenilor despre care se povestește în ele, ar putea fi socotite arme, în completarea contemporană a distopiei lui Bradbury. Pentru că după scandalul declanșat de demolarea statuii generalului Lee, în Charlottesville, știrea de azi e despre cum un cinematograf din Memphis a decis să nu mai difuzeze filmul Pe aripile vântului, pentru că i-ar ofensa pe cetățenii comunității, în majoritate de culoare. Urmează probabil arderea cărții, acolo unde ar fi ea găsită, pentru că de fapt filmul de la ea a plecat.
Pentru cine nu a citit romanul, el tratează războiul civil din America, din perspectiva unei albe superioare, adică fiica răsfățată a unui stăpân de plantație de bumbac și de negri din sud. Povestea descrie de fapt apusul unei lumi, aceea a stăpânilor de sclavi, și nașterea uneia noi, a libertății și autodeterminării. Cu o certă accentuare a nostalgiei sudiste, dar până la urmă ăsta era farmecul visătorului Ashley, trebuia să-i ofere și lui niște atuuri în contrastul cu masculul alfa Rhett Butler. Sudiștii ies învinși și decimați din război, ceea ce îi oferă, iată, americanului corect de azi ocazia să spună că the Confederacy was on the wrong side of humanity. Ecranizarea făcută de David Selznick în 1939 a fost criticată de la bun început pentru modul stereotip în care a ilustrat personajele de culoare, recte sclavii, aducând deci o jignire astfel clasei afro-americane. Dar asta nu era decât o transpunere fidelă a cărții, deci dacă ar fi să-i reproșăm ceva cuiva, Margaret Mitchell ar trebui să tragă ponoasele. Criticile astea nu au împiedicat totuși filmul să fie în topurile vizionărilor. Până azi când un cinematograf din Memphis…
O să spuneți că acum nu mai e ca pe vremuri, oricine poate să vadă filmul la liber pe Internet, dacă nu l-a văzut deja. Dar evident aici e vorba de un principiu, nu de acest film și această carte. Dacă demolarea statuilor acelor eroi greșiți poate fi o opțiune la un moment dat, deși mie și asta mi se pare discutabil, cu interzicerea filmelor și a cărților care tratează diverse etape istorice, mai mult sau mai puțin beletristic, cred că ne apropiem vertiginos de acel extremism care nu face decât să dea apă la moară celeilalte tabere. Nu credeam că o să apuc să spun asta, dar observ că unora le-a luat mințile corectitudinea asta politică. Iar asta se întoarce împotriva a tot ce s-a obținut bun până acum.
La fel ca nazismul, sclavia și alte episoade rușinoase ale umanității fac parte totuși din istorie. O ștergere a poveștilor lor din cronologia omenirii nu le face să dispară ci, dimpotrivă, le poate repeta. Dacă bunicii noștri au suferit în lanțuri sau au murit gazați în lagăre, urmașii lor au devenit atât de sensibili încât nu pot vedea asta în niște filme, nu pot citi despre asta în niște cărți? E surprinzător cum adepții corectitudinii politice, ai libertății de exprimare se grăbesc să le bage pumnul în gură celorlalți și chiar să cenzureze opere sub pretextul pueril că sunt jignitoare pentru anumite categorii de populație.
Ce ar fi să interzicem toate episoadele rușinoase ale omenirii: filmele western – sunt jignitoare pentru puținii indieni care or fi mai rămas prin SUA, filmele și cărțile despre diversele monarhii – sunt jignitoare pentru urmașii servitorilor și pentru noi toți ăștia fără sânge albastru, filmele și cărțile despre colonialism – sunt jignitoare pentru popoarele colonizate, filmele și cărțile despre epoca victoriană în general – sunt jignitoare pentru femei. În curând filmele și cărțile cu aliens ar putea fi în pericol, pentru că vor fi jignitoare pentru eventualele civilizații pe care le vom descoperi pe alte planete.
Omenirea se comportă ca o pițipoancă la mall care vrea să aibă pe profilul de Facebook numai pozele din profilul ăla care o avantajează. Istoria, oricât de rușinoasă ar fi, este parte din noi înșine. Nu am fi ajuns aici dacă nu am fi făcut aceste greșeli, iar privind la ceea ce continuăm să facem acum cred că se putea chiar mai rău. Așa cum ne străduim să păstrăm o clădire de patrimoniu (mă rog, unii, nu noi românii) mi se pare că ar fi OK să păstrăm de exemplu chiar și statuile acelora care au greșit.
Știu că o să scandalizez, dar de ce nu am avea acum o statuie a lui Ceaușescu de exemplu? Pe soclul căreia să scrie: Nicolae Ceaușescu, conducătorul RSR timp de 29 de ani. În timpul lui România a realizat asta și asta, dar a suferit asta și asta. Au murit atâția oameni, elitele au fost decimate, libertățile restrânse, femeile umilite. A fost un dictator. Mă întreba mama ieri ce treabă are prințul de Monaco cu noi, de-i face madam Firea statuie? Desigur că întrebări din astea de bun simț își pun mulți oameni la fel de simpli ca și mama. Oameni care consideră că comunismul le-a dat o meserie, o casă, i-a făcut oameni (am mai avut dezbaterea asta) ar găsi mai nimerită o statuie a lui Ceaușescu (care a făcut metrou și blocuri) decât a unui prinț de aiurea. Iar pentru tinerele generații care află de la părinții nostalgici ce bine era pe vremea lui Ceaușescu, lipsa unei astfel de figuri în spațiul public este cu atât mai de neînțeles. Cred că are țara suficiente locuri de socluri, ca să punem pe ele noii eroi ai patriei, dar să nu-i demolăm nici pe cei vechi, pentru că la un moment dat unii dintre noi au crezut în ei și, dacă tot veni vorba, e jignitor acum pentru ei să le aruncăm la gunoi credințele.
Cred că toate distopiile pornesc de fapt de la această obsesie a omenirii de a-și șterge greșelile și urmele greșiților. De îndată ce ei cad de la putere, cad și de pe soclu. Demolăm statuile, dar nu putem să reparăm ororile comise de oameni. Întotdeauna cineva va fi jignit de ceva, de un gest, de o politică. Negrii sunt acum jigniți de Pe aripile vântului, albii poate că sunt jigniți de Coliba unchiului Tom. Ce rezolvăm dacă le ardem pe amândouă? Nu va mai exista sclavia în istoria omenirii? Și dacă o ștergem, ce ne va garanta că ea nu va fi repetată de generațiile viitoare, care nu vor fi învățat despre ea?
Nu poți construi o casă fără cuie și lemn. Dacă vrei să eviți construcția unei case, ascunde cuiele și lemnul. Dacă nu vrei un om nefericit din punct de vedere politic, nu-i oferi două variante ale unei povești, dă-i doar una. Mai bine de fapt nu-i da niciuna, lasă-l să uite că a fost ceva care s-a numit război – Fahrenheit 451
Exista o scena in film in care negrii sunt prezentati ca niste parveniti raufacatori dupa razboi. E ofensator intradevar pentru negri. Cinematograful care a decis scoaterea filmului din program, era intr-o zona locuita de negri. Dam noi in Romania filme unguresti despre cum au obtinut romanii Transilvania?
Cat despre statuia lui Ceausescu, scuza-ma, dar esti in toate mintile? Statuile sunt simbol de apreciere si recunoastere a meritelor subiectului. Chiar ne lipseste statuia unui inapoiat mintal? Tin minte cum ieseam la manifestatie in cinstea lui fara ca macar el sa fie prezent. Eram si noi sclavii lui! Da a construit locuinte, dar mizerabile, asa cum construiau si stapanii de sclavi pentru sclavii lor!
Am vazut filmul. Nu e interzis, poti sa-l vezi daca vrei, faptul ca e scos din lista de filme de HBO cred ca e truc comercial. A mers!
Chiar la inceput apare un text referitor la cavaleri, zane si basme. Cred ca e o referinta la Ku Klux Klan. In perioada respectiva se formase a doua generatie a KKK
Din wikipedia:
Second Klan: 1915–1944
Refounding in 1915
In 1915 the film The Birth of a Nation was released, mythologizing and glorifying the first Klan and its endeavors. The second Ku Klux Klan was founded in 1915 by William Joseph Simmons at Stone Mountain, near Atlanta, with fifteen „charter members”.[101] Its growth was based on a new anti-immigrant, anti-Catholic, Prohibitionist and anti-Semitic agenda, which reflected contemporary social tensions, particularly recent immigration. The new organization and chapters adopted regalia featured in The Birth of a Nation; membership was kept secret by wearing masks in public.
Director D. W. Griffith’s The Birth of a Nation glorified the original Klan. The film was based on the book and play The Clansman: A Historical Romance of the Ku Klux Klan, as well as the book The Leopard’s Spots, both by Thomas Dixon Jr. Much of the modern Klan’s iconography is derived from it, including the standardized white costume and the burning cross. Its imagery was based on Dixon’s romanticized concept of old England and Scotland, as portrayed in the novels and poetry of Sir Walter Scott.
https://en.wikipedia.org/wiki/Ku_Klux_Klan
Revenind la film. Nu l-as numi opera de arta. Ii infatiseaza chiar pe sudisti ca pe niste idioti dati in mintea copiilor. Scarlett e o fufa rasfatata iar Rhett saracul e si el cam ridicol, vezi zambetul tamp de la prima intalnire cu Scarlet.
Cu acest comentariu în care afirmi că dăm filme ungurilor despre modul în care românii au obținut Transilvania , dai dovadă că ești un ungur infect și incult. Vis-a-vis de populația de culoare care era prezentată ca fiind parveniți și răufăcători , după cum ai scris tu , cu ce au fost ei mai presus decât triburile de indieni masacrați în perioada de exansiune a albilor spre vest ? Iar faptul că la populația de culoare domină violența , jafurile , etc poate fi văzut și azi cănd majoritatea acțiunilor de distrugere , vandalizare , instigare la ură , atât în USA cât și în EU îi au pe ei drept principali actori … Iar interzicerea filmelor pe acest principiu , că ar leza o anumită categorie sau rasă e o idioțenie , să interzicem „Șatra” , ca e cu țigani , să interzicem „Pianistul” că-i cu evrei pe timpul războiului , să interzicem filmele western că prezentau supremația albilor față da indienii nativi …
Motane, locuinţele erau mici, e drept, dar să le vezi pe astea noi, capitaliste!
Daca ai timp, citeste asta https://unherd.com/2020/06/how-cancel-culture-makes-liars-of-us-all/?tl_inbound=1&tl_groups%5B0%5D=18743&tl_period_type=3
Da, foarte bun!
Cancel culture makes us hide in fear. It makes us publicly pretend we are better than we are. It turns us all into liars — and the more we fear the exposure of our failings, the more we point the finger at others in the hope of misdirecting the anger of the crowd.
Mulțumesc.